Ce reprezintă o practică bună?

O “bună practică” poate fi definită:

O bună practică este o experiență în legătură cu care există dovezi că funcţionează bine şi că produce rezultate bune, ceea ce o recomandă ca model.

Criteriile de identificare a bunelor practici

Următorul set de criterii a stat la baza identificării bunelor practici privind participarea comunităţii, familiei/ a părinţilor la parteneriatul educativ cu şcoala (adaptat după Hancock, J. 2003.  Scaling-up for increased impact of development practice: Issues and options in support of the implementation of the World Bank's Rural Strategy. Rural Strategy Working Paper, World Bank, Washington D.C.). Cele șapte criterii sunt utilizate ca o listă de control pentru bune practici:  

 

Eficiența și succesul înregistrat:
 Practica se dovedește a fi relevantă și cea mai eficientă cale de a atinge un obiectiv specific. Aceasta a fost adoptată cu succes și s-au înregistrat a avut efecte positive asupra persoanelor și comunităților.

  Sustenabilitate socială, de mediu și economică:
Practica răspunde nevoilor esențiale în special ale persoanelor și comunităților defavorizate, fără a amenința capacitatea acestora de a răspunde nevoilor lor viitoare.  

   Respectarea nevoilor de gen:
Practica are în vedere implicarea și respectarea genurilor și contribuie la îmbunătățirea calității vieții tuturor persoanelor.

  Fezabilă tehnic:
Practica este ușor de învățat și de aplicat din punct de vedere tehnic. 

  Este participativă:
Abordarea participativă este esențială pentru asumarea de către fiecare a deciziilor și acțiunilor.

  Poate fi replicată și adaptată:
Practica are potențial de replicare și adaptare la obiective similare, în diferite situații.

  Reduce riscurile în situații de criză:
Practica își aduce contribuția la o bună gestionare a situațiilor de criză și la dezvoltarea rezilienței.

Descrierea bunelor practici

Titlul

Bune practici privind nivelurile de management ale educației inclusive (EI)

Tipul documentului       

Fișă de informații

Cui se adresează?

Acest instrument se adresează în special profesorilor, managerilor, specialiștilor din sistemul educațional școlar, dar și părinților sau membrilor comunității interesați de crearea unui mediu de învățare flexibil.

Obiectivul documentului

Acest document trece în revistă diferitele teorii și concepte privind educația incluzivă și a conceptelor conexe în plan managerial, aspect care denotă complexitatea fenomenului și procesului incluziunii, abordarea sistemică și trans-sistemică a cărora este impusă de însăși esența acestora.

Relevanța locală/ geografică

Modelul a fost elaborat cu susținere europeană și stă la baza practicilor din Republica Moldova.

Introducere

Educația incluzivă se dezvoltă într-un cadru managerial, structurat pe niveluri, în care se regăsesc autoritățile, instituțiile, structurile și serviciile cu atribuții în domeniu, precum și specialiștii-parte a acestor entități. Privit din această perspectivă, managementul EI este determinant pentru organizarea instituțională și pentru organizarea activității angajaților: Fiecare subiect (entități și specialiști) trebuie să aibă o viziune clară asupra locului și rolului său în dezvoltarea și promovarea EI și asupra poziției sale în raport cu alți actanți în procesele EI.

Designul managementului EI se prezintă ca un construct plurivalent, constituit din diferite elemente inter-relaționate.

Actori și părțile interesate

Acest instrument ar putea fi folosit într-o varietate de moduri de către manageri de la toate nivelurile sistemului de învățământ, pentru a eficientiza incluziunea.

Prezentarea modelului

La baza constructului stau principiile EI, deduse din politicile naționale și internaționale în domeniu:

• principiul drepturilor egale în domeniul educaţiei;

• principiul egalizării şanselor;

• principiul interesului superior al copilului;

• principiul nondiscriminării, toleranţei şi valorificării tuturor diferenţelor; • principiul intervenţiei timpurii;

• principiul individualizării procesului de educaţie şi dezvoltării la maximum a potenţialului fiecărui copil;

• principiul asigurării serviciilor de sprijin;

• principiul flexibilităţii în activitatea didactică;

• principiul designului universal care permite crearea unui mediu accesibil tuturor;

• principiul managementului educaţional participativ;

• principiul cooperării şi parteneriatului social.

Fiecare din principiile menționate fundamentează liniile directorii de acțiune și obiectivele stabilite în funcție de nivelul de management la care sunt abordate procesele EI (strategic, operațional/tactic) și de orizontul de timp alocat realizării lor (pe termen scurt, mediu și lung). Stabilirea celor mai potrivite obiective drept ținte dezirabile se face după studii și analize care furnizează informația necesară pentru proiectarea acestora.

La nivel strategic, obiectivele se vor referi la crearea, dezvoltarea, asigurarea 2 sustenabilității sistemelor/instituțiilor/proceselor. Exemple de obiective strategice:

• Asigurarea dreptului la educație pentru toți copiii.

• Asigurarea educației de calitate pentru copiii cu CES.

• Crearea sistemului de structuri și servicii de educație incluzivă.

• Dezvoltarea parteneriatelor socio-educaționale în procesul incluziunii copiilor cu CES.

• Sensibilizarea și mobilizarea comunitară în promovarea educației incluzive.

Obiectivele operaționale, cunoscute și ca obiective tactice, sunt sarcini pe termen scurt, care asigură realizarea obiectivelor strategice. Spre deosebire de țintele strategice, obiectivele operaționale trebuie să indice direcțiile concrete de acțiune și să reflecte rezultatele așteptate. În plus, obiectivele operaționale trebuie să fie bine definite, concentrate pe obiect, clar formulate astfel încât toți cei implicați să înțeleagă ce sarcini le revin pentru realizarea obiectivelor.

Exemple de obiective operaționale/tactice:

• Evaluarea și identificarea, referirea copiilor cu CES.

• Asigurarea relevanței planificărilor instituționale, ale structurilor, specialiștilor (semestriale, trimestriale, săptămânale, zilnice, per copil etc.).

• Consolidarea capacităților specialiștilor în abordarea CES ale copiilor (posibil cu concretizare: dezadaptare, dificultăți de învățare tulburări de comunicare etc.).

• Implicarea părinților în elaborarea și realizarea PEI.

• Organizarea Săptămânii/Zilei EI etc.

Obiectivele tactice se transpun în activități concrete, realizarea cărora contribuie la atingerea obiectivelor. Este vorba despre procesele EI, care asigură operaționalizarea filozofiei incluziunii în practică educațională curentă. Procesele pot fi grupate, convențional, în două mari categorii:

1. cele care țin de re-setarea sistemului prin prisma noilor abordări educaționale: reconsiderarea rolului și atribuțiilor instituțiilor/structurilor și specialiștilor, crearea structurilor/serviciilor și funcțiilor noi, promovarea drepturilor, sensibilizare, formarea atitudinilor, cooperare etc.;

 2. cele care se referă la organizarea efectivă a incluziunii: școlarizare, adaptare, organizarea asistenței și suportului, formare competențe, evaluare, certificare etc.

O altă clasificare, situează procesele EI pe niveluri de execuție, date fiind responsabilitățile care revin diferitor actanți în dezvoltarea și promovarea educației incluzive.

Un element important al managementului EI sunt resursele, având, în acest context, semnificația totalității surselor și mijloacelor antrenate în dezvoltarea educației incluzive. Fără a fi exhaustivi, prezentăm doar câteva din tipurile de resurse:

• Informative: politici, legislație, metodologii, instrucțiuni, studii, cercetări, literatură etc.;

 • Informaționale: site-uri, webinare, platforme cu informații electronice, pe diverse categorii;

• Umane: specialiștii angajați în implementarea EI și competențele lor;

• Financiare: bugete alocate pentru realizarea proceselor;

• Materiale: infrastructură, echipamente etc.

Esența designului managementului EI o constituie interconexiunea între principii, obiective, procese, și resurse astfel încât acestea să aibă impact asupra beneficiarilor EI. În acest context, se vor lua în considerare beneficiarii direcți și cei indirecți. În mod firesc și evident, beneficiarii direcți ai educației incluzive sunt copiii.

Deși teoretic EI vizează toți copiii, tinerii și chiar adulții, Programul de dezvoltare a educației incluzive expune o listă concretă a beneficiarilor direcți:

 • copiii orfani, abandonaţi, lipsiţi de îngrijire părintească;

• copiii din familiile defavorizate;

• copiii instituţionalizaţi;

• copiii cu dizabilităţi;cu dificultăţi de învăţare şi comunicare;

• copiii cu tulburări psihice, devieri de comportament sau emoţionale, alte stări patologice;

• copiii minorităţilor naţionale, grupurilor religioase sau lingvistice;

• copiii refugiaţilor sau copiii persoanelor intern deplasate;

• alte categorii de copii, tineri şi adulţi care, din diferite motive, sunt marginalizaţi sau excluşi în procesul accederii şi realizării unui program de educaţie.

În calitate de beneficiari indirecți, Programul menționează, în primul rând, familiile/părinții copiilor, dar și cadrele didactice, specialiștii din domeniile conexe, autoritățile de toate nivelurile, comunitățile și societatea ca întreg.

Atribuțiile fiecărui nivel de management reies din legislația care reglementează domeniul/domeniile și se rezumă, în principal, la următoarele:

1. La nivel central:          

• Elaborarea și promovarea politicilor EI;

• Asigurarea cadrului normativ și metodologic pentru dezvoltarea EI;

• Realizarea proiectelor de cercetare în domeniu;

• Crearea și asigurarea funcționalității sistemului de formare inițială și continuă în domeniul EI;

• Asigurarea financiară a domeniului;

• Monitorizarea și evaluarea proceselor la nivel național în scopul asigurării calității acestora. Managementul educației incluzive: structuri, instituții, servicii. Roluri și responsabilități

2. La nivel local raional:

 • Implementarea politicilor de stat și asigurarea respectării actelor legislative în domeniu;

• Identificarea, evaluarea și evidența copiilor cu CES și/sau dizabilități;

• Asigurarea, în comun cu APL 1 și părinții, a școlarizării tuturor copiilor cu vârsta cuprinsă între 6(7) – 18 ani, inclusiv a celor cu CES și/sau dizabilități. Evidența copiilor;

• Crearea sistemelor de suport multidisciplinar pentru copiii cu CES: structuri, servicii, funcții;

• Planificarea și alocarea întemeiată a resurselor financiare pentru susținerea dezvoltării EI;

• Asigurarea dezvoltării profesionale continue și a creșterii competențelor personalului din învățământ pentru lucrul cu copiii cu CES;

• Monitorizarea și evaluarea proceselor la nivel raional/municipal în scopul asigurării calității acestora.

3. La nivel local comunitar:

• Aplicarea și asigurarea respectării prevederilor legislației în vigoare în ceea ce privește dreptul și accesul la educație al tuturor copiilor din teritoriul administrat;

• Contribuția la asigurarea, în comun cu părinții, a școlarizării copiilor, inclusiv a celor cu CES și/sau dizabilități;

• Crearea și finanțarea serviciilor în instituțiile al căror fondator este autoritatea locală de nivelul 1;

• Asigurarea protecției sociale a copiilor în situație de dificultate și abordării intersectoriale a cazurilor; • Responsabilizarea părinților pentru școlarizarea copiilor și asigurarea educației/ dezvoltării lor;

• Sensibilizarea și mobilizarea comunitară privind drepturile copiilor, inclusiv dreptul la educație.

4. La nivel local, instituțional:

• Dezvoltarea instituțională, a culturii, politicilor și practicilor incluzive;

• Crearea și asigurarea funcționării calitative a structurilor și serviciilor EI/de suport;

• Organizarea procesului educațional din perspectivă incluzivă, centrat pe cel ce învăță, cu accent pe diferențiere și individualizare;

• Asigurarea mediului educațional incluziv, accesibil și prietenos copiilor;

• Crearea grupurilor de promotori ai incluziunii din copii, cadre didactice, părinți;

• Diseminarea și promovarea bunelor practici, a experiențelor pozitive.

În ierarhia sistemul de instituții publice/servicii cu atribuții în asigurarea dreptului la educație pentru toți copiii, se evidențiază structurile de asistență psihopedagogică: Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică (CRAP) și Serviciul raional/municipal de asistență psihopedagogică (SAP).

În conformitate cu legislația în vigoare, atribuțiile de bază ale Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică vizează:

• coordonarea şi monitorizarea activităţii SAP;

• acordarea suportului metodologic SAP, autorităţilor APL, familiei copilului sau altor structuri în procesul dezvoltării EI la nivel de raion și instituție de învățământ;

• elaborarea metodologiilor de evaluare şi asistenţă a copiilor pentru specialiştii serviciilor, psihologii instituţiilor de învățământ preşcolar, primar şi secundar general, cadrele didactice, cadrele didactice de sprijin, precum şi pentru alţi specialişti implicaţi în proces;

• elaborarea recomandărilor metodologice privind adaptările curriculare, dezvoltarea PEI, principiile de organizare a evaluărilor şi susţinerea probelor de evaluare pentru copiii cu CES;

 • administrarea bazelor de date şi monitorizarea, la nivel naţional, a situaţiei tuturor copiilor beneficiari ai serviciilor de asistenţă psihopedagogică;

• iniţierea şi dezvoltarea parteneriatelor intersectoriale cu diferite structuri în vederea implementării programelor EI;

• organizarea și realizarea programelor de informare-educare-comunicare şi sensibilizare publică în domeniile ce se înscriu în aria de activitate a Centrului;

• examinarea contestaţiilor privind procesul de evaluare complexă a dezvoltării copiilor, stabilirea CES, acordarea asistenţei psihopedagogice copilului şi familiei, acordarea asistenţei metodologice specialiştilor în lucrul cu copiii cu CES la nivel de SAP etc.

 La nivel raional, procesul de dezvoltare a EI este coordonat de OLSDÎ, prin responsabilul EI, desemnat din rândul specialiștilor organului de specialitate și prin SAP, ca structură subordonată OLSDÎ.

Responsabilul EI exercită, în principal, următoarele atribuții manageriale: 1. Planificare: stabilirea obiectivelor de dezvoltare strategică a EI (pe termen scurt, mediu și lung); elaborarea planurilor în domeniu.

2. Organizare: asigurarea realizării obiectivelor stabilite, identificarea și asigurarea alocării resurselor necesare în acest sens (timp, oameni, finanțe).

3. Coordonare: asigurarea armonizării tuturor proceselor la nivel raional, deciziilor și activităților care să conducă la realizarea obiectivelor EI în teritoriu.

4. Antrenare: implicarea instituțiilor subordonate și a celor din domenii conexe în realizarea proceselor EI.

5. M&E: supervizarea derulării proceselor EI, estimarea nivelului de calitate, eficiență și relevanță a acestora, formularea propunerilor de îmbunătățire; acordarea asistenței metodologice subiecților EI pentru asigurarea calității EI.

Funcțiile manageriale ale responsabilului EI sunt inter-relaționate, complexe și definitorii pentru implementarea cu succes a EI la nivel regional. Anume acest fapt face ca responsabilul EI să fie considerat un focal-point în sistemul de structuri și servicii EI.

Alături de responsabilul EI, un rol determinant în dezvoltarea educației incluzive la nivel regional (raional, municipal) îl are Serviciul de asistență psihopedagogică, instituție din subordinea OLSDÎ. Deși creat relativ recent (2013), SAP s-a poziționat ferm în sistemul de structuri și servicii EI datorită importanței sarcinilor și responsabilităților în procesul dezvoltării EI. În conformitate cu actele normative care îi reglementează activitatea, SAP:

realizează evaluarea complexă a dezvoltării copiilor pentru asigurarea incluziunii educaţionale;

• stabileşte CES şi elaborează recomandări privind măsurile de intervenţie şi serviciile de suport adresate copiilor cu CES, în funcţie de necesitățile lor specifice;

• realizează reevaluarea copiilor cu CES, cel puţin o dată pe an;

• emite recomandări privind  formele de incluziune a copilului (totală, parţială, ocazională) şi organizarea instruirii individuale a copiilor la domiciliu;

• acordă asistenţă psihopedagogică, logopedică, psihologică, precum şi alte servicii, după caz, copilului inclus în instituţiile care nu dispun de servicii specializate;

• oferă suport metodologic privind asistenţa psihopedagogică şi consilierea psihologică  instituţiilor de învățământ preşcolar, primar, secundar general, precum şi altor instituţii implicate în realizarea intervenţiilor menite să rezolve problemele cu care se confruntă copiii;

 • colaborează cu comisiile  multidisciplinare din instituţiile de învățământ în vederea evaluării copiilor şi organizării proceselor EI;

• monitorizează, evaluează şi supervizează activitatea specialiştilor implicaţi în procesele EI;

• administrează baze de date şi monitorizează la nivel raional/municipal situaţia tuturor copiilor beneficiari ai serviciilor de asistenţă psihopedagogică;

• iniţiază şi dezvoltă parteneriate cu diferite structuri;

• desfăşoară programe de informare-educare-comunicare şi sensibilizare publică. Funcțiile manageriale ale SAP trebuie să fie abordate dintr-o dublă perspectivă:

 • a managementului intern, presupunând planificarea, organizarea și realizarea activităților SAP;

• a managementului extern, cu referire la planificarea, organizarea și acordarea suportului/asistenței metodologice în planificarea, organizarea și realizarea activităților altor instituții.

Formele de exercitare a funcțiilor manageriale ale SAP sunt cele proprii sistemului de educație și sunt reflectate în planurile de activitate ale SAP. Compartimentele planificării activității SAP derivă din atribuțiile de bază ale Serviciului și se referă la:

1. Analiza situației în domeniul de responsabilitate și stabilirea obiectivelor conform priorităților identificate în procesul analizei.

2. Organizarea instituțională. Managementul intern al SAP.

3. Evaluarea complexă a dezvoltării copiilor.

4. Asistența psihopedagogică a copiilor cu CES.

5. Acordarea asistenței metodologice instituțiilor, serviciilor și specialiștilor.

6. Consolidarea capacităților instituționale și ale specialiștilor SAP.

7. Dezvoltarea parteneriatelor pe domeniul de activitate.

Impactul

Stabilirea impactului EI urmează să se realizeze prin monitorizare și evaluare, prin colectarea periodică, în rezultatul unor proceduri riguroase și transparente, a informațiilor privind modul de realizare a proceselor planificate și analiza acestora prin raportare la obiectivele proiectate.

Sinergia M&E este determinată de faptul că

(1) furnizează informații și sugerează opțiuni pentru îmbunătățirea continuă a proceselor și, după caz, revizuirea obiectivelor, emiterea judecăților de valoare cu privire la eficiența proceselor;

(2) generează cunoștințe/informații despre cele mai bune practici, despre problemele existente, lecțiile învățate etc. În cadrul designului managementului EI, este important să se asigure coordonarea tuturor elementelor acestuia.

Factorii care asigură succesul

Îmbunătățirile constatate au fost atribuite în special parteneriatelor existente între instituții și în comunitate pentru susținerea acestui program managerial de dezvoltare a educației incluzive.

Concluzie

Promovarea incluziunii și predarea din perspectivă incluzivă necesită o viziune largă și competențe specifice pe care trebuie să le posede toate cadrele didactice, nu doar, cum se crede în mod eronat, cele care asistă direct un copil cu cerințe educaționale speciale. Educația incluzivă și sistemele de învățământ, în general, au evoluat până în punctul în care toate cadrele didactice trebuie să știe că diversitatea este prezentă în grupurile de copii la toate nivelurile de educație și că abordarea diferitelor cerințe ale copiilor este ceea ce marchează fundamental noile tendințe în educație.

Resurse

https://mecc.gov.md/sites/default/files/educatie_incluziva_final.pdf