Trecerea de la tradiţie la inovaţie, personalizarea actului educațional prin diversificarea metodelor interactive, adaptarea curriculumului şcolii la mediul socio-cultural, aplicarea teoriei inteligenţelor multiple pentru a diversifica abilităţile specifice de a interacţiona eficient cu lumea, constituie puncte de reper în abordarea diferenţiată a conţinutului învăţământului, în cunoaşterea elevilor şi a disponibilităţilor acestora pentru învăţare. 

 

De-a lungul timpului, noţiunea de inteligenţă a fost de cele mai multe ori interpretată ca fiind echivalentă conceptului de gândire, însă chiar semnificaţia termenului (inteligenţă provine de la latinescul ”intelligentia”, care reuneşte două înţelesuri: a discerne/а discrimina şi a lega) sugerează faptul că inteligenţa depăşeşte gândirea.

 

În timp ce gândirea se limitează la stabilirea relaţiilor între însuşirile esenţiale ale obiectelor şi fenomenelor, inteligenţa merge mai departe şi stabileşte legături, relaţii între relaţii.

 

 

Inteligenţa reprezintă capacitatea generală de a acţiona, de a gândi raţional şi de a avea relaţii eficiente cu mediul. Inteligenţa, ca şi concept critic, a fost îndelung studiată. Primele teorii psihologice considerau că indivizii deţin în măsuri diferite o inteligenţă generală şi fixă, echivalată cu abilităţile de gândire şi concretizată  în cât de bine şi cât de mult învaţă un individ. Teoriile moderne avansează ideea unui intelect multiplu care explică diferenţele individuale prin profilurile unice de inteligenţă ale fiecăruia. Inteligenţa este văzută astfel ca fiind multidimensională şi dinamică.

 

Una dintre posibilităţile de tratare diferenţiată la clasă este proiectarea activităţilor de predare-învăţare pe baza Teoriei Inteligenţelor Multiple (T1M) propusă de Howard Gardner. Pornind de la premisa că „cultura noastră defineşte o inteligenţă deosebit de largă», autorul explică faptul că există cel puţin opt inteligenţe de bază, pe care le deţin toţi oamenii, însă datorită variaţiei genetice nu există două persoane care să aibă exact aceeaşi combinaţie a inteligenţelor. Teoria Inteligenţelor Multiple permite organizarea unei instruiri interactive şi diferenţiate, susţinând dezvoltarea unui învăţământ adaptat elevilor, care îi sprijină să îşi valorifice propriile resurse, să îşi formeze capacităţile de autoinstruire şi să-şi dezvolte motivaţia pentru învăţarea permanentă. Ideea care stă la baza individualizării instruirii este că între indivizi există diferenţe individuale în coca ce priveşte structura lor cognitivă, modurile de învăţare şi adaptare, pattemurilc interioare pe care le folosesc în învăţare. Toţi copiii învaţă cu plăcere atât timp cât ceea ce învaţă răspunde nevoilor, aşteptărilor, intereselor, precum şi nivelului lor de dezvoltare.

 

Pornind de la ideea ca viziunea asupra capacității intelectuale este una limitata, Gardner a teoretizat existenta a opt inteligențe distincte, sugerând chiar prezenta celei de-a noua, așa zisa inteligenta existențială. În opinia sa, fiecare dintre noi suntem un amalgam unic de abilități si talente, iar capacitatea de memorare sau logica nu sunt singurele elemente care ne definesc. Un copil poate sa abia o ureche muzicala excelenta, dar de asemenea poate sa spună povesti cu talent, sa se orienteze foarte bine în spațiu si sa înțeleagă emoțiile celorlalți dintr-o singura privire.

 

Așadar, felul în care sunt combinate aceste inteligente multiple este ceea ce ne diferențiază ca indivizi si determina apoi modul in care rezolvam probleme si evoluam ulterior. Însă tocmai aceste diferențe devin o provocare pentru sistemul tradițional de educație, care presupune ca toata lumea e la fel, deci învață la fel. Poate acesta este motivul pentru care majoritatea copiilor nu se simt stimulați sau apreciați la adevărata lor valoare într-o sală tradițională de clasă.

 

El sugerează ca noțiunea tradiționala de inteligenta bazata pe IQ (coeficientul de inteligenta) are limitele ei si propune, in schimb, opt tipuri diferite de inteligenta care sa acopere o paleta mult mai larga a intelectului uman. Tipurile de inteligenta, cele 8 dimensiuni fundamentale ale conceptului de inteligenta multipla, potrivit teoriei lui Gardner, sunt: verbala/lingvistica, logico-matematica, spațială, kinestezică, muzicală, intrapersonală, interpersonală si naturalistă.

 

Dr. Gardner afirma ca, in majoritatea sistemelor educaționale si culturale, se acorda importanta doar inteligentei verbale si celei logico-matematice, neglijându-se celelalte dimensiuni ale inteligentei multiple. El recomanda acordarea unei importante echilibrate tuturor celor 8 dimensiuni ale inteligentei multiple, acordarea atenției necesare si copiilor/elevilor care manifesta înclinații spre domenii artistice, naturaliste etc, cat si copiilor care adesea sunt etichetați ca având probleme la învățătura, probleme de atenție/concentrare la lecții. Acești copii, având in vedere modul lor deosebit de gândire, trebuie ajutați sa se dezvolte in domeniile spre care au înclinați, nu să fie demotivați datorită abilităților mai puțin dezvoltate pe care le au in domeniile lingvistic si logico-matematic. Abordarea învățării conform acestei teorii nu înseamnă ca pentru învățarea unui lucru trebuie folosite, întotdeauna, toate cele 8 canale, ci explorarea a cat mai multe posibilități de a învață un lucru pentru a putea decide care dintre ele sunt cele mai potrivite in fiecare caz particular. Teoria inteligentei multiple extinde orizontul posibilităților de învățare/asimilare a cunoștințelor dincolo de metodele convenționale, verbale si logico-matematice utilizate in majoritatea școlilor.

 

Este foarte important sa stabilim, cat mai clar posibil, care sunt obiectivele noastre educaționale. Astfel putem alege: gândire critica, gândire creativa, persoana particulara intr-o societate civila, cunoașterea factorilor si ideilor importante din diverse discipline, gândire corecta in cadrul disciplinelor, gândire interdisciplinara, cultivarea întrebărilor corecte, descoperirea calităților specifice fiecărui individ. Cel mai important dintre acestea este obiectivul care urmărește formarea capacității elevilor de a prezenta o înțelegere autentica intr-un număr de discipline cheie.

 

Pentru atingerea scopului si obiectivelor educaționale este esențial ca educatorul sa tina cont de ideea de inteligenta multipla si de beneficiile pe care le poate aduce accesarea TIM in procesul instructiv-educativ. Pentru o buna înțelegere a materialelor prezentate este necesar sa se recurgă la toate inteligentele care sunt relevante pentru acel subiect, in cat mai multe moduri legitime posibile. Unii copii vor învăța un subiect prin intermediul unui punct de intrare si alt subiect prin alt punct de intrare. Prin aceste tipuri de abordare se activează diferite fascicule din rețeaua neurala. In măsura in care sunt activate si apoi conectate numeroase rețele neurale, exista o reprezentare mentala solida si de durata a subiectului in chestiune. Ca oameni avem capacitatea de “computare” (de procesare) a limbajului, numerelor, relațiilor sociale, relațiilor spațiale. Nu putem vedea direct inteligentele, dar le observam în acțiune urmărindu-i pe indivizi cum desfășoară diferite tipuri de comportamente si sarcini. Când o persoana cântă, presupunem că își folosește cel puțin inteligenta muzicala. Când desenează, presupunem că își folosește inteligențele corporal-chinestezică si cea spațiala.

 

Studiind modul în care oamenii rezolvă problemele, H. Gardner în „The Theory of Multiple Intelligences” a ajuns la concluzia că există opt tipuri de inteligenţă care se pot defini pe baza a zece criterii prin care:

 

– existenţa unui sistem propriu de simboluri (cuvinte, numere);

 

– manifestarea abilităţii respective să fi avut loc de la primele semne ale existenţei oamenilor pe Pământ;

 

– să se cunoască în care parte a creierului este localizată inteligenţa respectivă. Pe baza studiilor efectuate Gardner distinge următoarele opt tipuri de inteligenţă: – Verbală / Lingvistică – Matematică / Logică – Muzicală – Spaţială / Vizuală – Naturalistă – Kinestezică/ Corporală – Interpersonală – Intrapersonală.

 

Gardner a descoperit şi un al nouălea tip de inteligenţă, cea existenţială, dar datorită faptului că nu a reuşit să determine care zonă cerebrală este responsabilă de activitatea acelei inteligenţe, ea nu este recunoscută. Celor opt forme ale inteligenţei li se pot asocia anumite domenii de aplicabilitate, respectiv vocaţii,aşa cum se poate observa în anexa nr. 4. Autorul „Teoriei inteligenţelor multiple” defineşte cele opt tipuri de inteligenţă după cum urmează:

 

Inteligenţa lingvistică-verbală

 

Cei care posedă acest tip dominant de inteligenţă gândesc cu predilecţie în cuvinte şi folosesc cu uşurinţă limba pentru a exprima şi înţelege realităţi complexe. Ei au o deosebită sensibilitate pentru înţelesul şi ordinea cuvintelor, sonoritatea şi ritmurile limbii. Copii cu inteligenţă pre‑ dominant lingvistică învaţă repede limba maternă şi limbi străine, citesc cu plăcere, folosesc metafore şi îşi aleg mai târziu cariera pe baza capacităţilor lingvistic

 

Inteligenţa logico-matematică

 

Prevalenţa ei determină analiza cauzelor şi efectelor, înţelegerea relaţiilor dintre acţiuni, obiecte şi idei. Abilitatea de a calcula, cuantifica, evalua propoziţii şi efectua operaţii logice, complexe sunt caracteristici care ies în evidenţă în cazul acestei inteligenţe împreună cu abilităţi de gândire deductivă şi inductivă şi capacităţi critice şi creative de rezolvare a problemelor. Oamenii cu inteligenţă logico‑matematică îşi aleg meserii de contabil, matematician, chimist, fizician etc.

 

Inteligenţa muzicală-ritmică.

 

Persoanele cu această inteligenţă gândesc în sunet, ritmuri, melodii şi rime. Sunt sensibili la tonalitatea, intensitatea, înălţimea şi timbrul sunetului. Ei recunosc, creează şi reproduc muzica folosind un instrument sau vocea. Ei se implică într‑o ascultare activă şi sensibilă şi stabilesc o legătură puternică între muzică şi emoţii.

 

Inteligenţa vizual-spaţială

 

Înseamnă a gândi în imagini şi a percepe cu acurateţe lumea vizuală. Abilitatea de a gândi în trei dimensiuni, de a transforma percepţiile şi a recrea aspecte ale experienţei vizuale cu ajutorul imaginaţiei sunt caracteristici acestei inteligenţe. Posesorii ei au capacitatea de a înţelege relaţiile din spaţiu şi de a lucra cu obiecte. Această inteligenţă o posedă cu precă‑ dere pictorii, arhitecţii, fotografii.

 

Inteligenţa naturalistă

 

Persoanele la care această inteligenţă este dominantă înţeleg lumea naturală, iubesc plantele şi animalele. Au abilitatea de a recunoaşte şi de a clasifica indivizi şi specii şi de a stabili relaţii ecologice. Interacţionează eficient cu creaturi vii şi pot discerne cu uşurinţă fenomene legate de viaţă şi de forţele naturii. Astronomii, biologii, ecologii care o posedă nu operează cu simboluri sau scheme ca matematicienii, fizicienii, chimiştii, ci mai degrabă organizează tiparele observate clasificându‑le, categorisindu‑le.

 

Inteligenţa corporal-kinestezică

 

Dominaţia acestei inteligenţe aduce după sine gândirea în mişcări şi folosirea corpului în moduri sugestive şi complexe. Ea implică simţul timpului şi al coordonării mişcărilor întregului corp şi ale mâinilor în manipularea obiectelor. O au cu precădere dansatorii, sculptorii, sportivii, actorii.

 

Inteligenţa interpersonală

 

Înseamnă a gândi despre alte persoane şi a înţelege, a avea empatie, a recunoaşte diferenţele dintre oameni şi a aprecia modul lor de a gândi, fiind sensibili la motivele, intenţiile şi stările lor. Ea implică o interacţiune eficientă cu una sau mai multe persoane din familie sau din societate. Persoanele cu inteligenţă interpersonală dominantă sunt conducători, vânzători, psihologi, care înţeleg cum „funcţionează” oamenii.

 

Inteligenţa intrapersonală

 

Determină o gândire şi o înţelegere de sine, a fi conştient de punctele tari şi slabe, a planifica eficient atingerea obiectivelor personale, monitorizarea şi controlul eficient al gândirilor şi emoţiilor, abilitatea de a se monitoriza în relaţiile cu alţii. Este vorba de cunoaşterea de sine şi de luarea deciziilor pe baza acesteia. Deşi nu a urmărit o finalitate educaţională a teoriei sale, Gardner a circumscris pentru curriculum‑ul şcolar următoarele principii educaţionale: - Subiecţii care învaţă trebuie încurajaţi să îşi cunoască şi să utilizeze în învăţare inteligenţele cele mai potrivite structurii lor.

 

- Activităţile de învăţare să fie proiectate în aşa fel încât să implice diferite tipuri de inteligenţă.

 

Interacţiunile gen învăţare prin cooperare – acolo unde se integrează şi inteligenţele multiple - condiţionează dezvoltarea intelectuală a elevului, atitudinile sale cu privire la obiectivele educative ale şcolii şi rezultatele sale,  favorizează dialogul şi relaţiile dintre elevi,  uşurează comunicările interindividuale. Discuţiile de grup ajută membrii acestuia să dezbată, să structureze cunoştinţele şi să le organizeze rapid sub impactul noilor informaţii, iar în final să-şi extindă cunoştinţele şi înţelegerea.

 

Munca în echipă constituie un stimulent intelectual şi declanşator al schimbului de opinii şi de informaţii, favorizând schimbul de idei şi discuţia, adică toate condiţiile care contribuie la educarea spiritului critic, a obiectivităţii şi a reflexiunii discursive. Analiza critică a soluţiilor emise dezvoltă capacităţile de autoevaluare a participanţilor. Învățarea prin colaborare încurajează la elevi o atitudine deschisă, bazată pe iniţiative personale, favorizând implicarea intensă  a elevilor în rezolvarea sarcinilor de învăţare.

 

Conform acestei teorii, fiecare dintre noi este înzestrat cu un dar. În acest sens, metoda ideală de învățare variază de la copil la copil, ea trebuind să antreneze tocmai aceste abilități personale. Scopul acestei teorii este clar definit: „Fiecare copil ar trebui să fie capabil să se dezvolte la maximum de capacitate în conformitate cu potențialul propriu”.

 

Implicarea teoriei inteligențelor multiple în individualizarea învățării demonstrează că toate tipurile de inteligență au același grad de importanță în dezvoltarea personalității copiilor. Rolul grădiniței și al educatorilor constă în descoperirea profilului cognitiv şi aptitudinal al fiecărui copil şi dezvoltarea acestor inteligenţe. Pornind de la aserțiunea fundamentală a acestei teorii, că cele opt tipuri de inteligență sunt necesare pentru o funcționare optimă a intelectului uman, în procesul instructiv-educativ trebuie să li se acorde aceeași importanță.

 

Teoria inteligenţelor multiple nu schimbă ceea ce avem de predat, ne ajută doar să ne adaptăm  modul în care lucrăm cu elevii, să înţelegem faptul că elevii pot fi deştepţi în diferite moduri şi ne instrumentează în a-i ajuta să evolueze pe traiectorii specifice.
În acest context, misiunea profesorului este de a dezvolta strategii de predare care să permită elevilor să îşi exprime modalităţile multiple de a înţelege şi de a valoriza propria lor unicitate. Scopul este ca fiecare elev să se dezvolte la maximum de capacitate în conformitate cu potenţialul propriu.

 

Consider că noi, cei care  lucrăm cu copiii, trebuie să-i tratăm din perspectiva dezvoltării, percepându-i ca fiind unici, demni de respect și înțelegere, înzestrați cu anumite talente, dar și cu slăbiciuni. Numai astfel putem crea pentru ei experiențe satisfăcătoare, realizând o educație care să răspundă nevoilor, intereselor și profilului de inteligență al acestora.

 

În societatea actuală are loc un proces dinamic care ne obligă pe toți să ținem pasul cu evoluția societății și, implicit, a educației. Nevoile și cerințele copiilor pretind educatorilor o schimbare radicală a  modului de abordare a activității didactice,  impunând o abordare modernă cu influență fundamentală asupra dezvoltării ulterioare a copilului.

 

Prin strategii individualizate trebuie valorificat potențialul fiecărui copil, în funcție de capacitățile care se evidențiază și nu numai, acordând o atenție deosebită, în același timp, educării caracterului copiilor, urmând îndemnul lui Einstein: „Nu căutați să fiți oameni de succes, căutați să fiți oameni de valoare!”

 

 

BIBLIOGRAFIE:

 

1. Baban A., Consiliere educaţională. Ghid metodologic pentru orele de dirigenţie şi consiliere, Imprimeria Ardealul, Cluj-Napoca, 2001;

 

2. Cocoş, Mușata, Instruire interactivă. Repere pentru reflecţie şi acţiune, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj‑Napoca,

 

3. Gardner H., Inteligenţe multiple. Noi orizonturi, Editura Sigma, 2006.

 

4. Oprea C., Strategii didactice interactive, ediţia a IV-a, EDP, Bucureşti, 2009.