Titlul

Bune practici privind aplicarea metodei învățării creative, pentru promovarea educației incluzive în școală

Tipul documentului                                                                                                                          

Fisă de informații

Cui se adresează?

Acest document este destinat în special profesorilor, dar și  managerilor și specialiștilor din sistemul educațional școlar, părinților sau membrilor comunității interesați de crearea unui mediu de învățare suportiv, adecvat, flexibil, incluziv, menit să se axeze pe promovarea învățării creative a elevilor în școală.

Obiectivul documentului

Aceast document descrie rezultatele și acțiunile așteptate în proiectul CLEAR care își propune să introducă o nouă metodă inovatoare care să utilizeze tehnicile de teatru pentru a face mai atractivă predarea materiilor școlare în școala elementară. Prin îmbunătățirea atractivității acestor materii și prin participarea activă a elevilor la clasă, proiectul își propune să îmbunătățească performanțele educaționale ale tuturor elevilor, înclusiv ale celor elevilor care întâmplină dificultăți de învățare la diferite materii.   Din acest motiv, documentul de față își propune să prezinte cadrul și metodologia pentru utilizarea tehnicilor dramatice pentru toate subiectele din programa școlară. 

Relevanța locală/ geografică

Informațiile prezentate în acest document sunt dezvoltate în cadrul unui proiect care are în vedere realitatea europeană, în special contextul actual al migrației.

Utilizarea unui limbaj universal, cum este cel teatral, în predarea materiilor, este deosebit de importantă pentru copiii imigranți / refugiați care nu cunosc foarte bine limba țării gazdă și, prin urmare, au nevoie de mai multe stimuli non-lingvistice pentru a putea atinge nivelul dorit de învățare. Aceasta poate fi o alternativă si pentru copiii cu dificultăți de învățare, care nu sunt în măsură să răspundă la metodele tradiționale de predare și, ca urmare, nu se plasează în marja de reușită procesului educațional.

Introducere

Chiar dacă educația teatrală face parte din multe dintre programele școlare în Europa, uneori și în România în curriculum-ul la alegerea școlii, utilizarea tehnicilor dramatice pentru a preda subiecte variate nu este larg utilizată. Majoritatea profesorilor folosesc abordarea tradițională de învățare, care limitează participarea activă a elevilor la educație. Când se folosesc tehnici dramatice, acesta este de obicei în cadrul cursurilor de literatură sau limbă și comunicare și nu în cadrul științei sau al matematicii. 

Învățarea oferă echipamentul necesar pentru ca o persoană să-și poată folosi creativitatea într-un mod semnificativ. Există o relație dinamică, interdependentă între creativitate și învățare. Învățarea este prin definiție un proces creativ, în timp ce fiecare formă de exprimare creativă este o sursă importantă de învățare.

În învățarea creativă, creația servește atât ca mijloc, cât și ca motiv pentru învățare. Cu alte cuvinte, învățarea creativă este cucerirea - printr-un proces de interacțiune creativă - de cunoștințe și abilități care pot fi utilizate în scopuri creative.

Teoria și practica învățării creative include toate încercările către o reformă radicală a instituției școlare bazată pe filozofia de a face școala un domeniu de creativitate și o sursă de euforie atât pentru profesori cât și pentru elevi.

Metoda de învățare creativă, dsfășurată în 10 pași, oferă profesorului informații și îndrumări pentru a-și crea propriul scenariu pe baza unui curriculum școlar și a-l folosi în clasă.

Actori și părțile interesate

Aceste informații ar putea fi folosite într-o varietate de moduri de către profesioniști, în special profesori, terapeuți, familie și manageri, pentru a sprijini adecvat și optim învățarea, dezvoltarea și integrarea optimă a fiecărui copil.  De asemnea, aceasta va fi o resursă foarte utilă pentru toți profesorii care vor putea găsi sugestii și instrumente pentru a implementa tehnici dramatice în predarea curriculumului.

Prezentarea modelului

Învățarea creativă vizează următoarele:

·         a face școala, în special școala publică, un loc atractiv în care profesorii și elevii și-ar investi cu adevărat energia și visele

·         a conecta cunoștințele cu plăcerea, astfel încât elevii să învețe să iubească învățarea

·         a încuraja profesorii să-și reevalueze rolul în procesul de învățare

·         a construi un nou tip de relație profesor-elev

·         a ajuta elevii să-și exploreze talentele și înclinațiile

·         a dezvolta judecata și gândirea neconvențională

·         a dezvolta valorile sociale care încurajează comunicarea și cooperarea

·         a face comunitatea școlară un domeniu de interacțiune creativă în care evoluția personală și de grup va fi promovată în egală măsură.

Pentru a acoperi distanța de la învățarea tradițională la cea creativă, trebuie inventate și aplicate noi tehnici de predare, educația trebuie să-și îmbogățească resursele didactice. Tehnologia (multimedia), jocul și arta, în special teatrul, s-ar putea dovedi instrumente valoroase în această direcție. Mai exact:

·         Drama, ca zonă de conviețuire a mai multor forme diferite de expresie creatoare, oferă copilului șansa de a-și explora talentele și înclinațiile, de a-și dezvolta personalitatea.

·         Ca activitate de grup, drama încurajează comunicarea și colaborarea.

·         Drama poate fi folosită și ca o alternativă pentru copiii cu dizabilități de învățare care nu răspund la metodele tradiționale de predare.

·         Provocarea constă în dovedirea în practică a faptului că drama poate fi aplicată ca metodă eficientă de predare pentru toate subiectele incluse în curriculum. Nu exclusiv, ci alternativ, pentru a face procesul de învățare flexibil, multicolor și amuzant.

Procesul de învățare creativă ca metodă de predare a curriculumului readuce dimensiunea reală și scopul real al educației; cea de căutare și înțelegere a cunoștințelor pentru a utiliza aceste cunoștințe în contextul real al vieții umane de zi cu zi. Învățarea creativă oferă o varietate inepuizabilă de situații umane care sunt imaginative (situații „ca și cum„) în care este creată o nevoie pentru a utiliza cunoștințele oferite în școală. Lucrând într-un cadru cu conținut și fără a folosi exerciții și activități izolate, repetabile, ne îndepărtăm de învățarea sterilă și repetitivă Cunoașterea este strâns legată de acțiune și interacțiune. Copiii interacționează într-un mediu sigur în care sunt testate cunoștințele și, în același timp, creează ceva de care sunt interesați. Este creația lor și își asumă întreaga responsabilitate pentru asta. Orice se întâmplă în clasă se întâmplă de la ei și nu pentru binele profesorului sau al unei note.

Scopul ulterior al procesului de învățare creativă este de a permite copiilor să-și dezvolte o opinie pentru problemele care îi preocupă. Acest lucru se întâmplă în perioada de reflecție în clasă, unde ne gândim retroactiv și discutăm ce s-a întâmplat în acest proces. Implicarea emoțională care caracterizează aceste activități este elementul care ne conduce către gândirea critică. CUM? Elevul acționează și reacționează la situațiile imaginare cu voință și judecată și încearcă să-și rezolve problemele și să răspundă la întrebările sale. În acest moment apare și implicarea intelectuală. Uneori copilul, singur sau cu ajutorul profesorului și clasei, în situația particulară, este capabil să vadă asemănări cu alte situații similare, este capabil să recunoască generalul, universalul. După ce a trecut deja prin procesul de a gândi ce ar trebui să facă într-o situație sau ce ar dori să facă, sau ce este obligat să facă sau ce trebuie făcut (din motive care țin de contextul situației nu din cauza presiunii profesorului), răspunde activ.  Se confruntă cu cunoștințe în mod activ, analizează și critică, identifică posibilele implicații, intră în mod dinamic în procesul de luare a deciziilor, se regăsește mai bine în propriile decizii.

Această metodă se bazează pe 5 principii:

1) Toți oamenii au o caracteristică înnăscută: capacitatea de a imita și capacitatea de a se juca, prin care oamenii testează și învață.

2) Toți oamenii învață când au motive și când simt că ceea ce au de învățat îi interesează.

3) Toți oamenii și mai ales elevii învață și înțeleg mai bine într-un mediu activ, plin de acțiuni și evenimente. 

4) Participanții sunt responsabili de viața lor și de dobândirea de cunoștințe. Profesorii devin cei care îi activează în efortul lor de a învăța, îi îndrumă și le arată modalități posibile de învățare, gândire, funcționare.

5) În sfârșit, procesul de învățare este un proces de schimbare. Schimbarea emoțională și intelectuală duce la maturitate și, prin urmare, la cunoaștere.

SOCIALIZAREA. Formarea valorilor și comportamentului social (sociabilitate, companie, comunicare, toleranță, cooperare etc.) prin învățarea creativă în școala primară

Unul dintre principalele scopuri ale educației școlare - în special la școlile primare și gimnaziale - este socializarea copilului, trecerea din lumea „eu” în lumea „noi”. Climatul emoțional al acestei călătorii este esențial nu numai pentru progresul școlar al copilului, ci și pentru construirea personalității sale.

Așa cum este cunoscut în mod obișnuit - și confirmat de experți - un copil care trece pragul școlii pentru prima dată suferă un fel de șoc. Efectul acestui șoc (intensitate, durată, consecințe) depinde de o serie de factori:

·         Primul grup de factori este legat de fondul copilului (caracterul, experiența anterioară, tipul de familie și comunitatea în care trăiește, nivelul socio-educativ al părinților etc.).

·         Celălalt tip include toate caracteristicile referitoare la școala în sine (mediul înconjurător, climatul emoțional din clasă, personalitatea profesorului etc.). 

Având ân vedere toate acestea, intrarea unui copil în comunitatea școlară este considerată o schimbare majoră, posibil cea mai mare provocare cu care s-a confruntat vreodată în viața sa. Mai ales pentru copiii care locuiesc în orașele mari, care cresc în apartamente și obișnuiesc să se joace singuri, schimbarea este enormă. Pentru prima dată ei își dau seama că nu sunt „centrul lumii”, că nevoile lor pot fi în conflict cu nevoile altor oameni, că au obligații în afară de drepturi și că acum trebuie să ceară și să câștige lucrurile de care au nevoie și până acum veneau de la sine, cum ar fi atenția, admirația, lauda și iubirea. Și toate acestea într-un mediu nou, necunoscut, cu reguli specifice de funcționare, cu un calendar strict, cu cerințe de progres. Se așteaptă nu numai să se adapteze în această condiție nouă, ci și să cucerească cunoștințe și abilități, „să învețe”.

Practicile creative de învățare sunt menite să faciliteze adaptarea copiilor în mediul școlar și să încurajeze socializarea acestora în general. Participând la activități deopotrivă jocuri de grup, copiii comunică între ei, își împărtășesc experiențe, își testează limitele și descarcă sentimentele neplăcute.

JOCUL ȘI ÎNVĂȚAREA

După cum știm cu toții, copiii sunt mult mai dispuși să învețe și să respecte regulile într-un context de joc, decât într-o circumstanță „serioasă”. Când copiii se joacă, ei sunt de obicei cinstiți, corecți și disciplinați. Interacțiunea într-un context de joc, cu reguli și obiective, îi determină pe copii să adopte diverse roluri (de conducere sau de susținere) și să-și extindă percepția asupra realității. Gândirea egocentrică dispare odată cu comportamentul egoist, oferind spațiu toleranței și sociabilității. Obiectivele reciproce, precum și dificultățile reciproce cu care se confruntă în timpul procesului,  reduc competiția și promovează cooperarea și compania.

Profesorul coordonează „jocul”, ghidându-l cu tact către obiectivul de învățare. El intervine ori de câte ori este necesar pentru a oferi susține învățarea și pentru a asigura coerența echipei. Comportamentul său calm, prietenos și stabil formează cadrul emoțional adecvat și servește drept model pentru cei mici.

În societatea modernă, școala trebuie să răspundă nu numai rolului său tradițional, ci și nevoilor și cerințelor acoperite în vremurile anterioare de familie și de vecinătate. Copiii, în zilele noastre, nu au nici suficient timp, nici spațiu pentru a se juca unii cu alții, iar această deficiență afectează sănătatea lor mentală și reglajul lor social.  Școala modernă ar trebui să acopere această necesitate, introducând jocul în clasă, în combinație cu scopurile curriculumului.

Învățarea creativă folosește regulile și elementele (rădăcinile) artelor (mișcare, pictură, teatru, muzică etc.), dar nu vizează neapărat o performanță pentru un public. Orice se întâmplă în timpul unei lecții de învățare creativă se întâmplă de la copii și pentru copii. Artele îi ajută să înțeleagă și să conceapă semnificațiile. Artele pot avea o formă mai flexibilă, dar nu uităm niciodată de elementele și principiile lor principale, iar profesorul îi ajută pe copii să învețe cum să folosească aceste principii. Este de la sine înțeles că putem folosi această metodă a învățării creative pentru a învăța arta însăși. Profităm de elementul principal al învățării creative, care este creativitatea, pentru a învăța arta care este creație și expresie.

Jocul, mai precis jocul imaginar, este ceva care apare în viața omului într-o etapă foarte timpurie. Copiii experimentează în interiorul jocului, adoptă roluri diferite, încearcă să descopere noi modalități de comportament și observă acțiunile și reacțiile față de aceste comportamente. În învățarea creativă, această piesă devine mai organizată (și aici contribuie artele în general) și au scopuri educaționale mai specifice.
Jocul și învățarea creativă sunt strâns interrelaționate (de multe ori folosim jocuri în proces), dar au încă unele diferențe de bază. Asemănările și diferențele sunt următoarele:

·         Ambele activități se bazează pe nevoia umană de a ne juca, pentru a intra într-un context imaginar care suspendă timpul real, locul, rolurile
și acțiunile.

·         Timpul, locul, personajele și acțiunile primesc un caracter mai simbolic în ambele activități; capacitatea noastră de a participa la ambele activități depinde de capacitatea noastră de a uita realitatea un timp și de capacitatea noastră de a citi și înțelege acțiunile și semnificațiile simbolice.

·         Ambele activități au reguli și principii. Cu toate acestea, în jocuri și în jocul imaginativ, regulile sunt mai clare, în timp ce în învățarea creativă sunt mai interne.

·         Ambele activități au nevoie de un angajament și implicare fizică, mentală, intelectuală și emoțională.

·         Ambele au elemente de tensiune, surpriză, iar accentul este clar. În învățarea creativă trebuie să luăm în considerare elementele suplimentare care au legătură cu artele.

·         Învățarea creativă, spre deosebire de joc, are obiective educaționale specifice și folosim învățarea creativă pentru a ajunge la obiectivele noastre.

·         Învățarea creativă ne oferă posibilitatea de a evita repetiția, putem alege dintr-un număr nelimitat de situații imaginative și contexte umane.

·         În învățarea creativă nu există o imitație superficială în care elevii fac doar acțiuni, ci participă cu sine, lucrează intelectual și emoțional într-un anumit context, o experiență care seamănă cu realitatea, dar nu are consecințele vieții reale.

·         În învățarea creativă avem o implementare foarte conștientă a formei dramatice asupra creării sensului.

·         În învățarea creativă elementele artistice dețin o poziție foarte înaltă.

Copiii aflați într-o situație dramatică nu rămân pasivi în fața unui spectacol (doar îl urmăresc), dar sunt implicați emoțional și intelectual și „experimentează” cunoștințele. Copiii încep să-și recunoască abilitățile personale și să se înțeleagă pe ei înșiși și reacțiile lor mai bine. Teatrul este un cadru experiențial al învățării, pentru că include elementele de evaluare, discuție, reflecție, implică și partea intelectuală a omului. Copiii cercetează diferitele situații dramatice pe care profesorul le pregătește și se asigură că includ obiectivele curriculumului pe care dorește să le învețe. Într-o lecție care folosește drama, profesorii și elevii sunt implicați într-un efort colectiv de căutare pentru a înțelege și rezolva problema. 

Convențiile dramatice sunt tehnici folosite în teatru pentru structurarea activității dramatice. Folosim convențiile pentru a explora, pentru a ne concentra pe o acțiune specifică etc. Lista următoare conține TEHNICI care pot fi utilizate în activitatea didactică:

·         STILL-IMAGE: Participanții creează o imagine cu corpurile lor care arată ca o fotografie, cu obiecte sau statui.

·         INTERVIURI:Participanții acționează ca reporteri, detectivi sau istorici care caută informații. Convenție folosită pentru a promova drama, pentru a descoperi elemente noi sau pentru a înțelege o situație.

·         ȘEDINȚE/ ÎNTÂLNIRI: Ședințe formale sau informale pentru a prezenta informații, pentru a lua decizii, pentru a planifica următoarele acțiuni sau pentru a rezolva problemele. Forme: adunări, discuții în familie, întâlniri sindicale, proteste etc.

·         TRANZITAREA GÂNDIRILOR/ SOLILOCVIU: Revelarea gândurilor private ale copilului în rol, fie prin interogare, fie prin prezentare. Pentru a dezvălui speranțe, temeri, gânduri profunde despre situație.

·         OFERIREA DE MĂRTURII: descrierea unui incident de către cineva care susține că a fost martor, dar nu a participat la situație.

·         IMAGINE COLECTIVĂ: oferim o imagine fizică, colectivă, pentru a reprezenta oamenii, locul, situația.

·         ROLUL DE EXPERT: copiii devin specialiști pe un domeniu; istorici, arhitecți etc. Profesorul nu este persoana cu cele mai multe cunoștințe din clasă. Puterea se mișcă, trece de la profesor la copii. Profesorul explorează cu copiii, Copiii au abilitățile și cunoștințele necesare.

·         REALIZAREA HĂRȚII/ DIAGRAME: În rolul sau în afara rolului, participanții recreează locul unde are loc drama (fabrica, pădurea, un sat, un oraș, un laborator etc).

·         ROLUL PE Perete: copiii desenează o diagramă / un cadru al corpului uman folosind propriul corp pe o bucată de hârtie pe care o pun pe perete, iar pe aceasta lucrează caracteristicile interne și externe ale personajului.

·         SCAUNUL FIERBINTE: Copiii ca grup pun întrebări deschise sau apropiate diferitelor personaje din situație pentru a descoperi motivele sau fundalul personajelor.

·         PROFESORUL ÎN ACȚIUNE: Profesorul adoptă un rol diferit de rolul său de profesor în clasă pentru a muta drama sau pentru a-i ajuta pe elevi într-un posibil punct mort, sau pentru a ajuta la întrebări sau pentru a sublinia un punct.

·         IMPROVIZAȚIE: reprezentare spontană a unei situații specifice de către participanții, care au puțin timp pentru pregătirea scenei. Un set de informații este oferit, dar copiii sunt lăsați singuri să creeze și să se transporte în situație.

·         REFLECȚIE:Este o convenție folosită în dramă pentru a reflecta evenimente în rol sau în afara rolului, pentru a spori înțelegerea, a rezuma sau a răspunde la orice întrebare și a rezolva orice probleme.

·         UTILIZAREA OBIECTELOR CA SIMBOL : Utilizarea obiectelor pentru a începe sau a continua o dramă.

·         DUBLAREA: Când un personaj din dramă se confruntă cu o dilemă sau o decizie dificilă, restul participanților devin a doua voce care reprezintă gândurile contradictorii ale personajului sau reacționează ca conștiința colectivă a personajului.

·         TEATRU- FORUM: În fața restului participanților este prezentată o situație sau o improvizație aleasă de copii pentru a investiga experiența particulară. În timp ce restul participanților, „publicul”, urmărește reprezentatia, oricine are dreptul să oprească acțiunea atunci când consideră că acțiunea nu conduce nicăieri și încearcă să-și asume rolul pe care cred că este slab și încearcă să-l adopte diferit .

·         CAPTAREA ESENȚIALULUI : În grupuri copiii creează sloganuri, titluri pentru ziare sau reviste, titluri de carte sau dau titluri fotografiilor.

·         ZIARE, JURNALE, MESAJE: Acestea sunt texte scrise de elevi sau profesori în timpul, înainte sau chiar după dramă, în sau din rol, și sunt folosite pentru reflecție, ca dovadă sau ca mod de a aduce un nou subiect.

·         RITUAL, CEREMONIE: Participanții se confruntă cu situații particulare care au un caracter tradițional, particular, ritualic și care implică reguli și coduri. De exemplu nunta, marșul, înmormântarea etc.

·         ANALOGIE: o problemă este tratată nu într-un mod direct, ci printr-o situație paralelă care reflectă problema. De obicei, astfel de situații sunt cele foarte dureroase sau cele foarte familiare sau cele care pot aduce prejudicii. Exemple de analogie sunt miturile și basmele.

ROLUL PROFEORULUI

Conform acestei metode care pune în centrul procesului de învățare copilul însuși, rolul profesorului se schimbă. Nu mai este descriptiv, corectiv, autoritar. Acordăm mai mult accentul pe calitățile profesorului ca activator, prieten, coleg, facilitator, ca persoană care dorește să ajute elevii în efortul lor de a învăța. Profesorul are încredere în elevii săi pentru a le permite să își ia propriile decizii în ceea ce privește cunoștințele și modul în care ar dori să le dobândească, într-un proces care îi privește în principal pe elevii înșiși. Profesorii devin mai sensibili la nevoile sociale și emoționale ale studenților, ei empatizează și răspund pozitiv. Asta nu înseamnă că profesorii nu respectă un curriculum sau că nu există reguli în procesul de învățare. Dimpotriva, există reguli și conținuturi, dar elevii participă la procedurile de decizie a acestor reguli și modul în care va fi predat curriculum-ul, iar profesorul se asigură că aceste reguli vor fi urmate. 

Mai exact, profesorul încearcă:

·         să sprijine interacțiunea dintre elevi și între elevi și profesor

·         să provoace și să cultive interesul elevului în diferite moduri creative

·         să direcționeze și să ofere oportunități de exprimare și participare

·         să arate interes autentic pentru ceea ce face elevul

·         să ofere șanse, astfel încât copilul să poată căuta și dobândi cunoștințele și să aibă șansa să experimenteze

·         să permită și încurajeze copilul să facă lucrurile în mod independent și în grup.

RECOMANDĂRI DIDACTICE/ STRATEGICE

Pregătire (înainte de lecție)

1. Folosindu-ți imaginația, transformă lecția în ... imagini

Ca și cum ar fi un film format din imagini statice mici, creați un simplu scenariu schițând o imagine pentru fiecare capitol al lecției. Deci, veți avea lecția într-o ordine ca un ghid.

2. Metodic, aveți la îndemână orice materiale de care veți avea nevoie 

Câteva materiale simple, cotidiene, pe care le putem găsi în casă sau în clasă. Role de hârtie, hârtiile A4, culorile, o cutie sau un coș, o bucată de pânză veche, niște frânghii subțiri sau șnur etc. pot fi foarte utile și pot fi folosite de multe ori în clase diferite.

În clasă

3. Captați interesul copiilor cu o introducere

Găsiți un prim element care să îi surprindă pe copii, un indiciu ciudat pentru a le provoca imaginația și creativitatea.

4. Stabiliți eroii acestei lecții-film

Ele vor fi figuri istorice într-o lecție de istorie sau pot fi elemente de chimie la chimie sau numere, concepții de matematică și relații într-o lecție de matematică. Nu este necesar ca un număr, un cuvânt sau un element chimic să fie jucat de copii. Ar putea fi un obiect animat și folosit de copii. Prin această animație, copiii vor trebui să se miște, să acționeze și să adopte comportamente, în general, pentru a naște roluri active și „eroi” în sens teatral.

5. Personalizați acești eroi

Indrumati copiii astfel încat să facă actiunea si rolurile active, interpretând „personajele” care actioneaza dintr-un motiv specific, în functie de obiectul cunoașterii.

6. Explică și definește relațiile existente între copii și eroi

Ce sunt acești eroi după ce urmăresc, care sunt temerile lor și ce doresc să evite, ce funcționează spre acțiune. Regulile sunt simple, definite de profesor și urmate de elevi.

7. Alege o poveste simplă

Acolo unde „eroii” pot trăi, pot fi protagoniști, dezvoltă relații, pot avea conversații sau argumente, condu prin poveste la obiectivul pe care lecția dorește să-l atingă.

8. Concepeți sau împrumutați din altă parte, un mediu plăcut pentru lecție

(povestiri, piese de teatru, mitologie etc.) unde se va desfășura acțiunea creatoare. Un loc care încântă imaginația copiilor. În acest loc, imaginația copiilor va fi provocată permițându-le să vorbească despre lucruri, să aibă idei noi, să creeze o lume proprie, contribuind la lecție.

9. Formulati un scenariu simplu

Realizați o schiță a fazei secvențelor de bază ale acțiunii pentru a ajunge la rezultatul dorit. Probabil că acțiunea se va dezvolta după ce vă confruntați cu diverse aventuri, dar nu va ajunge la sfârșit foarte ușor. Depinde de tine să găsești metoda potrivită care să ducă acțiunea la conflict. „Sunetul clopotelului” poate fi un „instrument” care permite profesorului să modifice acțiunea astfel încât să ajungă la finalul dorit.

10. După atingerea vârfului acțiunii, sfârșitul nu trebuie să fie departe

Din vârf, [crescendo], ar trebui să putem atinge sfârșitul aventurii, evitând rapid detaliile de prisos. Cu toate acestea, asigurați-vă că economisiți timp pentru o mică surpriză de final.

La sfărșitul activității

După terminarea lecției și înainte de a realiza evaluarea finală, ar trebui să ne evaluăm pe noi înșine și planificarea noastră, deoarece am putea fi neproductivi din vina noastră. Ne putem pune câteva întrebări în această direcție:

1) Am reușit să comunic așteptările mele la clasă?

2) Am oferit elevilor experiență satisfăcătoare? Copiii participă de bună voie la ore?
3) Cât de mult le-a schimbat experiența?
4) Am întrebat prea mult sau prea puțin?
5) Am făcut destule pentru a-i ajuta în clasă?
6) Am folosit tehnici adecvate?
7) Am folosit materiale adecvate nevoilor și abilităților elevilor mei?
8) Am pus întrebări productive?
9) Cum a afectat starea pe care am ales-o procesul învățării copiilor? Ar fi trebuit să-mi asum rolul pe care l-am luat sau ar fi mai bine dacă aș fi ales un alt rol?
10) Am avut puterea de a opri procesul dacă am putut vedea că lecția nu a fost productivă în proces din cauza erorii mele și a-mi schimba planificarea?

Trebuie să reținem că avem de-a face cu ființe umane și de fiecare dată când apar subiecte curente sau neașteptate, pe lângă scopurile și obiectivele pe care ni le-am stabilit, atunci este bine să profităm de șansă și să discutăm despre asta. Nu trebuie neapărat să ne schimbăm planificarea și scopurile complet, trebuie sa învățăm să integrăm realitatea cotidiană în predare.

PROBLEMA EVALUĂRII în procesul de învățare creativă este deosebit de sensibilă, deoarece copilul nu este evaluat în mod tradițional (predare, studiu, examinare, întrebare, notare), progresul și schimbarea acestuia fiind evaluate ca întreg. Să nu uităm că învățarea înseamnă schimbare, iar educația este procesul schimbării. Spunând toate acestea, însă, nu dorim să ajungem la concluzia că nu ar trebui să existe o evaluare a procesului de învățare creativă sau a cunoștințelor obținute în acest proces. Cu toate acestea, trebuie să ținem cont de trei puncte principale privind evaluarea:

1) Ceea ce în final copiii au învățat sau au câștigat în acest proces ar putea fi expuse mai târziu decât ne așteptăm. Am putea vedea unele sau mici schimbări, dar adevărata schimbare ar putea ieși la suprafață mult mai târziu.

2) Procesul de evaluare se referă ca la cunoștințele pe care elevii le-au dobândit în în funcție de implicarea profesorului în proces, cât de productivi a fost el înșuși, dacă a folosit tehnicile adecvate, dacă a ales cele adecvate activități la temă. Mai întâi profesorul trebuie să-și evalueze propria planificare înainte de a ajunge la concluzii despre ceea ce elevii au / nu au învățat sau de ce au atât de multe dificultăți.

3) Oricum am alege să evaluăm elevii, aceștia ar trebui să fie informați cu privire la criteriile pe care noi, ca profesori, am ales să le utilizăm.

În general, am putea spune că pentru a evalua cunoștințele pe care elevii le-au dobândit, cel mai simplu lucru pe care îl putem face este să notăm obiectivele educaționale de la începutul lecției și apoi să vedem câte dintre ele am reușit să atingem. Dacă, de exemplu, am stabilit două obiective ale curriculumului (dezvoltarea utilizării limbajului persuasiv și cunoașterea Asiei) și două obiective referitoare la învățarea termenilor de dramă, atunci în final, tot ce trebuie să văd este câte dintre acestea am reușit să le realizez. 

Factorii care asigură succesul

Caracterul creativ al învățării în școală este în prezent un argument în rândul experților, politicienilor, profesorilor, părinților și elevilor. Calitatea învățării oferite în mediul școlar este pusă la îndoială, iar sistemul educațional așa cum știm pare să fi ajuns într-un punct mort.

Metoda învățării creative este o metodă care se bazează pe utilizarea tehnicilor de teatru pentru a stimula învățarea în clasă. A fost dezvoltată pentru copiii din școala elementară și se bazează pe principiul potrivit căruia copiii învață mai bine atunci când participă activ la procesul de învățare, în comparație cu ascultarea pasivă. Utilizarea tehnicilor de teatru în școala elementară este dovedită a fi foarte eficientă pentru îmbunătățirea performanței școlare a copiilor (vezi autori precum Kieran Egan, Dewey și Jean Piaget). Metoda abordează în același timp inteligența lingvistică, inteligența logică (raționament), inteligența spațială, inteligența corporal-kinestezică, inteligența interpersonală, inteligența intrapersonală și inteligența naturalistă.

Validarea în practică

Metodele care stimulează învățarea creativă s-au dovedit a fi o alternativă pentru copiii cu dificultăți de învățare, în general pentru cei care nu sunt în măsură să răspundă la metodele tradiționale de predare și, ca urmare, se plasează în marja de nereușită a procesului educațional.
Poate nu ca o metodă exclusivă, ci ca o opțiune foarte la îndemână, teatrul poate contribui astfel încât procesul de învățare să devină colorat, fermecător și amuzant.

Concluzie

Arta poate fi o forță motrice, poate oferi cheia unei educații complete și esențiale, poate deveni veriga lipsă dintre învățare și creație.
Se bazează pe locul pedagogic comun unde imitația, acțiunea, jocul sunt modalitățile prin care copilul alege în mod spontan să comunice cu mediul său și să învețe din el. Scopul metodei învățării creative nu este de a promova utilizarea independentă a teatrului în programele școlare, ci de a încorpora tehnici de teatru în materiile principale ale școlii (limbă și comunicare, matematică, fizică etc.). Teatrul, ca loc de întâlnire a diverselor forme de exprimare artistică, oferă copilului posibilitatea de a-și explora înclinațiile și interesele, pentru a-și dezvolta personalitatea.

Resurse

https://creativitylearning.eu/the-project/