Asigurarea posibilităților participării la educație a tuturor copiilor, indiferent de cât de diferiți sunt ei și cât se abat, prin modelul personal de dezvoltare, de la ceea ce societatea a denumit normal. Participarea presupune,  în primul rând,  accesul și apoi identificarea modalităților prin care fiecare să fie integrat în structurile ce facilitează învățarea socială și individuală, să contribuie și să se simtă parte activă a procesului. Accesul are în vedere posibilitatea copiilor de a ajunge fizic la influențele educative ale unei societăți (familie, școală, comunitate).

Dezvoltarea armonioasă a personalităţii copilului, ameliorarea şi înlăturarea aspectelor atitudinale şi psihocomportamentale negative ce pot apărea în cazul acestui proces fac necesară o activitate sistematică de consiliere şi de asistenţă psihopedagogică atât la nivelul individului, cât şi la cel al grupurilor şcolare. Din perspectiva elementelor fundamentale ale instruirii (elevul, sarcinile de lucru, strategiile de învăţare), cunoaşterea elevilor nu reprezintă un scop în sine, ci o premisă a desfăşurării eficiente a activităţii diferenţiate de instruire-educare. Particularităţile individuale ale elevilor determină diferenţieri în: modalităţile de acţiune, cerinţele şi rezultatele obţinute.    

În cadrul grupurilor şcolare, consilierea reprezintă o formă particulară de interacţiune şi influenţare, care contribuie la sprijinirea elevilor în rezolvarea problemelor cu care se confruntă, precum şi la omogenizarea şi dezvoltarea clasei de elevi ca grup educaţional.

 

În literatura de specialitate există numeroase definiţii şi accepţiuni date conceptului de consiliere:

Consilierea presupune existenţa unei persoane care are temporar sau permanent rolul de consilier şi care oferă sau acceptă în mod explicit să acorde timp, atenţie şi respect uneia sau mai multor persoane, cu rolul temporar de client.

Sarcina consilierii este de a oferi clientului oportunitatea de a explora, descoperi şi clarifica moduri de a trăi valorificându-şi resursele, ceea ce conduce la sentimentul de bine interior, îndreptându-se spre o cât mai bună existenţă.

Există mai multe tipuri de consiliere:

• Consilierea educaţională - furnizarea de repere psihoeducaţionale pentru sănătatea mentală, emoţională, fizică, socială şi spirituală a copiilor;
• Consilierea informaţională - oferirea de informaţii pe domenii, teme specifice;
• Consilierea de dezvoltare personală - formarea de abilităţi şi atitudini care permit o funcţionare personal şi socială flexibilă şi eficientă în scopul atingerii stării de bine;
• Consilierea suportivă - oferirea de suport emoţional, apreciativ, material;
• Consilierea vocaţională - dezvoltarea capacităţii de planificare a carierei;
• Consilierea de criză - asistarea psihologică a persoanelor aflate în dificultate;
• Consilierea pastorală - realizată din perspectivă religioasă.

Fiecare domeniu de intervenţie, prezentat mai sus, presupune o specializare riguroasă, aşa încât se impune ca fiecare dascăl să cunoască foarte bine care sunt posibilităţile, dar şi limitele sale de acţiune în consilierea elevilor.

În sens larg, consilierea şcolară reprezintă un proces intensiv de acordare a asistenţei psihopedagogice elevilor şi celorlalte persoane implicate în procesul educaţional (profesori, părinţi, tutori şi autorităţi şcolare). Rolul consilierii este unul proactiv, ce presupune prevenirea situaţiilor de criză personală şi educaţională a elevilor.

Consilierea şcolară se axează pe unitatea triadică  familie – copil - şcoală, în vederea desfăşurării unei educaţii eficiente şi a dezvoltării optime a personalităţii copilului.

Consilierea psihopedagogică are drept obiectiv în şcoală dezvoltarea unui sistem coerent de scopuri în viaţă şi întărirea comportamentului intenţional.

O persoană orientată spre scop este capabilă sa pună în acţiune modele alternative de comportament, să abordeze problemele de viaţă din perspective diferite, dar fără a se cantona rigid în anumite soluţii prefabricate (Tomşa, 2000).

Prin urmare, în procesul de consiliere se încearcă „provocarea” unei schimbări voluntare în atitudinile şi comportamentul clientului, astfel încât persoana sau grupul

„să funcţioneze optim din punct de vedere psihosocial”.

Consilierea psihopedagogică reprezintă azi o temă de importanţă majoră întrucât este aplicabilă tot mai mult în planul educaţional larg, cu scopul de a obţine rezolvarea unor probleme de o anumită gravitate, cum sunt şi cele legate de prevenirea eşecului şcolar sau de diminuarea acestuia.

Principiile cunoaşterii psihopedagogice a elevilor sunt:

- educatorul cunoaşte elevul educându-l, îl educă cunoscându-l;

- cunoaşterea elevului are ca finalitate o corectă orientare şcolară şi profesională ca indicator al împlinirii personale;

- activitatea de cunoaştere este un continuum pe tot parcursul vieţii şcolare a elevului.    

 Ea presupune două etape:

1. etapa de observare, de documentare şi explorare;
2. etapa de discriminare a informaţiilor culese, de interpretare, de comparare. Metodele cunoaşterii psihopedagogice a elevilor.    

 Dintre metodele empirice de cunoaştere a individualităţii umane atragem atenţia asupra celor mai uzuale:

1. fiziognomia sau cunoaşterea bazată pe extrapolarea unor trăsături de personalitate din trăsăturile fizionomiei persoanei inspectate.

S-a constatat experimental că există anumite concordanţe între aspectele fizionomice şi anumite particularităţi psihice, dar nu putem vorbi despre ele la vârsta copilăriei când atât constituţia fizionomică cât şi personalitatea sunt în plină formare, cristalizare.

2. grafologia sau cunoaşterea psihologică prin analiza producţiilor grafice.

Acestea pot fi relevante în diagnoza personalităţii, dar prezenta metodă presupune o pregătire suplimentară, de specialitate în domeniu. Putem recomanda extrapolarea prin analiza producţiilor grafice a unor trăsături cum ar fi: simţul ordinii, conformismul, disciplina intelectuală, dar cu multă prudenţă la vârsta şcolară întrucât şi scrisul este în plin process de căutare a stilului personal.    

 Metodele ştiinţifice de cunoaştere psihopedagogică a elevilor cunosc o mare varietate şi diversitate. Recomandăm utilizarea: observaţiei, experimentului, a testelor şi a anchetelor, a studiului de caz.     

 În sens larg termenul de asistenţă desemnează ansamblul acţiunilor organizate cu scopul de a se asigura condiţii optime de dezvoltare si viaţă pentru individ sau de a se preveni şi înlătura situaţiile de suferinţă prezente temporar în viaţa persoanei. Cu alte cuvinte, termenul de asistenţă indică situaţia de a fi permanent alături de cineva,  aşa cum sugerează etimologia cuvântului provenind din verbele latine assisto, -ere şi adsisto, -ere,  care înseamnă a veni lângă, a sta lângă, a fi lângă.   

  În funcţie de situaţia vizată şi de specificul obiectivelor urmărite,  s-au conturat mai multe tipuri de asistenţă: medicală, socială, psihologică şi pedagogică.         Asistenţa psihologică se acordă atunci când se ridică probleme ce ţin de caracteristicile de personalitate, de prevenire sau de rezolvare a unor situaţii presante şi înlăturarea consecinţelor acestora, de înţelegere a structurii psihologice a individului, de deciziile ce trebuie luate în funcţie de fondul aptitudinal sau de anumite dominante ale personalităţii.   

Asistenţa pedagogică se acordă în cazul problemelor ce ţin de instruire de educaţie, de regimul educativ, şi de tratarea diferenţiată a unor cazuri date, de stabilirea nivelului de pregătire al elevilor, de formarea deprinderilor şi obişnuinţelor, de posibilităţile de recuperare a lacunelor în procesul de dezvoltare a personalităţii.       Din analiza abordărilor şi concepţiilor generale ale consilierii rezultă că unele dintre ele pun accentul pe factorii cognitivi, şi de gândire, altele acordă prioritate experienţei şi sentimentelor în timp ce altele se axează pe acţiune şi comportament. Din asemenea motive majoritatea consilierilor adoptă orientări şi metodologii de lucru care provin din mai multe abordări şi modele de consiliere.

Consilierul şcolar are drept obiectiv principal sprijinirea subiectului să se integreze eficient în viaţa cotidiană şi să promoveze relaţii pozitive cu cei din jurul său.      

Una din probleme esenţiale pe care trebuie să le aibă în vedere procesul consilierii psihopedagogice în şcoală este dezvoltarea la subiect a unui sistem coerent de scopuri în viaţă şi întărirea comportamentului intenţional. O persoană orientată spre un scop este capabilă să pună în acţiune modele alternative de comportament, să abordeze problemele de viaţă din perspective diferite,  dar fară a se cantona rigid în anumite soluţii prefabricate.

     La fel ca şi în consilierea adulţilor, unde relaţia de consiliere are o influenţă hotărâtoare, este unanim acceptat faptul că relaţia dintre consilier şi elev influenţează într-o mare măsură eficacitatea procesului de consiliere psihopedagogică în şcoală. Pentru ca această relaţie să fie eficientă consilierul trebuie să respecte prin activitatea de consiliere şcolară câteva principii fundamentale:

• Responsabilitatea pentru dezvoltarea clientului revine acestuia şi nu consilierului. Din capul locului, consilierul trebuie să manifeste respect pentru clientul său acest lucru presupunând să-l accepte ca pe un individ unic, cu calităţile şi defectele sale, în sensul că trebuie să-i respecte dreptul de a avea succes sau de eşua în activitatea de consiliere. Dintr-o asemenea perspectivă consilierii şcolari trebuie să-l informeze că succesul său în activitatea de consiliere poate surveni numai în condiţiile în care el se va implica activ în propria sa dezvoltare. Eşecul poate fi generat de cauze de ordin social: familia, grupul şcolar sau diverse grupuri informale în care este atras copilul.
• Relaţia de consiliere este una permisivă. Permisivitatea acestei relaţii rezultă din faptul că cei doi parteneri pot întrerupe relaţia de consiliere oricând doresc ei acest lucru. De asemenea, permisivitatea relaţiei presupune neîngrădirea de către consilier a libertăţii subiectului de avea propriile sale idei, opinii şi convingeri. În caz contrar, relaţia de consiliere dobândeşte dimensiuni coercitive.
• Consilierul trebuie să gândească problemele subiectului împreună cu acesta. Din capul locului, consilierul trebuie să facă distincţia între “a gândi cu”, “a gândi despre” şi “a gândi pentru” cineva. Ele trebuie să se axeze în totalitate pe “a gândi cu”, în sensul că trebuie să gândească împreună cu subiectul problemele acestuia. Cu alte cuvinte consilierul va lucra împreună cu clientul la rezolvarea problemelor cu care se confruntă şi are datoria de a evita pe cât posibil să gândească despre client.

            Consilierea şcolară are prin definiţie un rol proactiv încercând să prevină situaţiile de criză personală sau educaţională şi în acelaşi timp, urmărind dezvoltarea personală, educaţională şi socială a elevilor. De asemenea, consilierea şcolară trebuie să asigure oportunităţile ca elevul să-şi urmărească propria sa dezvoltare mentală. În cazul consilierii psihologice, ca dimensiune a consilierii şcolare, scopurile urmărite pot fi grupate pe patru nivele: scopuri fundamentale, scopuri formulate de părinţi, scopuri formulate de consilier, scopuri ale elevului.   

  La primul nivel se situează scopurile fundamentale cu aplicabilitate pentru toţi elevii aflaţi în consiliere. Pe parcursul unui ciclu de şcolaritate consilierul va urmări ca procesul de consiliere să permită elevului:

• să-şi exprime atitudinea cu privire la problemele emoționale dureroase;
• să atingă un asemenea nivel de conştientizare încât să poată să vorbească despre propriile gânduri sentimente şi comportamente;
• să se simtă bine cu el însuşi;
• să-şi recunoască forţele şi capacităţile sale, limitele şi să aibă o atitudine pozitivă faţă de situaţia sa reală;
• să-şi schimbe atitudinea şi comportamentele care au consecinţe negative faţă de sine şi faţă de alţii;
• să se adapteze confortabil la mediul în care trăieşte (şcoală sau familie);
• să-şi exprime opțiunile sale şcolare, profesionale şi sociale în concordanţă cu ceea ce vrea (nivelul de aspiraţii), ceea ce poate (posibilităţile de care dispune), şi ceea ce trebuie să facă (oferta socială).

   La nivelul al doilea se situează scopurile formulate de către părinţi. Este vorba despre scopuri bazate de obicei pe comportamentele curente ale copilului şi pe rezultatele sale şcolare. Întrucât părinţii doresc întotdeauna pentru copilul lor să înveţe mai bine, să asculte de educatori şi să se comporte civilizat cu cei din jur, ei ar trebui să iniţieze şi să susţină consilierea copilului.

      La nivelul al treilea se situează scopurile stabilite de către consilier. Este vorba despre ipoteze cu privire la cauzele pentru care elevul manifestă anumite atitudini şi comportamente indezirabile.   

   La nivelul al patrulea se situează scopurile elevului. De regulă aceste scopuri apar pe parcursul procesului de consiliere mai precis în timpul unor şedinţe de consiliere. Este vorba de scopuri proprii copilului, generate de materialul cognitiv şi afectiv adus de ele în şedinţa de consiliere, chiar dacă nu întotdeauna copilul este şi capabil să le formuleze precis. În unele situaţii aceste scopuri se potrivesc cu cele ale consilierului, dar în altele diferă. Spre exemplu, consilierul începe şedinţa vizând scopuri stabilite de el, dar dacă elevul are o problemă stringentă, el dorind să discute o întâmplare dureroasă din existenţa lui, consilierul are datoria de a axa discuţia pe rezolvarea mai întâi a scopurilor elevului. În cazul în care consilierul va proceda astfel vor fi încălcate principiile de bază ale consilierii, iar copilul nu va fi ajutat să se autocunoască şi va fi blocat.              

Consilierea reprezintă o activitate complexă care presupune de la bun început stabilirea unor parametri clari de acţiune, parametri care trebuie realizaţi.

Am considerat că este foarte important să scot în evidenţă aspectele concrete, experienţiale, în urma cărora persoanele cu probleme socio-economice grave sunt supuse unui program de „reabilitare” şi de normalizare.

În cadrul cabinetului de asistenta psihopedagogică se realizează programe de consiliere individuala si de grup destinate elevilor, cadrelor didactice, părinților. Totodată, elevii beneficiază de acordarea asistentei psihopedagogice la nivel individual, prin metode de psihodiagnostic si consiliere, urmărindu-se ameliorarea comportamentului si dobândirea stării de bine (biopsihosociala), optimizarea  performantelor școlare.

Acordarea asistentei psihopedagogice la nivel de grup urmărește dezvoltarea personala, promovarea sănătății si a stării de bine, prevenția unor tulburări de sănătate specifice adolescentei, precum anxietatea, depresia, tulburările de alimentație. Prin activități specifice si adaptate se urmărește formarea de deprinderi eficiente de rezolvare a diferitelor situații, cunoaștere si autocunoaștere, comunicare asertiva, tehnici de învățare eficienta, managementul conflictului si al stresului, etc. De asemenea, se oferă consiliere de grup pe diferite teme: dezvoltare personala, promovarea sănătății, integrare si adaptare, reducerea violentei în școala, prevenirea si reducerea comportamentelor de risc, a  consumului de droguri.

Elevii sunt consiliați in probleme emoționale (anxietate, depresie, etc), comportamentale (agresivitate, hiperactivitate), de învățare (eșec sau abandon școlar), in vederea adaptării școlare,se realizează intervenții in situații de criza (divorț, boala, deces, etc.).

Se acorda consiliere pentru dezvoltarea personală: creșterea stimei de sine, relaționarea  cu ceilalți, luarea de decizii, planificarea rațională a timpului. Colaborarea cu cadrele didactice are drept scop depistarea și urmărirea problemelor la nivel de clasă, depistarea factorilor de risc în dezvoltarea elevilor și stabilirea unor metode de prevenire și recuperare.

Se desfășoară activități de orientare școlară si profesională, consiliere în carieră, sprijin în cunoașterea aptitudinilor si intereselor profesionale.

Cadrelor didactice li se acordă asistenta psihopedagogica, prin oferirea de informații și materiale informative, privind specificul dezvoltării elevilor și cunoașterea acestora, managementul clasei, a comportamentelor asertive.

Colaborarea cu cadrele didactice urmărește depistarea si consilierea elevilor  cu CES, realizarea unor planuri de intervenție personalizata, in echipa cu diriginți, profesori, logopezi;

Părinților li se acorda asistenta psihopedagogică prin consiliere individuala si consiliere de grup a familiei, având drept scop familiarizarea cu modalități de cunoaștere, înțelegere, acceptare, corijare a comportamentului propriului copil, prin tehnici specifice de stimulare, recompensare, sancționare, tehnici de disciplinarea pozitiva, consilierea în situații de criza.

BIBLIOGRAFIE

Băban A., (2001). Consiliere educaţională, Ghid metodologic pentru orele de dirigenţie şi consiliere, Cluj-Napoca

 Nicola, I., Tratat de pedagogie şcolară, E.D.P., Bucureşti, 1996

Radu I., (1974). Psihologie şcolară, Editura Ştiinţifică, Bucureşti.

Vrășmaș, E.,Consilierea și educația părinților, Ed Aramis,2002 2. Nicola, I., Tratat de pedagogie şcolară, E.D.P., Bucureşti, 1996