Titlul

Bune practici privind dezvoltarea unor funcții relevante ale școlii

Tipul documentului

Fișă de informații

Cui se adresează?

Acest instrument se adresează în special profesorilor, managerilor, specialiștilor și factorilor de decizie din sistemul educațional școlar, dar și părinților sau membrilor comunității.

Obiectivul documentului

Documentul este menit să ofere un cadru pentru directorii de şcoli şi profesori în proiectarea şi realizarea programelor educaţionale relevante pentru viitor. Indicatorii rezultați sunt meniți să sprijine inițiativele locale de generare a unor schimbări incluzive la nivelul școlii, spre o viziune proactivă într-un sistem educațional pentru toți.

Relevanța locală/ geografică

Instrumentul care stă la baza acestui document de bune practici a fost dezvoltat în cadrul programelor de cercetare din regiunea Asia-Pacific, de către Centre for Research and International Collaboration, Asia-Pacific Centre for Education Leadership and School Quality, Hong Kong Institute of Education.

Actori și părțile interesate

Acest instrument ar putea fi folosit într-o varietate de moduri de către familii și profesioniști.

Nivelul guvernamental ar trebui să iniţieze şi să inducă schimbarea prin implementarea şi finanţarea proiectelor demonstrative (pilot) destinate unor problematici specifice privind localizarea, globalizarea şi creşterea calităţii educaţiei.

Actorii de la nivelul central şi regional ar trebui să reglementeze cât mai puţin relaţiile de colaborare între şcoală şi partenerii săi, pentru a permite şcolilor să mobilizeze resursele necesare. Se ştie că este nevoie, la nivel organizaţional, de o strategie flexibilă pentru a putea fi depăşite procedurile şi regulile rigide care fragmentează acest gen de activităţi. Rolul lor este însă fundamental în coordonarea colaborării interagenţii prin întemeierea de coaliţii la nivel naţional reunind profesori, elevi, părinţi, societate civilă, sectorul privat etc., pentru a planifica şi evalua abordările politice care să susţină eforturile locale în planul educaţiei şi formării, precum şi înfiinţând şi dezvoltând sisteme informaţionale pentru schimb de informaţie şi date necesare profesioniştilor.

Prezentarea modelului

Pornind de la două dimensiuni propuse de Cheng (2000) pentru regândirea şcolii - domeniul (tehnico-economic, socio-uman, politic, cultural şi educaţional) şi nivelul de impact (individual, instituţional, comunitar, naţional şi internaţional /global), am identificat următoarele funcţii ale unei şcoli cu potenţial pentru viitor:

Funcţiile tehnico-economice se referă la contribuţia sistemului educaţional la dezvoltarea şi nevoile tehnice sau economice la fiecare dintre cele cinci nivele.

• La nivel individual, educaţia oferă elevilor oportunităţi de acces la cunoştinţele şi abilităţile necesare existenţei şi concurenţei într-o societate modernă.
• La nivel instituţional, instituţiile educaţionale se preocupă de calitatea şi transparenţa serviciilor pentru clienţi, angajaţi şi partenerii organizaţiei.
• La nivelul comunităţii şi al societăţii, şcolile şi instituţiile educaţionale sprijină nevoile economice şi instrumentale ale comunităţii locale, modifică şi formează comportamente economice şi contribuie la dezvoltarea şi stabilitatea societăţii în ansamblul său.
• Acestea alimentează nivelul global printr-un sistem educaţional şi de formare a adulţilor capabili şi responsabili din punct de vedere economic, tehnologic şi ecologic, la o comunitate mondială în formare.

Funcţiile socio-umane se referă la impactul educaţiei în planul dezvoltării personalităţii omului şi al relaţiilor sociale la diferite nivele.

• La nivel individual, educaţia contribuie la dezvoltarea maximală a potenţialului psihic şi social al elevilor.
• La nivel instituţional, şcolile şi instituţiile educaţionale facilitează apariţia şi întărirea calităţii relaţiilor interumane şi a comportamentului organizaţional.
• La nivel comunitar educaţia răspunde nevoilor sociale prin funcţii ce includ integrarea socială a membrilor, facilitarea mobilităţii sociale în cadrul structurii sociale existente şi consolidarea conceptului de echitate socială. Dintr-o perspectivă alternativă, şcoala reproduce structura socială existentă şi perpetuează inegalitatea socială.
• Datorită creşterii conştiinţei globale, educaţia trebuie să-şi propună dezvoltarea elevilor în spiritul armoniei internaţionale, cooperării sociale, relaţiilor sociale la nivel global, precum şi educaţia pentru eliminarea discriminării naţionale, regionale, rasiale şi sexuale.

Funcţiile civice reflectă impactul sistemului educaţional asupra dezvoltării vieții civice.

• La nivel individual, educaţia urmăreşte dezvoltarea atitudinilor şi aptitudinilor civice pozitive, ca şi pregătirea copiilor şi tinerilor pentru exercitarea drepturilor şi responsabilităţilor cetăţeneşti.
• La nivel instituţional, instituţiile educaţionale activează ca locuri pentru încurajarea discuţiilor critice pe teme de interes direct.
• La nivelul societăţii şi al comunităţii, educaţia joacă un rol important în promovarea conştiinţei democratice şi facilitează dezvoltarea şi schimbarea politică.
• Conştientizarea creşterii interdependenţei globale întăreşte nevoia unei educaţii pentru înţelegere şi eliminarea conflictelor internaţionale.

Funcţiile culturale au în vedere contribuţia sistemului educaţional la transmiterea şi dezvoltarea culturală.

• La nivel individual, educaţia îşi asumă dezvoltarea laturii creative şi estetice, precum şi contactul cu valorile culturale specifice.
• Instituţiile educaţionale activează ca agenţi de transmitere sistematică a culturii, ca integratori culturali în cadrul unui spaţiu multicultural şi ca revitalizatori culturali.
• La nivelul societăţii şi al comunităţii, instituţiile educaţionale deseori servesc ca şi spaţii culturale care reflectă normele explicite şi aşteptările comunităţii locale. Din nou, teoria reproducţiei culturale oferă un alt punct de vedere. Ea afirmă că şcolile şi profesorii perpetuează un proces de socializare inechitabil, în care unele grupuri beneficiază mai mult decât altele.
• La nivel global, educaţia poate contribui la valorizarea diversităţii culturale şi toleranţei faţă de normele, tradiţiile, valorile şi credinţele altor ţări şi regiuni.

Funcţiile educaţionale aduc în atenţie educaţia ca valoare în sine (²comoara ascunsă²) şi reflectă rolul politicilor în dezvoltarea şi menţinerea educaţiei la diferite nivele. Spre deosebire de percepţia tradiţională potrivit căreia educaţia reprezintă un mijloc pentru atingerea unor valori economice, sociale, politice şi culturale, rapiditatea şi dinamismul transformărilor actuale au condus la acceptarea faptului că educaţia este prin ea însăşi un scop crucial.

• La nivel individual, educaţia promovează ca scop ²a învăţa să înveţi².
• La nivel instituţional, instituţiile educaţionale servesc ca loc unde profesioniştii în domeniu lucrează împreună pentru a îmbunătăţi metodele de învăţare şi predare prin sprijinul reciproc şi împărtăşirea inovaţiilor.
• La nivelul societăţii şi al comunităţii, şcoala oferă servicii pentru diferitele nevoi educaţionale ale comunităţii, facilitează dezvoltarea educaţiei în toate mediile educaţionale, contribuind astfel la formarea unei societăţi care învaţă.
• Într-o lume interdependentă, educaţia poate încuraja înţelegerea şi sprijinul reciproc dintre naţiuni, prin dezvoltarea educaţiei globale şi a cooperării educaţionale internaţionale.

Validarea în practică

Aceste funcţii ale şcolii viitorului au oferit deja un cadru pentru directorii de şcoli şi profesori în proiectarea şi realizarea programelor educaţionale relevante pentru viitor în regiunea Asia-Pacific, una dintre zonele în care globalizarea și-a făcut deja simțite efectele nu numai în plan economic, ci și educațional.

Impactul

• Asigurarea relevanţei şi calităţii educaţiei în privinţa funcţiilor socio-umane este în prezent un subiect fierbinte în alcătuirea şi dezbaterea politicii educaţionale.
• Impactul economic al educaţiei reprezintă, cum am văzut, una dintre preocupările majore în iniţiativele de politică educaţională actuală.
• Răspunzând provocărilor democraţiei şi armoniei la diferite nivele, relevanţa educaţională a funcţiilor civice devine o componentă necesară în asigurarea calităţii educaţiei pentru viitor.
• Datorită dificultăţilor realizării practice relevanţei culturale pentru viitor a educaţiei - însemnând dezvoltarea pe termen lung (durabilă) a indivizilor, comunităţii, societăţii sau a întregii lumi, reprezintă o mare provocare pentru managementul educaţional la nivel local şi organizaţional.
• Importanţa în creştere a învăţării de-a lungul întregii vieţi pentru dezvoltarea viitoare întăreşte rolul funcţiilor educaționale, ca o componentă necesara pentru asigurarea calităţii.

Factorii care asigură succesul

Ceea ce putem afirma clar este că multe dintre aceste funcţii nu pot fi atinse fără participarea şi responsabilitatea tuturor actorilor implicaţi şi interesaţi.

Constrângeri                                                                        

În prezent, multe instituţii educaţionale îşi concentrează atenţia asupra unor funcţii cum ar fi cele tehnico-economice sau socio-umane, dar ignoră altele, sau accentuează aceste funcţii la nivel individual şi instituţional, neglijând nivelul comunitar, nivelul societăţii şi pe cel internaţional. Concentrarea îngustă sau accentul discriminatoriu pot întârzia eforturile de a realiza un sistem educaţional de calitate în viitor.

Mesajul cheie

În educație este important să încercăm să gândim la nivel global și să acționăm la nivel local.

Concluzie

Interdependenţa domeniilor – tehnologic, economic, social, politic, cultural şi educaţional – impune, alături de managementul cunoaşterii, crearea şi dezvoltarea capitalului social – a încrederii şi solidarităţii interumane. În acest sens întărirea interesului, a coeziunii în jurul şcolii, văzută nu numai ca instituţie ci şi ca etalon al unei comunităţi, ar putea crea acea emulaţie necesară şi altor comunităţi. O politică educaţională nouă ar trebui să se fundamenteze pe ideea că educaţia este responsabilitatea tuturor, durează toată viaţa şi toată lumea trebuie să aibă acces la ea.

Programele masive, ample, riscă să fie prinse în anonimatul birocratic, consecinţa fiind depersonalizarea şi dezvoltarea resurselor umane dictate de piaţă. Acestea sunt alte argumente pentru care incluziunea în general și educația incluzivă reprezintă diecția către care școala trebuie să se orienteze.

Resurse

Țăranu A.M. 2009. Școala, între comunitatea locală și provocările globalizării. Iași: ed. Institutul European