DEZVOLTAREA SOCIO-EMOȚIONALĂ A ȘCOLARILOR MICI PRIN VALORIFICAREA POVEȘTILOR ȘI A POVESTIRILOR CU ROL TERAPEUTIC (2)

Dezvoltarea socială şi emoţională este unul dintre principalele fundamente ale stării de bine a copiilor, fiind una dintre premisele adaptării optime a acestora la cerinţele mediului înconjurător. Aceasta constituie fundamentul relaţiilor şi al interacţiunilor copiilor de acasă, de la şcoală şi din comunitate, influenţând semnificativ succesul acestora în viaţă şi la şcoală. Încă din primele clipe ale vieţii lor, copiii stabilesc interacţiuni cu părinţii, cu alte persoane din familie, precum şi cu alţi copii şi adulţi. Aceste interacţiuni stimulează dezvoltarea socio-emoţională a copiilor. Există, aşadar, o strânsă legătură între planul social şi cel emoţional. Ambele dimensiuni se completează reciproc şi sunt interdependente. Interacţiunile sociale reuşite conduc la dezvoltarea încrederii în sine şi a autocontrolului.

In general, competenţa socială şi emoţională se referă la abilitatea copilului de a percepe, de a înţelege, de a procesa, de a manageria şi de a exprima aspecte sociale şi emoţionale ale propriei vieţi ce se reflectă în abilităţi sociale, abilităţi interpersonale, abilităţi intrapersonale şi inteligenţă emoţională. Aceasta este fundamentală pentru adaptarea individului, iar anumite componente ale structurii sale reprezintă puternici predictori ai succesului academic. Astfel, copiii cu abilităţi sociale reduse sunt de obicei copii timizi, retraşi. Aceştia sunt respinşi de ceilalţi copii, sunt ironizaţi, nu sunt integraţi în grupul de joacă. Consecinţele pe termen lung a dezvoltării precare a acestei competenţe se reflectă în planul învăţării (reuşite şcolare slabe), în planul emoţional (anxietate, depresie), în planul adaptării sociale (abandon şcolar, delicvenţă juvenilă, consum de substanţe etc.).

 

Competenţa emoţională se referă la abilitatea de recunoaştere, de înţelegere a emoţiilor, elaborare a unui răspuns adecvat la contextul situaţional, precum şi de gestionare a propriilor emoţii la specificul unei situaţii concrete. Emoţiile reprezintă stări afective de scurtă durată care traduc un specific al relaţiilor noastre cu un obiect sau cu o situaţie, având un caracter situaţional. Competenţa emoţională este o însuşire dobândită ce se întemeiază pe inteligenţa emoţională şi indică proporţia în care se reuşeşte transformarea potenţialului în randament şcolar.

Pentru evaluarea stadiului dezvoltării socioemoţionale, profesorii au ca sistem de referinta urmatoarele standarde:

1.   stabilirea de relaţii pozitive cu copiii de vârstă apropiată şi cu adulţii;  

2.   demonstrarea decomportamente prosociale;    

3.   demonstrarea autocunoaşterii;

4.   manifestarea încrederii în sine;

5.   demonstrarea responsabilităţii personale;

6.   manifestarea independentei propriilor actiuni

7.   înţelegerea şi recunoaşterea emoţiilor;

8.   exprimarea emoţională;

9.   controlul propriilor emoţii.

              De asemenea, pentru fiecare standard a fost formulat un număr de indicatori care să permită o evaluare corectă. Acest domeniu se află în strânsă legătură cu cel al limbajului şi al comunicării. Dezvoltarea socială şi emoţională este influenţată de dezvoltarea limbajului. Prin limbaj, copiii interacţionează cu ceilalţi, comunică propriile emoţii, discută despre emoţiile celorlalţi, despre evenimente cu încărcătură emoţională. Copiii cu un nivel redus de dezvoltare a limbajului sau cu tulburări de limbaj întâmpină dificultăţi în stabilirea de relaţii sociale, în comunicarea emoţiilor. De aceea, prin povesti, aceste structuri se formeaza, se cizeleaza si se perfectioneaza. In acest sens, prezentam mai jos cateva povesti cu rol terapeutic in dezvolatarea socio-emotionala, drept bune practici validate prin rezultatele obtinute.

Povestea Balaurii din întuneric

Obiective: dezvoltarea curajului, a încrederii în forțele proprii, depășirea fricii, controlarea sentimentelor

Momente și tehnici utilizate:

-                              folosirea unor exerciții de gimnastică și a unor jocuri de mișcare pentru detensionarea copiilor;

-                          captarea atenției copiilor

-                          expunerea poveștii

-                          relaxarea folosind un fond muzical

              Descrierea poveștii

Acest basm aduce în prim plan un copil care locuia într-o cameră întunecoasă, în care credea că se află un balaur. Copilașului îi era tare frică de balaur, iar pentru a-l potoli acesta îi oferea câte ceva de mâncare. In fiecare zi băiatul îl hrănea pe balaur pentru ca acesta să se potolească. Dar, într-o zi, a uitat să îl hrănească, iar balaurul a început să facă zgomote înfricoșătoare. Nemaiștiind ce să facă, copilul, fiind acum mai curajos, a aprins toate becurile din camera, iar când s-a făcut lumină a observat că balaurul de care se temea era un pisoi ratacit care încerca în continuare să îl sperie. Cu timpul, cei doi au devenit chiar prieteni foarte buni.

 Efecte obținute

Printre efectele acestei povești asupra comportamentului imediat al copiilor de remarcă: atenția acordată poveștii, interes, acoperirea ochilor în special când povesteam despre ferocitatea balaurului, comentarii: eu mă tem de balauri, mi-e frică, de ce stătea balaurul ascuns, unii copii arătau prin expresiile faciale teama; la sfârșitul poveștii fizionomia lor a devenit mai senină.

Povestea Balaurii din sertare

Obiective: dezvoltarea curajului, a curajului de a se exprima, a încrederii în forțele proprii, depășirea fricii, controlarea și exprimarea sentimentelor

Momente și tehnici utilizate

-                              folosirea unor exerciții de gimnastică și a unor jocuri de mișcare pentru detensionarea copiilor;

-                          captarea atenției copiilor

-                          expunerea poveștii

-                          relaxarea folosind un fond muzical

Descrierea poveștii

Povestea este despre o fetiță care avea o mulțime de chei cu care își încuaia toate sertarele. Dacă o întreba cineva despre aceste sertare nu spunea nimănui nimic, îi era frică să vorbească despre ele. Fetița s-a împrietenit cu un băiețel căruia i-a spus că îi este frică să deschidă sertarele pentru că în ele se află balauri. Cu ajutorul băiețelului, fetița s-a înduplecat și a deschis sertarele, numai că în ele nu se aflau balauri așa cum își închipuise fetița.

Efecte obținute

Efectele acestei povești sunt asemănătoare precedentei, copiii fiind tensionați atunci când fetița deschidea sertarele, puneau mâna la ochi, unii plecau capul, erau agitați pe scăunele, dădeau din picioare, la final erau veseli că fetița nu a dat de balauri.

Povestea Tobi și bandajul nevăzut

Obiective: dezvoltarea curajului de a comunica cu cei din jur, dezvoltarea capacității de a exprima emoții

Momente și tehnici utilizate

-                              folosirea unor exerciții de gimnastică și a unor jocuri de mișcare pentru detensionarea copiilor;

-                          captarea atenției copiilor

-                          expunerea poveștii

-                          relaxarea folosind un fond muzical

Descrierea poveștii

Acest basm prezintă istoria unui cățeluș care era foarte vesel și plin de viață, dar care într-o zi s-a schimbat foarte mult. Toți îl întrebau ce pățise, dar Tobi nu putea să spună pentru că el credea că a căpătat un bandaj invizibil, care îl oprea să vorbească cu ceilalți despre ceea ce i se întâmplă și despre ceea ce simte. Tobi se temea că dacă ar vorbi, acest bandaj ar dispărea și, odată cu bandajul, ar fi dispărut și el. Într-o zi, un câine mai bătrân râdea de el zicând că nu știa să înoate, dat Tobi s-a băgat în apă și, deși cam temător la început, a ajuns pe malul celălalt. Atunci a început să se îndoiască în privința bandajului invizibil, s-a pipăit la bot și a văzut că nu se întâmplă nimic, a început să vorbească și nu a dispărut. De atunci Tobi a redevenit cel dinainte, fugind acasă și povestindu-le alor săi tot ce pățise în acest timp.

 Efecte obținute

Povestea are rolul de a-i ajuta pe copii să se exprime, să vorbească despre propriile trăiri și despre experințele pe care le trăiește. În timpul povestirii copiii au fost receptivi, atenți, o parte își ascundeau privirea sau puneau capul în pământ.

Povestea Cum a învățat aricelul să mormăie ca un ursuleț

Obiective: dezvoltarea capacității de integrare, reglarea emoțiilor, încrederea în sine

Momente și tehnici utilizate

-                              folosirea unor exerciții de gimnastică și a unor jocuri de mișcare pentru detensionarea copiilor;

-                          captarea atenției copiilor

-                          expunerea poveștii

-                          relaxarea folosind un fond muzical

Descrierea poveștii

În acest basm este vorba despre un aricel care, nemaiputând să stea lângă mama lui, fiindcă aceasta nu știa să aibă grijă de el, a plecat în pădure. Dar aricelul, cu oricine s-ar fi întâlnit își ridica țepii și era gata de atac. Ajuns la o ursoaică care își hrănea puii, a avut același comportament, dar ursoaica l-a învățat să folosească țepii doar atunci când este cu adevărat în pericol, pentru că altfel reușește să îi alunge pe ceilalți de lângă el.

Efecte obținute

Dificultăţile de acomodare, de stabilire a relaţiilor interpersonaie se datorează de cele mai multe ori incapacităţii, inabilităţii de exprimare şi de comunicare cu cei din jur. Pe parcursul acestei povești copiii au manifestat interes, fiind receptivi și atenți. Izolat au existat cazuri în care unii copii nu mai erau atenți.

Povestea Ursul îmblânzit

Obiective: dezvoltarea capacității de integrare, reglarea emoțiilor, exprimarea emoțiilor într-o manieră potrivită, încrederea în sine

Momente și tehnici utilizate

-                              folosirea unor exerciții de gimnastică și a unor jocuri de mișcare pentru detensionarea copiilor;

-                          captarea atenției copiilor

-                          expunerea poveștii

-                          relaxarea folosind un fond muzical

Descrierea poveștii

Basmul este despre un urs de la grădina zoologică care era foarte rău și fioros. Nimeni nu se putea apropia de el fiindcă el devenea foarte violent. Dar în sinea lui ursul era trist fiindcă nu avea o cușcă mai mare și fiindcă nu era la un loc cu celelalte animale și a crezut că dacă se va comporta așa va obține ceea ce își va dori. Dar s-a înșelat. Într-o zi la grădină a venit un nouă îngrijitoare care părea că înțelege foarte bine animalele. Acea îngrijitoare venea și se interesa mereu de ursul cel fioros, chiar vorbea cu el, era blândă. Ursul a înțeles că această îngrijitoare îl poate scăpa de tristețea lui și a început să devină mai bun și mai ascultător, ca în final să fie mutat într-un spațiu mai mare.

Efecte obținute

În decursul acestei sesiuni s-au putut constata următoarele comportamente din partea copiilor: încruntare, în special din partea celor mai violenți, unii coborau privirea, erau agitați. majoritatea au fost atenți pe parcursul întregii povestiri.

Povestea Puicuța și scaietele cel țepos

Obiective: dezvoltarea capacității de a exprima și înțelege emoții

Momente și tehnici utilizate

-                              folosirea unor exerciții de gimnastică și a unor jocuri de mișcare pentru detensionarea copiilor;

-                          captarea atenției copiilor

-                          expunerea poveștii

-                          relaxarea folosind un fond muzical

Descrierea poveștii

Un copil dezamăgit de insuccesele sale, pierde dorinţa de a mai comunica, este hiperemotiv. Această poveste descrie situația unei puicuțe care se află în această situație. Din această cauză este mai singuratică și mai tristă și îieste frică să vorbească despre ceea ce simte. Dar într-o zi vizează un cal alb fermecat care o ajută să scape de scaietele țepos care o împiedica să se exprime oridecăteori cineva o necăjea. De asemenea calul a ajutat-o să își facă o prietenă fermecată, o ființă aurie care se găsea chiar în scaiete și cu care puicuța putea vorbi despre orice. Astfel puicuța s-a schimbat și a început să vorbească despre gândurile și sentimentele sale.

Efecte obținute

Copiii au fost interesați în a asculta această poveste, au fost atenți majoritatea dintree ei, unii au manifestat comportamente întâlnite și la alte sesiuni: coborârea privirii, lacrimi în ochi, râsete din partea unora.

Perioada școlară mică se prefigurează ca fiind una de importante achiziții, atât în plan fizic, cognitiv, cât și socio-emoțional, este momentul când se produc schimbări semnificative în viața copilului, acesta devenind mai independent, se dezvoltă comportamentul de autoservire, se dezvoltă procesele psihice, se conturează primele elemenate ale sferei socio-emoționale. Activitatea psihica fundamentală este jocul, alături de care se adaugă poveștile ca resurse de cunoaștere și de lărgire a orizontului copilului, de explorare a sinelui și a celorlalți, a mediului înconjurător etc, alături de alte activități ce vin în sprijinul dezvoltării integrale și armonioase a copilului, în vederea integrării sale adecvate în societate. Fiecare copil se naște cu un potențial cu care l-a înzestrat natura. Acest potențial trebuie cunoscut și dezvoltat, astfel încât copilul să îl poată duce la îndeplinire. De aceea este important să oferim un suport afectiv și emoțional activității și tuturor experiențelor în care este implicat copilul, fortificându-i eul. Cu toate acestea, oricât ne-am strădui copiii sunt supuși de cele mai multe ori greșelilor pe care le fac adulții, uneori inconștient, greșeli care pot tulbura profund cursul normal al evoluției copilului. În acest sens se găsesc utile multiplele programe ce vin în sprijinul acestor copii care întâmpină probleme și nu numai.

Utilitatea utilizării poveștilor terapeutice pentru copiii școlari mici s-a dovedit a fi o modalitate care nu dăunează în niciun fel copilului și nu îl traumatizează, așa cum se întâmplă cu măsurile tradiționale aplicate în vederea disciplinării lui, în vederea învățării unor comportamente acceptabile. De multe ori, se întâmplă ca unele măsuri aplicate în acest sens mai mult să inhibe personalitatea copilului, să îl împiedice să se exprime din frica de a nu fi ridiculizat, să se izoleze tocmai din teama că poate ceilalți vor râde că nu face lucrurile bine. Toate aceste comportamente își au cauza în proasta relaționare dintre adult și copil. Astfel, beneficiind de o bună cunoaștere a schimbărilor și caracteristicilor pe care le dobândește copilul cu fiecare etapă de vârstă, ca punct de plecare, intrând în amănuntul vieții emoționale și a transformărilor și achizițiilor ce au loc în această perioadă, precum și utilizând beneficiile poveștior terapeutice se pot implementa programe de intervenție care să vizeze dezvoltarea în plan emoțional a copiilor preșcoalari. Este uimitor cum, fără a leza în vreun fel copilul, se pot înregistra progrese remarcabile. Ridicatul vocii, jignirea copilului, ironizarea lui, punerea lui într-o postură inferioară sunt lucruri greu de suportat, mai ales dacă vin din partea părinților. În acest sens, pentru a evita pe cât posibil astfel de comportamente este util desfășurarea unor programe și de educare a părinților, de ce nu, utilizând tot poveștile terapeutice. Este bine știut că atunci când li se spune direct adulților în general că nu procedează corect într-o anumită privință, mai ales dacă vine vorba de educarea propriului copil, nu este întocmai confortabil, iar efectele s-ar putea să nu fie cele scontate.

 

Rezultatele mai multor cercetari in domeniu au dus la concluzia că rolul jocurilor didactice și al poveștilor în dezvoltarea limbajului la preșcolari si la scolarii mici, organizate prin activități de tip integrat, cu sarcini pe măsura posibilităților copiilor, asigură participarea activă și creativă a acestora în ceea ce privește însușirea de cunoștințe, inclusiv promovarea valorilor moral-patriotice, cum ar fi eroismul, compasiunea, curajul, onestitatea, dar si dragostea fata de  membrii familiei, de casa parinteasca, de istoria si de frumusetile patriei,etc.