Agresivitatea în mediul școlar a devenit în ultima perioadă o problemă majoră, iar părerea unanimă a elevilor este că aceasta e un fenomen care riscă să ia amploare în câmpul educaţiei formale. În ceea ce priveşte nivelul de securitate, unii elevi consideră că în instituţiile de învăţământ nu se simt în siguranţă, dat fiind faptul că în incinta şcolii pătrund uneori şi persoane străine de acea instituţie. Dacă în incinta şcolii elevii au sentimentul că încă sunt în siguranţă, zonele din preajma şcolilor prezintă un risc mai crescut de izbucnire a incidenţelor violente. Această situaţie ar putea dezvolta sentimentul de frică, suferinţă psihică, frustrare, toate acestea influenţănd dezvoltarea armonioasă a elevilor din punct de vedere fizic şi psihic.

Agresivitatea în şcoală este o formă de conduită de devianţă şcolară, cu o diversitate de forme de manifestare, cu intensitate diferită. Pe o scară a intensităţii, pornind de la intensitatea cea mai mică, agresivitatea presupune: confruntarea vizuală, poreclirea, ironizarea, tachinarea, bruscarea, lovirea cu diferite obiecte, pălmuirea şi ajungând la forme de intensitate crescută, cum ar fi înjunghierea şi împuşcarea.

Agresiunile care au loc în preajma şcolilor sau chiar în şcoli, au loc în special între elevii şcolii şi mai rar între elevii şcolii şi alte persoane- elevi din alte şcoli sau persoane adulte. Majoritatea incidentelor au loc între elevi ( agresiuni verbale, gesturi agresive moderate şi rar bătăi între elevi).

Comportamenul agresiv al elevilor are cauze multiple: probleme familiale (familii dezmembrate, situaţie materială precară), familii în care există un climat conflictual, familii hiperpermisive, modele de comportament învăţate în familie, anturajul, caracteristici specifice vârstei ( dorinţa de a atrage atenţia, de a impresiona, din teribilism, afirmarea masculinităţii). Agresivitatea este un comportament pe care îl întâlnim frecvent, fie în anturajul nostru, fie la televizor, în filme sau în alte parti. Dacă ne-am obisnuit, oarecum, cu violenta adulților, ne mirăm atunci când vedem agresivitate la cei mici. Părinții unor astfel de copii  pot fi adusi la disperare de comportamentul acestora.

 

Comportamentele agresive apar destul de frecvent in jocurile copiilor, in cazul baietilor in special, atunci cand concureaza intr-un joc sau pur si simplu se harjonesc, incercandu-si limitele. În special copiii cu temperament extrovertit, hiperactivi sau impulsivi ajung să manifeste, în anumite conditii, agresivitate față de ceilalți.

De ce lovesc, tipa, muscă, distrug lucruri sau vorbesc urât copiii? O explicatie ar fi ca ei imita gesturi pe care le vad in jurul lor. Specialistii spun ca aceste manifestari pot fi cauzate de diverse frustrari, dezamagiri sau suparari ale micutilor, pe care ei le exprima emotional. De cele mai multe ori, agresivitatea copiilor ascunde insa o frica, mai noua sau mai veche, intiparita undeva intr-o zona a creierului. In fata fricii, nu numai copiii, ci toti oamenii si mamiferele au reactia de a fugi sau de a lupta. Fuga la copii poate însemna închiderea în ei însisi. Lupta poate însemna agresivitate îmbrăcată în diverse forme.

Forme de manifestare a furiei și a comportamentelor agresive în funcție de vârstă

Sugari: după ce înțeleg relația cauză-efect, în a doua jumătate a primului   an de viață, sugarii pot manifesta o furie direcționată. Apar diferențe  între sexe, băieții sunt mai labili din punct de vedere emoțional,   își manifestă emoțiile cu mai mare intensitate.

Copilăria mică: izbucniri de furie și agresivitate împotriva adulților și a celor de aceeași vârstă;

Vârsta preșcolară și școlară primară: băieții prefer agresivitatea fizică, fetele prefer agresivitaea indirectă;

Adolescența și maturitatea timpurie: datorită dezvoltării forței fizice, comportamentul agresiv devine sever, putând cauza răniri grave sau chiar decese, cei de aceeași vârstă pot participa la agresiuni colective;

Agresivitatea la copii este, pe bună dreptate, asociată adesea cu frustrarea, sau păgubirea/privarea copilului de ceva ce el resimte că nu primește îndeajuns. Asta nu înseamnă, desigur, că părintele este vinovat, a greșit cu ceva sau nu are cale de ieșire. Interpretarea pe care o dăm acțiunilor copiilor este cel mai frecvent în   abordare adultă, omițând faptul că micuțul din fața noastră are alte filtre de interpretare, în   funcție de modul în   care și-a însușit explicarea anumitor situații. Deseori, el interpretează mici fascicole din exprimarea adulților din jurul lui ca fiind adevărate tragedii, din simplul motiv că îi lipsește informația sau că informația nu este înțeleasă pe deplin. El generalizează apoi aceste fascicole și devine din ce în ce mai greu să le identificăm și corectăm, pe măsură ce copilul crește.

Deși agresivitatea trebuie să fie inacceptabilă în orice situatie, indiferent de temperamentul copilului, părintii ar trebui să își pună serioase semne de întrebare în special în cazul copiiilor introvertiti, liniștiti, sau în cazul în care acest comportament este îndreptat și împotriva animalelor sau are un caracter premeditat, planificat. De asemenea, agresivitatea prezenta încă de la vârsta prescolară este factor predictiv pentru o tulburare de comportament mai târziu, cu consecințe negative pe termen lung asupra copilului si familiei sale.

Nu numai agresivitatea fizică trebuie să capteze atenția părinților, ci și cea verbala precum jignirea, umilirea, intimidarea altora, hărtuirea sau amenințarea lor. Dacă băieții pot excela in formele fizice și verbale directe (îndreptate fie asupra obiectelor si/sau asupra altora), fetele sunt mult mai pricepute în formele verbale indirecte ale agresivității, bazate pe manipulare si hărțuire (“bullying”).

Atunci când comportamentul agresiv al copilului afectează viața si performanța acestuia,  atât acasă,  cât mai ales la scoală și mai sunt prezente și alte comportamente antisociale, vorbim despre tabloul clinic al tulburării de conduită, una dintre cele mai dificile și greu de tratat tulburări de comportament ale copiilor.

Copiii învață foarte repede că prin folosirea unui comportament agresiv pot obtine mult mai repede ceea ce vor. În functie de vârsta copilului, temperamentul acestuia si contextul sau specific de viata si dezvoltare, agresivitatea poate avea mai multe cauze:

• Nevoia de a atrage atentia
• Gelozia fraternă
• Emoții si frustrări “nerezolvate”, nevoi afective nesatisfacute
• Dorinta de a evita o situatie, sarcina sau persoana
• Frica și anxietatea, sau chiar depresia
• Imitarea altor copii sau adulti sau a personajelor din filme și desene animate
• Traume și schimbări majore în viața familiei
• Prezența comportamentelor agresive în familie, neglijare, abuz sau tensiuni și conflicte între membrii familiei
• Întârzieri în dezvoltare, inclusiv retard cognitiv sau alte tulburări psihice sau afecțiuni neurologice

Studii recente arată ca agresivitatea poate avea și o determinare predominant genetică, caz in care se manifestă încă de la vârste foarte mici.

Având în vedere complexitatea cauzelor care duc la acest tip de comportament, este necesară în primul rând o analiză extrem de atentă a cazului care să includă evaluarea psihologică a copilului, atât emotional,  cât si cognitivă, precum și a sistemului său familial (relațiile din familie, stilul de parenting, modele de comportament etc).

• Întelegerea contextului și a reperelor sociale (atunci când copilul reactionează agresiv pentru că întelege sau anticipează gresit comportamentul celorlalți);
• Îmbunătățirea abilitătilor de luare a deciziilor a copilului prin identificarea alternativelor comportamentale dezirabile ce pot înlocui comportamentele agresive. Se discută cu copilul care sunt consecințele fiecărui tip de comportament asupra celorlalți și a propriei persoane.
• Învățarea “self-talk” (vorbirea cu sine însuși în momentele de pierdere a controlului asupra propriului comportament, momente ce precedă de obicei reacțiile agresive);
• Practicarea comportamentelor alternative, acceptabile social. Lista acestor comportamente se identifica împreună cu copilul și se exersează cu acesta prin joc de rol.

În plus, revizuirea practicilor parentale incorecte și îmbunătățirea relației  dintre părinți și copil sunt elemente absolut necesare pentru o intervenție reusită.

Agresivitatea la elevi a existat aproape întotdeauna, însă, preocupările pentru înţelegerea şi diminuarea acestui fenomen social sunt destul de recente.

Dacă în societatea occidentală cercetările privind comportamentul agresiv la elevii de gimnaziu şi adolescenţi a devenit o serioasă temă de cercetare, care datează încă din anii 1980, în România, astfel de preocupări sunt de date mai recente, fenomenul devenind un subiect prioritar pe agenda factorilor de decizie. Până nu de mult, copiii erau vulnerabili şi predispuşi la agresiune/violenţă verbală şi fizică. Deşi există legi, la nivel naţional (Jigău et al., 2006) şi internaţional care interzic un limbaj nepotrivit manifestat faţă de copii, hărţuirea sexuală şi abuzul fizic, copiii sunt încă victime ale societăţii în care trăiesc. Din postura de victime, copiii/elevii ajung să fie ei cei care agresează, la nivel verbal şi/sau fizic.

Agresivitatea, definită ca injurii intenţionate sau comportament distructiv, este un fenomen complex, cu multiple cauze, care nu poate fi foarte uşor definit, depinzând de teoriile cu care este asociată, dar şi de societatea în care se manifestă.

Sunt culturi unde agresivitatea este permisă, dar sunt şi societăţi unde aceasta nu poate fi tolerată. Agresivitatea poate îmbrăca diverse forme:

            - agresivitate de tip verbal,

- agresivitate fizică faţă de persoane sau/şi obiecte, aceasta putând fi regăsită în confruntare direct sau prin intermediul unei alte persoane/obiect (agresiune indirectă), la nivel activ sau pasiv. Studii privind agresivitatea arată că aceasta se manifestă la elevi (băieţi şi fete), atât la nivel de clase primare, gimnaziu, cât şi la preşcolari, în toate rasele şi grupurile etnice .

Teorii ale comportamentului agresiv

Teoria psihanalitică

Conform teoriei psihanalitice enunţate de Freud, majoritatea acţiunilor noastre sunt determinate de instincte, mai ales de instinctul sexual. Când exprimarea acestor instincte este frustată este indusă o pulsiune agresivă. Ca atare, ori de câte ori efortul unei persoane de a atinge un obiectiv este blocat, este indusă o pulsiune agresivă care motivează comportamentul orientat spre lezarea obstacolului (persoană sau obiect) care a produs frustarea.

În ceea ce priveşte comportamentele agresive patologice, psihanaliza insistă asupra rolului carenţelor afective precoce şi al violenţelor exercitate foarte devreme de către tată, ducând la o tulburare a identificării şi la o defectuoasă elaborare simbolică: agresivitatea nu poate să-şi afle sensul pozitiv.

Teoriile biologice consideră agresivitatea o tendinţă înăscută de acţiune, un instinct, un pattern predeterminat de răspunsuri ce sunt controlate genetic. Una din poziţiile cunoscute a fost dezvoltată de Konrad Lorenz, care afirma că agresivitatea la om, este o tendinţă spontană moştenită, asemănătoare cu setea şi foamea. Omul acumulează treptat o anumită capacitate de energie agresivă care, dacă nu este periodic descărcată, sporeşte şi se intensifică.

Factori care afectează comportamentul agresiv al elevilor

Potrivit literaturii de specialitate există numeroşi factori care afectează potenţialul comportamentului agresiv.

Factori biologici

Hipotalamusul şi amigdala – guvernează funcţii instinctive şi afective.

Un nivel scăzut de serotonină-neurotransmiţător implicat în inhibarea reacţiilor impulsive la frustrare.

Un nivel crescut de testosteron. Adolescenţii care au niveluri mai înalte de testosteron răspund mai agresiv când sunt provocaţi.

Majoritatea studiilor în domeniu au evidenţiat doi factori principali care sunt conectaţi direct cu agresivitatea elevilor/ adolescenţilor şi anume, familia şi şcoala. Calitatea interacţiunilor dintre părinte-elev, elev-colegi şi elev-profesor influenţează şi, chiar va determina, modul în care se simt aceştia în relaţie cu alţii, atitudinile şi implicit comportamentul lor. Mediul familial (atitudinea părinţilor faţă de copii şi viceversa, nivelul de educaţie al părinţilor) constituie un factor de risc major privind manifestarea agresivităţii la copii.

Personalitatea elevilor, mai precis, impulsivitatea acestora, constituie un alt factor de risc al agresivităţii. Personalitatea agresorului se caracterizează prin trăsături care reflectă lipsa reglajelor voluntare, egocentrism şi impulsivitate. Putem conchide că rolurile factorilor învăţaţi şi înăscuţi nu pot fi descrise într-o manieră exclusivă.

Ereditatea şi învăţarea socială sunt factori complementari în agresiunea umană Impulsivitatea predispune la agresivitate şi delincvenţă juvenilă. Incapacitatea elevilor, în special a băieţilor, de a-şi controla impulsurile îi împiedică să aibă un comportament normal. Legat de factorii psihologici şi emoţionali, Hazler şi colaboratorii săi au arătat că o problemă reală pentru elevi, indiferent de gen, nu o constituie manifestările agresive la nivel fizic, ci acelea de nivel emoţional.

Specialişti în domeniu evidenţiază un alt factor de risc ce favorizează manifestarea agresivităţii–mediul social, aici intrând comunitatea şi mass-media.

Zona din care provin elevii cu comportament agresiv constituie un alt factor de risc privind un atare comportament. S-a constatat faptul că elevii din zona urbană sunt mai agresivi decât elevii din zona rurală.

Şcolii îi revine o responsabilitate majoră în educarea şi formarea la elevi a atitudinilor şi comportamentelor non-agresive. Educaţia în şcoală trebuie să vizeze ansamblul personalităţii elevului, urmărind să-i formeze nu numai orizontul cultural, ci şi cel afectiv, emoţional, volitiv,

atitudinal, să-i susţină eforturile, să-i lărgească interesele să-i determine progresiv orientarea şi să-i

optimizeze procesul de socializare.

Agresivitatea reprezintă un act brutal, în afara regulilor şi legilor, incompatibil cu ideea de

dreptate. Înseamnă, de fapt, negarea existenţei unei persoane, este o formă de anulare, prin forţă, a

libertăţii de acţiune şi de exprimare a copilului.

Ea poate răni fizic şi psihic, redeschide răni nevindecate, poate leza demnitatea persoane într-atât încât aceasta să fie afectată pentru tot restul

vieţii.

Portretul adolescentului agresiv:

·         Este necinstit şi nemilos

·         Evită responsabilitatea

·         Sfidează autoritatea

·         Violează normele sociale

·         Îşi asumă riscuri mari

·         Se controlează greu

·         Este des în conflict cu părinţii

·         Nu este conştient de comportarea sa

·         Nu este ataşat de colegi sau familie

·         Lumea îi pare ostilă

·         Nu vrea să se schimbe

·         Nu admite că este pe o cale greşită şi nu îi pasă de ceea ce îi se întâmplă

·         Este nepăsător faţă de ceea ce simte victima şi blamează victima pentru conflictul iscat

·         Lipsa compasiunii

Psihopatologic, adolescentul agresiv se caracterizează prin:

·         Impulsivitate

·         Labilitate emoţională

·         Iritabilitate caracterială

·         Intoleranţă la frustrări

Şcoala constituie un spaţiu social de transmitere şi asimilare de informaţii, dar şi de modelare a personalităţii şi de socializare. Este unul din mediile unde energia agresivă este mobilizată şi drept urmare trebuie să răspundă exigenţelor adaptării elevilor la conţinutul de cunoştinţe, la metodele de lucru propuse, la modul de funcţionare şi la regulile de disciplină.

În mediul şcolar se întâlnesc adesea următoarele forme de agresivitate:

- fizică: bătaia, lovirea, pedepse corporale;

- emoţionale: intimidarea, umilirea, ameninţarea, izolarea;

- verbale: denigrarea, poreclirea, forme de dispreţ, de înjosire, înjurăturile.

Multe dintre aceste acte agresive pot fi înlăturate, evitate, personalul implicat în procesul de învăţământ având în acest sens un rol esenţial.

Strategii de prevenire şi gestionare/intervenţie a fenomenului de agresivitate

Literatura de specialitate abundă de numeroase soluţii, la vârsta elevilor de gimnaziu, prin care să se poată preveni manifestările de agresivitate precum şi măsuri de intervenţie menite să o diminueze, pe cât posibil. Redăm, mai jos, la nivel schematic, o serie de măsuri de prevenire, dar şi de intervenţie:

v  Strategii de prevenire:

ü  Respectarea regulamentului şcolar în care sunt prevăzute rolul dirigentelui, profesorilor, consilierilor, dar şi obligaţiile şi drepturile elevilor. Acest regulament se presupune a fi adus la cunoştinţa, nu numai a elevilor, dar şi la cea a părinţilor;

ü  Întâlniri frecvente ale cadrelor didactice pentru menţionarea situaţiilor în care a fost semnalată agresivitatea la elevi şi discutarea posibilelor soluţii. Întâlnirile constituie ocazii de instruire a profesorilor pentru a şti cum să ia, la timpul cuvenit, atitudine împotriva agresivităţii. În cadrul acestor instruiri profesorii sunt ajutaţi să-şi dezvolte atitudini pozitive (priviri plăcute, gesturi amabile, cuvinte potrivite în loc de mustrare) manifestate faţă de elevi, atitudini care, în mod indirect, vor ajuta la diminuarea agresivităţii;

ü  Utilizarea de jocuri în cadrul şcolii, după terminarea orelor, unde cadrele didactice supraveghează atent activităţile elevilor.S-a constatat că multe acte de violenţă se produc în afara orelor de program, atunci când elevii ştiu că nu sunt supravegheaţi de către un adult;

ü  Derularea programelor de genul celui Anti-agresivitate în şcoală, care are ca scop prevenirea dar şi reducerea frecvenţei manifestărilor violent în şcoli 3.2 Strategii de intervenţie:

ü  Sancţionarea copiilor prin observaţia individuală, mustrarea „publică” (în faţa clasei, a consiliului clasei/profesoral) şi mustrarea scrisă. De asemenea, în studiul menţionat, se consideră că şcoala discută nu numai cu elevul implicat, ci şi cu părinţii, dirigintele;

ü  Intervenţiile consilierilor şcolari prin activităţi de consiliere a victimilor agresate, dar şi de organizare a unor şedinţe de consiliere, în care elevii să înveţe cum să se cunoască pe ei înşişi/pe cei din grup şi cum să relaţioneze;

ü  Implicarea părinţilor în activităţi la nivel de şcoală sau comunitate locală ce urmăresc dezvoltarea socio-emoţională a elevilor.

ü  Implicarea familiilor model în organizarea de mini-excursii în care sunt invitaţi copiii care au manifestat un comportament agresiv, pentru a învăţa cum să relaţioneze şi să aibă un comportament adecvat în diverse situaţii;

ü  Implicarea comunităţii locale (Poliţiei, Autorităţii Locale pentru Protecţia Copilului, ONG-urilor, Bisericii) prin programe de asistenţă la nivel individual sau de grup a copiilor care manifestă agresivitate în spaţiul şcolar.

Strategii pentru elevii agresaţi

Ce poţi face când eşti agresat:

v  Nu reacţiona;

v  Consideră ca agresiunea este problema lui nu a ta;

v  Fii categoric şi calm;

v  Dă-i agresorului impresia că eşti de acord cu el, spune-i că are dreptate şi îndepărtează-te;

v  Mergi cu capul sus, arată prin poziţia corpului că nu eşti vulnerabil şi că nu te afectează atacul lui;

v  Încearcă să ai umor, încearcă să glumeşti pe seama ta pentru a nu răspunde agresorului aşa cum doreşte;

v  Nu răspunde la violenţă cu violenţă, nu folosi forţa fizică, violenţa nu rezolvă niciodată problema, nu ştii niciodată ce va face agresorul;

v  Cere ajutor dacă eşti urmărit şi depăşit de situaţie: discută cu profesorii, părinţii, psihologul şcolii.

Strategii pentru adolescentul agresiv

Pentru a reduce situațiile de agresiune:

v  Învață să vorbești despre ceea ce simți; dacă nu poți, descrie prin ce treci. Exersează mai întâi cu un prieten/prietenă sau cu părinții;

v  Exprimă-ți clar nemulțumirile, neplăcerile sau supărarea, fără să te bați;

v  Asculă-l atent pe celălalt, încearcă să îl înțelegi și răspunde-i fără să te superi;

v  Negociază - rezolvă problemele, căutând soluții alternative și compromisuri.

v  Time- out;

v  Evită situațiile sau circumstanțele care sporesc agresivitatea (căldura, aglomerația, consumul de alcool).

v  Sublimă-ți instinctul agresiv prin sport, artă și creație.

Sfatul specialiştilor în domeniul educaţiei şi psihologiei este ca programele de intervenţie, privind agresivitatea la elevi să nu se focalizeze neapărat pe eliminarea comportamentului agresiv ci, mai degrabă, pe dezvoltarea comportamentelor sociale positive.

BIBLIOGRAFIE

Banciu, D., Rădulescu, S.M., Introducere în sociologia devianţei, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985;

Fartuşnic, C., Jigău, M., Violenţa în spaţiul şcolar, de la înţelegere la acţiune, Revista de Pedagogie, nr. 7-9, 2009;

Jigău, M. (coord), Balica, M., Fartuşnic, C., Horga, I., Ionescu., M., Măruţescu, A., Săuncan, D., Voinea, L. Prevenirea şi combaterea violenţei în şcoală. Ghid practic pentru directorii de şcoală şi cadre didactice. Buzău: Alpha MDN, 2006;

 

Ulete, F., Problemele adolescenţilor şi consilierea părinţilor, Editura Atelier Didactic, Bucureşti, 2004.