Titlul

Bune practici privind colaborarea în cadrul PIP (Planul de intervenție personalizat)

Tipul documentului  

Fișă de informații

Cui se adresează?

Acest instrument se adresează în special profesorilor, managerilor, specialiștilor și factorilor de decizie din sistemul educațional școlar, dar și părinților sau membrilor comunității.

Obiectivul documentului

Acest document este menit:

• să promoveze participarea comunităţii, familiei şi a părinţilor la parteneriatul educativ cu şcoala,
• să evidenţieze acele componente ale programelor educaţionale care funcţionează cu adevărat;
• să ofere consiliere pentru şcoliile ce doresc să-şi îmbunătaăăţească propriile programe educaționale.

El sintetizează peste 40 de ani de cercetare și practică pentru a identifica practicile educaționale de implicare a familiilor și comunității care s-au dovedit a genera rezultatele școlare și post-școlare pozitive în cazul elevilor, indiferent de condiția acestora.

Indicatorii rezultați sunt meniți să sprijine inițiativele locale de generare a unor schimbări incluzive la nivelul școlii, spre o viziune proactivă într-un sistem educațional pentru toți.

Relevanța locală/ geografică

Instrumentul care stă la baza acestui document de bune practici a fost dezvoltat în Statele Unite sub numele Programul Naţional de Standarde pentru Părinţi/Familie (National PTA), a cărui implementare şi integrare, deşi se bazează pe necesităţile locale, reprezintă un element crucial în promovarea implicării părinţilor de către şcoală şi în evaluarea calităţii acestor programe.

Introducere

Spre sfârşitul anilor `90 majoritatea experţilor au căzut de acord asupra faptului că implicarea parentală reprezintă o verigă importantă pentru creşterea calităţii educaţiei şi a rezultatelor academice ale elevilor, precum şi în asigurarea unui mediu educaţional coerent şi mai sigur.

IDEA (Legea privind educația persoanelor cu dizabilități, SUA) definește "echipa IEP" ca un grup de persoane care sunt responsabile pentru dezvoltarea, revizuirea și aplicarea Programului de educație individualizat ( IEP ) pentru un elev cu dizabilități.

Actori și părțile interesate

Acest instrument ar putea fi folosit într-o varietate de moduri de către profesioniști și familii pentru a sprijini predarea și învățarea. Acestea pot fi utilizate de către educatori profesioniști, dezvoltatori de curriculum, cercetători, părinți. De asemenea, modelul de față are o valoare intrinsecă, în sensul că poate sprijini persoanele în aprofundarea înțelegerii propriilor procese de învățare.

Prezentarea modelului

Componența echipei IEP:

• Cel puțin un profesor de învățământ general , dacă elevul este (sau ar putea fi) integrat în mediul educației generale.
• Cel puțin un profesor sau un terapeut de educație specială .
• Un reprezentant al agenției educaționale locale (inspectorat), care are cunoștință despre educația elevilor cu dizabilități, curriculumul general și disponibilitatea resurselor agenției educaționale locale.
• Părinți
• Elevul, după caz.
• Un specialist care poate interpreta implicațiile în plan educativ ale rezultatelor evaluării (consilier).
• Alte persoane pe care părinții sau școala au ales să le invite.

Toți membrii echipei IEP ar trebui să aibă cunoștință despre :

• Elev
• Servicii disponibile.
• Surse externe și interne de asistență.
• Procesul IEP.

Lipsa implicării părintești

Părintele care nu se prezintă niciodată pentru o întâlnire, care nu poate fi contactat prin telefon și returnează școlii notele scrise, au renuntat în mod clar la implicare. 

S-ar putea să fie prea târziu, dar, pentru cazul în care nu este, continuați să perseverați să luați legătura cu aceștia: continuați să efectuați apeluri telefonice, scrieți note informative pe care copilul să le ia acasă; trimiteți o carte poștală săptămânal sau lunar. 

Fii pozitiv! Acest părinte nu poate primi vești proaste despre comportamentul copilului. Găsiți mereu ceva bun de spus, cum ar fi: "N.... are un zâmbet frumos. Îmi luminează cu adevărat ziua"; nu trebuie să adăugați că a zâmbit o singură dată într-o săptămână plină de dificultăți și luptă. Sau: "Scrisul de mână al lui Mark se îmbunătățește...."; nu includeți și faptul că face numeroase dezacorduri și limbaj neadecvat în timp ce își practică scrierile de mână. Dacă părintele nu arată niciodată semne de interes, este trist pentru copil. Acesta este un motiv în plus pentru ca profesorul să-i ofere copilului în clasă/ la școală îngrijire și educație. Este o necesitate să ajutăm copilul să învețe să se adapteze, să trăiască în societate în ansamblu, indiferent de regulile de acasă.

Părinți implicați

Unii părinți au învățat mult în viața lor și au o înțelegere profundă a nevoilor copilului lor. Acești părinți se descurcă în general bine. Ei știu cum să aibă grijă de copilul lor, dar uneori sunt obosiți și descurajați. A trăi cu un copil care are o tulburare emoțională sau comportamentală este obositor. Acești părinți au nevoie de încurajare și sprijin ocazional sub forma informațiilor despre managementul comportamentului, oportunitățile de îngrijire a copiilor și alte servicii de sprijin comunitar. În general, este extrem de satisfăcător să lucrezi cu astfel de părinți.

Unul dintre cele mai valoroase lucruri pe care cadrele didactice le pot face pentru acești părinți este să îi ajute să învețe să aplice tehnici de gestionare a comportamentului copilului acasă. Oferiți părinților câteva reguli de bază pe care să le urmeze, apoi ajutați-i să genereze idei bazate pe reguli. Câteva reguli pentru părinți ar putea fi următoarele:

• Selectați cel mult două comportamente la care să fiți atenți simultan.
• Selectați comportamente observabile și aplicabile pentru a le corecta. De exemplu: "Pune-ți toate lucrurile personale la locul lor corect atunci când nu le folosești", în loc de "Fii mai curat!".
• Fă o ierarhie de recompense și pedepse. Utilizați recompense ori de câte ori este posibil.
• Asigurați-vă că recompensele și pedepsele se referă strict la  comportamentul așteptat. De exmplu, o recompensă sub forma unei noi culori de vopsea pe săptămână pentru utilizarea adecvată a vopselei are mai mult sens decât să-i dai copilului o bomboană.
• Nu cereți stăpânirea/ contrulul comportamnetului imediat. Dacă copilul a țipat timp de 5 ore pe zi, începe prin recompensarea copilului pentru reducerea acestuia la 4 ore...
• Propuneți-vă să perseverați. Copilul va crește probabil comportamentul necorespunzător la început doar pentru a vedea dacă părinții sunt cu adevărat hotărâți. Urmați planul pentru cel puțin 2 până la 3 săptămâni.
• Planul va funcționa cel mai bine dacă toți membrii familiei participă la a ajuta copilul să învețe noul comportament.
• Bazați-vă pe toate recompensele și pedepsele cunoscute/ înțelese de copil.

Gestionarea comportamentului

Explicarea diferenței dintre gestionarea comportamentului și premiere necesită o înțelegere clară a pașilor implicați în ambele. Atunci când un copil se află în mijlocul unui tantrum (acces de furie) și un adult spune: "Poartă-te frumos și îți voi da o bomboană", asta este nepotrivit. Copiii învață că, de fiecare dată când cineva le spune "Nu", ei intră în acțiune cu un semnea acces și primesc o bomboană.

În managementul comportamentului, accentul se pune pe prevenirea comportamentului necorespunzător prin recompensarea inițială a opțiunilor adecvate pe care elevul le face. Copilului i se spune înainte de a apărea o problemă ce recompense și pedepse sunt disponibile pentru el. 

Întâlnirea inițială părinți-profesori

Întâlnirea inițială dintre părinte și profesor este importantă pentru stabilirea un ton productiv al colaborării. 

Profesorul ar trebui să vină la întâlnire cu o schiță a planului de management al comportamentului folosit în sala de clasă și cu o listă scrisă de materiale pe care copilul trebuie să le aducă la școală. 

Nu fii surprins dacă, o săptămână sau două mai târziu, părintele solicită o altă întâlnire pentru a revizui planul de management al comportamentului. Acestea pot fi copleșitoare pentru părinte la început. 

Asigurați-vă că discutați despre strategiile școlii legate de intervențiile educaționale personalizate. Obțineți permisiunea scrisă pentru aceaste intervenții. 

De asemenea, întrebați despre orice alte informații legate de copil. Unii părinți au multe informații utile pentru a le împărtăși cu profesorul, în timp ce alții ezită. Fiind pregătit, pozitiv și profesionist! - este cea mai bună abordare pe care o poți avea.

Exemple de comunicare între părinți și profesori

1. Discuții telefonice – două/ semestru.
2. Fise de puncte acordate zilnic (în caietele profesorului). Scrie scurte note ori de câte ori este necesar. Fii pozitiv în aceste aprecieri!
3. Săptămânal, acordarea de note pentru "comportament adecvat". Puneți-le în portofoliul de lucru al elevului.
4. Portofoliul de lucru - lunar. Puneți eșantioane din lucrările elevului într-un plic pe care transmiteți-le părinților, solicitând semnatura de părinților pe fața plicului. 
5. Informare semestrială legate de rezultatele obținute pe discipline de studiu
6. Anunțuri speciale de evenimente.
7. Întâlniri față-în-față.
8. Raportați cărțile.
9. Programe anuale individuale de educație (IEP).

Este posibil să nu fie necesar să faceți toate aceste lucruri pentru toți părinții tot timpul. Acestea sunt doar sugestii care pot ajuta părinții și profesorii să lucreze mai eficient împreună.

Principii generale de comunicare profesor-părinți:

1. Informați constant părinții
2. Fiți cât mai pozitivi, cât mai des posibil.
3. Discutați comportamentele/ alegerile potrivite pe care elevii le-au făcut, atunci când este posibil, chiar și când apar probleme care trebuie comunicate părinților.
4. Faceți o listă cu resursele comunitare - cu nume, numere de telefon și adrese ale agențiilor care ar putea oferi asistență familiilor în vreun fel.
5. Păstrați consemnări complete și exacte ale progreselor pe care să le transmiteți părinților.
6. Oferiți părinților titluri de cărți și articole care le-ar putea ajuta să gestioneze mai ușor comportamentul copilului acasă.
7. Dacă apar conflicte/ dificultăți de comunicare între părinte și profesor, rugați un alt membru al echipei să  ofere sprijin. Păstrați copii ale scrisorilor și notelor trimise acasă.

Un profesor de educație generală trebuie inclus în echipa IEP în cazul în care elevul participă deja sau poate participa la mediul educațional obișnuit. Fără participarea cadrelor didactice din învățământul general, este mai greu pentru echipa IEP (Programul de educație individualizată) să-și asume noile responsabilități privind  progresul elevilor în programa de învățământ general, standarde și evaluări.

De asemenea, profesorul de învățământ general aduce la echipa echipei IEP cunoștințe despre:

• Contextul educației generale.
• Modul în care elevul cu dizabilități își desfășoară activitatea într-un context educațional general.
• Modul în care elevul interacționează cu colegii săi.
• Ritmul clasei.
• Alti elevi.
• Dinamica clasei.
• Abordări pentru predarea clasei ca un întreg.

Atunci când cadrele didactice din învățământul general sunt noi în echipa IEP, este necesar ca echipa să le ajute să-și înțeleagă rolurile lor specifice. În plus, educatorii generali care au participat anterior la întâlniri ale echipei IEP pot găsi că rolurile lor se pot schimba. Ei pot fi obișnuiți să-și prezinte observațiile și gândurile despre elev în cadrul echipei IEP, dar nu să și fie parte vitală a procesului de la început până la sfârșit.

Profesorii de educație generală trebuie să știe că sunt actori importanți. Ei trebuie să știe cum se așteaptă să contribuie la proces și ce fel de sprijin vor primi în schimb. De exemplu, poate ajuta la înțelegerea și sprijinul substanțial în aplicarea unor strategii de eficientizare a învățării unui grup divers de elevi.

Pentru a face parte din echipa IEP, profesorii de educație generală trebuie să se uite la propriile convingeri și prejudecăți privind elevii cu dizabilități. Este important să identificăm prejudecățile, acolo unde acestea există, și să nu le lăsăm să se arate în atitudinea față de un anumit elev. 

Pentru a fi o parte eficientă a procesului IEP, ca profesor trebuie, de asemenea, să:

1. Aflați cum să comunicați eficient și să lucrați într-o echipă.
2. Aflați cum să observați elevii din învățământul special și să înregistrați comportamentele în mod obiectiv, pentru a ajuta echipele IEP să urmărească progresul acestor elevi.
3. Descrieți performanța și comportamentul elevului, punând accentul pe punctele forte ale elevului. Unii profesori vor trebui să învețe cum să descrie progresul, punctele slabe și nevoile elevului în limbaj adecvat, pozitiv. Ideea este de a descrie progresul pe care elevul îl face, indiferent cât de mic, și de a se concentra asupra modului în care elevul ajunge la pasul următor. 
4. Trimiteți celorlalți membri ai echipei IEP un mesaj de acceptare și dorință de a participa activ la procesul IEP.
5. Fiți dispuși să încercați noi abordări în lucrul cu elevii cu nevoi speciale.
6. Fiți dispus să cereți asistență suplimentară atunci când este necesar.

Scopul rolului profesorului de educație generală în echipa IEP este de a obține date exacte și fiabile despre comportamentul elevului și despre progresele înregistrate în atingerea obiectivelor sale anuale.

IEP are o secțiune în care educatorii generali pot descrie orice sprijin de care au nevoie pentru a ajuta un elev să-și atingă obiectivele și să participe la curriculumul general. Aceasta oferă ocazia profesorului de învățământ general să descrie ce fel de formare sau asistență ar ajuta la realizarea IEP.

Validarea în practică

Potrivit studiilor de impact, lucrul în echipă permite tuturor persoanelor care asistă copilul şi care au sarcina de a facilita satisfacerea necesităților acestuia:

• să identifi ce cît mai clar şi precis punctele forte, interesele şi necesitățile elevului;
• să convină asupra informaţiilor colectate şi concluziilor desprinse în urma observării comportamentului elevului şi asupra tipului de curriculum individualizat pentru acesta (adaptat sau modificat);
•  să stabilească un consens privind fi nalităţile/competențele pe care trebuie să le achiziționeze elevul în perioada planificată;
• să coreleze fi nalitățile curriculumului general cu fi nalitățile individualizate stabilite în PIP;
• să stabilească un consens privind modul şi nivelul de acordare a serviciilor de sprijin elevului;
• să sugereze/recomande strategii/tehnologii educaţionale adecvate;
• să formuleze decizii privind integrarea serviciilor de sprijin în sala de clasă, la nivel de instituție sau alte servicii disponibile în comunitate.

Impactul

Unul dintre scopurile principale ale pregătirii pentru incluziune îl reprezintă pregătirea profesorului și a elevilor pentru această inițiativă educațională.

În timpul implementării modelului de incluziune, tendința majoră a discuțiilor este despre sprijin și beneficii pe care elevii și adulții fără dizabilități le pot aduce/ oferi persoanelor cu handicap. Această idee a cercurilor de prieteni tinde să însemne că elevii cu dizabilități sunt destinatari ai sprijinului și beneficiilor, fără reciprocitate. Dacă cercul este folosit ca o metaforă pentru a explica legăturile relaționale între elevii cu și fără dizabilități, atunci elevii cu dizabilități ar trebui considerați mai degrabă ca parte a cercului decât ca element central. Reciprocitatea este o parte importantă a modelului de incluziune, deoarece tuturor elevilor li se acordă credit pentru îmbunătățirea vieții celorlalți.

Factorii care asigură succesul

Lucrul în echipă presupune un număr mare de persoane care participă la elaborarea PIP, de aceea este important ca activitatea să fi e coordonată. De regulă, coordonează procesul PEI cadrul didactic

de sprijin, în cazul cînd acesta este, sau învățătorul/dirigintele.

Este absolut necesară colaborarea dintre membrii echipei. Aceștia trebuie să aibă o percepţie comprehensivă comună asupra punctelor forte, intereselor şi necesităților copilului.

Fiecare membru al echipei înţelege elevul în mod diferit, în funcție de competențe și domeniu de activitate/disciplină predată, şi poate face recomandări vizînd perspectivele dezvoltării elevului.

Constrângeri                                                                

Dificultățile practice ar putea consta în:

Aspecte legate de conducerea administrativă: directorul are un rol cheie în implicarea părinților/ familiei. Climatul într-o şcoală are ca sursă principală stilul de management și comportamentul directorului.  Dacă structura de management se teme de afectarea autorității în condițiile implicării comunității și părinților în luarea deciziilor, atunci este compromis progresul pe termen lung al parteneriatului.

Aspecte legate de pregătirea profesorilor: cercetările arată că, desi adesea se stabilesc conexiuni semnificative între părinți și profesori, aceștia din urmă nu știu adesea cum să păstreze aceste relații. Pentru a corecta această situație, în Statele Unite  standardele profesionale ale profesorilor au inclus și implicarea părinților în proiectarea educațională..

Concluzie

Implicarea efectivă a părintilor în procesul de învățare al elevilor este un proces considerat la baza oricărei schimbări. Cu toate acestea, implicarea părinţilor are impact asupra rezultatelor şcolare ale elevilor doar în măsura în care implicarea are rezultate şi asupra părinţilor. Prin însăşi implicarea familiei în şcoli, aceştia contribuie la dezvoltarea copiilor servind drept modele.

Resurse

https://www.pta.org/home/run-your-pta/National-Standards-for-Family-School-Partnerships

https://www.pta.org/docs/default-source/files/runyourpta/national-standards/national_standards_implementation_guide.pdf