Titlul

Bune practici privind dezvoltarea competențelor profesorilor

Tipul documentului                                                               

Fisă de informații

Cui se adresează?

Acest document este destinat în special managerilor și specialiștilor din sistemul educațional școlar, interesați de schimbarea modelului de dezvoltare a carierei didactice, pentru a susține educația incluzivă de calitate. De asemenea, documentul oferă profesorilor informații relevante despre cum ar putea să se dezvolte profesional eficient pentru a pune în practică practici susținute de dovezi care să-i echipeze pe toți elevii să aibă succes în viitorul lor.

Relevanța locală/ geografică

Povestea dezvoltării profesionale a profesorilor ilustrează problemele comune intervențiilor educaționale. Sistemul de învățământ american valorizează pregătirea continuă, dar, la fel ca multe practici promițătoare care s-au găsit eficiente în condiții controlate, formarea continuă nu reușește așa cum se așteaptă. Cercetările indică faptul că noii profesori sunt insuficient pregătiți, iar formarea continuă este folosită pentru a umple golul. Școlile investesc intens în pregătirea cadrelor didactice în primii ani și completează acest lucru cu o dezvoltare continuă pe parcursul carierei. Din păcate, instruirea este oferită în modurile cele mai puțin productive, cum ar fi accentuarea teoriei și demonstrarea abilităților în exerciții simulate, mai degrabă decât la elevi reali. Aceste eforturi produc rezultate slabe, deoarece ignoră cercetarea careaccentutează valoarea învățării practicii în medii reale, de a lega instruirea la procedurile existente și de a urmări monitorizarea și feedbackul. Doar o parte din bani este direcționată către coaching, metoda care, o arată cercetarea, produce rezultate de lungă durată.

Introducere

În prezent există o bază largă de cunoștințe care ne informează că în școli profesorii joacă un rol esențial în învățarea și succesul elevilor. Cercetările dezvăluie că practica profesorilor și interacțiunile cu elevii sunt piatre de temelie în jurul cărora putem construi școli eficiente. Documentul de față face rezumat al infomațiilor disponibile acumulate în ultimii 40 de ani, sintetizând modele în care formarea competențele cadrelor didactice presupun strategii practice, practici și reguli pentru a ghida profesorii în creșterea calității instruirii care îmbunătățește performanța elevilor și calitatea experienței de muncă. Patru grupări ale acestor competențe pot ajuta la organizarea a ceea ce trebuie să stăpânească profesorii pentru a-și maximiza performanța: managementul clasei, predarea, evaluarea formativă și competențele personale.

Actori și părțile interesate

Aceste informații ar putea fi folosite într-o varietate de moduri de către specialiști, în special manageri de la nivel central, dar și școlari și profesori, pentru a sprijini adecvat și optim dezvoltaea competențelor profesionale ale cadrelor didactice. 

Prezentarea modelului

Competențele sunt abilitățile și cunoștințele care permit unui profesor să aibă succes. Pentru a maximiza învățarea studenților, profesorii trebuie să aibă expertiză într-o gamă largă de competențe într-un mediu deosebit de complex, în care sunt necesare sute de decizii critice în fiecare zi (Jackson, 1990). Puține locuri de muncă solicită integrarea judecății profesionale și utilizarea pricepută a competențelor bazate pe dovezi, așa cum presupune predarea.

Ce competențe fac cea mai mare diferență? O examinare a cercetărilor privind practicile educaționale care fac diferența arată că patru clase de competențe dau cele mai mari rezultate.

1. Livrarea instruirii/ predării
2. Managementul clasei
3. Evaluare formativă
4. Competențe personale (soft skills) 

În plus, cercetarea indică faptul că aceste competențe pot fi utilizate pentru organizarea numeroaselor abilități și cunoștințe specifice disponibile pentru dezvoltarea eficientă a profesorilor.

Predarea: Cercetarea ne spune ce se poate aștepta de la un profesor care folosește strategii și practici instrucționale care s-au dovedit că duc la creșterea impactului lecțiilor. Învățarea mai bună se întâmplă într-un cadru dinamic în care profesorii oferă instrucțiuni active, explicite, decât în ​​situațiile în care profesorii nu ghidează activ și, în schimb, controlează conținutul și ritmul de instruire către studenți (Hattie, 2009). 

Există un set divers de practici pe care profesorii le pot utiliza eficient și eficient pentru a crește stăpânirea conținutului pentru o varietate de programe? Abordarea structurată și sistematică a instruirii explicite accentuează stăpânirea lecției pentru a se asigura că elevii înțeleg ceea ce a fost predat, că stăpânesc materiale noi și pot generaliza ceea ce învață pentru situații noi pe care le vor întâlni în viitor.

Următoarele sunt repere ale unei abordări explicite pentru profesori (Archer & Hughes, 2011; Knight, 2012).

1. Profesorul selectează zona de învățare care urmează să fie predată.
2. Profesorul stabilește criterii pentru succes.
3. Profesorul informează elevii cu privire la criterii.
4. Profesorul demonstrează elevilor utilizarea cu succes a cunoștințelor / abilităților prin modelare.
5. Profesorul evaluează achiziția elevilor.
6. Profesorul oferă oportunități de remediere pentru dobândirea cunoștințelor / abilităților, dacă este necesar.
7. Profesorul oferă închidere la sfârșitul lecției.

O critică obișnuită a unei abordări explicite a predării este aceea că nu oferă suficiente posibilități pentru elevi să folosească cunoștințele / abilitățile dobândite în moduri creative și inedite, care îi ajută să asimileze materialul. Realitatea este că toate instrucțiunile eficiente, indiferent de model, trebuie să ajute elevii în generalizarea cunoștințelor / abilităților nou-învățate într-un context care este mai larg decât o singură lecție. Un model explicit realizează obiectivul de a pune bazele către „idei mari”, subliniind mai întâi stăpânirea abilităților de bază cum ar fi cititul și matematica, și apoi introduce sistematic oportunități de integrare a acestor abilități critice în lecții bazate pe descoperire pentru a maximiza experiența de succes a elevilor.

Practicile de predare explicite eficiente includ aceste caracteristici:

1. Instruire bine concepută și planificată: instrucțiunile bine planificate mută elevii de la nivelul lor actual de competență către criterii explicite de succes.
   1. Proiectarea instruirii cu obiective clare: Profesorul trebuie să prezinte elevilor aceste obiective pentru fiecare lecție.
   2. Domeniul de aplicare și secvențiere: Profesorul ar trebui să învețe gama de abilități conexe și ordinea în care ar trebui învățate.
2. Instruire care oferă suficiente oportunități pentru achiziții cu succes:
   1. Ratele ridicate de răspuns pentru fiecare elev astfel încât să practice abilitatea: Profesorul ar trebui să ofere suficiente oportunități pentru erori nesancționate și întărire amplă pentru succes.
   2. Cantitate suficientă de instruire: Profesorul ar trebui să aloce suficient timp pentru predarea unui subiect.
3. Predarea verificată: elevii trebuie să învețe cunoștințele / abilitățile la criterii care sunt evaluate de profesori sau de colegi.
4. Cunoașterea / abilitățile fundamentale devin baza învățării ideilor mari: lecțiile actuale ar trebui să se bazeze pe cunoștințe trecute pentru a crește fluența și a menține cunoașterea. Profesorul ar trebui să coreleze lecțiile cu probleme complexe și idei mari care să ofere un sens mai profund și să le ofere elevilor o mai bună înțelegere a conținutului.

Managementul clasei: Gestionarea situațiilor din clasă este unul dintre cele mai persistente zone de îngrijorare exprimate de administratorii școlii, de părinți și de profesori (Evertson și Weinstein, 2013). Cercetarea plasează în mod constant managementul clasei printre primele cinci probleme care afectează performanțele elevilor.

Pentru a pune în perspectivă această temă, managementul clasei a fost asociat cu o creștere de 20% în succesul elevilor atunci când regulile și procedurile clasei au fost aplicate sistematic (Hattie, 2005).

Un bun corp de cercetare evidențiază patru domenii importante pe care profesorii din clasă ar trebui să fie competenți pentru a crea un climat care să maximizeze învățarea și să inducă o dispoziție și un ton pozitiv pentru învățare:

1. Reguli și proceduri: regulile și procedurile eficiente identifică așteptările și comportamentul adecvat pentru elevi. Pentru a fi eficiente, aceste practici trebuie să fie observabile și măsurabile.
   1. Reguli și proceduri la nivel școlar: regulile stabilite în mod clar identifică, definesc și operaționalizează un comportament acceptabil specific unei școli. Aceste reguli, aplicabile tuturor elevilor, sunt concepute pentru a construi un comportament prosocial și a reduce comportamentul problematic într-o școală. Acestea disting adecvat între diferite tipuri de comportamente problematice, precum și specifică consecințele pentru infracțiuni.
   2. Reguli și proceduri la nivelul clasei: un alt set de reguli transmise în mod clar stabilesc comportamentul acceptabil specific într-o sală de clasă. Aceste reguli trebuie să fie în concordanță cu regulile de la nivel școlar, dar pot fi diferențiate, pentru a satisface nevoile unei clase particulare.

Postarea regulilor în loc public, predarea comportamentului adecvat și revizuirea frecventă a comportamentelor așteptate, atunci când sunt asociate cu feedback constructiv, se constată că scad semnificativ comportamentele perturbatoare obișnuite, cum ar fi dezactivarea de la sarcină și vorbirea în clasă. Diferitele reguli și proceduri sporesc oportunitățile pentru profesori de a consolida un comportament adecvat. Aceste strategii de management de clasă sunt, de asemenea, asociate cu implicarea crescută, frecvența redusă a conflictelor dintre elevi și o mai mare realizare academică

2. Managementul proactiv al clasei: acestea sunt practicile pe care profesorii și administratorii le pot folosi pentru a învăța și construi un comportament acceptabil, pozitiv și util, care promovează acceptarea socială și duce la un succes mai mare în școală. Cheia pentru managementul proactiv al clasei este supravegherea activă din partea profesorilor. Elementele de practică care constituie supraveghere activă solicită personalului să observe și să interacționeze cu elevii în mod regulat. Scopul este de a construi o relație profesor-elev pozitivă, oferind feedback pozitiv în timp util și frecvent pentru un comportament adecvat și pentru a răspunde rapid și constant la comportamente inadecvate.

Profesorii pot evita comportamentul perturbator prin organizarea structurii fizice a clasei. Organizarea eficientă a mediului fizic poate reduce distracțiile vizuale și auditive, precum și eliminarea locațiilor care sunt surse cunoscute de conduită incorectă.

3. Predare eficientă la clasă: cheia menținerii unui climat de dorit în clasă este de a oferi elevilor o predare de calitate, aliniată nivelului de abilități al fiecărui elev. Acest lucru permite elevilor să aibă succes și îi menține atenți.

Cercetările arată că elevii care au o performanță persistentă slabă în sarcinile academice au o atitudine negativă față de școală și sunt mai predispuși decât elevii de succes academic să acționeze și să fie etichetați ca elevi cu probleme (Sprick, Borgmeier, & Nolet, 2002). Uneori, elevii pot acționa pentru a scăpa de instrucțiunile care se află la nivelul eșecului lor. În mod similar, elevii supradotați care nu sunt provocați sau nu au primit instrucțiuni de calitate afișează și un comportament perturbator. În ambele cazuri, instrucțiunile slabe agravează o conduită slabă. Profesorii trebuie să depună o muncă care nu este nici prea ușoară, nici prea grea. Elevii au nevoie de lecții care să fie bine adaptate abilităților lor și dificultății misiunii. Când apar nepotriviri, elevii devin frustrați, plictisiți, distrași și, în cele din urmă, perturbă.

4. Reducerea comportamentului inacceptabil: aceste practici, concepute pentru a reduce problemele și comportamentul inacceptabil, sunt folosite în cazul în care primele trei strategii nu reușesc. Strategiile de reducere a comportamentului problematic includ transmiterea către elevi de feedback corect în momentul unei infracțiuni, minimizarea fixării comportamentului inacceptabil al elevului și îndrumarea elevilor în modul de a se comporta corespunzător.

Evaluarea formativă: Evaluarea efectivă continuă, menționată în literatura educațională ca evaluare formativă și monitorizare a progreselor, este indispensabilă în promovarea succesului profesorilor și al elevilor. Această componentă este listată frecvent în topul intervențiilor pentru îmbunătățirea școlii (Walberg, 1999).

Feedback-ul, o componentă de bază a evaluării formative, este recunoscut ca un instrument esențial pentru îmbunătățirea performanței în sport, afaceri și educație. Hattie (2009) a identificat feedback-ul drept cel mai puternic instrument educațional disponibil pentru îmbunătățirea performanței elevilor.

Evaluarea formativă constă dintr-o serie de proceduri de testare formală și informală de diagnostic, efectuate de profesori pe parcursul întregului proces de învățare, pentru modificarea predării și adaptarea activităților pentru îmbunătățirea performanței elevilor. Intervențiile sistemice, cum ar fi Răspunsul la intervenție (RtI) și Luarea deciziilor bazate pe date, depind foarte mult de utilizarea evaluării formative (Hattie, 2009; Marzano, Pickering, & Pollock, 2001). 

Următoarele sunt elementele de practică ale evaluării formative (Fuchs & Fuchs, 1986):

A.      Evaluare: Evaluarea performanței unui elev de-a lungul unei lecții oferă unui profesor o idee despre ce reușește și despre cine rămâne în urmă. Este important ca profesorii să colecteze și să mențină datele obținute atât prin evaluări informale, cât și formale.

B.      Afișarea datelor:  Afișarea datelor sub forma unui grafic are un efect surprinzător de puternic asupra utilității evaluării formative ca instrument.

C.      Analiza datelor urmând reguli definite: Evaluarea formativă este cea mai valoroasă atunci când profesorii folosesc cercetarea bazată pe dovezi și propria lor judecată profesională pentru a dezvolta intervenții de remediere specifice, înainte de a fi prea târziu, pentru cei care rămân în urmă.

Competențe personale (abilități soft): un profesor bun poate influența profund elevii prin stimularea interesului lor pentru învățare. La fel de adevărat este faptul că majoritatea elevilor au întâlnit profesori care nu aveau calități în acest sens, motiv pentru care au avut performanțe slabe. Din păcate, profesorii eficienți și cei ineficienți nu au diferențe de personalitate ușor de observat. Unii dintre cei mai buni profesori sunt simpli, dar mulți profesori ineficienți pot fi atenți și sensibili. În schimb, unii dintre cei mai buni profesori apar ca autoritari, dar a căror influență este enormă în motivarea elevilor să realizeze lucruri pe care nu le-au crezut niciodată posibile.

Ce abilități soft au în comun profesorii de succes? De obicei, cei mai buni profesori manifestă entuziasm pentru subiectele pe care le predau. Mai mult decât să genereze emoție, ei oferă o foaie de parcurs pentru ca elevii să își atingă obiectivele stabilite anterior. Cei mai buni profesori sunt competenți în aspectele tehnice ale predării: predarea instructivă, evaluarea formativă și managementul clasei. La fel de semnificativ, ei comunică foarte mult într-un set multistrat de abilități sociale la care elevii le recunosc și răspund, ceea ce duce la o învățare mai eficientă. Aceste abilități trebuie definite drept comportamente clare pe care profesorii le pot stăpâni pentru a le folosi în sălile de clasă.

Aptitudinile soft indispensabile includ:

1. Stabilirea așteptărilor ridicate, dar realizabile
2. Încurajarea unei motivații/ plăceri pentru învățare
3. Ascultarea celorlalți
4. Flexibilitate și capacitate de adaptare la situații inedite
5. Empatie
6. Sensibilitate culturală
7. Încorporarea și încurajarea gândirii superioare, împreună cu predarea abilităților fundamentale
8. Atenție pozitivă pentru elevi

Ce ne spune cercetarea despre competențele personale? Relațiile mai bune profesor-elev promovează performanța academică crescută a elevilor și îmbunătățesc climatul din clasă, prin reducerea comportamentului perturbator al elevilor (Cornelius-White, 2007; Marzano, Marzano și Pickering, 2003).

Succesul unui profesor este bazat pe stăpânirea eficientă a două categorii de abilități necesare: competențe tehnice și competențe personale (abilități soft). Aptitudinile tehnice sunt abilitățile specifice și cunoștințele de fapt intrinseci unui loc de muncă specific. Competențele tehnice elementare pentru predare includ instruire, evaluare și managementul clasei. Pe de altă parte, competențele personale sunt abilități aplicabile în mare parte aproape tuturor profesiilor; creează fundamentul care permite unei persoane să utilizeze eficient abilitățile tehnice. 

Factorii care asigură succesul

Pentru a maximiza performanța cadrelor didactice, programele de pregătire trebuie să recruteze cel mai bun talent posibil, să formeze candidații folosind practici didactice susținute de cele mai bune dovezi disponibile și să utilizeze metode pedagogice bazate pe dovezi. Cercetarea susține un model explicit de instrucțiune care subliniază profesorii ca agenți activi responsabili de planificarea, furnizarea și monitorizarea instrucțiunilor. Într-un astfel de sistem, profesorii oferă instrucțiuni sistematice legate de standarde și obiective. Folosind pedagogia bazată pe cercetare, ei instruiesc elevii în concepte, abilități și cunoștințe legate de gândirea de tip superior, bazate pe stăpânirea de către elevi a abilităților cheie precum cititul, matematica și scrisul. Profesorii eficienți trebuie să monitorizeze și să ajusteze strategiile de predare pentru a răspunde nevoilor elevilor supradotați și celor care se confruntă cu dificultăți. În cele din urmă, profesorii de calitate necesită îndrumare continuă și supraveghere din partea directorilor, pentru a se asigura că învățarea de calitate este susținută și menținută în timp.

Validarea în practică

Puterea transformatoare a unui profesor eficient este ceva ce mulți dintre noi au experimentat. Intuitiv, legătura dintre predare și rezultatul academic al elevilor poate părea evidentă, dar care sunt dovezile pentru aceasta?

Cercetările confirmă această percepție comună și dezvăluie că dintre toți factorii aflați sub controlul unei școli, profesorii au cea mai puternică influență asupra succesului elevilor (Babu și Mendro, 2003; Sanders & Rivers, 1996). Ce deosebește profesorii eficienți de cei ineficienți și cum pot fi utilizate aceste informații pentru a sprijini o predare mai bună? Acum putem începe să construim un profil de instrucțiune exemplară de clasă derivat din cercetarea eficienței (Wenglinsky, 2002; Hattie, 2009).

Concluzie

Există cercetări suficiente pentru a susține ideea că profesorii joacă un rol esențial în îmbunătățirea performanțelor elevilor în școli. Ceea ce fac profesorii în clasă este crucial în acest proces. Cercetările de înaltă calitate din ultimii 40 de ani oferă educatorilor o imagine clară a modului cum pot maximiza competența cadrelor didactice în patru categorii critice: predarea explicită, managementul clasei, evaluarea formativă și competențele personale. Există acum numeroase dovezi care să recomande aceste competențe ca fiind nucleul în jurul căruia să construim pregătirea profesorilor, angajarea profesorilor, dezvoltarea profesorilor și evaluările acestora.

Aceste strategii produc cele mai bune rezultate atunci când formarea profesorilor folosește un model de dezvoltare profesională care include coaching continuu și sprijin activ din partea administrației școlare. Cursurile s-au dovedit a fi ineficiente în implementarea durabilă a practicilor. 

Resurse

https://www.winginstitute.org/ed-drivers-quality-teachers