Una dintre cele mai importante forme de manifestare a copilului este jocul. Lucian Blaga spunea că ”înțelepciunea și iubirea copilului este jocul”.
Jocul, văzut ca modalitate de relație între eu (subiect) și lumea obiectelor și a relațiilor constituie formula primară a acțiunii umane. El este rezultatul unei coexistențe subiect-lume și este generat ca acțiune de interstimulare afectivă. Jocul constituie, astfel, o cale de organizare a cunoașterii.
Mecanismele interioare ale jocului sunt, în esență, mecanismele învățării. Pe măsură ce jocul organizează și dezvoltă cognația, el își pierde din ponderea elementelor stricte ale cunoașterii și devine o formă de relație obiectuală cu motivația lucidă și promovează învățarea.
După vârsta de șase ani, jocul îndeplinește cerințele învățării: transformarea, modificarea structurilor și a funcțiilor mentale și organizarea lor după modelul activității intelectuale.
Jocul constituie o modalitate deosebit de valoroasă, de modelare a viitoarei personalităţi, deoarece oferă posibilitatea cunoaşterii şi formării copilului. În activitatea de fiecare zi a acestuia, jocul ocupă locul preferat. Jucându-se, el îşi satisface nevoia de activitate, de a acţiona, care îl apropie de realităţile înconjurătoare. Doar prin joc, el se manifestă liber, spontan, sincer, putând să dezvăluie propriile interese.
Jocul didactic, în schimb, îndeplineşte roluri atât în domeniul instructiv, cât şi în cel formativ-educativ. Astfel, în plan instructiv, acesta favorizează asimilarea de cunoşinţe, priceperi, deprinderi, tehnici şi operaţii de lucru cu informaţiile acumulate.
Privit din perspectiva formativ-educativă, jocul didactic contribuie la formarea şi perfecţionarea trăsăturilor de personalitate, el reprezentând astfel o cale de acces pentru cunoaşterea comportamentelor umane, implicit şi a personalităţii.
În cadrul jocului metodele de învăţare utilizate pot consolida atitudinile pozitive faţă de învăţare, pot îmbunătăţi performanţele, rezultatele şcolare şi stima de sine ale elevilor, putând promova interacţiunea pozitivă şi sprijinul reciproc între elevi. Modalităţile pe care profesorul le utilizează vin în întâmpinarea elevului, îl ajută să caute, să cerceteze, să găsească singur cunoştinţele pe care le va asimila, pentru că îi sunt utile, pentru că-l interesează, să afle soluţii la probleme, să prelucreze informaţiile, contribuind astfel la propria educaţie.
Jocul didactic furnizează multiple situaţii de învăţare cu o eficienţă deosebită, punându-se accentul pe activităţi de descoperire, explorare-investigare, stimulând atitudini de cooperare-întrajutorare, fiecare elev fiind implicat direct în actul învăţării. Folosit frecvent, jocul devine astfel, strategie didactică interactivă, centrată pe elev.
Trăsăturile pozitive de caracter, asemănător deprinderilor şi obişnuinţelor, se formează tot în cadru unor proiecte realizate pe grupuri, acestea devenind componente ale conduitei morale mai târziu. Trăsături pozitive precum hărnicia, cinstea, altruismul, sinceritatea, toleranţa, sociabilitatea, modestia se manifestă în relaţiile cu ceilalţi colegi, dar şi cu sine însuşi.
Elevii învaţă astfel să rezolve problemele cu care se confruntă, să aplaneze conflictele, iau anumite decizii, se formează atitudini noi, precum respectul pentru părerea celuilalt, deschiderea pentru colaborare, toleranţa, îngăduinţa, perseverenţa, spiritul de organizare şi sentimentul apartenenţei la grup.
Clasificarea jocurilor a preocupat pe mulți specialiști din domeniul pedagogiei. In scop didactic clasificarea are drept criteriu influenta formativa a jocurilor asupra dezvoltării psihice a copilului, ea vizând dezvoltarea intelectuala, morala, estetica si fizica a copiilor.
În funcție de acest criteriu, putem clasifica jocul astfel:
1. Jocuri de creație - include jocurile în cadrul cărora copilul alege tema si formulează regulile jocului. Jocul de creație se desfășoară sub doua forme:
Ø joc de rol, în care copiii îndeplinesc anumite roluri sociale reale sau imaginare, utilizând jucării sau alte obiecte;
Ø joc de construcție, în care copiii, având la îndemână materialele necesare, pot sa redea configurația aproximativa a unor obiecte sau pot sa realizeze îmbinări fanteziste.
2. Jocuri de mișcare – satisfac în cea mai mare măsura nevoia de mișcare a copiilor, bazându-se pe diferite mișcări si reguli. Ca tip de joc, ele ocupa o pozitie intermediară intre cele de creație si cele sportive, apropiindu-se de cele de creație prin trăirile afective puternice pe care le generează si de cele sportive prin regulile dinainte fixate, prin formularea de comenzi si prin elementele de competiție pe care le cuprind.
Jocurile didactice – favorizează atât aspectul informativ al procesului de invatamant cat si aspectul formativ al acestuia. El trebuie sa îmbine armonios elementul instructiv si exercitiul cu elementul distractiv, ceea ce duce la aparitia unor stari emotive complexe, care stimuleaza si intensifica procesele de dezvoltare psihica.
În funcție de registrul psihologic specific copiilor, se împart in:
a) jocuri simbolice ( jocuri cu reguli intrinseci)
b) jocuri cu reguli (jocuri nespecifice vârstei, dar indispensabile instruirii, jocuri cu reguli extrinseci).
a. Jocurile simbolice
• în functie de evolutia comportamentului ludic al copilului, jocurile simbolice pot fi:
· jocuri simbolice primare
· jocuri simbolice evoluate;
• în functie de acelasi criteriu, jocurile simbolice primare, se grupeaza in: jocuri de manipulare sau jocuri-exercitiu si jocuri imitative;
• în functie de izvorul cunoasterii, jocurile simbolice evoluate pot fi: jocuri cu subiecte din viata cotidiana si jocuri cu subiecte din povesti si basme,
• în functie de domeniul care sugereaza simularea, jocurile cu subiecte din viata cotidiana sunt: jocuri de convietuire sociala si jocuri de constructie;
• în functie de tehnica transpunerii scenice, jocurile cu subiecte din povesti si basme pot fi: jocuri-dramatizari si dramatizari.
Jocul, în special jocul didactic, îmbină elementele instructive și formative cu elementele distractive, stimulând învățarea și motivația pentru învățare a elevilor. Una din formele de manifestare a elevului cu CES este jocul. În mod obișnuit, o asemenea activitate este izvorâtă din nevoia de acțiune, de mișcare a copilului, o modalitate de a-ți consuma energia sau de a se distra, un nod plăcut de a utiliza timpul.
Prin joc, copiii cu CES pot ajunge la descoperiri de adevăruri, își pot antrena capacitatea de a acționa creativ, pentru că strategiile jocului sunt, în fond, strategii euristice, în care se manifestă istețimea, spontaneitatea, inventivitatea, răbdarea, îndrăzneala.
Una dintre conditiile importante pentru incluziunea cu succes a copiilor cu CES (cerinte educative speciale) in invatamantul general in grupele de gradinita/clasele obisnuite de copii, este existenta si functionarea serviciilor specializate - recuperare, terapie educationala, consiliere psiho-pedagogica, asistenta medicala si sociala etc.- in cadrul gradinitei/scolii inclusive sau in cadrul altor centre comunitare. O viata „integrata“ incepe de timpuriu, in grupuri de joaca si in gradinite, ca apoi sa fie urmata de educatia in scoli si colegii normale, destinate majoritatii. Beneficiile incluziunii sunt reciproce: fiecare persoana cu CES evolueaza conform particularitatilor sale, iar majoritatea isi invinge teama de separare si de respingere, depaseste obstacolele din calea accesului si participarii la viata comunitara, isi dezvolta toleranta si creativitatea in relationarea interpersonala. Cerinţele speciale determina masuri educative speciale, antrenate şi structurate la nivelul procesului de invaţare şi predare. Cerinţele educative speciale deriva din dizabilitaţi, deficienţe, boli sau deprivari de ordin socio-cultural. Datorita gamei largi de tulburari si deficiente prezente la copiii cu CES, uneori asociate, ei au nevoie de un curriculum planificat diferenţiat, de programe de terapie lingvistica, de tratament logopedic specializat, de programe specifice de predare-invaţare şi evaluare adaptate abilitaţilor lor, de programe terapeutice individualizate, de consiliere scolara si vocationala si nu in ultimul rand de consiliere si terapie psihologica personala si a familiei.
Terapia prin joc, la fel ca orice alt demers terapeutic, reprezinta un proces de optimizare, de suport sau de recuperare a potentialului atat de divers al copilului. Insotita de pasiune si constiinciozitate, de libertate, fantezie si perseverenta, ea da rezultate uimitoare in cazul copiilor in general si al copiilor cu CES in particular.
În structura activităţilor psihice, jocul figurează ca formă de activitate cu origine în ontogeneza timpurie. Dezvoltarea psihologică a copilului nu se realizează de la sine, în mod instinctive ci prin două instrumente fundamentale: jocul şi imitaţia. Jocul este folosit de copil chiar de la naştere şi este prima lui formă de activitate; imitaţia nu apare decât dupa câteva luni. Cercetările psihologice au pus în evidenţă numeroase elemente psihice care se formează cu ajutorul acestei forme de activitate. Preşcolarul este considerat o personalitate în formare care gândeşte, acţionează. În crearea lumii imaginare copilul transpune situaţia reală în imaginar. El preia selectiv realitatea după nevoi şi propriile posibilităţi. Această capacitate este destul de dezvoltată la copilul ce depăşeşte vârsta de 3 ani. Fiecare copil îşi modelează realitatea în funcţie de propriul eu. Copilul îşi poate lua anumite elemente din realitate şi le investeşte cu anumite aspecte cunoscute de el.
Jocul apelează şi la capacitatea copilului de a lucra cu simboluri, semne ce sunt atribuite obiectelor, acţiunilor şi faptelor ce desemneazăaltceva decât sunt acestea în rea.
El operează cu reprezentări în care investeşte şi afectivitate şi raţiune, nu este un proces simplu de percepţie. De cele mai multe ori, prin joc are loc proiecţia individului în rol: copilul se joacă „de-a doctorul”, „de-a familia”, „de-a vânzătorul”, imitând cele întâmplate în realitate sau ceea ce el ar fi dorit să se întâmple. Jocul are un rol terapeutic pentru copiii care nu au dezvoltat spiritul de iniţiativă şi curajul de a intra în competiţie. Prin joc el se eliberează de vechiul copil timid şi intr ă cu toate for ţele în dinamismul jocului cu rol. Nu se mai teme atât de tare de cenzură, deoarece personajul poate spune orice, iar reproşurile nu i se adresează lui personal.
Prin joc se poate fortifica voinţa şi atenţia. Copilul poate deveni perseverent şi se poate concentra mai mult şi f ăr ă prea mult efort, stimulându-i creativitatea, poate respecta cu uşurinţă regulile impuse în cadrul jocului. Prin joc se fixează, precizează şi activizează vocabularul copiilor ceea ce contribuie la îmbunătăţirea pronunţiei, la formarea unor noţiuni, la însuşirea unor construcţii gramaticale. Prin joc, copilul pune în acţiune toate posibilităţile sale, traduce în fapt potenţele sale intelectuale, morale, afective şi emoţionale, le dezvoltă, le îmbină. Fiecare joc trebuie să îmbine armonios elementele distractive cu cele constructive şi exerciţiul. În condiţiile jocului didactic, copiii sunt puşi în situaţia de a efectua operaţiuni intelectuale complexe. Ei compară şi scot în evidenţă asemănările şi deosebirile dintre obiecte, analizează, sintetizează şi fac generalizări, clasificări simple ţinând seama de elementele specifice şi constante ale obiectelor, calculează, trasează linii. În condiţiile jocului didactic copiii învaţă să raţioneze, să judece, îşi perfecţionează şi dezvoltă limbajul, memoria, atenţia şi spiritul de observaţie. Fiecare copil cu CES prezintă particularităţi individuale şi de relaţie cu mediul, trăsături care necesită o evaluare şi o abordare personalizată. Lipsa concentrării la copii cu nevoi speciale, nemotivare pentru activitatea de învăţare, memoria de scurtă durată şi alte caracteristici ale deficientului mintal, impun ca pentru obţinerea unor rezultate cât mai bune atât în procesul didactic, cât şi în activităţile de terapie logopedică, folosirea cât mai frecventă a jocului didactic sub toate formele sale. Învăţarea prin joc este metoda cea mai indicată a fi folosită în educaţia elevilor cu CES. Prin joc, elevul ia cunoştinţă cel mai bine de lumea înconjurătoare, învaţă diferite senzaţii, îşi dezvoltă aptitudinile fizice şi intelectuale, descoperă prietenii şi reguli de adaptare socială. În joc, fiecare are un rol important, are anumite responsabilităţi, este nevoie de încredere în parteneri, curaj.
Psihologia jocului evidenţiază importanţa activării acestei metode mai ales la copiii cu CES.
Analiza sa permite cadrului didactic valorificarea principalelor 5 direcţii de dezvoltare orientate astfel:
1.) - de la grupe mici la grupe tot mai numeroase;
2.) - de la grupe instabile la grupe tot mai stabile;
3.) - de la jocuri fără subiect la jocuri cu subiect;
4.) - de la şirul de episoade nelegate între ele spre jocuri cu subiect şi cu desfăsurare sistematică;
5.) - de la reflectarea vieţii personale şi a ambianţei apropiate la reflectarea evenimentelor vieţii şcolare.
Această activitate dinamizează acţiunea didactică prin intermediul motivaţiilor ludice care sunt subordonate scopului activităţii de predare-învăţare dar şi de evaluare. Modalităţile de realizare angajează urmatoarele criterii pedagogice de clasificare a jocurilor didactice:
I. După obiective prioritare:jocuri senzuale (auditive, tactile, vizuale), jocuri de observare, de dezvoltare a limbajului, de stimulare a cunoaşterii interactive;
II. După forma de exprimare: jocuri simbolice de orientare, de sensibilizare; conceptuale jocuri; ghicitori; jocuri de cuvinte incrucişate.
III. După conţinutul instruirii: jocuri matematice; jocuri muzicale, sportive, literare/lingvistice.
IV. După sursele folosite:jocuri materiale,jocuri orale, pe baza de întrebări, pe baza de fişe individuale, pe calculator.
V. După regulile instruite: jocuri cu reguli transmise prin tradiţie, cu reguli inventate, spontane şi protocolare.
VI. După competenţele psihologice stimulate: jocuri de mişcare, de observaţie, de imaginaţie, de atenţie, de memorie, de gândire, de limbaj şi de creaţie.
Folosirea jocului didactic ca activitate de completare cu întreaga clasă aduce variaţie în procesul de instruire a copiilor cu CES, făcându-l mai activ.
Fiecare joc didactic cuprinde următoarele laturi constitutive:
· conţinuturi
· sarcina didactică
· regulile jocului
· acţiunea de joc.
Prima latură, conţinuturi, este constituită din cunoştinţele anterioare ale copiilor,însuşite în cadrul lecţiilor anterioare cu întreaga clasă.
Cea de-a II-a, sarcină didactică, poate să apară sub forma unei probleme de gandire, de cunoaştere, de numire, ghicitoare, comparative.
A treia latură, regulile jocului, decurge din însăşi denumirea ei. Regulile sunt menite să arate copiilor cum să joace, cum să rezolve problema respectivă.
Ultima latură, acţiunea de joc, cuprinde momente de aşteptare, surprindere, ghicire, întrecere şi fac ca rezolvarea sarcinii didactice să fie placută şi atractivă pentru copii.
Elementele de joc: gândirea, mişcarea, întrecerea, surpriza, etc, creează stări emoţionale care întreţin interesul şi dau colorat viu lecţiei.
Prin joc,copiii cu CES pot ajunge la descoperire de adevăruri, îşi pot antrena capacitatea lor de a acţiona creativ,pentru că strategiile jocului, sunt în fond strategii euristice, în care se manifestă isteţimea, spontaneitatea, inventivitatea, răbdarea, îndrăzneala.
Jocul ca modalitate nu urmăreşte în principal evidenţierea deficienţei şi a blocajului copilului.O asemenea abordare exclude teza caracterului irecuperabil al copilului cu CES. Elementele de joc încorporate în procesul de predare-evaluare pot fi motive şi stimula puternic acest proces în toate formele lui.
Bibliografie
Anucuţa, P. Poveşti şi jocuri matematice distractive, Editura Excelsior, Timişoara, 1998
Constantin Cucoş, “ Educaţia – Experienţe, reflecţii, soluţii”, Editura Polirom, Bucureşti, 2013
Ioan Cerghit, “ Metode de învăţământ”, Edituara Polirom, Bucureşti, 2006
Şchiopu, U. Dezvoltarea operativităţii gândirii copilului, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1966