Titlul

Bune practici privind parteneriatele socio-educaționale în contextul incluziunii

Tipul documentului                                               

Fișă de informații

Cui se adresează?

Acest instrument se adresează în special profesorilor, managerilor, specialiștilor din sistemul educațional școlar, dar și părinților sau membrilor comunității interesați de crearea unui mediu de învățare flexibil.

Obiectivul documentului

Acest document explorează aspectele unei colaborări pe fond între instituțiile și specialiștii din diferite domenii, administratori/ manageri și grupuri, comunități și personae interesate/ beneficiare: ce presupune parteneriatul pentru incluziune la nivel societal și ce implicații generează pentru instituții, grupuri și persoane?

Relevanța locală/ geografică

Modelul a fost elaborat cu susținere europeană și stă la baza practicilor incluzive din Republica Moldova.

Introducere

In procesul de promovare și dezvoltare a politicilor și practicilor incluzive, un rol important il au parteneriatele socio-educaționale între toți actanții relevanți.

Parteneriatele, formale și informale, se manifestă pe verticală, la toate nivelurile (central, regional și institutional), dar și pe orizontală între sectoarele cu atribuții în domeniu (educație, protecție social, sănătate, ordine publică, finanțe, alte domenii), constituind o matrice de instituții și procese interconectate.

Actori și părțile interesate

Acest instrument ar putea fi folosit într-o varietate de moduri de către profesioniști pentru a sprijini incluziunea în comunitate și în școala de masă. Acestea pot fi utilizate de către manageri aflați la diferite niveluri ale sistemului. 

Prezentarea modelului

La nivel central, parteneriatul ia forma colaborării intersectoriale între ministerele și agențiile guvernamentale care împărtășesc aceleași viziuni privind dreptul la educație al tuturor copiilor și își asumă angajamentele conforme misiunii instituțiilor respective, pentru realizarea acestui drept.

Domeniile cu cea mai direct implicare în problematica educației incluzive (EI) sunt educația, protecția/asistența socială și sănătatea.

În scopul realizării efective și eficiente a colaborării pe domeniul EI și al drepturilor copiilor în general, la nivel central se constituie și activează Consiliul pentru implementarea Programului național de dezvoltare a educației inclusive și Consiliul Național pentru Protecția Drepturilor Copilului.

La nivel regional (rational), structurile și serviciile din domeniile de referință asigură funcționalitatea mecanismelor de colaborare intersectorială pentru implementarea educației incluzive. În majoritatea raioanelor activează comitete de coordonare intersectorială a protecției și asigurării drepturilor copiilor care monitorizează dezvoltarea educației incluzive la nivel de raion și contribuie, prin deciziile sale, la promovarea proceselor EI.

Cele mai importante arii de colaborare sunt cele de interes comun, care vizează:

•         Evaluarea multidisciplinară și identificarea necesităților copiilor și familiilor.

•         Proiectarea și asigurarea furnizării celor mai adecvate forme de suport.

·         Crearea și consolidarea serviciilor de suport educațional și a serviciilor sociale pentru copii și familie.

•         Schimbul de date și informații.

•         Asigurarea durabilității proceselor.

În mod evident, dezvoltarea cea mai amplă o au parteneriatele la nivel instituțional, acolo unde se află beneficiarii intervențiilor coordonate de specialiști din diferite domenii.

Este aproape un lucru comun și obișnuit ca instituțiile de învățământ, în special școlile, să colaboreze cu diverse organizații pentru a identifica și aplica noi modalități de a răspunde, la un nivel cât mai înalt de calitate, cerințelor individuale și specifice ale celor care învață.

În aceeași ordine de idei, tot mai insistent se vorbește despre rolul școlii în dezvoltarea și asigurarea coeziunii sociale, aceasta fiind considerată cel mai bine poziționată în centrul proceselor respective.

În mod special, se accentuează rolul școlii în dezvoltarea gândirii critice a copiilor/tinerilor și în promovarea unui etos incluziv general, care favorizează coeziunea.

Pornind de la aceste idei de bază, fiecare școală își va proiecta propriile politici de parteneriat, le va consulta cu partenerii și va identifica cele mai adecvate forme, modalități, căi de realizare a lor.

În cadrul acestor procese, din nou, școala va deține leadership-ul și îi va ajuta pe toți actanții să îmbrățișeze ideea și filozofia incluziunii și să promoveze cultura incluzivă prin următoarele direcții:

•         Concentrarea eforturilor pe dezvoltarea relațiilor bazate pe încredere și respect cu familiile și membrii comunității care promovează parteneriate semnificate în sprijinul educației.

•         Promovarea ideii echității și implicării tuturor subiecților în procesul de luare a deciziilor. Membrii familiilor sunt invitați să participe, de la egal la egal cu personalul școlii, în planificare, implementare, evaluare.

•         Edificarea conexiunilor durabile între școli și organizațiile/ serviciile comunitare.

Serviciile de la nivel local pot organiza în școală activități care să încurajeze învățarea, participarea și performanța școlară.

Constatăm, așadar că în dezvoltarea și promovarea educației incluzive parteneriatul este foarte important și, practic, iminent pentru asigurarea calității și durabilității proceselor.

Din această perspectivă, politicile și practicile educaționale trebuie să ia în considerare următoarele:

1.      Există un consens cvasi-total privind valoarea implicării tuturor actanților în fenomenul și procesul educațional și necesitatea responsabilizării acestora pentru contribuția în realizarea obiectivelor educației.

2.      Diferite intervenții trebuie să fie planificate pentru realizarea parteneriatelor și pentru responsabilizarea părților implicate.

3.      Planificarea trebuie să articuleze necesitățile școlii, ale copiilor, familiilor și comunității și mecanismele care vor fi puse pe rol pentru a aborda necesitățile constatate, a obține rezultatele așteptate, ținând cont și de variațiile corespunzătoare în funcție de context.

4.      Responsabilizarea va decurge din contextul și condițiile instituționale/ locale concrete.

5.      Proiectarea intervențiilor pentru anumite contexte trebuie să poarte un character interativ, pornind de la o abordare mai largă/ extinsă și ajungand, treptat, la situații din ce în ce mai detaliate și specifice.

Generalizand constatările și abordările de mai sus, modelul de față propune următorul Mecanism de creare/ asigurare a parteneriatelor în educație, relevant pentru dezvoltarea parteneriatelor în contextul incluziunii care are în vedere următoarele componente:

INPUTURI:

Resurse:

•         Familii – părinți și bunici, frați, surori, alți membri;

•         instituții/organizații comunitare; 

•         voluntari;

•         modele, bune practici; 

•         finanțare.

Colaborare:

•         Școală – familie

•         Familie – școală

•         Școală – comunitate

•          Comunitate – școală

•         Școală – instituții/ organizații locale și naționale

Planificare:

•         Planuri commune

•         Programe durabile

•         Evaluarea realizării planurilor

ACTIVITĂȚI:

•         Informarea și formarea părinților

•         Acordarea asistenței directe părinților în lucrul cu copiii

•         Elaborarea și diseminarea materialelor informative privind implicarea părinților

•         Crearea/consolidarea asociațiilor de părinți

•         Organizarea activităților comune, în cadrul școlii și în afara acesteia

•         Identificarea altor potențiali parteneri și construirea relațiilor cu aceștia

FINALITĂȚI PE TERMEN SCURT

•         Creșterea numărului părinților din comunitate, informați și formați în ceea ce privește implicarea

•         Creșterea competențelor părinților în abordarea necesităților educaționale ale propriilor copii

•         Consolidarea colaborării și a fiecărei dintre părți în promovarea și susținerea implicării părinților

•         Sensibilizare, responsabilizare și mobilizare comunitară

FINALITĂȚI PE TERMEN LUNG

•         Implicarea permanentă, constantă și calitativă a părinților și membrilor comunității în educația copiilor

•         Creșterea nivelului de implicare a părinților în educația copiilor lor. Părinții și membrii comunității lucrează îndeaproape cu școala și au o poziție și un rol distinct în viața școlii

•         Asigurarea durabilității parteneriatelor și proceselor la nivel comunitar

Validarea în practică

Promovarea și dezvoltarea parteneriatelor în mediul educațional face o diferența reală și aduce plusvaloare procesului educațional prin contribuția la furnizarea de oportunități de sprijin și servicii adiționale, care contribuie la calitatea invățării și a bunăstării copiilor, în general.

Este aproape un lucru comun și obișnuit ca instituțiile de învățământ, în special școlile, să colaboreze cu diverse organizații pentru a identifica și aplica noi modalități de a răspunde, la un nivel cât mai înalt de calitate, cerințelor individuale și specifice ale celor care învață.

Impactul

Avantajele furnizate de participarea și implicarea în parteneriate sunt evidente și acestea sunt determinate, înainte de toate, de oportunitățile de coalizare și amplificare a eforturilor și resurselor.

Alianțele și parteneriatele de succes se bazează pe capacitatea părților de a împărtăși din punctele lor forte, din expertiza și din excelența lor, multiplicand, astfel, beneficiile reciproce – acesta este principiul și argumentul de bază în favoarea dezvoltării și implementării parteneriatelor.

Factorii care asigură succesul

Un rol distinct îl au parteneriatele în scopul promovării incluziunii educaționale, a culturii incluzive in general. Programele de succes in acest sens valorifică strategii care extind ințelegerea tradițională a conceptului de familie și a conexiunilor comunitare cu școlile ce promovează o cultură incluzivă cuprinzătoare, ce salută și încurajează participarea tuturor părților implicate.

Aceste intenții și eforturi profund umane depind, in mare măsură, de modul in care procesele locale/școlare sunt planificate, implementate și evaluate.

Intervențiile de succes sunt asigurate doar cu condiția creării unor echipe de promovare care să reunească reprezentanții tuturor părților interesate: școală, personal, copii, familii, membri ai comunității.

Pentru a reuși în această privință, subiecții menționați se vor coaliza în vederea stabilirii cerințelor speciale ale copiilor și identificării resurselor (școlare, familiale, comunitare) disponibile și adecvate pentru abordarea necesităților constatate.

Cerințele copiilor trebuie privite din diferite perspective (educațională, socială, medicală) și la fiecare etapă de intervenție in scopul satisfacerii cerințelor trebuie atrași un spectru larg de specialiști.

Concluzie

Totuși, trebuie să se țină cont de faptul că parteneriatele nu pot rezolva toate problemele. Dar, dacă sunt bine gestionate, acestea oferă oportunități promițătoare pentru identificarea unor soluții calitative, eficiente și durabile.

Resurse

https://mecc.gov.md/sites/default/files/educatie_incluziva_final.pdf