Rolul  jocului  şi  al  povestirilor  în  dezvoltarea  socio-emoţională a copiilor

Jocul este considerat o strategie optimă pentru promovarea îngrijirii timpurii şi a dezvoltării. Jocul, în contextul ataşamentului securizant oferit de adulţi, oferă copiilor bogăţia, stimularea şi activitatea fizică de care au nevoie pentru dezvoltarea creierului pentru învăţarea viitoare.

Jocul este un proces interdisciplinar, el încurajează toate tipurile de inteligenţă, conform teoriei inteligenţelor multiple a lui H. Gardner (1983): lingvistică, muzicală, logico-matematică, spaţială, corporal-chinestezică, personală şi socială (Ghid de bune practici pentru educaţia timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani, 2008, p.27). Prin joc, copiii:

 

·                      învaţă elemente de vocabular nou numind obiectele în timpul jocului; caracteristicile acestora, relaţiile dintre ele, utilizând structuri gramaticale, dezvoltându- şi abilitatea de a susţine o conversaţie;

·                      exprimă dorinţe, negociază, împărtăşesc idei, experienţe, imită aspecte din viaţa cotidiană ;

·                      învaţă muzica prin intermediul jocurilor cu text şi cânt, jocurilor cu acompaniament instrumental ;

·                      conştientizează propriile sentimente, gânduri ;

·                      rezolvă situaţii problematice, găsesc soluţii pentru probleme reale ;

·                      dobândesc abilit ăţi sociale îndeplinind diferite roluri sociale, învaţă să vadă lumea din perspectiva altor persoane, folosesc limbajul.

M. Parten a analizat rolul jocului în viaţa copilului mic din perspectiva relaţiei joc-dezvoltare socială. Astfel el a observat că în joc comportamentul copilului evoluează progresiv cu capacitatea lui de a opera pe plan mental şi de a relaţiona cu ceilalţi, cu experienţa ce o dobânde şte în fiecare zi (Ghid de bune practici pentru educaţia timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani, 2008, p.29-30). Copilul parcurge următoarele etape privind implicarea în joc, în funcţie de vârstă:

·                      neimplicare – se plimb ă de la o activitate la alta, fără să se implice direct (1 an – 1,5 ani);

·                      supraveghere – urm ăreşte ceilalţi copii cum se joacă timp mai îndelungat, uneori pune întrebări, oferă sugestii, dar nu se implică în rezolvarea practică a situaţiilor (1,5 – 2,5 ani);

·                      joc paralel – î şi alege jucării, se joacă lâng ă ceilalţi şi nu e interesat de ceea ce fac aceştia (2,5 ani – 3/3,5 ani);

·                      joc asociativ – se joac ă împreună cu ceilalţi, se implică, selectează partenerii, are tendinţa de a exclude pe alţii. Subiectul este mai simplu, apar completări, evoluţii, reguli noi cu sau fără negocieri (3,5 ani - 5 ani);

·                      joc de cooperare –  copiii se organizează singuri, de obicei apar 1-2 lideri care domină jocul, îşi aleg subiectul stabilesc reguli, împart roluri (5 ani – 7 ani  şi după).

Sentimentul de siguranţă, încredere şi acceptare pe care i le conferă contextul jocului, permit copilului să îşi exprime emoţiile, să-şi asume riscuri, să încerce să experimenteze, să descopere lucruri noi, să treacă peste dezamăgiri, nereuşite. În joc există corect şi greşit, pentru că la vârsta preşcolară jocul simbolic permite copiilor să schimbe/inventeze realităţi, reguli, personaje.

Literatura pentru copii constituie o sursă inepuizabilă de exemple frumoase de comportamente oglindite în mici antiteze între personaje, ne oferă consecinţele neascultării sau ascultării, vredniciei sau lenei, cinstei sau necinstei, adevărului sau minciunii, ne prezintă trăsături pozitive ale unor eroi: vitejia, curajul, înţelepciunea, stăpânirea de sine, devotamentul, prietenia sinceră, dar şi trăsături nedemne, condamnabile ale unor personaje: viclenia, zgârcenia, lăcomia, şiretenia, îngâmfarea. Astfel, pentru ca preşcolarii să înţeleagă ce înseamnă bunătatea, prietenia, hărnicia şi pentru  a urî răutatea, duşmănia, lenea, le povestim basme precum „ Fata babei şi fata moşneagului”de I. Creangă, „ Sarea în bucate” de P. Ispirescu, „ Cenuşăreasa” şi „ Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici” de Fraţii Grimm. Peripeţiile personajelor, răutatea celor negative, bunătatea celor principale îi înduioşează pe copii şi îi conving că este bine să urmeze exemplul celor bune. Finalul moralizator contribuie în mare măsură la alegerea exemplului pozitiv. Poveşti precum „ Ionică mincinosul”, „ Puf Alb şi Puf Gri” îi determin ă pe copii să spună adevărul şi să urască minciuna. Neascultarea părinţilor, încăpăţinarea şi consecinţele acestora sunt reliefate de poveşti precum „ Capra cu trei iezi” de I. Creang ă, „ Scufiţa Roşie” de Charles Perrault ,”Povestea m ăgăruşului încăpăţinat”. Păţaniile personajelor i-au convins pe copii că trebuie să asculte sfatul părinţilor, că nu este bună încăpăţinarea şi trebuie să se adapteze la regulile impuse de societate.

Copiii trec prin stări emotive diferite, de la teama pentru răul care ar pute să o piardă pe eroina îndrăgită, la bucuria că a scăpat cu bine din toate încercările pricinuite de personajele negative. Valoarea educativă a poveştilor constă în reliefarea unor calităţi morale cu care sunt înzestrate personajele pozitive: curaj şi vitejie, hotărâre şi perseverenţă în îndeplinirea ţelului, spirit de dârzenie şi tărie în înfrângerea piedicilor şi greutăţilor.

Poveştile îi ajută pe copii: să ia decizii proprii; să înveţe diferenţa dintre bine şi rău, să îşi exprime propriile sentimente şi emoţii mai bine; să-şi dezvolte încrederea în forţe proprii; să-şi îndrepte atenţia către aspecte pozitive ale vieţii (frumuseţe, bucurie, dragoste etc.), dar fără a exclude partea negativă; să-şi dezvolte viaţa afectivă (îl ajută să aibă acces la sentimente şi trăiri specifice personajelor şi să le transpună în viaţa de zi cu zi).

Poveştile - fie că sunt expuse oratoric, fie că sunt citite - joacă un rol esenţial atât în educaţia, cât şi în dezvoltarea copiilor.

Poveștile au fost selectate din cartea Basme terapeutice pentru copii și părinți de Sempronia Filipoi. Basmele vizează dezvoltarea capacității de a exprima emoții, dezvoltarea încrederii în sine, depășirea timidității, a emotivității, capacitatea de autocontrol, recunoașterea emoțiilor, înțelegerea emoțiilor (Gândăceii invizibili, Tobi și bandajul nevăzut, Puicuța și scaietele cel țepos), depășirea și stăpânirea fricii, dobândirea curajului (Plăntuța cea perseverentă, Balaurul din întuneric, Balaurii din sertare), dezvoltarea sociabilității, a capacității de integrare în colectiv (Maimuțica care se credea copac, Vițelușul și pietrele de râu), exprimarea emoțiilor într-o manieră potrivită, controlul furiei, reglarea emoțiilor (Cum a învățat aricelul să mormăie ca o ursoaică, Ursul îmblânzit). Astfel au fost efectuate un număr de 14 ședințe din care prima pentru evaluarea inițială, 12 pentru fiecare dintre povești și una pentru evaluarea finală.

Scopul intervenției este de a facilita dezvoltarea abilităților emoționale ale școlarilor mici prin intermediul poveștilor vizând următoarele aspecte:

-        dezvoltarea capacității de a exprima gânduri, sentimente, dorinț;

-        dezvoltarea capacității de autocunoaștere și autoacceptare;

-        dezvoltarea sociabilității, a capacității de integrare în grup

-        dezvoltarea capacității de a înțelege propriile emoțiile și pe ale celorlalți Dezvoltarea capacității de a gestiona propriile emoții

Obiectivele programului de intervenție: Principalul obiectiv este de a determina care sunt efectele poveștilor asupra factorilor luați în discuție (comportamentul în timpul jocului, recunoașterea emoțiilor, înțelegerea emoțiilor, reglarea emoțională). La acesta se adaugă și o serie de obiective specifice:

-să identifice și să recunoască sentimente și emoții

-să denumească sentimentele

-să-și transforme emoțiile și sentimentele (să folosească cuvintele în detrimentul violenței)

-să asculte ceilalți copii când vorbesc despre ceea ce gândesc și simt

-să participe la activitățile propuse împreună cu ceilalți copii (integrare)

-să exprime sentimente pozitive sau negative

Derularea programului de intervenție:

Obiective: realizarea evaluării inițiale prin aplicarea instrumentului de măsură grupului experimental. S-a avut în vedere culegerea de date cu privire la comportamentul în timpul jocului, recunoașterea emoțiilor, înțelegerea emoțiilor și reglarea emoțională.

Momente și tehnici utilizate:

·                      alegerea grupului de subiecți;

·                      stabilirea formatului în care se va desfășura modulul;

·                      stabilirea acordului între persoana care face evaluarea și învățătoarea clasei  în vederea posibilității efectuării studiului;

·                      observarea comportamentului copiilor pe perioada unei zile;

·                      aplicarea instrumentului de evalure.

Efecte obținute:

Persoanele participante au fost de acord cu derularea programului de intervenție. Copiii s-au manifestat normal, acționând ca în orice zi de școală, fără a fi stingheriți de persoana nouă care le observa comportamentul. Evaluatorul și învățătoarea clasei  au colaborat, învătatoarea oferind informațiile necesare (numele copilului, vârsta și alte informații cerute dacă era cazul).

Povestea Gândăceii invizibili

Obiective: oferirea de informații, receptarea mesajului, dezvoltarea abilității de recunoaștere a emoțiilor, reducerea emotivității, a timidității, autocontrolul

Momente și tehnici utilizate

-                      folosirea unor exerciții de gimnastică și a unor jocuri de mișcare pentru detensionarea copiilor;

-                      captarea atenției copiilor

-                      expunerea poveștii

-                      relaxarea folosind un fond muzical

Descrierea poveștii

Povestea descrie situația unui copil, care din cauza timidității și emotivității exagerate nu reușeșete să realizeze bine anumite sarcini (din cauza emoțiilor puternice, zarzavaturile cu care mergea la piață, cu toate că le punea proaspete în lădițe, când ajungea la piață acestea erau uscate și putrezite). Metafora terapeutică este o cheiță fermecată pe care copilul o primește de la o bătrânică înțeleaptă, cu ajutorul căreia să poată închide lădițele, astfel încât legumele și zarzavaturile să nu mai fie atacate de gândăceii invizibili (emoțiile copilului). Astfel că imediat ce copilul folosește cheița, a doua zi când merge la piață, observă că zarzavaturile și legumele sale sunt proaspete și frumoase. Această poveste a fost selectată întrucât la grupă există copii emotivi, timizi, cărora le este teamă, atunci când sunt solicitați, să realizeze anumite lucruri, ei crezând în sinea lor că nu sunt capabili, că nu sunt buni, există teama de a nu fi criticați, teama de a se exprima.

Efecte obținute

Copiii au fost receptivi, fiind atenți pe parcursul expunerii poveștii, cu unele excepții. Astfel au existat copii care nu manifestau interes, găsindu-și alte preocupări, încercând să vorbească cu ceilalți copii de lângă ei. În acest sens a fost necesară intervenția mea, pentru liniștirea lor. profitând de caracteristica animismului le-am spus că jucăriile lor își doresc ca ei să asculte povestea , iar după ascultarea poveștii ele vor fi bucuroase să se joace cu ei. Copiii sunt receptivi la astfel de mesaje astfel încât, pe parcursul poveștii aceștia și-au modificat comportamentul.

Povestea Maimuțica care se credea copac

Obiective: dezvoltarea sociabilității, a capacității de integrare

Momente și tehnici utilizate

·                      folosirea unor exerciții de gimnastică și a unor jocuri de mișcare pentru detensionarea copiilor;

·                      captarea atenției copiilor

·                      expunerea poveștii

-relaxarea folosind un fond muzical

Descrierea poveștii

Fixarea exagerată, prelungită a relaţiei de supraprotecţie parentală determină la copil: modificarea imaginii de sine, nesiguranţă, emotivitate, izolare, dificultăţi în relaţiile interpersonale, tristeţe, nemulţumire, autoevaluare deficitară, frică. Existența în grupă a unor astfel de situații a motivat alegerea acestei povești.

În poveste este vorba despre o maimuțică care, viețuind pentru mult timp într-un copac a ajuns să se creadă copac. Când un iepuraș trece pe acolo și invită maimuțica să se joace aceasta nu dorește, motivând că ea este copac și nu poate să se joace. Iepurașul îi spune că ea este maimuță, nu este copac. Din acel moment maimuța începe să se îndoiască că este copac, dar îi este teamă să coboare și să se joace cu iepurașul. Acesta o ia însă cu binișorul și încet, încet maimuțica se dă jos din copac și își petrece toată ziua jucându-se. În copac era foarte bine și plăcut, dar pe zi ce trecea maimuțica descoperea atât de multe lucruri frumoase, își făcuse prieteni cu care se juca, întrucât îi era tot mai ușor să se dsprindă de copac.

Efecte obținute

Copiii au manifestat interes față de această poveste, fiind receptivi și atenți. Izolat au existat cazuri în care unii copii nu mai erau atenți. Ca reacții din partea copiilor pe parcursul povestirii se remarcă: comentarii: doamna dar mie îmi place să mă joc, invitarea copiilor să se joace: după asta mergem să ne jucăm cu mașinuțele, coborârea privirii din partea unor copii.

Povestea Vițelușul și pietrele de râu

Obiective:  dezvoltarea  sociabilității,  a  capacității  de  integrare,  dezvoltarea curajului;

Momente și tehnici utilizate

-                      folosirea unor exerciții de gimnastică și a unor jocuri de mișcare pentru detensionarea copiilor;

-                      captarea atenției copiilor

-                      expunerea poveștii

-                      relaxarea folosind un fond muzical

Descrierea poveștii

Povestea este despre un vițeluș care locuia cu mama sa, dar care nu avea cu cine să se joace, fiind foarte trist din cauza aceasta. Într-o zi el visează că se află la malul unui râu, iar de partea cealaltă a râului de aflau o mulțime de viței și vițelușe care se jucau împreună. Toți erau cam de aceeași vârstă cu el și parcă toți ar fi dorit să îl cunoască. Numai că nu știa cum ar putea trece pe malul celălalt și nu știa dacă va fi în stare să se joace cu ceilalți vițeluși, el care era obișnuit să se joace singur. La un moment dat a văzut niște pietre și i-a venit ideea ca pas cu pas să pășească pe acele pietre și să treacă în partea cealaltă de râu. După ce s-a trezit din vis vițelușul a făcut tocmai ce visase.

Efecte obținute

Această poveste a fost selectată cu scopul de a-i ajuta pe copii să relaționeze și să se integreze în grup, să aibă curaj și inițiativă în a relaționa cu ceilalți copii. S-a putut constata că preșcolarii au dat dovadă de interes și au fost atenți în timpul poveștii, existând și de această dată copii care în unele momente manifestau alte preocupări, dar suntem de acord că este o atitudine normală la grupa mică. S-au înregistrat unele comportamente specifice: gesticulări din partea copiilor, imitând alergatul vițelușului și momentul săririi peste pietre, comentarii: mie îmi place să mă joc singur, vițelușul cred că era trist fiindcă nu avea cu cine să se joace, unii copii erau chiar triști când le povesteam că vițelușul este supărat fiindcă nu are cu cine să se joace.

Povestea Plăntuța cea perseverentă

a)                  Obiective: dezvoltarea curajului, a încrederii în forțele proprii, depășirea fricii, controlarea sentimentelor

b)                 Momente și tehnici utilizate

-                      folosirea unor exerciții de gimnastică și a unor jocuri de mișcare pentru detensionarea copiilor;

-                      captarea atenției copiilor

-                      expunerea poveștii

-                      relaxarea folosind un fond muzical

Descrierea poveștii

Uneori este greu să cunoaștem cauzele care conduc la anumite comportamente, ce anume îl traumatizează pe copil, de aceea este necesar să atenuăm efectele nefavorabile, fortificând eul copilului. Această poveste vine în sprijinul acestei idei.

Basmul descrie ”viața” unei plante care a crescut într-un loc nepotrivit. De fiecare dată când se ridica mai bine se găsea cineva care să o calce cu un pantof sau cu altceva. Planta însă nu se lăsa ușor bătută și de fiecare dată se ridica. Dar într-o zi ea nu mai avu forța să lupte și se hotărăște să nu se mai ridice. Atunci o găsește un grădinar care o ai din acel loc neprielnic și o răsădește într-un loc cu soare și cu pământ roditor. Însă mica plantă era speriată, se chinuise să crească în alt loc și acum era speriată de această schimbare. Grădinarul i-a vorbit și i-a spus că este normal să îi fie frică, dar nu trebuiie să lăsăm frica să pună stăpânire pe noi. Din acel moment floarea a găsit puterea de a se ridica din nou, iar pe zi ce trecea devenea tot mai frumoasă.

Efecte obținute

În timpul derulării acestei sesiuni copiii s-au comportat satisfăcător, fiind receptivi. S-au observat în special reacții verbale, dată fiind și curiozitatea copiilor (etapa ”de ce-urilor): de ce călcau oamenii plăntuța, oamenii care calcă plante sunt răi, grădinarul este un om bun pentru că a îngrijit-o pe plăntuță.