BUNE PRACTICI PRIVIND FORMAREA PROFESIONALĂ A CADRELOR DIDACTICE PENTRU EDUCAȚIE INCLUZIVĂ DE CALITATE PENTRU PROIECTUL EduForm

BUNE PRACTICI PRIVIND FORMAREA PROFESIONALĂ A CADRELOR DIDACTICE PENTRU EDUCAȚIE INCLUZIVĂ DE CALITATE PENTRU PROIECTUL EduForm

Activități de formare prin care sunt dezvoltate/extinse competenţe de realizare a învățării centrate pe elev: funcții și competențe pedagogice adaptate principalelor stiluri de învățare ale elevilor

Exemplele de bune practici pentru realizarea educației incluzive de calitate se subordonează îndeplinirii obiectivului fundamental al proiectului: „Reducerea și prevenirea abandonului școlar timpuriu și promovarea accesului egal la învățământul preșcolar, primar și secundar de calitate, inclusiv la parcursuri de învățare formale, non formale și informale pentru reintegrarea în educație și formare”. De asemenea, instrumentele dezvoltate trebuie să răspundă îndeplinirii obiectivului specific (OS): „Îmbunătățirea competențelor personalului didactic din învățământul preuniversitar în vederea promovării unor servicii educaționale de calitate orientate pe nevoile elevilor și ale unei școli incluzive”.

Înţelegerea procesului de învăţământ ca producerea intentionata a unor schimbari progresive, constante si pe termen lung în planul cunoasterii, afectivitatii si actiunii, ca urmare a trairii active de catre elevi a unor experiente educationale pedagogic organizate, implică un demers de construire a unei situaţii de parteneriat in învăţare a doi actori: elevul şi profesorul. Spre deosebire de didactica traditionala care, calauzita de postulatul dupa care rolul hotarâtor în obtinerea rezultatelor scolare revine predarii, accentul punându-l pe profesor, pedagogia contemporană propune prioritatea învatarii elevului în raport cu predarea. Ea porneste de la ideea ca rezultatele învatarii reflecta mai întâi munca de învatare depusa de elevi, în consecinţa rolul predarii este de organizare si facilitare a invaţării. Aceasta deplasare de accent stă la baza paradigmei învăţării centrării pe elev.

Învăţarea centrată pe elev oferă elevilor o mai mare autonomie şi un control sporit cu privire la disciplinele de studiu, la metodele de învăţare şi la ritmul de studiu. Trecerea la o metodologie mai activă, centrată pe elev, implică elevul în procesul de învăţare şi îl învaţă aptitudinile învăţării, precum şi aptitudinile fundamentale ale muncii alături de alţii şi ale rezolvării de probleme. Metodele centrate pe elev implică individul în evaluarea eficacităţii procesului lor de învăţare şi în stabilirea obiectivelor pentru dezvoltarea viitoare. Aceste avantaje ajută la pregătirea individului atât pentru o tranziţie mai uşoară spre locul de muncă, cât şi spre învăţarea continuă. Caracteristicile fundamentale ale elevului care învaţă eficient sunt:

·      Are scopuri clare privitoare la ceea ce învaţă,

·      Are o gamă largă de strategii de învăţare şi ştie când să le utilizeze,

·      Foloseşte resursele disponibile în mod eficace,

·      Ştie care îi sunt punctele forte şi punctele slabe,

·      Înţelege procesul de învăţare,

·      Îşi controlează sentimentele în manieră adecvată,

·      Îşi asumă responsabilitatea pentru procesul lor de învăţare şi

·      Îşi planifică, îşi monitorizează, îşi evaluează şi îşi adaptează procesul de învăţare.

Funcţiile profesorului în procesul educaţional au grade de generalitate diferite şi

  • se pot raporta la elev - funcţia de suport pentru cristalizarea unei grile de valori, captarea şi controlul atenţiei, asigurarea conexiunii inverse, modelarea experienţei de învăţare;
  • se pot raporta la social - funcţia de participare la îmbogăţirea experienţei comunităţilor sociale, participare la viaţa profesională şi civică, participare la activităţi în şcoală (formale şi nonformale);
  • se pot raporta la procesul de învăţământ – funcţia de concepere, organizare a procesului de învăţământ, de proiectare, conducere, evaluare, autoevaluare.

                          

                           Competenţele pedagogice reprezintă atitudinea şi aptitudinea cadrului didactic de îndeplini aceste funcţii şi circumscriu rolul profesorului. Literatura de specialitate avanseaza numeroase clasificari ale competenţelor, printre acestea regasindu-se:

  • competenţele de organizare şi structurare (presupun organizarea activităţii prin obiective, introducerea elevilor în structura internă a unei discipline, structurarea unor conţinuturi şi relaţii educaţionale, organizarea şi conducerea efectivă a clasei de elevi);
  • competenţe de comunicare (presupun solicitarea şi conducerea conduitelor verbale individuale ale elevilor, solicitarea de răspunsuri interactive)
  • competenţe rezolutive şi evaluative (presupun dirijarea activităţii intelectuale, practice, afective şi morale ale elevilor prin conduite evaluative pozitive sau negative)
  • competenţe de stimulare a potenţialului formativ al activităţii (presupun obiectivarea şi stimularea conduitelor de exprimare directă a opiniei critice, de exprimare personală şi interpretativă, de exprimare constructivă a elevilor, dublate de un autocontrol progresiv)
  • competenţe de modelare a comportamentului socio-moral (presupun introducerea şi valorizarea de modele, valori şi atitudini sociale pozitive şi puternice, exersarea şi transferul orizontal – de la elev la elev şi vertical – de la profesor la elev, de modele şi experienţe sociale pozitive).
  • competenţe de optimizare a climatului socio-afectiv al clasei (presupun tipuri şi stiluri de acţiune şi de influenţă ale profesorului în sfera particularităţilor personalităţii elevilor şi a grupului, cu dominanţa valorilor empatice)
  • competenţe de stimulare a creativităţii (presupun atitudini deschise şi strategii care să vizeze stimularea conduitei creative, în funcţie de experienţa şi de tipul de învăţare).

Principiile care stau la baza învăţării eficiente centrate pe elev sunt:

  • Accentul activităţii de învăţare trebuie să fie pe persoana care învaţă şi nu pe profesor.
  • Recunoaşterea faptului că procesul de predare în sensul tradiţional al cuvântului nu este decât unul dintre instrumentele care pot fi utilizate pentru a-i ajuta pe elevi să înveţe.
  • Rolul profesorului este acela de a coordona şi de a facilita procesul de învăţare al elevilor.
  • Recunoaşterea faptului că în mare parte, învăţarea nu se produce în sala de clasă şi, în mare parte, nu se produce atunci când profesorul este de faţă.
  • Profesorii trebuie să încurajeze şi să faciliteze implicarea activă a elevilor în planificarea şi gestionarea propriului lor proces de învăţare prin proiectarea structurată a oportunităţilor de învăţare atât în sala de clasă, cât şi în afara ei.
  • Luaţi individual, elevii pot învăţa în mod eficient în moduri foarte diferite.

       Stilul de învăţare reprezintă un demers coerent prin care subiectul îşi exprimă preferinţa pentru un anumit mod de a se angaja în procesul cunoaşterii. Fiecare stil de învăţare se poate defini printr-o structură de factori constitutivi în care elementele esenţiale sunt: modul de organizare a cunoaşterii, prelucrarea informaţiei şi modalitatea de exprimare.

1. definirea stilui de învaţare pornind de la modalitatea dominanata de organizare şi prelucrare a informaţiei:

Stilul analitic

o   Examinarea parţială a materialului de studiu sau a datelor unei situaţii de  învăţare

o   Nu se elaborează concluzii până când subiectul nu îşi formulează enunţuri parţiale

o   Operează cu foarte multe argumente

o   Subiectul are o dorinţă foarte mare de succes, de aceea îşi argumentează foarte bine concluziile.

Stilul sintetic

o   Preferinţă pentru esenţial printr-un comportament de eliminare a argumentelor

o   Subiectul prezintă un comportament contrastiv, impulsiv, exploziv

o   Capacitate mare de organizare globală a materialului

o   Atenţia, concentrarea este difuză cu mari riscuri de a deveni superficial

2. definirea stilului de învaţare pornind de la calităţi în ceea ce priveşte forţa de angajare în selectarea şi prelucrarea situaţiei problematiceşi conflictuale:

Stilul rezolutiv impulsiv:

·         Capacitate de autocontrol scăzută, compensată de o mare capacitate de anticipare a efectelor

·         Subiectul se angajează brusc în rezolvare, nu adoptă o poziţie critică şi autocritică în procesul rezolutiv

·         Ipotezele pe care le formulează sunt pripite, lipseşte analiza profundă

Stilul rezolutiv cu risc:

·      Capacitate de anticipare a rezultatelor problemei este mai mare decât capacitatea de control

·      Ipotezele sunt formulate rapid, iar subiectul devine mai atent în analiza şi prelucrarea datelor, controlul creşte, îşi corectează ipotezele progresiv

·      Grabă în definirea rezultatului final

·      Evaluarea finală a demersului e corectă

·      Prezintă risc pentru că demersul este sincopat iar subiectul îşi asumă riscul acestor sincope

Stilul rezolutiv echilibrat:

·         Capacitatea mare de anticipare a subiectului, corelată cu un bun control şi autocontrol

·         Subiectul este permanent preocupat de confruntarea datelor cu rezultatele pe care le obţine tocmai din nevoia de control

·         Alegerile între mai multe demersuri posibile sunt bine cântărite

·         Dezavantaj: subiectul evită să formuleze clar enunţurile, concluziile

Stilul rezolutiv prudent:

o   Nevoie şi capacitate de control mult mai mare decât capacitatea de anticipare

o   Subiectul este tot timpul atent în demersul parcurs, face des aprecieri critice şi este sensibil la aprecieri critice

o   Subiectul nu formulează concluzii finale, din prudenţă, de multe ori demersul nu e finalizat

Stilul rezolutiv pasiv:

·        Slabă capacitate de anticipare

·        Lipsa capacităţii de mobilizare în control şi autocontrol

·        Ritm lent în definirea ipotezelor de lucru

·        Decizii greoaie

·        Reveniri frecvente la punctul de plecare

·        nesiguranţă

3. definirea stilurilor de învaţare ca structuri perceptive, informaţionale şi referenţiale raportate la un câmp de referinţă:

Stilul independent de câmp:

o   subiectul îşi alege sursa de informaţie şi extrage elementele de care are nevoie fără ajutor din afară

o   capacitate mare de a face faţă dificultăţilor de învăţare

o   capacitate mare de concentrare pe ceea ce e relevant

o   domină spiritul logic

o   atitudinea faţă de o situaţi e mai mult neutră decât implicativă

o   are sensibilitate scăzută faţă de nuanţele afective ale unei situaţii

o   se caracterizează prin abilităţi de manifestare, de expresie proprie prin detaşare faţă de sursele de informaţie şi prin capacitate mare de construire a situaţiilor problematizante (e critic, ştie să pună întrebări)

Stilul dependent:

o    subiectul se desprinde greu de o situaţie, este mai impresionabil şi simte nevoia surselor externe şi a ajutorului, a siguranţei acestor surse pe care le percepe ca pe o autoritate

o    acest stil se caracterizează prin implicare, concentrare pe detaliu, de multe ori din motive emoţionale, capacitatea subiectului de concetrare pe datele câmpului problematic e foarte slabă

4. definirea stilurilor de învaţare pornind de la structurile logice dominante

Stilul convergent:

·         presupune scheme de învăţare relativ stabile, în care domină structurile algoritmice

·         preferinţă pentru deducţie logică şi nevoia de identificare a unor informaţii de intrare care să-l conducă pe subiect la un răspuns unic

·         nevoia de dirijare, pas cu pas, a demersului

·         nu favorizează conduita euristică şi e concentrat pe găsirea căii de soluţionare a problemei mai multe decât pe formularea de probleme.

Stilul divergent:

·         se caută şi se construiesc probleme

·         preferinţă pentru abstractizare şi restructurare permanentă a informaţiilor şi experienţei

·         mare capacitate de investigare prin ipoteze

5. definirea stilurilor de învăţare pornind de la analizatorul dominant: văz, auz, kinestezie

Stilul vizual

·      Vederea informaţiei în formă tipărită ajută retenţia.

·      Folosirea culorilor, ilustraţiilor şi diagramelor ca ajutor în procesul de învăţare.

·      Sublinierea cuvintelor cheie şi realizarea schemelor  faciliteaza concentrarea atenţiei şi înţelegerea textelor.

·      Întâmpină dificultăţi la concentrarea asupra activităţilor verbale.

·      Preferă sa priveasca decât sa vorbeasca sau să treaca la acţiune.

·      Îşi aminteşte cu uşurinţă ceea ce vede.

·      Îi place să citească şi ortografiază bine.

·      Observă detaliile.

Stilul auditiv

·      Ascultarea explicaţiilor întăreşte învăţarea.

·      Discutarea unei idei noi şi explicaţii folosind propriile cuvinte.

·      Este folositorare analiza verbală, verbalizarea gândurilor şi ideilor cu propriile cuvinte.

·      Şopteşte în timp ce citeşte.

·      Îi place să asculte pe alţii citind ceva cu voce tare.

·      Are nevoie să vorbească în timp ce învaţă lucruri noi.

·      Îi plac discuţiile.

·      Folosirea metodelor de ascultare activă, incluzând aici chestionarea şi rezumarea.

·      Zgomotul este un element de distragere a atenţiei.

Stilul practic

  • Efectuarea unei activităţi practice facilitează adesea înţelegerea (ex. experimente la fizică, probleme la matematică etc.)

·      Scrierea lucrurilor în ordinea lor, pas cu pas, este o cale eficientă de a le ţine minte.

·      Urmărirea cu degetul a titlurilor, cuvintelor cheie, etc. apoi pronunţarea respectivelor cuvinte urmată de scrierea lor din memorie.

·      Preferinţa pentru a atinge şi a face.

·      Scrisul la tastatură este adesea mai uşor decât scrierea de mână.

·      Utilizarea scrisului cursiv este mai uşoară decât cea a scrisului tipărit (cu litere separate)

·      Preferinţa pentru recompense cu caracter material, fizic.

·      Găseşte modalităţi şi pretexte pentru a se deplasa.

·      Îşi pierde interesul când nu este implicat în mod activ.

·      Reţine ceea ce face şi experienţele trecute.
     

Cunoaşterea şi respectarea stilului de învăţare al elevilor de către profesor presupune surprinderea elementelor care necesită dezvoltare sau a disfuncţiilor care trebuie compensate. Stilul de învăţare este strâns legat şi de caracteristicile situaţiei de învăţare, ceea ce înseamnă ca un anumit tip de predare şi de evaluare solicită stiluri anume de învăţare.