Titlul

Bune practici privind conceptualizarea predării și învățării creative, pentru promovarea educației incluzive în școală

Tipul documentului                                                                                                                            

Fisă de informații

Cui se adresează?

Acest document este destinat în special profesorilor, dar și  managerilor și specialiștilor din sistemul educațional școlar, părinților sau membrilor comunității interesați de crearea unui mediu de învățare suportiv, adecvat, flexibil, incluziv, menit să se axeze pe promovarea învățării creative a elevilor în școală.

Obiectivul documentului

Aceast document descrie rezultatele și acțiunile așteptate în proiectul CLEAR care își propune să introducă o nouă metodă inovatoare care să utilizeze tehnicile de teatru pentru a face mai atractivă predarea materiilor școlare în școala elementară. Prin îmbunătățirea atractivității acestor materii și prin participarea activă a elevilor la clasă, proiectul își propune să îmbunătățească performanțele educaționale ale tuturor elevilor, înclusiv ale celor elevilor care întâmplină dificultăți de învățare la diferite materii.   Din acest motiv, documentul de față își propune să prezinte cadrul și metodologia pentru utilizarea tehnicilor dramatice pentru toate subiectele din programa școlară. 

Relevanța locală/ geografică

Informațiile prezentate în acest document sunt dezvoltate în cadrul unui proiect care are în vedere realitatea europeană, în special contextul actual al migrației.

Utilizarea unui limbaj universal, cum este cel teatral, în predarea materiilor, este deosebit de importantă pentru copiii imigranți / refugiați care nu cunosc foarte bine limba țării gazdă și, prin urmare, au nevoie de mai multe stimuli non-lingvistice pentru a putea atinge nivelul dorit de învățare. Aceasta poate fi o alternativă si pentru copiii cu dificultăți de învățare, care nu sunt în măsură să răspundă la metodele tradiționale de predare și, ca urmare, nu se plasează în marja de reușită procesului educațional.

Introducere

Chiar dacă educația teatrală face parte din multe dintre programele școlare în Europa, uneori și în România în curriculum-ul la alegerea școlii, utilizarea tehnicilor dramatice pentru a preda subiecte variate nu este larg utilizată. Majoritatea profesorilor folosesc abordarea tradițională de învățare, care limitează participarea activă a elevilor la educație. Când se folosesc tehnici dramatice, acesta este de obicei în cadrul cursurilor de literatură sau limbă și comunicare și nu în cadrul științei sau al matematicii. 

Modelul de față doreste să redefinească concepte pedagogice, cum ar fi învățarea, creativitatea, imaginația și sugerează modalități astfel încât școala să devină un domeniu de forțe creative și sursa de beneficii pentru profesori și elevi. Se urmărește ca școala să devină un spațiu viu și atractiv, astfel încât profesorul și elevul să-l poată susține. Elevul ar putea lega cunoașterea cu plăcerea, iar profesorul ar putea reevalua rolul său în procesul educațional.  În acest cadru, relația profesor-elev își poate dezvălui adevăratul său sens și puterea magică.

Artele - muzica, artele vizuale, teatrul - nu constituie câmpuri independente de cunoaștere sau „suplimente” ale educației. De asemenea, ”știința” este folosită nedrept ca alibi pentru o educație sterilă și mecanicistă. Predarea și învățarea pot deveni un câmp de interacțiune creativă, în care atât abordarea individuală, cât și colegialitatea vor fi promovate în mod egal.

Actori și părțile interesate

Aceste informații ar putea fi folosite într-o varietate de moduri de către profesioniști, în special profesori dar și terapeuți, familie și manageri, pentru a sprijini adecvat și optim învățarea, dezvoltarea și integrarea optimă a fiecărui copil.  De asemnea, aceasta va fi o resursă foarte utilă pentru toți profesorii care vor putea găsi sugestii și instrumente pentru a implementa tehnici dramatice în predarea curriculumului.

Prezentarea modelului

CREATIVITATEA este definită drept tendința de a genera sau recunoaște idei, alternative sau posibilități care pot fi utile în rezolvarea problemelor, comunicarea cu ceilalți și distracția noastră și a celorlalți.

Trei motive pentru care oamenii sunt motivați să fie creativi:

·         Nevoie de stimulare inedită, variată și complexă

·         Necesitatea de a comunica idei și valori

·         Nevoia de a rezolva problemele

Pentru a fi creativ, trebuie să fii capabil să vezi lucrurile în moduri noi sau dintr-o perspectivă diferită. Printre altele, trebuie să putem genera noi posibilități sau noi alternative. Testele de creativitate măsoară nu numai numărul de alternative pe care oamenii le pot genera, ci și unicitatea acestor alternative. 

Capacitatea de a genera alternative sau de a vedea lucrurile în mod unic nu se produce de la sine; ea este legată de alte calități mai fundamentale ale gândirii, cum ar fi flexibilitatea, toleranța la ambiguitate sau imprevizibilitatea și plăcerea lucrurilor până acum necunoscute.

Caracteristicile personalității creative:

1. Indivizii creativi au o mare cantitate de energie, dar sunt, de asemenea, adesea liniștiți în repaus.

2. Indivizii creativi tind să fie deștepți, dar și naivi în același timp.

3. Indivizii creativi au o combinație de joc și disciplină sau responsabilitate și iresponsabilitate.

4. Indivizii creativi alternează între imaginație și fantezie la un capăt, și înrădăcinată simț al realității la celălalt.

5. Persoanele creative par să aibă tendințe opuse pe continuum între extroversie și introversiune.

6. Indivizii creativi sunt în același timp, smeriți și mândri.

7. Indivizii creativi scapă într-o anumită măsură de stereotipizarea rigidă a rolului de gen.

8. În general, oamenii creatori sunt considerați rebeli și independenți.

9. Majoritatea persoanelor creative sunt foarte pasionate de munca lor, dar pot fi extrem de obiective și în acest sens.

Definim ÎNVĂȚAREA ca fiind procesul transformator de preluare a informațiilor care - atunci când sunt internalizate și amestecate cu ceea ce am experimentat - schimbă ceea ce știm și se bazează pe ceea ce facem. Se bazează pe aport - proces - reflecție și este ceva ce ne schimbă.

După cum a menționat Richard E. Mayers, învățare este schimbarea relativ permanentă în cunoștințele sau comportamentul unei persoane datorată experienței. Această definiție are trei componente:

1) durata schimbării este pe termen lung și nu pe termen scurt; 

2) locusul schimbării este conținutul și structura cunoștințelor în memorie sau comportamentul elevului; 

3) cauza schimbării este experiența elevului în mediu, mai degrabă decât oboseala, motivația, starea fizică sau intervenția fiziologică. ”

Învățarea, de asemenea, este complexul psiho-fizic cu   funcția de familiarizare și de asimilare a cunoștințelor și dezvoltare a abilităților. Procesul de învățare necesită utilizarea unei metodologii complete care implică toate aspectele personalității persoanei (fizică, mentală, emoțională).

Principiile de bază care stau la baza învățării eficiente sunt:

1.      Cunoștințele anterioare ale elevilor pot ajuta sau împiedica învățarea

Elevii vin la școală cu cunoștințe, credințe și atitudini dobândite în alte contexte educaționale și prin viața de zi cu zi. Pe măsură ce elevii aduc aceste cunoștințe în clasă, este influențat modul în care filtrează și interpretează ceea ce învață. Dacă cunoștințele prealabile ale elevilor sunt solide și exacte și sunt activate la momentul potrivit, oferă o bază solidă pentru construirea de noi cunoștințe. Cu toate acestea, atunci când cunoașterea este inertă, insuficientă pentru sarcină, activată necorespunzător sau inexactă, aceasta poate interfera sau împiedica noua învățare.

2.      Modul în care elevii organizează cunoștințele influențează modul în care învață și aplică ceea ce știu

Elevii realizează în mod natural conexiuni între cunoștințe. Atunci când aceste conexiuni formează structuri de cunoaștere care sunt organizate cu exactitate și în mod semnificativ, elevii sunt mai capabili să își recupereze și să aplice cunoștințele în mod eficient și eficient. În schimb, când cunoștințele sunt conectate în moduri inexacte sau aleatorii, elevii nu pot să le recupereze sau să le aplice în mod corespunzător.

3.      Motivația elevilor determină, direcționează și susține ceea ce fac pentru a învăța.

Pe măsură ce elevii intră în școală și obțin o autonomie mai mare față de ce, când și cum studiază și învață, motivația joacă un rol esențial în orientarea direcției, intensității, persistenței și calității comportamentelor de învățare în care se implică. Atunci când elevii găsesc sens/ valoarea pozitivă într-un obiectiv sau activitate de învățare, se așteaptă să obțină cu succes un rezultat de învățare dorit și să perceapă sprijin din mediul lor, este probabil să fie puternic motivați să învețe.

4.      Pentru a dezvolta autocontrolul învățării, elevii trebuie să dobândească abilități componente, să exerseze integrarea acestora și să știe când să aplice ceea ce au învățat

Elevii trebuie să dezvolte nu numai abilitățile și cunoștințele componente necesare pentru îndeplinirea sarcinilor complexe, ci trebuie să practice și combinarea și integrarea lor pentru a dezvolta o fluență mai mare. În final, elevii trebuie să învețe când și cum să aplice abilitățile și cunoștințele pe care le învață. În calitate de instructori, este important să dezvoltăm conștientizarea acestor elemente de măiestrie, astfel încât să ajutăm elevii să învețe mai eficient.

5.      Practica orientată spre obiectiv, împreună cu feedback-ul țintit, îmbunătățesc calitatea învățării studenților

Învățarea și performanța sunt favorizate cel mai bine atunci când elevii se angajează în practica care se concentrează pe un obiectiv sau un criteriu specific, vizează un nivel adecvat de provocare și este suficientă cantitativ șic a frecvență pentru a îndeplini criteriile de performanță. Practica trebuie să fie însoțită de feedback care comunică explicit despre unele aspecte ale performanței elevilor în raport cu criteriile țintă specifice, oferă informații pentru a ajuta elevii să progreseze în îndeplinirea acestor criterii și este oferită la un moment și la o frecvență care îi permite să fie utilă .

6.      Nivelul actual de dezvoltare al elevilor interacționează cu climatul social, emoțional și intelectual al clasei pentru a avea impact asupra învățării

Elevii nu sunt numai intelect, ci și ființe sociale și emoționale și dezvoltă continuu întreaga gamă de abilități intelectuale, sociale și emoționale. Deși nu putem controla procesul de dezvoltare, putem modela aspectele intelectuale, sociale, emoționale și fizice ale climatului din clasă în moduri adecvate dezvoltării. De fapt, multe studii au arătat că climatul creat în școală are implicații pentru elevi. Un climat negativ poate împiedica învățarea și performanța, dar un climat pozitiv poate energiza învățarea elevilor.

7.      Pentru a deveni autodidacți, elevii trebuie să învețe să-și monitorizeze și să-și regleze abordările la învățare

Elevii se pot implica într-o varietate de procese metacognitive pentru a-și monitoriza și controla învățarea - evaluarea sarcinii rezolvate, evaluarea propriilor puncte forte și puncte slabe, planificarea abordării, aplicarea și monitorizarea diverselor strategii și reflectarea asupra gradului în care abordarea lor actuală este eficientă. Din păcate, elevii tind să nu se implice în aceste procese în mod natural. Atunci când elevii își dezvoltă abilitățile de a angaja aceste procese, aceștia dobândesc obiceiuri intelectuale care nu numai că îi ajută să își îmbunătățească performanța, dar și eficiența în calitate de elevi.

MOTIVAȚIA PENTRU ÎNVĂȚARE. Cele mai cunoscute sunt trei teorii cu privire la motivele de învățare și percepție iar teoriile învățării se bazează pe acestea:

Teoria voinței: Platon a fost primul care a conceput ideea că intelectul este singura realitate. Toate lucrurile materiale sunt reflecții / imagini ale realului care există într-o formă perfectă în spiritul omului. Cei care susțin această teorie consideră mintea omului
ca centrul. Succesul omului este puterea sa de voință. Pe baza acestei teorii, suntem de părere că, dacă copilul dorește, va învăța; profesorul, mijloacele și diferitele activități școlare nu joacă un rol important.

Teoria comportamentului:această teorie încearcă să explice viața ca un proces care se bazează pe legile științifice ale mișcării și schimbării. Teoria are un substrat materialist și consideră omul ca o mașină foarte complexă, care funcționează diferit de fiecare dată când forțele diferite acționează asupra lui.

Teoria câmpului cognitiv :  această teorie privește activitățile omului într-un mod mai întreg. Fiecare celulă vie aparține unui sistem de celule și acest sistem face parte dintr-o parte a corpului uman. Omul funcționează și în societate, în cadrul unui sistem social. Comportamentul omului afectează și este afectat de elementele și evenimentele din câmpul în care omul se comportă și acționează.

În general, există două categorii de teorii: teorii care susțin că motivele de bază ale învățării sunt nevoile și instinctele, stimuli și teorii care au conectat procesul de învățare cu scopul, nevoia, principiile. 

PREDAREAeste procesul de atenție la nevoile, experiențele și sentimentele oamenilor și efectuarea de intervenții specifice pentru a-i ajuta să învețe lucruri particulare.

Predarea reprezintă scopul și planificarea transferului de cunoștințe care vizează educația elevilor. Predarea este furnizarea de cunoștințe a profesorului, este introducerea elevului în cultura actuală, este exercitarea puterilor și abilităților fizice și mentale din cadrul sistemului educațional.

Predarea este o activitate complexă, cu multe fațete, care necesită adesea de la profesor să fie lider, psiholog și instructor și să aibă multe alte abilități pentru viața de zi cu zi din școală. Următorul set de principii poate face predarea mai eficientă, poate ajuta profesorul să creeze condițiile care să sprijine învățarea elevilor și să minimizeze nevoia de revizuire a materialelor, conținutului și politicilor.

1. Predarea eficientă presupune dobândirea de cunoștințe relevante despre elevi și utilizarea acestor cunoștințe pentru a ne informa în vederea proiectării și predării

Predarea este un proces care se referă nu la predarea conținutului în general, ci și predarea conținutului către studenți . O varietate de caracteristici ale elevilor pot afecta învățarea. De exemplu, mediul cultural și generațional al studenților influențează modul în care văd lumea; mediile disciplinare îi determină pe studenți să abordeze problemele în moduri diferite; iar cunoștințele anterioare ale elevilor (atât aspecte exacte, cât și inexacte) modelează învățarea nouă. Însă, colectarea celor mai relevante informații cât mai devreme în planificarea cursului și continuarea procesului poate (a) informa proiectarea curriculară, (b) ajuta la explicarea dificultăților elevilor și (c) poate ghida adaptările instrucționale.

2. Predarea eficientă implică alinierea celor trei componente majore ale instruirii: obiective de învățare, evaluări și activități didactice

A lua timp pentru a face acest lucru economisește timp în cele din urmă și duce la o lecție mai bună. Predarea este mai eficientă și învățarea elevilor este îmbunătățită atunci când

(a) profesorul articulează un set clar de obiective de învățare, pe care le așteptăm ca elevii să le demonstreze până la sfârșitul lecției;

(b) activitățile de instruire, cum ar fi studii de caz, laboratoare, discuții, lecturi, susțin aceste obiective de învățare, oferind practici orientate spre obiective; și

(c) evaluările (teste, lucrări, problemă etc) oferă studenților oportunități de a demonstra și exersa cunoștințele și abilitățile articulate în obiective și profesorilor ocaziii să ofere feedback orientat pentru a ghida învățarea ulterioară.

3. Predarea eficientă presupune articularea așteptărilor explicite cu privire la obiectivele și regulile de învățare

Există o variație uimitoare a ceea ce se așteaptă de la elevi, chiar în cadrul unei discipline. Drept urmare, așteptările elevilor s-ar putea să nu corespundă cu așteptările profesorilor. Astfel, a fi clar cu privire la aceste așteptări și a le comunica în mod explicit îi ajută pe elevi să învețe mai mult și să performeze mai bine. Articularea obiectivelor de învățare le oferă elevilor o țintă clară de urmărit și le permite să își monitorizeze progresul pe parcurs. În mod similar, a fi explicit referitor la regulile de învățare în clasă permite soluționarea timpurie a diferențelor și tinde să reducă conflictele și tensiunile care pot apărea.

4. Predarea eficientă presupune prioritizarea cunoștințelor și abilităților pe care alegem să le predăm

Prea mult este inamicul: profesorii nu trebuie să încerce să facă prea multe într-o singură activitate. Prea multe subiecte lucrează împotriva învățării elevilor, de aceea este necesar ca profesorii să ia decizii - uneori dificile - despre ceea ce vor și nu vor include într-o lecție.

5. Predarea eficientă implică recunoașterea și depășirea limitelor nostre de experți

Profesorii nu sunt elevii lor! În calitate de experți, profesorii tind să acceseze și să aplice cunoștințele în mod automat, astfel încât de multe ori sărim sau combinăm pași critici atunci când predăm. Elevii, pe de altă parte, nu au încă cunoștințe și experiența suficiente pentru a face aceste salturi și pot deveni confuzi, pot trage concluzii incorecte sau nu reușesc să dezvolte abilități importante. Ei au nevoie de profesori pentru a împărți sarcinile în pași/ componente, pentru a explica clar conexiunile și pentru a modela procesele în detaliu.

6. Predarea eficientă presupune adoptarea de roluri didactice adecvate pentru a susține obiectivele de învățare

Chiar dacă elevii sunt responsabili în cele din urmă de propria lor învățare, rolurile pe care le au profesorii sunt esențiale în orientarea gândirii și comportamentului elevilor. Roluri variate ale profesirului sunt cu adevărat importante în predare (de exemplu, sintetizator, moderator, provocator și comentator). Aceste roluri ar trebui să fie alese pentru a servi obiectivele de învățare și pentru a sprijini activitățile de instruire.

7. Predarea eficientă implică perfecționarea progresivă a lecțiilor noastre, bazată pe reflecție și feedback

Predarea necesită adaptare. Este necesar să reflectăm continuu la învățare și să fim pregătiți să facem schimbări atunci când este cazul. Să știi ce și cum să schimbi necesită examinarea informațiilor relevante privind eficacitatea predării. Pe baza acestor date colectate, obiectivele de învățare pot fi modificate: conținutul, structura sau formatul unei activități, predarea este ajustată etc. Modificările mici, intenționate, determinate de feedback și de prioritățile fiecărei lecții sunt cel mai probabil să fie gestionabile și eficiente.

CONCEPTUALIZAREA METODELOR DE ÎNVĂȚARE

Învățarea activă

Învățarea activă este un model de instruire care focalizează responsabilitatea învățării pe cursanți, nu pe instruirea condusă de profesori, un model denumit și centrat pe elev. Se bazează pe premisa că, pentru a învăța, elevii trebuie să facă mai mult decât să asculte: trebuie să citească, să scrie, să discute sau să se implice în rezolvarea problemelor. Se referă la trei domenii de învățare denumite cunoștințe, abilități și atitudini, prin care elevii trebuie să se angajeze în astfel de sarcini de gândire de ordin superior precum analiza, sinteza și evaluarea. Învățarea activă implică elevii în două aspecte - să facă lucruri și să se gândească la lucrurile pe care le fac (Bonwell și Eison, 1991). (Vezi taxonomia lui Bloom).

Învățarea prin cooperare

Este o metodă structurată de a combina educația bazată pe clasă cu experiența de muncă practică. O experiență de educație cooperantă, cunoscută în mod obișnuit drept „co-op”, oferă credit academic pentru experiența de muncă structurată. Învățarea prin cooperare capătă o nouă importanță în a ajuta tinerii să facă tranziția de la școală la muncă. Metoda se încadrează sub umbrela învățării integrate în muncă (alături de stagii practice și plasament clinic), dar este distinctă, deoarece alternează un termen școlar cu un termen de lucru în mod structurat, implică un parteneriat între instituția academică și angajator.

Învățare pasivă

Învățarea pasivă, o caracteristică cheie a instrucției directe, are la bază diseminarea a aproape tuturor informațiilor și cunoștințelor dintr-o singură sursă - profesorul cu un manual care oferă lecții în format de lectură. Când educația publică a început să prolifereze în Europa și America de Nord, la începutul secolului al XIX-lea, acest model de instruire directă a devenit etalon și a continuat până în secolul XXI. 

Învățare profesională bazată pe practică

Este înțeleasă în contrast cu învățarea „în clasă” sau „bazată pe teorie”. Este asociată cu termeni precum „învățare bazată pe muncă” sau „învățare centrată pe muncă”. Distinctiv, însă, este o preocupare pentru învățarea competențelor profesionale, iar preferința este pentru „practică”, mai degrabă decât pentru „muncă”. Deși nu respinge cunoașterea ceea ce se numește uneori „teorie”, interesul său principal este în formarea unor practici profesionale eficiente.

Învățare diferențiată

Învățarea diferențiată s-a dezvoltat dintr-o conștientizare a eficienței diferitelor stiluri de învățare ca urmare a cercetărilor de neurologie de la sfârșitul secolului XX / începutul secolului XXI și studiilor diferitelor stiluri de învățare. Instruirea directă se dezvoltă acum pentru a include elevii care efectuează cercetări independente sau ghidate cu surse multiple de informații, dezbateri mai multe în clasă, colaborare în grup, învățare experiențială (hands-on, bazate pe proiecte etc.) și alte forme de învățare activă.

Educație progresivă

Educația progresivă este o mișcare pedagogică care folosește multe aspecte ale învățării active, care a început la sfârșitul secolului XIX și a continuat sub diverse forme până în prezent. Termenul de progres distinge această educație de curricula tradițională euro-americană a secolului al XIX-lea, care a fost înrădăcinată în pregătirea clasică pentru universitate și puternic diferențiată de clasa socială. Educația progresivă este înrădăcinată în experiența actuală. Multe programe de educație progresivă includ calități precum învățarea prin a face (proiecte hands-on, învățare experiențială, curriculum integrat, integrarea antreprenoriatului, rezolvarea problemelor, gândire critică, muncă în grup, dezvoltarea abilităților sociale, obiective ale înțelegerii și acțiunii în loc de cunoștințe de parcurs, învățare prin colaborare și prin proiecte, educație pentru responsabilitatea socială și democrație, educație personalizată, integrarea serviciului comunitar, învățare pe tot parcursul vieții și evaluare prin analiza proiectelor și produselor învățării elevilor.

Învățare la domiciliu

Este educația copiilor în familie, la domiciliu. Educația la domiciliu este realizată de obicei de către un părinte sau un tutore. Multe familii care încep cu o structură școlară formală acasă trec adesea la modalități mai puțin formale de a oferi educație în afara școlii. „Scoala de casă” este termenul utilizat în America de Nord, în timp ce „educația la domiciliu” este mai frecvent folosită în Regatul Unit și în alte părți din Europa.

Învățare bazată pe fenomene

Este o formă multidisciplinară, constructivistă de învățare sau pedagogie în care elevii studiază un subiect sau un concept într-o abordare holistică, în loc de o abordare bazată pe subiect. Ea include atât învățarea bazată pe evenimente sau fapte, unde fenomenul studiat este un subiect specific sau fapt, cât și învățare tematică, unde fenomenul studiat este un concept sau o idee. PhBL a apărut ca răspuns la ideea că învățarea tradițională, bazată pe subiecte, este depășită și nu oferă o abordare optimă pentru dezvoltarea abilităților din secolul XXI. A fost utilizat într-o mare varietate de instituții de învățământ superior și mai recent în școlile gimnaziale.

Educație constructivistă

Educația constructivistă este o mișcare care include învățarea activă, învățarea prin descoperire și construirea de cunoștințe; toate versiunile promovează explorarea elevului într-un cadru sau o structură dată. Profesorul acționează ca un facilitator care încurajează elevii să descopere principii pentru ei înșiși și să-și construiască cunoștințe, răspunzând la întrebări deschise și rezolvând probleme din lumea reală. Educația Montessori este un exemplu de abordare a învățării constructiviste.

TRANZIȚIA LA ÎNVĂȚAREA CREATIVĂ

Factorii care asigură succesul

Multe dintre tendințele cheie ale modelelor educaționale de-a lungul secolului XX și începutul secolului XXI includ educația progresivă, educația constructivistă și educația bazată pe competențe din secolul XXI. Acestea pot fi furnizate în școli generale sau specializate, într-o varietate de modele organizaționale, inclusiv departamentale, integrative, bazate pe proiecte, academice, mici comunități de învățare și școală. Fiecare dintre acestea poate fi, de asemenea, combinat, cel puțin parțial, cu școala virtuală, clasele flipped și modele de învățare la distanță sau mixte.

Validarea în practică

Metodele care stimulează învățarea creativă s-au dovedit a fi o alternativă pentru copiii cu dificultăți de învățare, în general pentru cei care nu sunt în măsură să răspundă la metodele tradiționale de predare și, ca urmare, se plasează în marja de nereușită a procesului educațional.
Poate nu ca o metodă exclusivă, ci ca o opțiune foarte la îndemână, teatrul poate contribui astfel încât procesul de învățare să devină colorat, fermecător și amuzant.

Concluzie

Arta poate fi o forță motrice, poate oferi cheia unei educații complete și esențiale, poate deveni legătura lipsă dintre învățare și creație.
Se bazează pe locul pedagogic comun unde imitația, acțiunea, jocul sunt modalitățile prin care copilul alege în mod spontan să comunice cu mediul său și să învețe din el.

Teatrul, ca loc de întâlnire a diverselor forme de exprimare artistică, oferă copilului posibilitatea de a-și explora înclinațiile și interesele, pentru a-și dezvolta personalitatea. Ca activitate eminamente colectivă, favorizează socializarea copilului, dezvoltând spiritului de comunicare și echipă.

Resurse

https://creativitylearning.eu/the-project/