Titlul

Bune practici privind predarea colaborativă în echipe de progesori, pentru facilitarea incluziunii elevilor cu nevoi speciale în școlile de masă

Tipul documentului            

Fișă de informații

Cui se adresează?

Acest instrument se adresează în special profesorilor, managerilor, specialiștilor din sistemul educațional școlar – dezvoltatori de curriculum, dar și părinților sau membrilor comunității interesați de crearea unui mediu de învățare flexibil.

Obiectivul documentului

Acest document explorează aspectele unei noi colaborări între profesorii de învățământ general și cei de învățământ special: ce presupune predarea colaborativă, cum poate fi implementată și cu ce beneficii pentru elevi, indiferent de problematică, dar și pentru profesori 

Relevanța locală/ geografică

Modelul a fost elaborat cu finanțare de la Biroul pentru Cercetare și Îmbunătățire a Educației, Departamentul de Educație al SUA.

Introducere

Din punct de vedere istoric, profesorii au lucrat în izolare - un profesor la o clasă. Pe măsură ce copiii cu dizabilități au intrat în școli publice (în anii 1970, în SUA), ei au fost de asemenea separați în alte săli de clasă cu profesorii lor. În ultimii 25 de ani, acești elevi s-au mutat lent în clase obișnuite, concretizându-se astfel conceptul de integrare. Cu toate acestea, elevii au fost integrați în clase la discipline selectate sau pentru anumite părți ale orarului zilei, în continuare nefiind considerați parte a clasei tipice. În prezent, recomandarea este aceea de a include toți elevii în aceeași clasă, model care presupune crearea echipelor de profesori (de învățământ general și de educație specială) care colaborează sau cooperează la nivelul cunoștințelor de specialitate, al perspectivelor și abilităților profesionale.

Cea mai mare schimbare pentru educatori/ profesori este decizia de a împărți un rol care a fost în mod tradițional individual: împărțirea obiectivelor, deciziilor, instruirea în clasă, responsabilitatea pentru progresul elevilor, evaluarea rezultatelor învățării elevilor, rezolvarea problemelor și gestionarea clasei. Profesorii trebuie să înceapă să se gândească la asta ca la "clasa" noastră. 

Actori și părțile interesate

Acest instrument ar putea fi folosit într-o varietate de moduri de către profesioniști pentru a sprijini predarea și învățarea. Acestea pot fi utilizate de către educatori profesioniști, dezvoltatori de curriculum, cercetători, părinți. De asemenea, modelul de față are o valoare intrinsecă, în sensul că poate sprijini persoanele în aprofundarea înțelegerii propriilor procese de învățare.

Prezentarea modelului

CE ESTE PREDAREA COLABORATIVĂ? 

Instruirea/ predarea colaborativă a fost descrisă la sfârșitul anilor 1980 ca fiind o abordare educațională în care educatorii generali și speciali lucrează în mod proactiv și coordonat pentru a preda în comun grupurilor eterogene de elevi, în medii educaționale integrate. În predarea colaborativă, atât educatori generali, cât și cei specialiști sunt prezenți simultan în sala de clasă generală, au responsabilități comune pentru instruirea specifică în cadrul activităților care urmează să se desfășoare în acel cadru.

Trăsătura distinctivă a predării colaborative, spre deosebire de abordările anterioare, este că presupune colaborare directă între profesorii de învățământ general și de învățământ special care lucrează împreună în aceeași clasă, în cea mai mare parte a zilei.

O echipă eficientă de profesori va lucra împreună ca parteneri egali în relații interactive, implicați în toate aspectele planificării, predării și evaluării. Domeniile pentru această colaborare vor include curricula și instruirea, evaluarea și managementul clasei. Iar cheia pentru a face munca de predare colaborativă este planificarea comună.

În ce privește dezvoltarea și punerea în aplicare a predării colaborative, profesioniștii din școală se confruntă cu mari schimbări în ceea ce privește munca lor zilnică. Pentru a depăși temerile inevitabile și stresul asociat cu schimbarea, educatorii implicați trebuie să simtă că sunt responsabili pentru schimbare și că succesul său sau eșecul se află în natura muncii lor în echipă.

Ce rol are fiecare profesor?

Într-un model de colaborare, profesorii de educație generală și cei de educație specială își aduc împreună competențele și propria viziune pedagogică. Resursele sunt combinate pentru a consolida oportunitățile de predare și învățare, metodele și eficacitatea intervențiilor educaționale. Unul dintre aspectele care rezultă în mod clar din această relație a fost că amândoi profesioniștii au expertiză în multe domenii, iar combinarea acestor abilități a făcut ca profesorii să fie mai eficienți în satisfacerea nevoilor tuturor elevilor" (Dieker & Barnett, 1996, p. 7).

În mod obișnuit, responsabilitatea principală a cadrelor didactice din învățământul general este de a-și folosi abilitățile pentru a instrui elevii într-un cadru bine delimitat de curricula oficială/predefinită. 

În mod obișnuit, principala responsabilitate a profesorilor de educație specială este de a oferi instruire prin adaptarea și dezvoltarea materialelor, astfel încât să corespundă stilurilor de învățare, punctelor forte și nevoilor speciale ale fiecărui elev. În situațiile de educație specială, nevoile individuale ale cursanților dictează deseori curricula.

Profesorii de educație generală aduc în cadrul echipelor specializare pe conținut, specialiștii în învățământul special vin cu specializare în strategii de adaptare a educației.  Ambele oferă pregătire și experiență în tehnicile de predare și procesele de învățare. Scopul lor colaborativ este ca toți elevii din clasă să beneficieze de o pregătire optimă, astfel încât fiecare să învețe, să fie stimulat și să participe la o interacțiune optimă a clasei.

PREGĂTIREA PENTRU COLABORAREA EFECTIVĂ: PLANIFICAREA co-profesoratului

Colaborarea implică angajarea cadrelor didactice care vor lucra împreună de către administratorii de școală, de către sistemul școlar și de către comunitate. Aceasta implică timp, sprijin, resurse, monitorizare și, mai ales, perseverență. Cu toate acestea, cea mai mare problemă este timpul - timp pentru planificare, timp pentru dezvoltare și timp pentru evaluare. 

Planificarea ar trebui să aibă loc la nivel de inspectorat, la nivel de școală precum și la nivelul clasei.

·         Planificarea la nivelul regiunii/ inspectoratului vă ajută să vă asigurați că toate resursele vor fi disponibile, inclusiv timp, bani și asistență profesională. 

·         Planificarea la nivel de instituție va ajuta echipele să se asigure că există un sprijin adecvat pentru noi practici. Directorii joacă un rol de conducere extrem de important în facilitarea eforturilor de colaborare ale personalului educativ.

Atât planificarea pe plan regional, cât și cea la nivel instituțional ar trebui să ofere oportunități de dezvoltare a personalului - profesori și administratori –prin participarea la cursuri, ateliere, seminarii și / sau conferințe profesionale privind predarea colaborativă. Motivația este un ingredient important pentru succes, dar vor fi necesare abilități suplimentare pentru a realiza obiectivele stabilite de profesori pentru ei înșiși și pentru clasele lor.

·         Planificarea la nivelul clasei presupune selectarea elevilor care vor face parte din procesul de colaborare. Este important să se păstreze proporțiile naturale ale elevilor tipici, elevilor identificați ca fiind expuși riscului și elevilor cu dizabilități. Realizarea unei clase echilibrate este mai ușoară la nivelurile elementare și cele de nivel mediu decât la nivelul secundar, unde selecția se produce în funcție de rutele de studiu (filologie, matematică-informatică etc.).

·         O atenție majoră este acordarea timpilor de planificare pentru co-profesori. Întâlnirile trebuie să aibă loc cel puțin o dată pe săptămână, potrivit studiilor: sesiunile de planificare au fost privite ca priorități de către ambii profesori, care au refuzat să lase alte responsabilități concurente să interfereze cu planurile lor de planificare" (Walther-Thomas, Bryant, & Land, 1996, p. 260). Planificarea trebuie să se desfășoare continuu pentru a permite cadrelor didactice să revizuiască în mod regulat progresul, să facă ajustări, să evalueze studenții și să dezvolte strategii care să abordeze probleme fie în ce privește disciplina, fie în privința învățării.

Walther-Thomas (1996) menționează cinci teme/ priorități ale procesului de planificare identificate de co-profesori ca fiind definitorii pentru eficiența colaborării:

·         încredere în competențele colegului profesor;

·         proiectarea mediilor de învățare atât pentru profesori, cât și pentru elevi, în spiritul implicării active;

·         crearea de medii de învățare și de predare în care contribuțiile fiecărei persoane sunt valorizate și valorificate;

·         dezvoltarea de rutine eficiente pentru a facilita planificarea în profunzime; și

·         creșterea productivității, a creativității și a colaborării în timp. Participanții la programele de colaborare au convenit că timpul necesar pentru planificare nu scade în cursul anului, însă calitatea instruirii continuă să se îmbunătățească.

EDUCAȚIA SI DEZVOLTAREA PROFESIONALĂ a profesorilor

 Colaborarea trebuie să fie, de asemenea, parte din programele de pregătire a cadrelor didactice. Aceasta începe cu înțelegerea faptului că toți profesorii vor lucra atât cu elevi cu nevoi tipice, cât și cu elevi cu nevoi speciale. Fiecare profesor trebuie să dobândească competențe în privința tehnicilor de predare, în aria (disciplinele) de studiu, în privința individualizării, precum și abilități de colaborare în sala de clasă.

Timpul departe de sala de clasă pentru consultare, conferințe profesionale și formare suplimentară este vital pentru succesul oricărui program. Profesorii, furnizorii de servicii conexe și administratorii vor beneficia de rezultatele cercetărilor privind predarea colaborativă, incluziunea și subiectele conexe.

Validarea în practică

Rezultatele cercetărilor despre școlile în care s-a practicat predarea colaborativă indică beneficii atât pentru elevii cu nevoi speciale, cât și pentru colegii lor tipici. Walther-Thomas și alții au efectuat un studiu privind de incluziune și predarea în echipă în anul 1996 pentru a evalua potențialul colaborării dintre învățământul general și personalul din învățământul special. Îmbunătățirile constatate au fost atribuite în special timpului și implicării cadrelor didactice, numărului redus de elevi raportat la echipa de profesori și, în general, numărului crescut de posibilități de asistență individualizată.

Impactul

Elevii cu dizabilități au dezvoltat imagini de sine mai bune, au devenit mai puțin critici și mai motivați și au recunoscut propriile forțe academice și sociale. Abilitățile lor sociale s-au îmbunătățit și s-au dezvoltat relații pozitive între egali.

Elevii cu nivel scăzut de performanță au prezentat îmbunătățiri ale rezultatelor academice și sociale. 

Toți elevii au dobândit o mai bună înțelegere a diferențelor și a acceptării celorlalți. Toți au dezvoltat un sentiment mai puternic de sine, o nouă apreciere a propriilor aptitudini și realizări și toți au învățat să se valorizeze pe ei înșiși și pe ceilalți ca indivizi unici.

Personalul a raportat o creștere profesională și o motivație avansată a predării. Colaborarea a produs dezvoltarea unor abilități profesionale complementare planificării, pregătirii și furnizării instruirii în clasă.

Factorii care asigură succesul

Îmbunătățirile constatate au fost atribuite în special timpului și implicării cadrelor didactice, numărului redus de elevi raportat la echipa de profesori și, în general, numărului crescut de posibilități de asistență individualizată.

Constrângeri                                                            

Este important ca profesorii să beneficieze de pregătire și sprijin pentru activitatea la clasă. De asemenea, este important ca timpul de planificare să rămână disponibil pe tot parcursul anului școlar. 

Concluzie

Conceptul de instruire individualizată, multiplele stiluri de învățare, predarea în echipă, evaluarea săptămânală și planificarea detaliată sunt toate avantaje directe pentru elevi. Scopul colaborării este de a combina expertiza și de a satisface nevoile tuturor elevilor.

Resurse

Angle, B. (1996). Cinci pași pentru învățarea colaborativă și remedierea. PREDAREA copiilor excepționali, 29 (1), 8-10. EJ 529 434

Dieker, LA, & Barnett, CA (1996). Co-predarea eficientă. PREDAREA copiilor excepționali, 29 (1), 5-7. EJ 529 433 Friend, M. și Cook, L. (1996). Interacțiuni. White Plains, NY: Longman.

Walther-Thomas, CS, Bryant, M., & Land, S. (1996). Planificarea unei cooperări eficiente: cheia succesului de integrare.Remedial și educație specială, 17 (4), 255-264. EJ 527 660