Evaluarea persoanelor cu cerinţe educative speciale reprezintă un proces fundamental în psihopedagogia specială, prin care se urmăreşte cunoaşterea complexă a acestora în plan medical, psihologic, educaţional şi social a acestora, cuprinzând întreaga problematică întâmpinată de către acestia în mediul lor obişnuit de viaţă.

Evaluarea trebuie înţeleasă ca un proces complex, continuu, dinamic, de cunoaştere şi estimare cantitativă şi calitativă a particularităţilor dezvoltării şi a capacităţii de învăţare a copilului, de planificare şi programare care orientează elaborarea planului de servicii personalizat şi  programele de intervenţie personalizate.

Pentru cadru didactic, evaluarea este un prim instrument ce îi confera o imagine asupra acţiunii sale.

Instrumentele pentru evaluarea copiilor cu cerinţe educative speciale vizează:

• Psihomotricitatea, care cuprinde:

1. achiziţia abilităţilor perceptiv-motrice (motricitatea globală, motricitatea fină);
2. conduite perceptiv-motrice (schema corporală şi lateralitatea; orientarea, organizarea şi structurarea spaţio-temporală),

• Precepţia vizuală. Elevii cu dificultăţi de învăţare a cititului prezintă tulburări în trei domenii distincte: discriminare vizuală, ordine vizuală, memorie vizuală.
• Percepţia auditivă se referă la tulburările de percepţie auditivă şi memoria auditivă.
• Limbajul. Prin formă, limbajul are următoarele componente: fonologia – sunetele şi secvenţele de sunete permise de limbaj; morfologia – cea mai mică unitate cu semnificaţie lingvistică, de la rădăcină, până la inflexiunile de pronunţie ce pot modifica semnificaţia; sintaxa – regulile ce guvernează ordinea cuvintelor şi construcţia frazelor.
• Dezvoltarea intelectuală. Particularităţile procesului cognitiv ale elevilor cu dificultăţi de învăţare sunt: percepţia confuză, aptitudini parţiale de rezolvare a problemelor, slabe aptitudini verbale, relaţiile spaţiale, instabilitatea perceptivă, necesitatea preciziei, comportamentul impulsiv, lipsa de reflecţie, aptitudini de planificare, aptitudine pasivă privind învăţarea, înţelegerea raporturilor, lipsa de evaluare a ipotezelor, gândirea logică, comunicarea egocentrică, răspunsuri prin tatonări, eficienţa transferului vizual, dificultăţi de discriminare figură-fond, lipsa generalizărilor, memorie mediocră, lipsa de cunoştinţe generale.
• Factori sociali şi personali: imaginea de sine şi comportamentul.

Au fost identificate următoarele etape  principale in demersul evaluativ în cazul elevilor cu cerinţe educative speciale:

1. Evaluarea iniţială.

Evaluarea initiala este constatativă, obiectivele sale fiind:

• Identificarea, inventarierea, clasificarea, diagnosticarea;
• Stabilirea nivelului de performanţe sau a potenţialului actual al copilului;
• Estimarea/prognoza dezvoltării ulterioare, bazată pe potenţialul individual şi integrat al copilului;
• Stabilirea încadrării: pe grad sau nivel educaţional etc.;
• Stabilirea parametrilor programului de intervenţie personalizat.

2. Evaluarea continuă/formativă

         Este un tip de evaluare care evidenţiază nivelul potenţial al dezvoltării şi urmăreşte iniţierea unor programe de antrenament al operaţiilor mintale; ea nu este centrată pe deficit, ci evidenţiază ceea ce ştie şi ce poate copilul, ce deprinderi şi abilităţi are într-o anumită etapă a dezvoltării sale.

3. Evaluarea finală are ca obiective:

• Estimarea eficacităţii intervenţiei sau a programului;
• Modificarea PSP (Plan de Servicii Personalizat) în funcţie de constatări;
• Reevaluarea copilului şi reconsiderarea deciziei.

O formă eficientă de evaluare în condiţiile educaţiei din şcoala incluzivă constă în evaluarea dialogată, participativă, consensuală, un proces în care sunt negociate şi aduse la un consens diferitele interese, valori şi puncte de vedere, între educator şi elev. Evaluarea participativă, consensuală – are la bază responsabilitatea împărtăşită între elev şi educator, iar accentul se pune pe cooperare, colaborare şi pe procesul învăţării. Astfel, noţiunea de evaluare îşi lărgeşte sfera de cuprindere şi nu se opreşte doar la conţinuturile vehiculate în şcoală, la rezultatele obţinute de elev (cunoştinţe, informaţii, priceperi, deprinderi, capacităţi, modele de comportament, trăsături atitudinale etc.), ci se extinde de la rezultatele obţinute către procesul de învăţare derulat în situaţii şi contexte diferite, inclusiv în afara şcolii (nonformal şi informal).

Evaluarea capacităţii de învăţare, precum şi evaluarea periodică a stării de progres/regres în dezvoltarea bio-psihoeducaţională a elevului se face prin probe de evaluare a nivelului de cunoştinţe şi competenţe. Aceste probe vor fi prelucrate, adaptate şi utilizate, ţinându-se seama de tipul şi gradul de deficienţă. Probele de evaluare la activităţi sau pe unitatea de învăţare sunt diferenţiate, pe grupe de nivel, nivel bazal şi nivel superior. Fiecare probă de evaluare urmăreşte anumite achiziţii, abilităţi şi atitudini ale elevilor în funcţie de particularităţile lor.

Tehnici eficiente de evaluare sunt autoevaluarea şi evaluarea colegială. Prin aceste tehnici se urmăreşte stimularea încrederii în sine, dezvoltarea spiritului critic şi autocritic, formarea şi dezvoltarea valorilor morale, dezvoltarea atitudinii pozitive şi a empatiei, cooperarea constructivă între elevi în procesul instructiv-educativ.

      Cunoaşterea particularităţilor psihopedagogice ale fiecărui copil cu cerinţe educative speciale, indiferent de tipul deficienţei, precum şi stabilirea unui diagnostic diferenţiat au la bază o serie de metode ştinţifice grupate în două mari categorii:

1. Metode şi tehnici accesibile tuturor categoriilor de specialişti (cadre didactice, instructori de educaţie, specialişti terapeuţi, etc): observaţia, convorbirea, explicaţia, conversaţia euristică, exerciţiul, demonstraţia, studiul de caz, metoda aprecierii obiective, probe de evaluare scrise şi orale la diferite discipline, probe de evaluare practică,
2. Metode şi tehnici de uz intern, folosite de persoane care au o pregătire specială în acest scop (diagnosticieni, psihologi, psihopedagogi, pedagogi, consilieri şcolari) : chestionarele / inventarele de personalitate, testele de inteligenţă generală, testele de inteligenţă globală, testele de aptitudini, probe pentru evaluarea activităţii psihice (percepţia, afectivitatea, limbajul, imaginaţia, memoria, atenţia), probe de evaluare a nivelului intelectual pentru diferite deficienţe, etc..

         Evaluarea scrisa se foloseste destul de frecvent in procesul de invatamant. Pentru ca aceasta sa decurga bine, iar elevii sa se adapteze la ea sunt necesare cateva masuri specifice copiilor cu TSI si anume:

- scrierea răspunsurilor pe o foaie separată pentru a se putea concentra pe răspunsuri și nu pe cum să le încadreze într-un spațiu mic,
- asigurea unor fișe ordonate cu instrucțiuni simple și câteva imagini explicative,
- scrierea cerințelor cu o culoare diferită,
- spațierea clară a cuvintelor și a problemelor pe pagină,
- realizarea probei scrise prin dictarea conţinutului acestuia de către copil către cadrul didactic,
- descompunerea testelor și/sau instrucțiunilor în cerințe scrise, scurte,
- punerea la dispoziția elevului un spațiu liniștit pentru ca acesta să poată citi cu voce tare cerințele testelor, fără a deranja alți colegi
- oferirea unor fișe de lucru cu mai puține întrebări și probleme,
- oferirea frecventă a testelor scurte, în locul testelor mai ample care cuprind un întreg capitol,
- anunţarea din timp a testelor si verificarilor, cu cel puţin 24 de ore înainte,
- asigurarea unui timp suplimentar (30-60 de minute) pentru execuţia probelor sau se asigurarea verificări cu mai puţine cerinţe,
- introducerea probelor informatizate,
- asigurarea citirii cu voce tare de către profesor a sarcinilor de efectuat în timpul verificărilor. Subiectele se citesc pe rând, în ordinea în care se elaborează lucrarea,
- asigurarea folosirii instrumentelor compensative atât la probele scrise, cât şi la cele orale (de ex. asigurarea folosirii calculatorului de buzunar/birou, tabla pitagoreică sau tabele cu formule),
- in funcţie de situaţie, conceperea evaluărilor astfel încât să limiteze scrisul (de exemplu, exerciţii cu spaţiu de completat, exerciţii de bifat, unit etc.),
- la notarea/evaluarea testelor scrise se ţine cont de conţinut, nu de formă.