Titlul

Bune practici privind orientarea către viitor a educației

Tipul documentului

Fișă de informații

Cui se adresează?

Informațiile au rolul de produce schimbări în schemele cognitive ale profesorilor și managerilor școlari, referitor la conceptualizarea educației incluzive în relație cu viitorul greu de prezis al scolietăților, comunităților și indivizilor, mai aproape de modelele teoretice și datele de cercetare existente, așa încât o viziune mai largă și corectă să fie transmise către toate parțile interesate în mod adecvat.

Obiectivul documentului

Acest document este gândit ca un instrument care să contribuie la îmbunătățirea relațiilor de parteneriat școală-comunitate și a intervenițiilor educaționale în scopul adresării adecvate tuturor copiilor și fiecăruia în parte, în special în mediile defavorizate pe mai multe dimensiuni, ca o măsură de creștere a calității educației oferite prin școală, inclusiv din perspectiva viitorului cu care se vor confrunta generațiile care acum sunt elevi.

Instrumentul sintetizează o serie de articole de specialitate care surprind aspectele conceptuale și paradigma relevanței educației pentru viitor.

Relevanța locală/ geografică

Indiferent de spațiul în care au fost dezvoltate și validate conceptele și paradigmele prezentate aici, ele au o relevanță științifică, globală, întărită de documentele de politici educaționale internaționale.

Introducere

Multe dintre schimbările regizate de organisme internaţionale şi guverne sunt orientate spre îmbunătăţirea contextelor şcolare şi practicilor educaţionale urmărindu-se creşterea calităţii interne şi, mai nou, răspunzând la preocuparea privind acomodarea la public, competitivitatea de piaţă şi eficienţa organizaţională, vizând creşterea ²calităţii de interfaţă² a şcolii (Cheng, 2000) relativ la comunitate.

Cele mai multe ţări promovează în prezent managementul fundamentat pe şcoală drept reformă şcolară majoră.

În confruntarea cu forţele globalizării, multe dintre aceste iniţiative par totuşi să nu poată face faţă provocărilor şi nevoilor de schimbare rapidă.

Alături de întrebarea cum poate educaţia să se adapteze mai bine nevoilor publicului, apare provocarea legată de cât de relevante sunt practicile existente pentru nevoile în transformare ale societăţilor, comunităţilor şi indivizilor.

Actori și părțile interesate

Acest instrument ar putea fi folosit de către diverse persoane din comunitate, indiferent de rol - elev, părinte / tutore, educator/ profesor/ terapeut, furnizor de servicii de suport/ conexe, manager / factor de decizie sau membru al comunității - să se simtă confortabil cu diversitatea și să o considere mai degrabă o provocare decât o problemă, pentru a crea o comunitate/un mediu educațional adecvat tuturor copiilor și pentru a îmbunătăți viața elevilor și a familiilor lor.

Prezentarea modelului

Yin Cheong Cheng a identificat trei valuri distincte în reformele educative pe plan mondial privind calitatea educaţiei – bazate pe paradigme diferite: paradigma calităţii interne, paradignma calităţii de interfaţă şi paradigma triplizării.

Cheng (2000) apreciază că relevanţa educaţiei pentru viitor este unul dintre elementele critice în discutarea calităţii educaţiei şi anunţă ²al treilea val al educaţiei² - un nou curent de reforme vizând calitatea educaţiei pentru viitor, definită ca o legătură între educaţie şi nevoile din viitor ale indivizilor şi comunităţilor pentru a întâmpina provocările noului mileniu. În fundamentarea teoretică,  Cheng are în vedere, pe de o parte, raportarea la rolurile noii şcoli şi, pe de altă parte, consecvenţa şi coerenţa aspectelor globalizării şi localizării, fără a uita însă cerinţa individualizării educaţiei.

Potrivit modelului său, atât indivizii cât şi societatea au nevoie de dezvoltări multiple în aceste planuri, de unde şi necesitatea învăţării continue şi a societăţii educaţionale. Dar aceste imperative nu pot fi însă atinse fără schimbarea paradigmei tradiţionale de asigurare a calităţii educaţiei (prin raportare la intrări, procese sau rezultate, situaţie în care calitatea educaţiei nu este diferită de eficienţa educaţională) prin multiplicarea perspectivelor educaţionale - respectiv globalizarea, localizarea şi individualizarea ei, model pe care Cheng (2000) îl numeşte paradigma triplizării în educaţie.

Globalizarea se referă la circulaţia, adaptarea şi dezvoltarea valorilor, cunoaşterii tehnologice şi normelor comportamentale de-a lungul ţărilor şi societăţilor din diferite părţi ale lumii. Fenomenele şi caracteristicile asociate globalizării inc1ud creşterea reţelei informatice globale (internet, comunicaţia electronică globală şi transporturile), a interdependenţei globale, inclusiv între aspectele tehnologice, economice, sociale, politice, culturale şi ale educaţiei, alianţe şi competiţii internaţionale, schimburi şi colaborări internaţionale, comunitate globală, interculturalitate şi folosirea unor standarde şi cote de nivel internaţional.

Localizarea se referă la circulaţia, adaptarea şi dezvoltarea valorilor comune, cunoaşterii şi normelor comportamentale din contextul local. Această perspectivă poate avea două semnificaţii: integrarea tuturor valorilor compatibile externe, iniţiativelor şi normelor pentru a satisface nevoile locale ale societăţii, comunităţii, membrilor şi instituţiilor; poate, de asemenea, să însemne dezvoltarea şi afirmarea valorilor locale prin preocuparea, participarea şi implicarea în iniţiative şi acţiuni similare. Caracteristicile localizării sunt: existenţa unei reţele de comunicare locală, adaptarea iniţiativelor tehnologice, economice, sociale, politice, culturale şi educaţionale externe la specificul comunităţii locale, descentralizarea la nivel comunitar, dezvoltarea culturii tradiţionale, satisfacerea nevoilor şi aşteptărilor comunităţii, implicarea, colaborarea şi suportul local, relevanţa şi legitimitatea locală, dar şi preocuparea pentru nevoile, caracteristicile, normele şi etosul şcolii. 

Individualizarea educaţiei se referă la circulaţia, adaptarea şi dezvoltarea valorilor, cunoaşterii, tehnologiei şi normelor comportamentale care să corespundă nevoilor şi caracteristicilor individuale. Ea se reflectă în asigurarea de servicii individualizate; accentuarea pontenţialului uman şi individual; promovarea creativităţii şi iniţiativei; încurajarea perfecţionării, autonomiei şi auto-guvenării; preocuparea pentru nevoile speciale.

Validarea în practică

Yin Cheong Cheng, o mare personalitate internaţională şi director a numeroase programe de cercetare în regiunea Asia-Pacific, a dezvoltat paradigma triplizării în educație în cadrul Centre for Research and International Collaboration, Asia-Pacific Centre for Education Leadership and School Quality, Hong Kong Institute of Education.

Multiplicarea perspectivelor şi schimbarea paradigmei învăţării propuse de Cheng, aflate încă la nivel de proiect chiar şi pentru societăţile dezvoltate din jurul Pacificului, reprezintă însă un exerciţiu prospectiv necesar pentru toţi cei implicaţi în proiectarea şi realizarea unei educaţii relevante pentru viitor.

Impactul

Principale implicaţii ale globalizării în domeniul educaţiei ar trebui să includă maximizarea relevanţei globale a suportului, resurselor intelectuale şi iniţiativelor în şcolarizare, predare şi învăţare. Câteva exemple în acest sens sunt învăţarea după pagini web şi internet, programe internaţionale de vizite sau schimb internaţional,  parteneriate internaţionale în predare şi învăţare la nivel de grup, c1asă sau individual; interacţiuni prin intermediul video-conferinţelor între ţări, comunităţi, instituţii şi indivizi, precum şi noul conţinut curricular pe probleme tehnologice, economice, sociale, politice, culturale şi de învăţare globalizată.

Relaţia şcolii cu celelalte medii educaţionale este percepută adesea ca antagonică, în special în mediile dezavantajate care funcţionează după coduri şi practici specifice. De aceea dialogul şi deschiderea şcolii către comunitate şi susţinerea eforturilor ei de către comunitate şi părinţi sunt  esenţiale pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor. Aşadar, implicaţiile localizării asupra educaţiei sunt maximizarea relevanţei locale a acesteia (a răspunde nevoilor specifice dar şi a dezvolta capitalul social), suportul comunităţii şi iniţiativa în managementul şcolii şi învăţare. Câteva exemple pentru practica localizării la nivelul şcolii sunt implicarea părinţilor şi a comunităţii în educaţia şcolară; colaborarea dintre casă şi şcoală; asumarea responsabilităţii educaţionale; implementarea managementului şcolar şi a curriculum-ului legat de comunitate; dezvoltarea unui nou curriculum pe baza localizării tehnologice, economice, sociale, politice, culturale şi de învăţare.

Implicaţia majoră a individualizării în educaţie o reprezintă stimularea motivaţiei, a iniţiativei şi creativităţii elevilor şi profesorilor în procesul de învăţare; predarea şi învăţarea prin intermediul programelor educaţionale individualizate; proiectarea şi folosirea metodelor individuale de învăţare şi graficelor de progres; încurajarea elevilor şi a profesorilor pentru auto-învăţare, auto-evaluare, perfecţionare; satisfacerea nevoilor speciale individuale; dezvoltarea inteligenţelor multiple contextualizate.

Factorii care asigură succesul

Noul model educaţional aşează elevul în centru şi stipulează faptul că învăţarea trebuie individualizată, localizată şi globalizată. Potrivit lui Cheng, aceasta înseamnă că învăţarea trebuie să se petreacă astfel încât toate modalităţile de transfer, adaptare şi dezvoltare asociate valorilor, cunoştinţelor, tehnologiei şi normelor comportamentale în timpul procesului de învăţare să poată întâmpina nevoile şi caracteristicile personale, precum şi să faciliteze optim dezvoltarea potenţialului individual.

Viteza cu care informaţiile şi cunoaşterea sunt transmise şi produse creează riscul ca educaţia să pară mai mult un mod de îndemânare în IT decât cunoaştere. Aşadar, noul model se concentrează pe cum trebuie să înveţe şi să creeze elevul. În plus, pentru a susţine educaţia permanentă, învăţarea trebuie să fie plăcută iar recompensele să aibă efecte pe termen lung:

• Prin localizare şi globalizare elevii pot învăţa din multiple surse, în şi din afara şcolilor, local şi global, cu un număr nelimitat de profesori.
• Participarea în programele de învăţare locală şi internaţională poate contribui la realizarea unor experienţe comunitare sau globale de învăţare în reţea.
• Grupurile şi reţelele de învăţare devin o forţă majoră în susţinerea climatului de învăţare şi multiplică efectele învăţării prin împărtăşire şi stimulare.
• Educaţia primită în şcoală este în acest fel doar impulsul pentru o educaţie permanentă.
• Oportunităţile de învăţare sunt nelimitate, ceea ce înseamnă că poate deveni o experienţă completă.

Constrângeri                                             

În perspectiva tradiţională elevii şi învăţarea sunt părţi dintr-un proces de reproducere şi perpetuare a structurii cunoştinţelor existente pentru a susţine dezvoltarea societăţii în aspectele sociale şi economice.

Învăţarea este de obicei percepută ca o activitate care necesită o muncă grea şi controlată pentru a fi recompensat şi pentru a evita pedeapsa. În această viziune antihedonistă, educaţia şcolară este privită ca un proces în care se experimentează greutăţile care se pot întâlni în viaţă.

Toate activităţile de învăţare sunt legate de şcoală şi bazate pe profesori, programe standard, abordare disciplinară şi ritm comun.

Aceste sisteme educative creează un puternic sentiment al apartenenţei pentru membrii săi (şi implicit dependenţă), alături de o exacerbare a concurenţei la nivel interindividual.

Cunoaşterea devine astfel ²proprietate privată² în lipsa oportunităţilor de colaborare şi împărtăşire iar absolvirea tinde să fie sfârşitul învăţării.

Mesajul cheie

Modelul triplizării educaţiei aşează elevul în centru şi stipulează faptul că învăţarea trebuie individualizată, localizată şi globalizată, ceea ce înseamnă:  

Ÿ  Elevul este în centrul educaţiei

Ÿ  Programe individualizate

Ÿ  Învăţare individuală cu ghid şi facilităţi

Ÿ  Procese circulare de actualizare

Ÿ  Centrare pe cum se învaţă

Ÿ  Recompense şi satisfacţii personale

Ÿ  Multiple surse locale şi globale de învăţare

Ÿ  Învăţare în reţea

Ÿ  Învăţare permanentă şi oriunde

Ÿ  Oportunităţi nelimitate

Ÿ  Învăţare în domenii variate

Concluzie

Accentuarea individualizării, în condiţiile creşterii accesului la informaţii şi la mijloace de autoeducaţie şi autoevaluare, poate transforma o competenţă (autoeducaţia), dintr-o cale spre dezvoltare şi progres, într-un instrument al însingurării.

Aceasta înseamnă că şcoala trebuie să fie capabilă să asigure solidaritatea, integrarea şi diferenţierea elevilor, căci fără sentimentul comuniunii solidaritatea nu este decât o aparenţă. În acest sens, dar şi pentru a putea rezista în faţa globalizării culturale, şcoala trebuie să-şi asume perspectiva comunităţii locale.

De asemenea, ignorarea globalizării nu face decât să scadă şansele educaţiei şi ale şcolii de a putea răspunde unor provocări reale şi de a profita de oportunităţi, iar mai departe, de a scade şansele unei naţiuni de a exista ca actor într-o lume a interdependenţei şi concurenţei globale.

Resurse

Țăranu A.M. 2009. Școala, între comunitatea locală și provocările globalizării. Iași: ed. Institutul European