Exemplele de bune practici pentru realizarea educației incluzive de calitate se subordonează îndeplinirii obiectivului fundamental al proiectului: „Reducerea și prevenirea abandonului școlar timpuriu și promovarea accesului egal la învățământul preșcolar, primar și secundar de calitate, inclusiv la parcursuri de învățare formale, non formale și informale pentru reintegrarea în educație și formare”.

De asemenea, instrumentele dezvoltate trebuie să răspundă îndeplinirii obiectivului specific (OS): „Îmbunătățirea competențelor personalului didactic din învățământul preuniversitar în vederea promovării unor servicii educaționale de calitate orientate pe nevoile elevilor și ale unei școli incluzive”. În acest sens, principalele categorii de bune practici identificate sunt grupate în funcție de specificul acestora, respectiv în funcție de competențele oferite formabililor, precum și de curriculum propus de planul de învățământ al programului de formare. În funcție de aceste criterii, principalele categorii de bune practici de formare profesională sunt:

a)     Bune practici prin care sunt dezvoltate/extinse competenţe ştiinţifice sau de specialitate pentru realizarea educației incluzive de calitate

b)    Bune practici prin care sunt dezvoltate/extinse competenţe psihosociale adaptate la realizarea educației incluzive de calitate

c)     Bune practici prin care sunt dezvoltate/extinse competenţe manageriale pentru realizarea educației incluzive de calitate

d)    Bune practici prin care sunt dezvoltate/extinse competenţe psihopedagogice pentru realizarea educației incluzive de calitate

e)     Bune practici prin care sunt dezvoltate/extinse competenţe metodologice (didactice) pentru realizarea educației incluzive de calitate

În cadrul fiecăreia dintre cele cinci categorii, am identificat următoarele tipuri de activități:

a)    Activități prin care sunt dezvoltate/extinse competenţe ştiinţifice sau de specialitate pentru realizarea educației incluzive de calitate

-       Activități care urmăresc să dezvolte capacități și abilităţi de evaluare a copiilor și a elevilor aflați în situație de risc educațional, respectiv de abandon școlar;

-       Activități care urmăresc să dezvolte capacități și abilităţi cognitive specifice procesării informaţiilor de specialitate, în vederea adaptării lor la copiii cu dificultăți de învățare;

-       Activități de formare care urmăresc să dezvolte capacități și abilităţi structurate pe strategii rezolutive variate;

-       Activități de formare care urmăresc să dezvolte capacități și abilităţi centrate pe aplicații cu elemente de proiectare, cercetare şi experimentare;

-       Activități de formare care urmăresc să dezvolte capacități și abilităţi structurate pe strategii creative, adaptate la particularitățile copiilor și eșevilor cu dificultăți de învățare;

-       Activități de formare care urmăresc să dezvolte capacități și abilităţi de scriere de proiecte, prin care să valorifice capacitatea de transfer şi de aplicare a cunoştinţelor, în vederea atragerii de fonduri pentru dezvoltare instituțională.

b)    Activități de formare prin care sunt dezvoltate/extinse competenţe psihosociale adaptate la realizarea educației incluzive de calitate

-       Activități de formare tip ghid de interviu, care urmăresc să dezvolte capacități și abilităţi de a stabili fără dificultate relaţii interpersonale adecvate cu elevii;

-       Activități de formare bazate pe joc de rol care urmăresc să dezvolte capacități și abilităţi de adaptare la roluri diverse (profesor salvator, permisiv; profesor rebel, profesor adaptat, democratic, autoritar, etc.);

-       Activități de formare care urmăresc să dezvolte capacități și abilităţi de dezvoltare a capacității de comunicare eficientă atât cu grupul, cât şi cu elevii, separat;

-       Activități de formare care urmăresc să dezvolte capacități și abilităţi de adecvare a forţei/autorităţii la situaţiile educaţionale concrete (varierea raportului libertate-autoritate, indulgenţă-exigenţă în funcţie de specificul situaţiilor apărute);

-       Activități de formare care urmăresc să dezvolte capacități și abilităţi de dezvoltare a disponibilităţii de adaptare la variate stiluri educaţionale;

-       Activități de formare care urmăresc să dezvolte capacități și abilităţi de exprimare a atitudinilor de: empatie, de toleranță /intoleranță, entuziasm sau dezaprobare, de înţelegere, de prietenie, dar și pentru situațiile de criză educațională și comportament deviant s.a.;

c)     Activități de formare prin care sunt dezvoltate/extinse competenţe manageriale pentru realizarea educației incluzive de calitate

-       Activități de formare care urmăresc să dezvolte capacități și abilităţi de dezvoltare a capacității de influenţare a clasei şi a fiecărui elev în parte (tehnici de persuasiune versus tehnici de manipulare);

-       Activități de formare care urmăresc să dezvolte capacități și abilităţi de dezvoltare a abilităţilor de planificare şi de proiectare managerială (PDI – Plan de dezvoltare instituțională, program operațional -PO, Program managerial - PM);

-       Activități de formare care urmăresc să dezvolte capacități și abilităţi de dezvoltare a capacităților decizionale;

-       Activități de formare care urmăresc să dezvolte capacități și abilităţi de dezvoltare a capacității de a organiza, a monitoriza şi de a coordona activitatea clasei/elevului;

-       Activități de formare care urmăresc să dezvolte capacități și abilităţi de administrare corectă a sancţiunilor şi a recompenselor;

-       Activități de formare care urmăresc să dezvolte capacități și abilităţi de realizare a unui echilibru autoritate-putere-responsabilitate

-       Activități de formare care urmăresc să dezvolte capacități și abilităţi de rezistenţă la situaţiile de stres

d)    Activități de formare prin care sunt dezvoltate/extinse competenţe psihopedagogice pentru realizarea educației incluzive de calitate

-       Activități de formare care urmăresc să dezvolte capacități și abilităţi de dezvoltare a capacității de determinare a gradului de dificultate a unui conţinut;

-       Activități de formare care urmăresc să dezvolte capacități și abilităţi de dezvoltare a capacității de a face accesibilă informaţia transmisă;

-       Activități de formare care urmăresc să dezvolte capacități și abilităţi de dezvoltare a capacității de empatie, capacitate de înţelegere a disponibilităţilor interne ale elevilor;

-       Activități de formare care urmăresc să dezvolte capacități și abilităţi de dezvoltare a creativității în activitatea instructiv-formativă;

-       Activități de formare care urmăresc să dezvolte capacități și abilităţi de dezvoltare a atitudinilor stimulative, energice, creative;

-       Activități de formare care urmăresc să dezvolte capacități și abilităţi de dezvoltare a capacității tactului pedagogic, precum: organizarea conştientă, controlată, a propriului demers pedagogic şi capacitatea de restructurare “din mers” a acestuia, în funcţie de variabilele nou survenite pe parcursul derulării procesului instructiv-educativ (micro-decizii luate în situații de feedback)

e)     Activități de formare prin care sunt dezvoltate/extinse competenţe metodologice (didactice) pentru realizarea educației incluzive de calitate

- Activități de formare care urmăresc să dezvolte capacități și abilităţi de formulare a obiectivelor operaționale;

- Activități de formare care urmăresc să dezvolte capacități și abilităţi de adaptare a strategiile didactice la particularitățile clasei de elevi (de vârstă și individuale);

- Activități de formare care urmăresc să dezvolte capacități și abilităţi de utilizare a metodelelor şi a mijloacelelor specifice stimulării/ dezvoltării gândirii critice; 

- Activități de formare care urmăresc să dezvolte capacități și abilităţi de utilizare a metodelor şi a mijloacelor specifice stimulării/ dezvoltării creativității;

- Activități de formare care urmăresc să dezvolte capacități și abilităţi de utilizare a strategiilor didactice prin care sunt valorificate metode și tehnici de grup;

- Activități de formare care urmăresc să dezvolte capacități și abilităţi de utilizare a strategiilor didactice prin care sunt valorificate metode și tehnici de individualizare a instruirii pentru elevii cu dificultăți de învățare sau aflați în situații de risc educațional.

Detalierea activităților de mai sus, precum și alte criterii și categorii de resurse voi fi dezvoltate pe parcursul implementării proiectului.