Titlul

Bune practici privind pedagogia bazată pe dovezi

Tipul documentului                                                                                                             

Fisă de informații

Cui se adresează?

Gîndirea convențională sugerează că, odată ce știm ce funcționează devine simplu  să aplici intervenții bazate pe cercetare în contextele din lumea reală, cum sunt școlile.Din păcate, nu se petrece așa simplu îmbunătățirea performanței. Inovația de succes necesită muncă grea și respectarea științei implementării. Peisajul educațional este cuprins de intervenții care au o cercetare de sprijin amplă, dar care nu reușesc atunci când sunt aplicate în cadrul școlii. Pe de altă parte, sunt adoptate programe abundente cu cercetări slabe sau fără sprijin, și continuă să fie puse în aplicare în ciuda rezultatelor slabe.

Acest document este destinat în special managerilor și specialiștilor din sistemul educațional școlar, interesați de crearea unui mediu de învățare inovativ și incluziv, utilizînd cu succes datele de cercetare. Documentul oferă liderilor și profesorilor încrederea de a reproiecta predarea și învățarea și de a pune în practică cu succes practici susținute de dovezi.

Relevanța locală/ geografică

Începând cu 1990, Statele Unite au cheltuit sume mari pentru intervenții în educație care nu au reușit (Yeh, 2007). Datele recente sugerează că 43 de milioane de adulți din Statele Unite sunt analfabeți funcțional (Departamentul Educației din SUA, 2019).

În ultimele două decenii s-a înregistrat o îmbunătățire slabă în ceea ce privește performanțele elevilor în ciuda nenumăratelor intervenții în reforma școlii. Foarte puține dintre aceste intervenții au avut la bază dovezi științifice riguroase.Deși au fost înregistrate progrese semnificative în știința educației în ultimii zece ani, multe dintre aceste progrese nu se transformă în practicile educației de zi cu zi, și de cele mai multe ori nu reușesc. Educația și pedagogia bazate pe dovezi au devenit o prioritate din ce în ce mai mare în legislația federală recentă a educației și în practicile Departamentului Educației al Statelor Unite.

Educația bazată pe dovezi a devenit o prioritate în legislația federală recentă a educației și practicile Departamentului Educației:

• Legea privind educația (ESSA) conține peste 100 de referiri la utilizarea dovezilor din „cercetarea bazată pe știință” conține peste 100 de referințe la utilizarea dovezilor din „cercetarea științifică”
• Legea de reformă a științelor educației (ESRA) din 2002 a fost adoptată „pentru a asigura îmbunătățirea cercetării, a statisticilor, a evaluării, a informațiilor și a diseminării în educație”. ESRA a înființat Institutul de Științe ale Educației (IES) în cadrul Departamentului Educației
• Legea privind educația persoanelor cu dizabilități (IDEA) impune școlilor să utilizeze programe „eficiente bazate pe cercetare”.

Introducere

Educația bazată pe dovezi este o paradigmă potrivit căreia părțile interesate din educație folosesc dovezi empirice pentru a lua decizii în cunoștință de cauză despre intervențiile educaționale (politici, practici și programe). Decizia „bazată pe dovezi” este accentuată în favoarea luării deciziilor „bazate pe opinii”.
Conceptul din spatele abordărilor bazate pe dovezi este că intervențiile educaționale ar trebui evaluate pentru a demonstra dacă funcționează, iar rezultatele ar trebui să fie semnificative pentru a influența practica. Cercetarea este legată de practica de zi cu zi, iar abordările individualiste și personale dau loc testării și rigorii științifice.

Actori și părțile interesate

Documentul de față definește educația bazată pe dovezi, descrie componentele sale cheie și susține utilizarea acesteia prin prezentarea eșecurilor reformei școlare în absența practicilor bazate pe dovezi. Va fi util în special pentru cei care proiectează, cercetează sau angajează schimbări educaționale, fie în școli, politici, comunități sau rețele mai largi. Această fișă examinează o serie de eșecuri în educație: greșeli comune în modul în care sunt selectate, implementate și monitorizate noile practici. Scopul nu este o listă cuprinzătoare a tuturor eșecurilor pedagogice, ci mai degrabă să ofere părților interesate din educație o înțelegere a importanței vigilenței atunci când se pun în aplicare noi practici.

Prezentarea modelului

Educația bazată pe dovezi are patru componente:

1. Promovarea celor mai bune practici de cercetare și dezvoltare
2. Facilitarea revizuirii și evaluării cercetării științifice
3. Diseminarea cercetării științifice
4. Dezvoltarea și susținerea „culturii bazate pe dovezi”

 1. Promovarea cercetării și dezvoltării celor mai bune practici

Educația bazată pe dovezi necesită sprijinul continuu și sistematic al cercetării științifice și al dezvoltării intervențiilor educaționale. Sprijinul trebuie să fie financiar, instituțional, politic și cultural.

Cercetarea științifică ar trebui să se concentreze atât pe problemele de eficacitate (validitatea intervenției) cât și pe problemele de eficiență (factori care afectează implementarea cu succes a unei intervenții valide pentru a obține rezultatele dorite - de exemplu, contingențe sociale, cerințe de resurse etc.).

Cercetarea științifică ar trebui să fie riguroasă (să îndeplinească cele mai înalte standarde de probă), transparentă (furnizează toate datele, problemele și proiectarea cercetării) și actuală (include cele mai recente cercetări).

Educația bazată pe dovezi ar trebui să găzduiască un continuu al proiectelor de cercetare care să faciliteze finalizarea în timp util, rentabilă și eficientă a cercetării. În timp ce studiile randomizate au fost identificate drept „standardul de aur”, ele nu pot satisface nevoia de feedback imediat.

2. Facilitarea revizuirii și evaluării cercetării științifice

Educația bazată pe dovezi necesită protocoale stricte pentru evaluarea validității tuturor cercetărilor din educație, din punct de vedere al proiectării, standardelor de probă și coerenței cu cunoștințele existente.

Instrumentele, strategiile și informațiile ar trebui să fie disponibile pentru a ajuta la luarea deciziilor informate la toate nivelurile părților interesate (factorii de decizie, administratorii, profesorii, părinții etc.).

3. Diseminarea cercetării științifice

Rezultatele cercetării trebuie să atingă nivelul de practică pentru ca părțile interesate din educație să poată utiliza dovezi empirice pentru a lua decizii în cunoștință de cauză.

Rezultatele cercetării ar trebui să fie puse la dispoziție prin intermediul organizațiilor „independente”, fără interese sau părtinire.

Rezultatele cercetării ar trebui să fie accesibile pentru părțile interesate în cea mai convenabilă metodă posibilă, consolidând utilizarea frecventă a concluziilor în practica de zi cu zi.

4. Dezvoltarea și susținerea culturii bazate pe dovezi

Cercetările ar trebui realizate cu privire la oportunitățile și provocările de a infuza educația bazată pe dovezi în toate aspectele practicii educației. Analiza contingențelor sociale ar trebui să fie o parte standard a tuturor inițiativelor de educație bazate pe dovezi.

De ce practicile educaționale eșuează?

A. Eșecuri în luarea deciziilor

Deciziile slabe se întâmplă din mai multe motive. Eșecurile apar frecvent atunci când școlile aleg practici care nu sunt bazate pe dovezi, nu se potrivesc condițiilor identificate în cercetare și sunt incompatibile cu valorile școlii și când procesul de selecție nu implică părți interesate. 

Publication Bias : Practicienii educației bazate pe dovezi se bazează pe cercetările revizuite de la egal la egal, publicate în reviste. Asta funcționează bine în mare parte, dar sistemul are probleme. Pregătirea publicării poate duce la o dependență de informații inexacte care au un impact negativ asupra deciziilor de practică educațională. Prejudecata apare deoarece studiile cu rezultate pozitive sunt mai susceptibile să fie publicate - și publicate mai rapid - decât studiile care găsesc rezultate negative pentru intervenții (Ravid, 2019). Cert este că descoperirile negative nu atrag atenția pentru editori sau public. Totuși, pentru o luare eficientă a deciziilor, cunoașterea a ceea ce nu funcționează este la fel de important ca cunoașterea a ceea ce funcționează. Atunci când iau decizii importante, educatorii trebuie să fie conștienți de prejudecățile publicării. 

Conflict de interese: În cercetare, un conflict de interese se referă la o situație financiară, de angajament (de ex., așteptările angajatorului) sau alte considerente personale (de exemplu, avansarea în carieră) sau când este compromisă judecata profesională a unui cercetător. Conflictele de interese sunt comune și recunoscute în reglementările federale, legile statului și politicile universitare. Dezvăluirea mai bună a conflictelor de interese este necesară pentru a crește încrederea factorilor de decizie în selectarea practicilor. 

Pentru a minimiza impactul negativ al conflictelor de interese, cercetătorii ar trebui să dezvăluie orice conflict și să gestioneze conflictele potențiale (Resurse pentru cercetarea etică în educație, 2001). 

Practica bazată pe un singur studiu: O cantitate suficientă de dovezi pentru a determina eficacitatea unei practici este piatra de temelie a unui model de educație bazat pe dovezi. Cele mai bune decizii provin din compararea rezultatelor multor studii care examinează același fenomen. Un studiu nu oferă dovezi concludente ale eficienței unei practici. Oamenii de știință câștigă încredere în cunoștințele lor prin replicarea descoperirilor în multiple studii efectuate de cercetători independenți de-a lungul timpului, pentru a arăta că rezultatele nu au fost o întâmplare. Punctul de referință pentru analizarea a numeroase studii pe același subiect este metaanaliza, o revizuire a literaturii care integrează studii ale unui subiect folosind tehnici statistice pentru a combina rezultatele într-o dimensiune de efect generală. Replicarea unui studiu este cea mai bună modalitate de a crește încrederea în concluziile derivate din cercetare.

B. Eșecuri în implementare

Să știi ce să faci nu este același lucru cu a fi capabil să o faci. Punerea în aplicare a practicilor bazate pe dovezi în contexte reale vine cu provocări semnificative. Ultimii 15 ani au înregistrat progrese remarcabile în crearea unei științe care să abordeze aceste obstacole. Știința implementării este studiul metodelor și strategiilor care facilitează utilizarea cercetărilor și practicilor bazate pe dovezi în rutinele de zi cu zi ale practicienilor și ale decidenților. Gestionează factori critici, cum ar fi nevoia, adecvarea, capacitatea, dovezile, capacitatea de utilizare și sprijinul pentru a realiza schimbări durabile.

Intervenții structurale : Un motiv frecvent pentru care intervențiile în educație nu reușesc este adoptarea intervențiilor structurale. O intervenție structurală este orice practică care promite o soluție simplă la o problemă complexă, dar care nu necesită modificări specifice în modul în care oamenii își îndeplinesc munca. 

Exemple de intervenții structurale populare includ responsabilizarea, școlile charter și reducerea dimensiunii clasei. Fiecare intervenție sugerează o soluție atrăgătoare pentru o problemă autentică, dar împărtășesc un defect comun: oferă aspectul schimbării fără a propune măsuri concrete pentru modul în care implementatorii trebuie să îndeplinească promisiunea. 

De exemplu, atunci când asumarea răspunderii le permite directorilor de școală să-i responsabilizeze pe profesori, dar profesorilor nu li se spune cum să ridice scorurile elevilor la teste, intervenția va eșua. De asemenea, dacă susținătorii școlilor charter promovează controlul local ca mijloc de creștere a performanțelor elevilor, dar nu există un curriculum sau pedagogie care diferă de școlile publice, școlile charter nu vor avea performanțe mai bune decât școlile publice. În mod similar, promisiunea dimensiunilor clasei mai mici se evaporă atunci când profesorii nu adaptează metodele de predare pentru a profita de raporturile mai mici dintre elev și profesor. O schimbare semnificativă necesită îndrumări specifice pentru modul în care oamenii își fac treaba; fără ea, rezultatul este apariția reformei și o continuare a status quo-ului.

Integrarea/ inițierea profesorilor debutanți este un exemplu de intervenție structurală, un model cu potențial mare, dar niciodată realizat. Modelul a fost conceput pentru a sprijini profesorii noi și începători de a deveni profesori de clasă competenți și eficienți,  facilitând socializarea lor în profesie și școală. Majoritatea educatorilor consideră aceste programe ca modalități utile de a îmbunătăți retenția, abilitățile de instruire și, în cele din urmă, performanțele elevilor.. După 20 de ani în Statele Unite, nu există prea multe date care demonstrează eficiența modelului; atâta timp cât rămâne deschisă interpretării tuturor celor care implementează modelul, integrarea eficientă a noilor profesori în școli va avea de suferit.

Dezvoltarea ineficientă a personalului: dezvoltarea profesională este o strategie integrală pentru școli pentru a îmbunătăți performanța cadrelor didactice. Aproape toți (99%) profesorii participă la dezvoltarea profesională. Dar ce constituie componentele esențiale ale dezvoltării profesionale productive?

Răspunsul la această întrebare este crucial pentru a vă asigura că investiția în dezvoltarea profesională are un impact asupra modului în care profesorii predau și dacă elevii beneficiază sau nu de aceste eforturi. Recenziile multiple ale studiilor au identificat caracteristici împărtășite de dezvoltarea profesională de înaltă calitate: concentrare pe conținut, învățare activă, colaborare, modele de practică eficientă, coaching și suport de la experți, feedback și durată susținută (Cleaver, Detrich, & States, 2018).

Ca multe practici, dezvoltarea profesională nu a reușit să își îndeplinească promisiunea. Din păcate, metodele obișnuite de formare, cum ar fi sesiunile de ateliere care se bazează pe tehnici didactice pasive (prelegeri sau lectură) sunt neproductive și au arătat un impact minim sau nicio influență asupra utilizării practicilor în clasă de către un profesor. Cu toate acestea, profesorii beneficiază de dezvoltare profesională atunci când formarea încorporează pregătirea bazată pe coaching. Coaching-ul produce cele mai bune rezultate atunci când profesorii practică abilități asupra elevilor într-un cadru de clasă și primesc feedback de la antrenor ca o componentă a activității.

Eficiența dezvoltării profesionale suferă mai ales dacă administratorii nu evaluează măsura în care profesorii implementează corect instruirea în clasă. Cercetările arată că formarea continuă a cadrelor didactice este adesea oferită ca o serie de ateliere deconectate, care oferă instrucțiuni aparent irelevante pentru nevoile profesorilor și folosesc tehnici de formare inferioare. În astfel de circumstanțe, profesorii învață repede că pot merge cu practicile lor ca de obicei.

C. Monitorizarea necorespunzătoare

Deoarece nicio intervenție nu va fi universal eficientă, este necesară monitorizarea frecventă a rezultatelor, astfel încât să se poată lua decizii cu privire la modul de adaptare și îmbunătățire a instrucțiunilor. Monitorizarea necorespunzătoare risipește resurse și timpul în care intervențiile ineficiente sunt lăsate în loc prea mult timp. Monitorizarea a cât de bine este implementată o intervenție este, de asemenea, esențială pentru a ști dacă intervenția este ineficientă sau doar implementată slab. Înțelegerea calității implementării permite practicienilor să facă judecăți informate despre date despre efectele unei intervenții. Luând hotărâri cu privire la impactul în absența informațiilor obiective, îi obligă pe educatori să facă presupuneri oarbe despre cum să procedeze cel mai bine. 

Evaluările ineficiente ale cadrelor didactice: abilitățile, punctele forte și abilitățile profesorului influențează învățarea elevilor la fel de mult ca și elevii înșiși. Altfel spus, profesorii contează; profesorii eficienți contribuie la rezultatele și realizările pozitive ale elevilor, ceea ce face crucială înțelegerea modului în care profesorii eficienți predau. Cercetările sugerează că directorii reprezintă veriga critică în asigurarea unei școli cu profesori extrem de eficienți. 

Directorii exercită cea mai mare influență asupra învățării și realizării elevilor prin dezvoltarea abilităților profesorilor. Impactul unui director asupra competenței de instruire a profesorului este proporțional cu cunoașterea de către director a cât de bine își îndeplinesc îndatoririle profesorii. O definiție de bază a „evaluării cadrelor didactice” este procesul pe care școlile îl folosesc pentru a revizui performanța și eficacitatea profesorilor în clasă. Aceste cunoștințe sunt cel mai bine dobândite atunci când directorii se angajează în evaluarea formală și informală a profesorilor (evaluare sumativă și formativă a profesorului).

Evaluarea profesorului are două scopuri: (1) îmbunătățirea performanței și (2) responsabilitate. Evaluările sunt concepute ca o modalitate de a asigura calitatea cadrelor didactice și de a promova învățarea profesională pentru a îmbunătăți performanțele viitoare (Danielson, 2010). O evaluare oferă profesorilor informații care le pot îmbunătăți practica și pot servi drept punct de plecare pentru dezvoltarea profesională; de exemplu, utilizarea datelor din evaluările cadrelor didactice pentru a stabili un plan de studiu pentru reuniunile comunității profesionale de învățare (PLC). O evaluare a cadrelor didactice oferă responsabilitate atunci când informațiile obținute din evaluare ghidează deciziile cu privire la bonusuri, concediere și alte aspecte de resurse umane. Sistemele de evaluare bine concepute implică înțelegerea și acordul asupra contribuțiilor (de exemplu, practicile care definesc predarea de calitate); ieșiri (de ex. măsuri de progres al elevilor); și metodele de evaluare (de exemplu, datele de evaluare ale elevilor, rubricile de observare a profesorilor).

Având în vedere accentul pus pe capacitatea directorului de a îmbunătăți performanța cadrelor didactice, nu este surprinzător faptul că, atunci când au fost chestionați, directorii au susținut că au petrecut până la 70% din ziua lor de lucru pe probleme de instruire a profesorilor (Turnbull et al., 2009). Însă, după ce au analizat percepția directorilor despre timpul petrecut în predare, cercetătorii au descoperit că timpul real pe care directorii s-au angajat în monitorizarea activităților de instruire în clasă a fost doar 30% din ziua de lucru. Directorii trebuie să își evalueze programele și să acorde prioritate alocării de timp suficient pentru a răspunde nevoilor de instruire ale profesorilor.

În realitate, există mari lacune între modul în care evaluările ar trebui să funcționeze și modul în care acestea funcționează. Cercetările sugerează că evaluările nu reușesc să îmbunătățească performanța sau să acționeze ca un mecanism pentru responsabilizarea profesorilor. Într-un studiu din 2011, Fink și Markholt au descoperit că directorii nu erau bine pregătiți în identificarea dimensiunilor critice ale instruirii eficiente. În acest studiu, cercetătorii au evaluat capacitatea directorilor de a identifica cinci dimensiuni ale predării eficiente prin observarea profesorilor la lecții. Dacă directorii nu au capacitatea (abilitățile și cunoștințele) de a îndeplini această sarcină, este discutabil dacă un segment mare de directori pot furniza în mod eficient feedback care poate îmbunătăți instruirea.

A avea date corecte despre performanța profesorului este esențial dacă directorii trebuie să ofere feedback semnificativ. Cercetările sugerează că observațiile sistematice sunt metoda cea mai probabil să furnizeze aceste informații. Dar care sunt cele mai frecvente metode de colectare a datelor pe care directorii le utilizează pentru a efectua observații? O lucrare din 2012 analizând sursele reale de informații pe care s-au bazat directorii a constatat că directorii au fost angajați doar cu aproximativ 5% din timp în efectuarea de observații (Grissom, Loeb, Master, 2012). Sursa lor principală de informații au fost descoperiri informale, neprogramate, o tehnică mult mai puțin eficientă.

Factorii care asigură succesul

Educația bazată pe dovezi necesită sprijinul continuu și sistematic al cercetării științifice și al dezvoltării intervențiilor educaționale. Sprijinul trebuie să fie financiar, instituțional, politic și cultural.

Educația bazată pe dovezi necesită protocoale stricte pentru evaluarea validității tuturor cercetărilor din educație, din punct de vedere al proiectării, standardelor de probă și coerenței cu cunoștințele existente.

Rezultatele cercetării trebuie să atingă nivelul de practică pentru ca părțile interesate din educație să poată utiliza dovezi empirice pentru a lua decizii în cunoștință de cauză.

Validarea în practică

Prea des lecțiile greșite au fost învățate din reforme ale școlii eșuate. Educatorii care nu sunt pregătiți într-un proces bazat pe dovezi adesea înțeleg greșit modul în care funcționează știința. Știința este dezordonată. Este un proces incremental de construire a unei baze de cunoștințe în timp pentru a obține o claritate mai mare, până când o preponderență a probelor validează sau respinge o practică. Nu există nicio soluție rapidă și știința are imperfecțiuni. Totuși, în ultimul secol, știința s-a dovedit a fi uimitor de fiabilă și cea mai eficientă metodă de înțelegere și explicare a modului în care funcționează lumea.

Concluzie

Luarea deciziilor în practica educațională apare adesea în contextul a trei variabile: dovezi, valori și resurse. Majoritatea deciziilor privind educația s-au bazat pe valori și resurse. Pe măsură ce provocările educației cresc și resursele nu reușesc să țină pasul, deciziile trebuie să se bazeze pe o evaluare sistematică a celor mai bune dovezi disponibile în contextul valorilor și resurselor disponibile. Mai mult ca oricând, deciziile trebuie să fie informate și inteligente.

Intervențiile educaționale eșuate se întâmplă deseori. Învățarea din aceste oportunități ratate este o parte a funcționării școlilor. Sunt disponibile dovezi ample despre cum să evităm multe dintre cele mai comune obstacole în calea obținerii succesului în clasă. Urmarea unor protocoale bazate pe dovezi pentru luarea deciziilor, implementarea practicilor durabile și monitorizarea efectelor intervențiilor oferă educatorilor cea mai viabilă și mai eficientă rentabilitate de a maximiza rezultatele educaționale pentru elevi.

Resurse

 https://www.winginstitute.org/evidence-based-education