Violența este una din marile probleme ale lumii contemporane. Presa scrisă sau audiovizuală informează în permanență cu privire la manifestările diverse ale acestui fenomen. De la formele cale mai agresive, precum războaie ori crime terifiante, bătăi, violuri, furturi, distrugeri de bunuri, si până la cele mai puțin șocante cum ar fi violențele verbale, toate acestea susținute de o abundență de imagini violente, se prezintă zilnic în fata ochilor noștri. În acest context, apariția diferitelor forme de violenta în mediul școlar pare aproape o fatalitate si devine, adesea un lucru obișnuit, cu care semenii coexista fără măcar a se mai sesiza asupra pericolului.

Cuvântul violență provine din latinescul vis,  care înseamnă "forță" și care trimite la ideea de putere, de dominație, de utilizare a superiorității fizice, adică a forței asupra altuia.

Potrivit tezelor lui Freud asupra frustrarii,  s-a constatat ca violența este totdeauna urmarea unei frustrări si că o frustrare antrenează totdeauna un comportament violent

Violența afecteaza un număr mare de copii fără apărare prin diferite forme de privare, astfel ne referim la părinții sau persoanele care îngrijesc copilul într-un asemenea fel încât produc acestuia vătămări fizice sau emotionale într-un asemenea grad încât starea sanatatii sale fizice si/sau emotionale precum și dezvoltare sa sunt în pericol.

Atunci când vorbim despre violenta școlară nu putem sa ne limitam doar la actele de violenta care cad sub incidenta legii. Violenta școlară este un fenomen mult mai larg, ce trebuie evaluat cu ajutorul altor indici.

Astfel,  Jacques Pain  prezinta doua tipuri de violenta în mediul scolar:

-         violentele obiective, care sunt de ordinul penalului (crime si delicte)  si asupra cărora se poate interveni frontal,

-         violentele subiective, care sunt violente mai subtile, de atitudine si care afectează climatul școlar.

Sunt incluse aici atitudinile ostile, disprețul, umilirea, jignirea, sfidarea, lipsa de politețe, absentele de la ore, refuzul de a răspunde la ore si de a participa la activități sau ceea ce unii autori numesc atitudini antișcolare.

O forma de violenta extrem de răspândită în mediile școlare este violenta verbala. Violenta verbala nu este perceputa în aceeași maniera de elevi si de profesori. Astfel elevii o minimalizează în timp ce profesorii o supraevaluează.

Violenta școlară trebuie determinata luând în calcul contextul si cultura școlară. Profesorii dintr-o școala pot propune grile de lectura a violentei în funcție de referințele lor culturale, dar si de normele interne de funcționare a instituției școlare. Violenta perturba grav mediul școlar, ea conduce la o deteriorare a climatului în școala, afectează raporturile elev-elev si elev-profesor si generează sentimente de insecuritate, de teama, de angoasa, care influențează negativ dezvoltarea  normala a elevului.

Exista o mare diversitate a formelor de violenta  ce se manifesta în mediul școlar: de la violenta verbala (injurii, amenințări, jigniri) la violentele fizice (lovituri, încăierări), degradări ale bunurilor (scris pe pereți, geamuri sparte, mobilier deteriorat), refuzul de a lucra, absenteism, perturbarea cursurilor si până la furturi, agresiuni cu arme, violente sexuale, consum de droguri. Este firesc ca în astfel de conditii unii elevi sa se simta amenintati si chiar terorizati de ideea de a merge la scoala.

Tipuri de violență școlară la care sunt expuși elevii/profesorii

În mediul școlar, elevii sunt supuși următoarelor tipuri de violență:

§  violență emoțională, vulgaritatea de limbaj, dinspre elevii cu comportament indezirabil

§   violență fizică din partea colegilor mai mari sau mai puternici;

§   agresiunea parinților sau altor membrii ai familiei, ca metodă de rezolvare a nemulțumirii față de copil;

§   stres provocat de parinții cicălitori, de cerințele prea mari față de copii în legătură cu performanțele lor;

§  critica și sancțiunile exagerate ce vin dinspre profesori, care nu-și cunosc suficient de bine elevii;

§   violență stradală, escrocherii, santaj din partea unor tineri fără ocupație, a găștilor de cartier

§   frustrarea datorată unor probleme de natură socio-economică;

§   violuri, perversiuni sexuale, pornografie între elevi sau provocate de persoane din afara școlii.

În mediul școlar, profesorii sunt supuși următoarelor tipuri de violență :

·         atitudini și limbaj trivial, vulgaritate din partea elevilor

·          agresivitate nonverbală, atitudini sfidătoare din partea elevilor sau persoanelor din afara școlii;

·          vestimentație provocatoare, etalarea opulenței familiei, violență emoțională ostilitate în atitudini sau/ și agresivitate fizică;

·          impolitețe, insulte, obraznicie, nesupunere, amenințări, reproșuri din partea elevilor; comentarii impertinente la observațiile profesorilor, părăsirea clasei în timpul activităților, gesturi care generează disconfort în interacțiunea acestora cu elevii și părinții

·          violență verbală, amenințări și chiar violență fizică din parteaunor părinți;

·         suspiciuni, contestarea autorității, corectitudinii și competenței profesionale a unor cadre didactice de către elevi și părinți

·          existența unor grupuri organizate care terorizează școala, pe unii profesori;

·         violuri, perversiuni sexuale, lovire, tâlhărire...

Violența este în primul rând o problema de comunicare. Acolo unde individul nu e capabil sa comunice, intervine violența.

Mass-media promovează non-comunicarea, iar incitarea la violență este amplificata.

 CUM AJUNGE COPILUL VIOLENT ?  Copiii imita acțiunile părinților lor, ale altor copii si ale eroilor din media, in special când acțiunea este recompensata si copilul admira și se identifică cu acel model.  Cu cat un copil privește mai multă violentă televizată, cu atât acceptă ca valid un comportament agresiv. Mai mult, copiii care privesc scene violente devin suspicioși si se așteaptă ca si alții sa se poarte violent – o inclinație atribuțională care promovează comportamentul agresiv. 

 Un copil care s-a comportat agresiv privește programele cu violenta de la televizor pentru a-si descărca vina si a-si descarcă agresiunea. Copilul se simte apoi mai puțin inhibat in a fi agresiv din nou.  

CE VAD SI CE FAC COPIII ?   Deși scopul acestor programe nu este sa învețe, copiii învață, pentru ca ei totdeauna învață. Privitorii devin insensibili si încep sa se identifice cu agresorii sau cu soluțiile acestora la diferite probleme. 50 % dintre copiii chestionați privesc la televizor singuri sau cu un prieten, dar nu împreună cu familia.  Studiul a concluzionat ca 66 % dintre programele pentru copii conțin violenta, actele de violenta rămânând nepedepsite, iar victimele violentei nu experimentează durerea. 46 % din violenta TV identificata de studiu se petrece in desenele animate, programele pentru copii nu prezentau consecințele pe termen lung ale violentei si in 67 % din cazuri descriau violenta intr-o maniera umoristica.  Copiii care sunt expuși la violenta sunt mai predispuși decât alții sa privească lumea ca pe un loc violent si sa exagereze posibilitatea de a fi implicați intr-un act agresiv.  Copiii sunt afectați de violenta media prin:

- creșterea agresivității si a comportamentului antisocial

- creșterea spaimei de a deveni victime

- insensibilizarea lor fata de violenta si victimele violentei.

CE ESTE DE FACUT ? Funcția educativa a mass-mediei este vitala.

Cum putem combate această cultură dominată de violenţă? 

            În primul rând, trebuie să conştientizăm dimensiunile fenomenului şi efectele sale negative asupra comportamentului copiilor (evident, alături de alte cauze).      

      În al doilea rând, rezolvarea problemei -violenţă şcolară- nu se poate realiza decât prin efortul comun al tuturor factorilor implicaţi în educaţie, cei mai importanţi fiind şcoala şi familia.

 Parteneriatul familie-şcoală are în acest context un rol foarte important.

            În practica şcolară există mai multe modalităţi de colaborare a profesorilor cu familiile elevilor:    

    - şedinţe cu părinţii –cadrul organizat al unor analize riguroase asupra influenţei exercitate de diferiţi factori, printre care şi televiziunea asupra copiilor.         
              - lecţiile şi serbările ţinute în faţa părinţilor permit familiei să vadă manifestările elevilor, rezultatele muncii lor, trăirile şi comportamentul acestora; aceste activităţi vor fi urmate de analize bazate pe discuţii sincere, stimă, cointeresare în obţinerea eficienţei maxime în educarea copilului.         

- vizitele la domiciliul elevilor sunt momente în care se realizează o cunoaştere amănunţită a împrejurărilor de viaţă pe care le trăieşte copilul. Acum pot fi discutate şi probleme legate de prezenţa TV în viaţa sa.        

    Profesorul va afla care sunt motivele pentru care membrii familiei se uită la TV. Va face diferenţa între motivele de lungă durată şi cele momentane (de exemplu ca alternativă pentru timpul liber sau comportamentul părinţilor).            

Părinţii vor fi sfătuiţi în privinţa rolului TV în viaţa de zi cu zi a copilului: 

1. Interdicţiile

 * Generează lupta pentru putere dintre adulţi si copii

 * Scot la iveală rezistenţa copiilor

 * Dau naştere la proteste

 * Nu reduc orele petrecute în faţa TV

2. Programul zilnic

* TV nu se substituie programului zilnic

* Durata de vizionare limitată în concordanţă cu celelalte activităţi

3. Poziţionarea TV nu trebuie să fie în centrul spaţiului de locuit,  ci într-un colţ liniştit, aşezarea sa semnalând că nu ocupă un loc central în viaţa familiei

 4 . Selecţia

*Alegerea emisiunilor pentru copii pe un anumit interval

 *Negocierea - care şi câte emisiuni pot fi urmărite

 5. Mijloc de informare

* TV nu este o recompensă

* Nu este pedeapsă, nici babysitter

 6. Colectivitate

*Copiii nu trebuie să vizioneze singuri programe TV

*De cate ori se poate, partenerii copiilor să fie tot copii, pentru că nivelul acestora de receptare e mai bun decât al adulţilor

 7. Discuţiile

* Părinţii să renunţe la interogare, ameninţare, ridiculizare în faţa TV

8. Prelucrarea

* Copiii văd şi receptează altfel emisiunile decât adulţii, de aceea  reţin mai repede cele văzute prin mimică şi gesturi. Ei au nevoie de dinamism în faţa TV pentru a se decongestiona de frică, de agresivitate

 9. Reprelucrarea

 * Copiii au nevoie de timp, durata fiind variabilă la fiecare copil în funcţie de cât de puternic este acesta afectat emoţional

* Adulţii trebuie să aştepte până când copilul se oferă el însuşi să discute. Cei

mari nu trebuie să-şi ascundă părerile, ci să participe activ şi să discute cu copilul. 

Cadrul didactic trebuie să acţioneze pentru combaterea efectelor negative ale TV asupra comportamentului elevilor şi prin educarea acestora în spiritul prieteniei şi toleranţei.         

Încă de la cele mai fragede vârste, elevii trebuie să înţeleagă că libertatea reprezintă atributul cel mai de preţ al omului.

Copilul trebuie să înţeleagă că nu-şi poate alege singur conduita, deoarece libertatea sa de acţiune ar putea restrânge libertatea aproapelui său. El va fi invitat să acţioneze doar după ce cere sfatul părintelui sau al cadrelor didactice. Va respecta regulile grupului în care a intrat-clasa. I se vor oferi modele pozitive de comportament, vor fi orientaţi în alegerea prietenilor. De multe ori sunt lăsaţi să privească ore în şir desenele animate preferate. Acestea pot avea un rol educativ în dezvoltarea lor, însă de multe ori le influenţează negativ comportamentul, deoarece în unele scene pot apărea imagini violente,un limbaj indecent sau acţiuni pe care copii le vor face şi ei.      

 Afilierea familială şi prieteniile se schimbă pe măsură ce individul se maturizează şi trece prin diferite etape ale vieţii. Şcoala ocupă o perioadă limitată de timp din existenţa noastră, în schimb, mass–media face parte din viaţa noastră zilnică şi ne însoţeşte din copilărie până la moarte. Anume instituţii mass–media au făcut ca specialiştii să vorbească azi, adesea cu groază, despre o generaţie crescută şi educată în faţa televizorului. Efectele negative se resimt în infracţiunile comise adesea cu o violenţă feroce, de puşti de 17–18 ani, care aşa au văzut la televizor. 

Cu siguranţă nu suntem  naivi să credem că eliminarea programelor agresive din mass–media va conduce la dispariţia totală a agresivităţii, dar asta nu înseamnă că trebuie să subestimăm stimularea agresivităţii continuând difuzarea unor programe violente. Şi dacă spectacolul violenţei nu este cauza unică a exploziei criminalităţii în lumea de azi, cu siguranţă că aceasta este una din cauze. De aici şi recomandarea unei prudenţe sporite la alegerea programelor TV, etc. 

         Elevii vor înţelege că îndeplinirea unor îndatoriri nu este un lucru greu, dacă, de mici, încearcă să respecte, să ajute, să fie politicoşi cu cei din jur. Părinţii vor fi permanent implicaţi în viaţa şcolii, participând alături de copii la diverse activităţi (spectacole, serbări, întâlniri cu elevi de la alte şcoli, concursuri, excursii)    

    Doar împreună putem reuşi să formăm o generaţie sănătoasă, capabilă să se integreze pe piaţa muncii.

În loc să permitem ca media să promoveze o rezolvare rapidă a soluțiilor violente, ar trebui predate posibilități de rezolvare a conflictelor prin răbdare si negociere.  

Pentru a putea derula programe de prevenţie şi intervenţie este importantă înţelegerea fenomenului de hărţuire şi violenţă în şcoli şi caracteristicile atât ale agresorilor,  cât şi ale victimelor.

Olweus (1994) a descris violenţa ca şi un tip special de agresiune, în care cineva atacă fizic sau ameninţă o persoană, care este slabă şi fără putere, pentru a o face să se simtă speriată, restricţionată sau supărată pentru o perioadă considerabilă de timp, atât datorită traumei emoţionale, ce urmează unui asemenea atac, dar şi datorită fricii de noi atacuri. Această definiţie arată că violenţa şcolară (bullyingul) este diferit de luptele sau certurile pe care doi oameni de aproximativ aceeaşi putere le au (Whitney & Smith, 1993). În acest caz, actorul şi victimele sunt părţi ale aceluiaşi grup social de interacţiune.

Ce solutii exista pentru reducerea violentei?

  • Programe care să îi ajute pe copii sa dobândeasca autocontrolul si stăpânirea de sine.
  • Programe care sa îi învete pe copii despre: controlul emotiilor, al furiei, manifestarea empatiei, acceptarea de sine si a celor din jur, a diferentelor existente intre propria persoana si restul lumii.
  • Învatarea unor modalitati de exprimare a furiei sau a nemultumirii intr-o maniera care sa nu faca niciun rau celor din jur.
  • Monitorizarea nivelului de violență la care este expus adolescentul.
  • Exersarea unor tehnici de comunicare care să nu implice violenta.
  • Concentrarea atentiei pe calitatile elevului si valorificarea acestora.
  • Apelarea la psihologul sau consilierul scolar care poate stabili un program personalizat de interventie atat pentru copilul violent, cat si pentru parintii acestora.
  • Interventii la nivelul clasei pentru reducerea violentei
  • Programe la nivel de scoala pentru prevenirea violentei, in care sa fie implicati elevii si parintii acestora

Tipuri de intervenţie:

- la nivel individual vs. la nivel de grup (familie, şcoală)

- prevenţie vs intervenţie pentru stoparea proliferării comportamentelor nedorite

- vizând victima vs iniţiatorul actului de violenţă 

CONCEPTUALIZAREA VIOLENŢEI 

1. Modelul ABC comportamental - actul violent ca şi comportament învăţat, iniţiat de stimuli şi menţinut prin consecinţe  Implicaţii pentru intervenţie: 

a. Etapa de evaluare

- vizează: descrierea clară a comportamentului ţintă (frecvenţă, intensitate, durată, etc) şi a contingenţelor comportamentului (stimulii care îl iniţiază şi consecinţele sale); de exemplu, este important să fie cunoscute locul în care apare mai degrabă comportamentul violent, persoanele implicate, tipul de provocare la care serveşte comportamentul ca şi răspuns, etc. precum şi consecinţele pe termen lung ale comportamentului - dacă duce la reducerea momentană a tensiunilor în grup, la creşterea respectului celorlalţi, etc; poate fi evaluată şi măsura în care elevul este expus la modele de comportament agresiv (în familie, în şcoală, etc.)

- instrumente: fişa de monitorizare a comportamentului în termenii modelului  

b. Obiectivele intervenţiei - reducerea nivelului comportamentelor agresive 

c. Metode şi strategii de intervenţie

- managementul contingenţelor (automanagement, management prin intermediul părinţilor şi profesorilor)

 - contractul de contingenţe

 - intervenţie asupra mediului atunci când acesta oferă modele neadecvate (inclusiv consiliere cu familia) - modelarea comportamentelor nonagresive

- Instrumente: fişele de monitorizare a comportamentului, materiale - casete, povestiri, etc. pentru modelarea comportamentului nonagresiv

2. Modelul ABC cognitiv

 - comportamentul violent ca şi consecinţă (C)  a credinţelor disfuncţionale

a. Etapa de evaluare

 - evaluarea măsurii în care comportamentul este asociat cu anumite credinţe iraţionale (ex. Toleranţă scăzută la frustrare, evaluare globală) sau emoţii disfuncţionale 

- instrumente: scale de credinţe iraţionale (ABS), scale ale emoţiilor disfuncţionale (ex. POMS), fişe de lucru pentru evaluarea emoţiilor şi credinţelor într-o situaţie dată [se pot pune ca şi anexe]

b. Obiectivele intervenţiei

 - reducerea comportamentelor agresive prin reducerea credinţelor iraţionale şi emoţiilor disfuncţionale asociate acestora c. metode şi strategii de intervenţie

- disputarea credinţelor iraţionale, modelarea credinţelor raţionale, etc.

 - aplicarea unor tehnici de management al furiei 

- instrumente: fişe de automonitorizare a emoţiilor, caiete de exerciţii, materiale educative/informative 

3. Modelul psihopatologiei

 - comportamentul violent ca şi expresie/simptom a unei tulburări psihice

a. Evaluare

 - evaluarea măsurii în care comportamentul agresiv este asociat prezenţei unei  categorii  nosologice; posibile ipoteze: tulburare depresivă, tulburarea comportamentului opozant, ADHD, etc.; evaluarea este necesară în special atunci când comportamentul agresiv este foarte frecvent sau are intensitate mare - instrumente: KID- SCID

 b. Obiective - eliminarea simptomelor respectivei tulburări  

Modelul comportamentului asertiv - comportamentul violent, ca şi comportament agresiv, opus comportamentului asertiv şi pasiv 

 a. Evaluare

 - poate fi evaluată frecvenţa relativă a comportamentului agresiv, pasiv şi asertiv;

- Instrumente

- ghid de interviu, scale de asertivitate

b. Obiective

- reducerea nivelului comportamentelor agresive şi pasive şi creşterea nivelului comportamentelor asertive

 c. Metode şi strategii de intervenţie

 - training asertiv; educaţie, jocuri de rol, exerciţii pentru creşterea asertivităţii

- instrumente: materiale informative legate de asertivitate, instrumente de autoevaluare, fişe de lucru Modelul deficitelor de relaţionare - comportamentul agresiv a şi expresie a absenţei unor abilităţi de relaţionare eficientă (exemplu, dezvoltarea insuficientă a empatiei)

Obiective posibile - creşterea empatiei         

Bibliografie:

Jigău. M și colab., Prevenirea şi combaterea violenţei în şcoală, Ghid practic pentru directori şi cadre didactice, ISE, 2006

Neamţu, C. Devianţa şcolară, Editura Polirom, Iaşi, 2003;

Păunescu, C., Agresivitatea umană, Editura Trei, 1995;

Păunescu, C., Agresivitatea şi condiţia umană, Editura Tehnică, Bucureşti, 2001;

Rivers Ian, Duncan Ian, Besang E. Valerie, Bullying. A Handbook for Educators and parents 2007;

Şoitu, L., Hăvărneanu, C., Agresivitatea în şcoală, Iaşi: Editura Institutului European, 2001