Astăzi, conceptul de educaţie se extinde din ce în ce mai mult, iar diferitele forme educaţionale se pot ajuta reciproc, pentru a crea un tot sănătos. Cred că în acest domeniu este foarte important ca lucrurile să fie făcute într-un mod unitar şi că, dincolo de orice categorisire sau împărţire conceptuală, trebuie să privim lucrurile ca pe ceva închegat, care serveşte oamenilor, determinîndu-i să fie deschişi spre învăţare. Se ştie că sînt foarte multe lucruri de făcut în educaţia formală, dar şi în educaţia nonformală. Sunt provocări, neajunsuri, limite. Dar, în acelaşi timp, sunt şi oameni dedicaţi, iniţiative, idei.
Cum ajunge însă cineva să participe la proiecte de educaţie nonformală? Actorii implicaţi sunt din ce în ce mai numeroşi – de la ONG-uri la şcoli, de la centre culturale la biserici, de la instituţii publice la companii, de la teatre şi muzee. Punctele de pornire pot fi diferite, însă au la bază aceeaşi dorinţă de învăţare.
Tot mai multe metode de educaţie nonformală încep să apară şi în sistemul educaţional românesc. Importante din Occident, acestea au fost gândite în încercarea de a-i ajuta pe copii să înveţe mai repede şi mai bine, lucruri mai utile decât se poate învăţa prin metoda tradiţională de predare. Expertul în educaţie nonformală, Ştefan Pălărie, a explicat că învăţarea non-formală se face prin joacă, într-o atmosferă prietenoasă şi plină de energie.
În sistemul de învățământ preuniversitar din România, există încercări, cel puţin la nivel de programă, de a combina cele două tipuri de educaţie (formală și nonformală), prin introducerea de materii precum "Joc şi mişcare", în învățământul primar, de exemplu.
Din anul şcolar 2015-2016, în programa şcolară a ciclului primar, avem o nouă disciplină – Joc şi mişcare. Poate fi considerată o completare a educaţiei fizice pentru că disciplina este integrată ariei Educaţie fizică, sport şi sănătate şi are rolul de a completa experienţele dobândite la educaţie fizică şi nu pentru că este o disciplină cu o programă diferită. Cred că cel mai mult se bucură elevii din clasele a III-a şi a IV-a. La această disciplină se urmărește mai mult potenţarea influenţelor mişcării sub formă de joc.
Principalele aspecte care atrag la educatia nonformala sunt caracterul voluntar al acesteia pe de-o parte, dar si faptul ca se bazeaza mai mult pe practica decat pe teorie. Desi se desfasoara totul intr-un mod organizat, persoana in cauza alege de bunavoie sa se implice, fara sa astepte in schimb recompense financiare sau recompense specifice educatiei formale: notele. De asemenea nu se aplica nici pedepse, cum ar fi absentele, scaderea notei la purtare si altele. Exista totusi obiective clare de invatare atasate activitatilor desfasurate intr-un cadru nonformal, dar atingerea lor se realizeaza intr-un alt mod decat acela al predarii, care este metoda de baza din institutele de invatamant.
Ca efecte majore pe care educatia nonformala şi le propune să le producă, se pot menţiona:
· creşterea calităţii actului educaţional şi a rezultatelor învăţării;
· introducerea obligatorie elementului educativ în proiectarea şi desfăşurarea activităţii didactice la fiecare obiect de studiu; proiectarea activităţilor educative extracurriculare ca aplicaţii concrete a cunoştinţelor acumulate şi a abilităţilor şi competenţelor formate în cadrul obiectelor de studiu;
· stimularea interesului elevilor şi a cadrelor didactice de a se implica în proiecte şi programe educative curriculare, extraşcolare şi extracurriculare la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ;
· stimularea şi multiplicarea iniţiativelor tinerilor în dezvoltarea vieţii comunităţii şcolare/comunităţii;
· reducerea procentului fenomenelor antisociale, a abandonului şi absenteismului şcolar;
· creşterea ratei promovabilităţii şcolare;
· asigurarea şanselor egale de dezvoltare personală;
· ridicarea calităţii resursei umane din sistemul educaţional;
· formarea resursei umane necesare dezvoltării societăţii cunoaşterii;
· asigurarea sustenabilităţii proiectelor educative prin conştientizarea comunităţii cu privire la potenţialul pe care programele educaţionale le au asupra formării tinerei generaţii ce urmează a se integra;
· transformarea educaţiei în sursă de dezvoltare comunitară.
Educaţia nonformală oferă un set de experienţe sociale necesare, utile pentru fiecare copil, tânăr sau adult, complementarizând celelalte forme de educaţie prin:
· valorificarea timpului liber al elevilor, din punct de vedere educaţional;
· oportunităţi pentru valorificarea experienţelor de viaţă ale elevilor, prin cadrul mai flexibil, mai deschis şi prin diversificarea mediilor de învăţare cotidiene;
· participare voluntară, individuală sau colectivă;
· modalităţi flexibile de a răspunde intereselor elevilor prin gama largă de activităţi pe care le propune şi posibilitatea fiecărui elev de a decide la ce activităţi să participe;
· dezvoltarea competenţelor pentru viaţă şi pregătirea tinerilor pentru a deveni cetăţeni activi;
· formarea capacităţii organizatorice, de autogospodărire, de management al timpului, de gândire critică, de adoptare a unor decizii sau rezolvare de probleme;
· un cadru de exersare şi de cultivare a diferitelor înclinaţii, aptitudini şi capacităţi, de manifestare a talentelor în artă, cultură, muzică, sport, pictură, IT etc.
Educatia nonformala ofera posibilitatea unor altfel de metode, interactive si diversificate, pentru obtinerea unor cunostinte si aptitudini noi, cat si pentru punerea acestora in practica. Câteva exemple de metode folosite în contextul nonformal pot fi:
- activitati de team building
- jocuri de rol
- dezbateri
- brainstorming
- jocuri de improvizatie
Selectarea metodelor depinde, desigur, de scopul activitatii respective.
Există mai multe avantaje ale implicarii în diferite organizatii care se ocupă cu educația nonformală.
Primul ar fi acela că apar tot felul de oportunitati care îti oferă noi perspective, noi experiente si te ajută în acest fel să crești pe plan personal.
Alte avantaje sunt libertatea foarte mare care îți este oferită, dar si faptul că îti poti exprima propriile idei, poti auzi altele noi, și cel mai important e ca poti învăta doar ceea ce îti place, nu esti obligat in niciun fel sa asimilezi lucruri care nu corespund cu parerile si cu dorintele proprii.
Într-o societate în care tehnologia progresează cu o viteză ameţitoare şi datorită ei de la cele mai fragede vârste copiii sunt asaltaţi de adevărate avalanşe de informaţii, ştiinţele educaţiei se orientează din ce în ce mai acut către întoarcerea la natură. După secole în care toate eforturile educatorilor s-au concentrat pe aducerea copiilor între pereţii clasei pentru a li se face educaţie, s-a constatat că nu este cea mai fericită formă de educaţie şi, ca atare, a apărut nevoia acută de altceva, de întoarcerea la natură, ca izvor de educaţie sănătosă. Natura, cea pe care conştient sau nu o distrugem încet dar sigur, ne oferă lecţii de supravieţuire de nepreţuit: a acoperit cu nisip măreţele piramide egiptene, cu vegetaţie luxuriantă uimitoarele temple mayaşe, a populat cu copaci falnici şi animale zonele distruse de catastrofa de la Cernobîl. Se pune atunci întrebarea dacă nu cumva viitorul omenirii nu constă, de fapt, în supravieţuirea speciei umane în condiţii din ce în ce mai dificile şi mai neprevăzute, iar răspunsul la întrebare nu este altul decât cel de întoarcere la natură, ca cel mai bun şi eficient educator. Copiii care stau din ce în ce mai mult în casă în faţa monitoarelor de orice fel, cunosc natura numai din „poze” şi din filme.
Este momentul şi avem obligaţia de a-i scoate „afară”. Este motivul pentru care de câţiva ani a apărut conceptul de activitate outdoor, ca alternativă pentru educaţia formală, tradiţională. Există mai multe accepţiuni pentru termenul de outdoor, cea mai simplă fiind aceea de activitate în aer liber, în afara spaţiului instituţional al şcolii.
Educaţia outdoor se pliază cel mai bine pe cea nonformală, întrucât ca şi aceasta, educaţia outdoor se bazează foarte mult pe participarea activă, maximizează procesul de învăţare, minimalizând constrângerea specifică şcolii, oferă o utilitate practică imediată cunoştinţelor învăţate, se desfăşoară în contexte diferite având un cadru de învăţare şi un conţinut lejer, foloseşte metode care stimulează implicarea şi participarea, are o structură şi o planificare flexibilă, procesul învăţării este orientat spre participant, se bazează pe experienţa participanţilor.
Atât educaţia nonformală cât şi educaţia outdoor pot fi integrate cu succes în educaţia formală cu scopul de a maximiza efectele procesului de învăţare, tendinţa actuală este aceea de amplificare a celor două forme, mai ales pentru faptul că încorporate, ele conduc la un sistem educativ mult mai valoros din punct de vedere al calităţii, produc avantaje pe termen lung, permit acoperirea unei game largi de discipline şi cel mai important, actul educaţional se axează în aceeaşi măsură şi celor care o implementează ( în speţă profesorilor) şi celor care fac obiectul învăţării (în speţă elevii).
Educaţia formală are meritul de a fi organizată şi structurată, încorporând o paletă întreagă de informaţii şi cunoştinţe de care are nevoie un individ în formarea sa educaţională, educaţia informală vine în sprijinul educaţiei formale şi asigură procesul de învăţare oricând şi oriunde, pe tot parcursul vieţii, educaţia non-formală vine cu acele elemente de natură să satisfacă nevoile unui individ de natura, psihica, social, emoţională prin diferite metode interactive, participative, iar educaţia outdoor " scoate la aer " cele 3 forme de educaţie, le rivigorează, le adaugă prospeţime si îşi extinde acţiunea benefică în diferite domenii (dezvoltare durabilă, protecţia mediului, dezvoltare personală şi profesională ).
In functie de activitatile alese, obiectivele unui program de Educatie Outdoor pot face parte din oricare aceste trei categorii. Astfel, elevii pot invata mai multe lucruri despre:
- mediul înconjurator în care ne desfăsuram activitatea, relatiile dintre componentele acestuia si cum pot să-si aduca aportul la protectia lui;
- propria persoana, propriile limite si cum le pot depasi;
- comunicarea si colaborarea eficace în cadrul unui grup;
Caracteristicile educaţiei outdoor
Educaţia outdoor oferă posibilitatea contactului direct cu natura - protecţia mediului reprezintă un subiect de interes mondial, urbanizarea masivă a produs un efect nociv asupra mediului şi prin faptul că oamenii nu conştientizează impactul pe care acţiunile lor non-ecologice le au asupra mediului iar educaţia outdoor poate fi privită ca o modalitate extrem de benefică pentru schimbarea atitudinilor şi comportamentelor faţă de mediu;
Educaţia outdoor reprezintă o puternică sursă de experienţe de învăţare - un mediu relaxant, liber, fără constrângerile pe care le impun „cei patru pereţi ai unei săli de clasăˮ poate oferi copiilor nenumărate provocări, astfel că procesul de educare devine puternic, inspiraţional şi de natură să schimbe comportamente antisociale, să creeze o relaţie puternică între copii, bazată pe sprijin reciproc;
Educaţia outdoor facilitează procesul de învăţare al copiilor care întâmpină dificultăţi-astfel educaţia outdoor oferă un climat diferit de învăţare ce permite copiilor care în mod uzual întâmpină dificultăţi de învăţare şi au un nivel scăzut de performanţă şcolară, să devină motivaţi;
Educaţia outdoor duce la dezvoltarea personală atât a celor care o aplică, dar si a copiilor;
Educaţia outdoor contribuie la dezvoltarea spiritului de echipă-conexiunea între copii-copii, copii-educatoare duce la creşterea gradului de participare activă;
Obiectivele generale ale educaţiei outdoor sunt:
· Dezvoltarea abilităţilor socio-personale: îmbunătăţirea spiritului de echipă, îmbunătăţirea relaţiilor sociale, dezvoltarea competenţelor de conducere, etc
· Dezvoltarea abilităţilor de management: organizare, coordonare, evaluare, atât a celor care o aplică, cât şi elevilor.
Un aspect important al educaţiei outdoor este acela că răspunde atât nevoilor de bază ale individului, cât şi celor care îl particularizează în grupul din care face parte:
· Nevoia de a fi respectat – derularea de diferite activități în aer liber încurajează copilul să se simtăînlargul său, astfel el va fi mult mai deschis, va comunica,își va exprima propriile opinii, se va simți băgat în seamăși va simți ca deciziile sale contează pentru ceilalți; eleviipot fi consultați cu privire la diferite jocuri sau activități.
· Nevoia de a fi responsabil – activităţile outdoor permit copilului oportunitatea de a primi diferite sarcini, responsabilităţi pentru atingereascopului propus ( spre exemplu dacă se optează pentruo activitate de ecologizare, un copil poate primi sarcina de a curăţa pomii, un altul sarcina de a uda florile, important este însă, ca prin comunicarea cu copilul, profesorul să-i transmită acestuia sentimentul că princeea ce întreprinde el, mediul va fii mai curat, astfel el va conştientiza că are o responsabilitate faţă deprotejarea mediului ).
· Nevoia de a fi activ–implicarea în diferite activități sportive, jocuri, plimbări tematice, aduce numeroasebeneficii dezvoltării fizice, psihice ale copilului. Jocul fiind activitatea fundamentală a copilului este important ca toţi copiii să fie stimulaţi în mod constant să se joace, să alerge, să participe la diferite activităţi în mod active.
· Nevoia de a fi inclus social – poate cea mai importantă caracteristică a educaţiei outdoor este aceea că este o modalitate de succes de a depăşi unele dificultăţi alecopilului ( psihice, fizice, sociale, emoționale saueconomice ), astfel încât acesta să fie inclus social, să simtă că aparţine unei comunităţi; se consideră ca mediul din interiorul grupei este mai degrabă unulcompetitiv, în timp ce cel din afara clasei este unulsuportiv, care permite copiilor să se exprime, sărelaționeze cu ceilalți, să colaboreze.
· Nevoia de a se simţi în siguranță–interiorul clasei este mult mai sigur pentru copii, în timp ce mediul exterior implică diferite ricuri şi situaţii neprevăzute care pot avea efect negativ.
Educatorul trebuie să identifice posibilele riscuri care pot să apară şi să conceapă un plan de management al riscului, întrucât este un aspect deosebit de important care i-a făcut pe unii specialişti în domeniu să nege utilitatea utilizării educației outdoor.
Educatia ecologică
Deseori educaţia outdoor este confundată cu educaţia pentru mediu-ecologică, asta pentru ca cele două se întâlnesc în aer liber, educaţia outdoor nu înseamnă numai acest lucru, ea are nenumaratevalenţe în toate domeniiile nu doar în cel al protecţiei mediului. În şcoală elevii sunt foarte receptivi la ce li se arată şi li se spune în legătura cu mediul. Prin diferite discipline incluse în procesul de învăţământ trebuie să convingem pe fiecare elev de necesitatea apărării mediului înconjurător împotriva poluării şi să le formăm conduita ecologică modernă. Acest lucru se realizeză îndeosebi în cadrul lecţiilor de ştiinţe, menite să înlesnească înţelegerea organismelor vegetale şi animale, a proceselor esenţiale de înteţinere a vieţii, a legăturilor indisolubile dintre plante - animale - mediu, al celor de geografie, dar şi, ocazional, în cadrul unor lecţii de educaţie civică, limba română, educaţie muzicală, educaţie plastică, istorie etc. Contribuţii de seamă la educaţia ecologică pot aduce activităţile outdoor. Orice activitate ce se desfăşoară în afara sălii de clasă înseamnă activitate în contact nemijlocit cu mediul înconjurător. Aşa cum îi învăţăm pe copii să vorbească, să se poarte în familie, la şcoală şi în societate, să respecte normele de igienă. Tot aşa trebuie să-i învăţăm să se poarte cu mediul în care trăim. Dintre modalităţile folosite, în afara clasei, în scopul educării ecologice amintesc: excursii şi vizite pentru a constata situaţia în care se află mediul , acţiuni pentru apărarea mediului,igienizarea şi înfrumuseţarea şcolilor, parcurilor,crearea unui colţ viu în clasă.
Activităţile de tip outdoor nu sunt activităţi de educaţiei formală ce au loc în afara sălii de clasă, ci activităţi de educaţie nonformală, menite să familiarizeze copiii cu natura şi să le formeze deprinderi şi priceperi de cunoaştere prin experienţă, bazându-se desigur pe cunoştiţele dobândite în activităţile de educaţie formală.
Educația prin jocuri de colaborare urmărește:
- Creșterea îmcrederii în forțele proprii.
- Creșterea gradului de într-ajutorare din cadrul grupului.
- Creșterea nivelului de sprinteneală și coordonare neuro-musculară.
- Creșterea satisfacțiel pentru propriul corp și a bucuriei de a fi împreună cu ceilalți.
- Creșterea familiarizarii cu mediul natural.
Ce virtuți lipsesc tinerilor de azi după ce au fost ,,educați” de părinți și școală?
Se poate obsevra: lipsa încrederii în forțele proprii, a respectului față de sine, a spiritului de inițiativă și implicare, a responsabilității personale și pentru soarta comunității, a capacității de rezolvare în grup a problemelor comune, a toleranței, a priceperii de a comunica eficient, a într-ajutorării, a capacității de a conduce eficient un grup.
Educația adecvată viitorului ar trebui să producă un individ dotat cu patru trăsături de caracter: vitalitate, curaj, raționalitate și inteligență.
Comportarea morală, responsabilă, cetățenească, este raționașă și eficientă însă deprinderea ei necesită o școlarizare adecvată, nu vine de la sine.
Principiile de bază ale educației cu jocuri de colaborare sunt:
- Capacitatea individului de a lucra în echipă este o îndemânare utilă în viața, care îi aduce mari avantaje. Ea se învață și se exersează.
- Orice grup are capacitatea de a lucra eficient împreună, ca o echipă pentru atingerea unui scop comun.
- Punerea individului sau a grupului în situații stresante și confruntarea cu provocări, poate mari încrederea în sine.
- După ce învață și exersează cooperarea, încrederea interpersonală și rezolvarea problemelor, un grup devine mai capabil să îndeplinească sarcini comune și să facă față provocărilor de orice fel.
Fiecare joc impune jucătorilor să lucreze împreună ca să îndeplinească tema. Pentru a reuși, grupa va fi silită să folosească diverse mijloace și indemânări: comunicare, colaborare, soluționarea problemelor, încrederea în colegi.
Jocurile de colaborare sunt variate:
- de introducere
- de încălzire
- de destindere
- de creativitate
- de cooperare și comunicare
- de încredere
- de încheierea lecției
Creșterea încrederii în sine
Unul din factorii de bază ai succesului este încrederea în sine. Această însușire depinde considerabil de felul în care ceilalți ne apreciază și reacționează la eforturile noastre.
Încrederea în sine crește direct proporțional cu capacitatea de a stăpâni problemele corporale. Cu ajutorul încrederii în sine, individul poate depăși insuccesul, el va avea curajul de a încerca din nou, ceea ce îl va duce la reușită.
Noile tipuri de activități asigură creșterea încrederii în sine atât pentru indivizi, cât și pentru grup. Pe măsură ce în mintea individului se dezvoltă ideea că el aparține unei echipe de succes, va lua parte din ce in ce mai activ la activitatea grupului, renunțând la rolul de observator pasiv.
Formarea spiritului de echipă produce succes fără a crea și perdanți, așa cum se întâmplă în cazul educației competiționale. Pentru a comunica eficient avem nevoie de ,,canale” de comunicare: cuvinte, tonul vocii, expresia feței și expresia corpului.
Acceptarea riscurilor
Deciziile bune, duc la creșterea încrederii individuale și colective, și o dată cu aceasta la acceptarea unor riscuri. Deseori copiii sunt împiedicați să ia decizii, pentru ei decid părinții. Aceasta este încercarea de a proteja copiii de greșeli. Însă viața impune luarea hotărârilor de catre fiecare, indiferent de vârstă.
Învățarea de a lua decizii bune se face numai practicând și greșind adeseori. Din punct de vedere educativ, punând elevul într-o situație potrivită, greșeala poate deveni calea spre succes.
Conducătorul acestor jocuri trebuie să aibă o intenție, un scop, un crez, o misiune.
Sarcinile conducatorului de joc sunt:
- conducerea activității
- planificarea activității
- pregătirea grupului
- explicarea regulilor jocului
- supravegherea desfășurării activițății
- pastrarea disciplinei
- discutarea finală a experienței
- entuziasmarea și motivarea grupulu
Metodele de învăţare în context nonformal – şi am amintit doar cîteva – au obiective educaţionale bine definite, sînt active, interactive şi creative, au caracter participativ şi experienţial şi determină implicarea, toleranţa, învăţarea prin joc, cunoaşterea, deschiderea, acţiunea. Toate modelează atitudini şi dezvoltă competenţe.
Bibliografie:
CUCOŞ, C. Pedagogie. Ediţia a II-a, Iaşi, Polirom, 2006;
DUMITRU, G., BUCUREI, C., CĂRĂBUȚ, C., Integrarea elevilor cu cerințe educaționale speciale, Timișoara, Ed. Mirton, 2006;
IONESCU, D., POPESCU, R., Activități extrașcolare în ruralul românesc. Dezvoltarea de competențe cheie la copii și tineri, București, Ed. Universitară, 2011;
MANUAL DE EDUCAȚIE OUTDOOR