CUPRINS
- Bune practici ce stau la baza teoriilor privind dezvoltarea carierei
- Tipul de personalitate și cariera profesională
1. BUNE PRACTICI CE STAU LA BAZA TEORIILOR PRIVIND DEZVOLTAREA CARIEREI
Teoriile carierei ajută la clarificarea procesului de orientare şi oferă îndrumări pentru practicieni. Una dintre cele mai cunoscute teorii, cea a luiHollanda avut o influenţă majoră asupra elaborării de chestionare şi alte materiale de sprijin pentru activităţile de consiliere. Dezvoltarea ca şi componentă a consilierii şi orientării carierei este ilustrată prin teoria cu privire la durata şi spaţiul de viaţă aparţinând luiSuper.Această teorie robustă şi cuprinzătoare oferă un cadru excelent pentru elaborarea programelor de intervenţie în carieră. Procesul de dezvoltare a carierei poate fi considerat şi proces de învăţare. Acesta este documentat cu ajutorul teoriei învăţării sociale a luiKrumboltz.Aspectul actual al procesului de luarea a deciziei a fost, de asemenea, subiect al teoriei dezvoltării. Un model compensatoriu este explicat prin referire la modelul aşteptărilor elaborat deVroom.
TEORIA LUI SUPER - DURATA DE VIAŢĂ ŞI SPAŢIUL DE VIAŢĂ.Deşi această teorie reprezintă rezultatul a 60 de ani de cercetări şi reflecţii şi de feedback de la practicieni, Super nu consideră că teoria lui este „comprehensivă", ci doar o „teorie segmentală", care se mai poate încă dezvolta. După părerea lui, teoria duratei vieţii şi spaţiului de viaţă este de fapt un set de teorii reunite în mod larg, care se ocupă de aspectele specifice ale dezvoltării carierei şi formează cadrul unei înţelegeri mai bune a procesului de dezvoltare a carierei şi a consilierii. Această teorie este construită în jurul a 14 afirmaţii care pot fi grupate în jurul unor componente cheie mai ample ale procesului de dezvoltare a carierei. Fundamentală în această teorie este ideeaconcepţiei de sine.Aceasta este semnificaţia subiectivă acordată calităţilor, intereselor, valorilor şi alegerilor, precum şi modului în care ele sunt integrate în temele de viaţă. Această semnificaţie subiectivă poate fi diferită faţă de măsurătorile obiective prin care se identifică o persoană. Potrivirea dintre perspectivele subiective şi obiective ne oferă o idee despre „realismul" şi „acurateţea" auto-evaluării. Concepţia de sine este definitorie pentru toate rolurile din viaţă, din aceasta făcând parte şi concepţia despre carieră. Totalitatea conceptelor despre sine oferă imaginea despre sine. Super şi-a întemeiat afirmaţiile pe observaţia potrivit careia sfera de calităţi, caracteristici personale şi alte trăsături necesare pentru cele mai multe ocupaţii este limitată. Nu există foarte multe ocupaţii care să aibă nevoie de o deprindere, calitate sau cunoştinţe atât de specifice, încât să-i excludă pe cei mai mulţi oameni. Pe de altă parte, sfera calităţilor şi a caracteristicilor celor mai multe persoane este atât de amplă, încât fiecare persoană îndeplineşte cerinţele necesare pentru a avea succes în multe ocupaţii. Evident, persoana care va îndeplini cel mai bine cerinţele necesare pentru munca respectivă va avea, probabil, cele mai bune performanţe. Pe de altă parte, persoana care posedă mai puţine trăsături ideale pentru munca respectivă va avea performanţe mai puţin strălucite, dar atât timp cât persoana depăşeşte minimul cerut, performanţa va rămâne satisfăcătoare.
În toate ocupaţiile, modelul de calităţi şi deprinderi pentru respectiva ocupaţie este supus schimbării. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu persoanele. Sub influenţa procesului de învăţare din momentul exercitării unei profesii, persoana poate să-şi lărgească şi să-şi îmbunătăţească deprinderile, ba chiar să-şi dezvolte o altă concepţie de sine.
Fiecare stadiu de dezvoltare se caracterizează prin anumite activităţi specifice şi este legat, într-o anumită măsură, de vârstă. Conceptul stadiului de viaţă este susţinut de mulţi autori şi cercetări ştiinţifice, deşi pot exista anumite discrepanţe referitore la vârstă şi stadii. După părerea lui Super, se pot identifica următoarelestadii:
• Stadiul de creştere(de la 4 la 10 ani) care include patru sarcini de dezvoltare majore: apariţia preocupării pentru viitor (preocuparea pentru carieră), creşterea controlului personal asupra propriei vieţi (controlul), convingerea că trebuie să fie obţinute rezultate în şcoală şi la muncă (convingerea) şi dobândirea unor deprinderi şi atitudini de muncă competentă (competenţa).
• Stadiul de explorare(de la 14 la 24 de ani) presupune conştientizarea faptului că ocupaţia este unul din aspectele esenţiale ale vieţii: tânărul adolescent îşi va exprimaopţiunile de carieră.Acestea sunt, adesea, nerealiste şi temporare. Prin făurirea unor visuri şi prin testarea în condiţii nepericuloase (activităţi la şcoală, jocuri pe roluri cu colegii de generaţieetc.),adolescentul îşi va dezvolta o mai bună înţelegere a propriei persoane şi a lumii înconjurătoare(cristalizarea identităţii).Aceasta va conduce la restrângerea cercului de opţiuni şi va ajuta adolescenţii să devină mai realişti(specificarea alegerii).După partea iniţială a acestui stadiu, adolescentul mai mare sau deja tânărul adult, în funcţie de situaţia individuală şi de cariera educaţională,va încerca să exercite o ocupaţie şi deci, să facă o alegere ocupaţională.
• Stadiul de stabilizare(de la24la44de ani) este legat de întâlnirea cu adevărata experienţă de muncă. Tânărul adult trebuie să-şi asigure locul într-o organizaţie, prin adaptarea la regulile acesteia şi prin performanţe satisfăcătoare. Faza de mijloc a acestui stadiu implică şi consolidarea poziţiei prin acumularea de eficienţă şi dexteritate. A treia sarcină este avansarea la noi niveluri de responsabilitate. Această ultimă sarcină nu este mereu evidentă şi realizată întotdeauna de mulţi lucrători.
• Stadiul de menţinere(de la45la65de ani) este stadiul preocupării pentru efectuarea în mod satisfăcător a muncii, menţinerea în funcţie prin revizuiri, schimbări şi introducerea de inovaţii pentru a se evita rutina sau pentru a se descoperi noi provocări. Este şi stadiul problemelor (crizei) de la mijlocul vieţii(„chiar îmi doresc să fac acest lucru următorii20de ani?")
• Dezangajarea(peste vârsta de65de ani) implică acea parte a vieţii caracterizată prin despărţirea de ocupaţie şi pensionare. Aceasta va conduce la o nouă structură şi stil de viaţă. Oamenii pot fi ajutaţi îndezvoltarea cariereidacă li se acordăsprijin în dezvoltarea abilităţilor de a explora şi de a alege şi în a-şi identifica intereselesi în a-şidescoperi punctele forte şi pe cele slabeşi construi oimagine de sine pozitivă.
Aceasta înseamnă că în programele de orientare şcolară, elevii trebuie să aibă posibilitatea de a seauto-explora,în aşa fel încât să-şi descopere propriile preferinţe, capacităţi etc. Trebuie, de asemenea, săexploreze mediul pieţei muncii,nu numai să dobândească cunoştinţe mai bune despre aceasta, ci să şi testeze ceea ce se potriveşte cu profilul lor. Şi, în sfârşit, se pune problemapregătirii pentru luarea deciziei.
Importanţa acestei teorii pentru practica orientării este extrem de mare. Aceasta oferă un cadru pentru intervenţia în cariera unor persoane precum şi pentru activităţi de educaţie în vederea alegerii carierei în mediul şcolar sau în afara acestuia.
Consilierea individuală este construită în jurul a ceea ce Super numeşte„Evaluarea şi Consilierea Dezvoltării Carierei"(C-DAC). Acest program reprezintă un model intrinsec de potrivire, dar adaugă o nouă dimensiune legată de proeminenţa acestor roluri, de valori, de maturitatea şi adaptabilitatea carierei şi de conceptul ocupaţional despre sine.
Deşi abordarea C-DAC precum şi modelul Holland sunt construite în jurul mai multor teste şi chestionare elaborate de Super şi echipa acestuia, aplicabilitatea acestora este mai puţin rigidă. Întregul sprijin acordat nu este foarte mult legat de test. Informaţiile esenţiale necesare pentru activităţile de consiliere pot fi adunate în moduri diferite. Pot fi folositemetode ca observaţia, interviul, dar se poate apela şi la testele standardizate etc.
Cele mai importante în cadrul acestei teorii sunt conceptele utilizate pentru a nuanţa ideea de potrivire (proeminenţa rolurilor de viaţă, identitatea vocaţională, maturitatea, conceptul vocaţional despre sine) şi pentru conştientizarea faptului că această corelare este un proces continuu, repetat ori de câte ori elevul trebuie să ia o decizie în legătură cu cariera sa. Aceasta sprijină noţiunea uneiconsilieri ciclice şi a unui proces evolutiv.
De asemenea, pentru practica orientării şcolare, în această teorie este foarte importantă recunoaşterea importanţei mediului şi a unor indicaţii asupra modului în care poate fi înţeles rolul acestuia.
TEORIA ÎNVĂŢĂRII SOCIALE A LUI KRUMBOLTZ.Teoria lui Krumboltz (Mitchell & Krumboltz, 1996) se bazează pe teoria învăţării sociale a lui Albert Bandura (1977) şi subliniază teoria consolidării. Krumboltz identificăpatru factori care influenţează luarea deciziei cu privire la carieră:
• Zestrea genetică şi calităţile speciale.Anumiţi factori biologici moşteniţi, cum ar fi rasa, sexul, aspectul fizic pot avea o acţiune restrictivă asupra evoluţiei carierei. Alţi factori influenţaţi cel puţin parţial de moştenire, inclusiv anumite calităţi speciale cum ar fi cele muzicale sau în domeniul artelor plastice, coordonarea fizică, pot fixa de asemenea anumite limite.
• Condiţiile şi evenimentele de mediu.Factorul mediu include toate influenţele care se află în afara controlului individului, dar care pot influenţa ambianţa în care există individul. Anumite influenţe pot fi de origine umană (de ex., condiţiile de pregătire, legislaţia muncii, situaţia economică etc.), altele se pot datora unor forţe naturale (condiţii climaterice, existenţa resurselor naturale etc.).
• Experienţele de învăţare.Toate experienţele anterioare de învăţare influenţează procesul curent de învăţare al individului. Krumboltz, deşi recunoaşte complexitatea procesului de învăţare, identifică numai două tipuri de învăţare: experienţele de învăţare instrumentale (situaţii în care individul acţionează asupra mediului pentru a produce anumite rezultate) şi experienţele de învăţare asociative (situaţii în care individul învaţă prin reacţie la stimuli, prin observarea unor modele sau prin îmbinarea a două evenimente).• Calităţile de abordare a sarcinii.Acestea sunt calităţile pe care le manifestă individul atunci când se angajează într-o sarcină nouă (de exemplu, deprinderile de muncă, standardele de performanţă, calităţile perceptive etc.). Individul se confruntă în mod constant cu experienţe de învăţare; reacţia individului va conduce la consecinţe care vor fi urmate, fiecare din ele, de recompense sau pedepse, iar acestea, la rândul lor, vor influenţa individul. Interacţiunea dintre stimulii primiţi (experienţa de învăţare) şi reacţiile la consecinţele produse va modela individul ca pe o persoană unică. Modelarea acţionează printrei tipuri de consecinţe:
(1) generalizarea auto-observării(este declararea deschisă sau disimulată a propriilor performanţe în legătură cu standardele învăţării)
(2) dezvoltarea calităţilor de abordare a sarcinii(eforturi ale persoanei de a proiecta în viitor generalizările auto-observaţiei pentru a face previziuni asupra viitorului)
(3) acţionarea(acestea reprezintă implementarea unor comportamente cum ar fi: căutarea sau schimbarea unui loc de muncă). Comportamentul prezent produce anumite consecinţe care afectează comportamentul viitor.
Pe scurt, această teorie se bazează pe ideea că persoana intră într-un anumit mediu (lumea) cu o anumită zestre genetică. În timp ce creşte, ea se va confrunta cu diverse evenimente (sociale, economice, culturale etc.). Astfel, persoana va învăţa din aceste confruntări şi va aplica (acţiona) ceea ce a învăţat la noile evenimente şi confruntări. Aceasta va conduce la feedback-ul de la alte persoane (uneori persoane care pot fi considerate drept roluri-model) şi va crea o imagine asupra succesului sau eşecului propriilor acţiuni. Totalitatea acestor reacţii va influenţa noile alegeri ale individului ori de câte ori acesta va trebuie să opteze şi va ajuta la creşterea probabilităţii efectuării unor alegeri care să evite pe viitor eşecurile. Acest proces de învăţare este un proces continuu, care durează toată viaţa, deoarece atât individul, cât şi mediul se schimbă în mod constant.
Din această teorie aflăm căevoluţia carierei este un proces de învăţare care durează toată viaţa.Individul începe cu unpotenţial de creştere iniţial,dar acestpotenţial este modelat de mediu şi de interacţiunea dintre mediu şi individ.Confruntarea dintre aceste două elemente conduce procesul de învăţare.
Pentru consilieri şi alte persoane implicate în sprijinirea procesului de evoluţie a carierei în cadrul sistemului şcolar, este important:
• să înţeleagă că procesul de orientare începe de la vârsta şcolară mică şi continuă pe tot parcursul şcolarităţii.
• să creeze toate oportunităţile posibile pentru ca elevii să-şi confrunte potenţialul cu mediul.
Asadar este esenţial să se creeze situaţii în care elevii să-şi testeze convingerile, aşteptările, calităţile, abilităţile, valorile în legătură cu aspecte care pot fi importante pentru deciziile şi evoluţia carierei lor viitoare. Aici pot fi inclusevizite la întreprinderi, perioade de internat, proiecte şcolare etc. - o confruntare cu modelele de roluri care pot oferi feedback elevilor. Se pot include şi prezentări la clasă făcute de personalităţi respectate, interviuri etc.
MODELUL AŞTEPTĂRILOR ELABORAT DE VROOM
Teoriile anterioare se ocupau de procesul de dezvoltare şi de alegere a unei cariere. Desi luarea deciziei reprezinta un aspect important in acest proces, totuşi cele mai multe dintre aceste teorii acordă puţină atenţie modului în care indivizii iau decizii.
Există un mare număr de teorii care insa se ocupă în amănunt de modul în care se iau deciziile. Unele dintre acestea sunt oarecum descriptive, în timp ce altele sunt mai degrabă prescriptive. Un exemplu bine cunoscut este aşa-numitul „model al aşteptărilor" elaborat de Vroom (1964). În conformitate cu acest model, indivizii încearcă să ia deciziile în aşa fel încât să ajungă la rezultatele cele mai dorite şi să evite rezultatele indezirabile. De fapt,ei încearcă să obţină cea mai înaltă „compensaţie". Tocmai de acea modelul mai este numit şi „modelul compensatoriu".
Când un individ trebuie să ia o decizie, este de aşteptat să se gândească la mai multe „rezultate" care pot fi importante. Pentru fiecare dintre acestea, individul face o evaluare, stabilind cât de dezirabile sunt.Dezirabilitatea unui rezultat se numeşte „valenţă".Pe lângă valenţă, individul va estima, pe baza experienţei dobândite, dar şi a stereotipurilor referitoare la ocupaţii, în ce măsură alternativele (ocupaţiile) dintre care trebuie să aleagă îl pot ajuta să-şi atingă rezultatul.Aceasta se numeşte „probabilitatea" sau „instrumentalitatea" alternativei (ocupaţiei) de a asigura setul de rezultate dorite.
În final, individul multiplică (conştient sau inconştient) pentru fiecare rezultat „valenţa rezultatului" cu „probabilitatea alternativei" şi însumează aceste produse pentru toate rezultatele posibile. Suma se numeşte„dezirabilitatea" alternativei. În principiu, persoana va trebui să aleagă alternativa cu cea mai mare dezirabilitate.
Cu toate acestea, cele mai multe persoane ştiu foarte bine că nu toate alternativele (ocupaţiile) le sunt deschise. O persoană cu calităţi foarte slabe la matematică ştie foarte bine că nu va putea niciodată să devină inginer. Toate persoanele au convingeri foarte clare cu privire la posibilitatea de realizare a alternativelor (ocupaţiilor). Această convingere se numeşte„aşteptare"şi poate fi exprimată ca un fel de şansă.
Dacă „speranţa" este înmulţită cu „dezirabilitatea" alternativei, se face o estimare a„forţei" sau presiunii de a alege această alternativă.În principiu, persoana ar trebui să aleagă alternativa cu cea mai mare „forţă", pentru că aceasta va duce la cel mai înalt nivel de „compensaţie" (satisfacţie) şi este o alternativă realizabilă.
Modelul compensatoriu (Vroom, 1964) este, fără îndoială, o modalitate interesantă de abordare pentru a-i ajuta pe elevi să înţeleagă cum să facă o alegere. Dar, acesta este încă şi mai interesant pentru că îi poate sprijini pe tineri să-şi dezvolte o mai bună înţelegere a speranţelor, convingerilor, valorilor, intereselor lor. Evident, prin analiza rezultatelor pe care le doreşte o persoană, se realizează un anumit cadru ce îi permite elevului să-şi dezvolte o înţelegere mai bună a ceea ce vrea cu adevărat şi a importanţei fiecărui rezultat pentru el.
Reflectând asupra convingerii realismului unei anumite opţiuni (şansa de a pătrunde în acea ocupaţie) elevul poate să-şi dezvolte o viziune mai matură asupra posibilelor alternative. În mod deosebit, aceasta se leagă de explorarea ocupaţiilor şi a rezultatelor la care se poate ajunge în profesie.
Din cele mai multe teorii, practicianul poate deduce indicaţii asupra modului în care să elaboreze orientarea profesională în practică sau cum să justifice anumite intervenţii făcute.
Concluzii privind teoriile de mai sus:
• Holland clarifică modul în care funcţionează ideea de "potrivire" şi importanţa profilului „intereselor" elevului
• Super arată clar că orientarea carierei este un proces de evoluţie care durează întreaga viaţă, urmând un maxi-ciclu, dar în care reapar mini-cicluri ori de câte ori trebuie să se ia o decizie. El oferă o explicaţie cu privire la modul în care evoluţia este rezultatul unei interacţiuni între indivizi, luarea deciziei şi mediu. Se explică, de asemenea, modul în care „profilul evoluţiei carierei" (maturitatea carierei) joacă un rol cheie în dezvoltare.
• Krumboltz explică modul în care se ajunge la decizii printr-un proces de învăţare care durează întreaga viaţă. El subliniază, de asemenea, relaţia reciprocă dintre individ şi mediu. Această teorie ne oferă indicaţii cu privire la un posibil rol al situaţiilor de învăţare şi asupra rolului „modelelor" în procesul de luare a deciziei.
• Vroom oferă un model descriptiv care permite înţelegerea modului în care o persoană ajunge la o decizie legată de carieră prin maximizarea beneficiilor unei decizi. Deşi pot exista anumite dubii cu privire la aplicabilitatea acestei teorii, mesajul este clar: în multe cazuri individul încearcă să aleagă opţiunea cea mai potrivită pentru sine.
Cele mai multe dintre acest teorii au fost aplicate prin elaborarea unui mare număr de teste, inventare, programe de intervenţie, programe de intervenţii computerizate etc., care sunt disponibile în comerţ. Problema principală cu toate aceste materiale este costul utilizării lor şi dubiile cu privire la aplicabilitatea lor în alte culturi.
Importanţa teoriilor nu constă în aceste materiale, ci în posibilitatea de a le utiliza ca linii directoare sau cadru pentru o mai bună înţelegere a procesului de dezvoltare a carierei sau ca bază pentru crearea de programe pentru dezvoltarea carierei.
2. TIPUL DE PERSONALITATE ȘI CARIERA
Prima lucrare modernă despre teoria carierei întitulatăAlege-ţi cariera,de Frank Parsons a apărută în 1909. Modelulpotrivirii,bazat pe înţelegerea propriei persoane, a necesităţilor locului de muncă şi a alegerii bazate pe un proces de raţionament real este în continuare reperul care se află la baza multor teorii, precum şi a practicii de orientare a carierei. În mod deosebit, modelele de educaţie în vederea dezvoltării unei cariere, folosite în multe ţări, se bazează, în mare măsură, pe ideea acestei potriviri.
Teoria lui Holland(1997), despre care am amintit in capitolul precedent, este un exemplu de teorietrăsătură - factor.Aceasta se bazează pe mai multe afirmaţii:
1. Personalitatea individului este factorul primar în alegerea profesiei.
2. Profilul intereselor reflectă personalitatea.
3. Indivizii dezvoltă păreri stereotipe cu privire la ocupaţii (de ex., considerăm că un contabil este punctual, relativ introvertit, nesociabil etc.). Aceste opinii ne modelează părerea despre ocupaţii şi joacă un rol fundamental în alegerea ocupaţiei.
4. Orice persoană îşi caută o ocupaţie care să fie congruentă cu personalitatea sa şi care să-i permită să-şi exercite atitudinile şi să-şi valorifice calităţile. O bună potrivire duce la succes şi satisfacţie.
După părerea autorului, personalitatea este rezultatul interacţiunii dintre caracteristicile moştenite, care sunt esenţiale pentru dezvoltarea intereselor specifice şi activităţile la care este expus un individ. Holland recunoaşte că interacţiunea conduce în ultimă instanţă la formarea personalităţii.
Autorul susţine că foarte multe persoane pot fi clasificate înşase tipuri pure:realist, investigator, artist, sociabil, întreprinzător şi convenţional.
Oamenii realiştireacţionează faţă de mediu într-un mod obiectiv, concret, manipulativ din punct de vedere fizic. Evită sarcinile care necesită calităţi intelectuale, artistice sau sociale (nu sunt potriviţi ca lideri). Sunt materialişti, masculini, nesociabili şi stabili emoţional. Preferă profesiile tehnice, agricole sau meşteşugăreşti cu activităţi care implică lucrul cu maşinile, o activitate fizică (de exemplu, sport) etc.
Persoanele investigativereacţionează faţă de mediu folosind inteligenţa, manipulând idei, cuvinte şi simboluri. Evită situaţiile sociale, sunt nesociabile, masculine, insistente şi introvertite.
Preferă sarcinile ştiinţifice, teoretice (de exemplu, cititul, algebra, colecţionarea de obiecte) şi activităţi creatoare cum ar fi sculptura, pictura, muzica. Preferă să lucreze într-un mediu academic sau ştiinţific.
Persoanele artisticefac faţă mediului folosind forme şi produse ale artei. Se bazează pe impresii subiective, sunt nesociabile, feminine, supuse, sensibile, impulsive şi introspective. Preferă profesiile muzicale, artistice dramatice şi nu le plac activităţile masculine şi rolurile care implică muncă fizică.
Persoanele sociabilepreferă să intre în contact cu alţii. Acestea caută interacţiunea socială în mediul educaţional, terapeutic şi religios. Se consideră persoane sociabile, vesele, cu simţul răspunderii, care obţin succese şi adora să se afirme.
Persoanele întreprinzătoareau spirit de aventură, sunt dominante şi impulsive. Sunt persuasive, vorbăreţe, extraverte, încrezătoare, agresive şi exhibiţioniste. Preferă ocupaţii din domeniul vânzărilor şi al managementului, unde pot să-i domine pe alţii. Au nevoie de putere şi de recunoaşterea calităţilor de către cei din jur.
Persoanele convenţionaleau nevoie de aprobarea celor din jur. Creează o impresie bună deoarece sunt ordonate, sociabile, corecte, dar sunt lipsite de originalitate. Preferă ocupaţii de tip funcţionari cu activităţi stabile şi bine definite în domeniul afacerilor. Acordă o importanţă deosebită chestiunilor economice şi se consideră masculine, dominante, rigide şi stabile. Au mai mult calităţi matematice decât verbale.
Holland susţine, de asemenea, că existăşase medii de muncăanaloage cu tipurile pure de personalitate descrise mai sus. Aşa cum s-a arătat deja, indivizii îşi selectează mediul de muncă congruent cu tipul lor de personalitate.
În intervenţiile de consiliere este importantă asadar ajutarea clientului în a-şi alege un mediu de muncă care să se potrivească cel mai bine cu tipul său de personalitate.
Tipurile de personalitate pot fi structurate în funcţie de un model consecvent. Acest model este numit modelul hexagonal.
Modelul hexagonal pentru interpretarea relaţiilor intra- şi inter-clase
Intervenţia se întemeiază pe măsurătorile referitoare la tipul de personalitate obţinute prin utilizarea unuiinventar de interese. Unui individ îi pot corespunde unul, două sau toate cele şase tipuri de personalitate.Profilul obţinut prin ierarhizarea tipurilor pentru o persoană, dat de scorurile măsurătorilor se numeşte„subtip"şi redă codul întreg pentru toate tipurile. În mod curent, totuşi, în evaluare şi intervenţie sunt folosite cele mai importante trei litere ale codului de tip.Codul de trei litere,cunoscut, în general, sub numele decodul Holland,permite înţelegerea personalităţii individului.
Pentru a înţelege codul, Holland defineştepatru indicatori sau semne de diagnostic.
Congruenţa:acest indicator reflectă gradul de potrivire dintre personalitatea individului şi mediul său de muncă. Cel mai înalt nivel de congruenţă va fi dacă respectivul cod de trei litere al personalităţii este acelaşi, în privinţa conţinutului şi al succesiunii, cu codul de trei litere al mediului de muncă în care respectivul individ doreşte să intre. Indicatorii cu congruenţă înaltă au drept rezultat o alegere stabilă a profesiei, rezultate bune în aceasta şi un grad înalt de satisfacţie.
Consecvenţa:aceasta este măsura coerenţei interne a punctajelor obţinute de o persoană. Consecvenţa se calculează prin examinarea poziţiei primelor două litere ale codului lui Holland de pe hexagon (vezi mai sus). Cu cât este mai apropiată poziţia pe hexagon, cu atât codul este mai consecvent. Subtipurile cu coduri adiacente sunt consecvente (de ex., convenţional şi întreprinzător). Se consideră a fi tipuri inconsecvente cele care sunt situate faţă în faţă unul cu celălalt (de exemplu, realist şi sociabil). Claritatea scopurilor unui individ şi percepţia lui despresine, care suntdefinitorii pentru decizia în alegerea carierei, sunt direct proporţionale cu tipul Holland. Un tip consecvent va avea scopuri mai clare şi o percepţie despre sine mai limpede decât un tip inconsecvent. Pentru tipul consecvent, alegerea carierei va fi mult mai uşoară.
Diferenţierea:aceasta măsoară cristalizarea intereselor şi a profilului individului. Diferenţierea este definită astfel: punctajul cel mai mare minus punctajul cel mai mic al celor trei punctaje reprezentate de codul de trei litere. Diferenţierea cea mai mare (punctaj mare) se constată atunci când se găseşte un grad înalt de conturare a caracteristicilor unui anumit tip, iar o diferenţiere scăzută se va constata în cazul unui profil plat, cu punctaje relativ identice la toate trei tipurile. Un tip diferenţiat va avea scopuri mult mai clare şi o percepţie despre sine mai bine cristalizată decât tipul nediferenţiat. Alegerea carierei va fi mai uşoară pentru tipul diferenţiat decât pentru cel nediferenţiat şi aceste alegeri vor fi mai stabile.
Identitatea:reflectă claritatea scopurilor, intereselor şi talentelor unei persoane. Este legată de diferenţiere şi de consecvenţă.
RELAŢIILE TIPOLOGICE
Relaţiile între tipurile de personalitate se presupune că sunt invers proporţionale cu distanţele între tipurile arătate în figură.Cu cât este mai mică distanţa între oricare două tipuri, cu atât mai mare este similaritatea lor sau asemănarea psihologica.De exemplu, realistul şi investigativul sunt prinse amândouă în figură; deci ele se aseamănă una cu alta. În contrast, investigativul şi întreprinzătorul sunt departe una de alta; deci sunt foarte diferite. Investigativul şi socialul sunt la un grad intermediar de asemănare.
Modelul hexagonal serveşte trei scopuri în teorie,inclusiv in cea a consilierii, definind:
1. gradul de consistenţă în pattern-ul personalităţii unei persoane. Folosind profilul unei persoane, cele mai înalte două scoruri ale scalei pot fi etichetate ca având unul din trei nivele de consistenţă. Pattern-urile profilului compuse din tipurile adiacente ale hexagonului sunt cele mai consistente (ex. realist, investigativ, investigativ-artistic etc); pattern-urile profilului compuse din tipurile opuse ale hexagonului sunt cel mai puţin consistente (realist-social, investigativ-întreprinzător, artistic-conventional) şi pattern-urile profilului compus din oricare alt tip din hexagon formează un nivel intermediar de consistenţă (realist-artistic, investigativ-social, artistic-întreprinzător)
2. consistenţa unui mediu în acelasi fel. În acest caz, procentajul tipurilor (oameni reali) în fiecare din cele6categorii e folosit pentru a forma un profil al mediului
3. grade de congruenţă între persoană şi mediu. Cea mai congruentă situaţie pentru o persoană socială va fi într-un mediu social. Cea mai incongruentă situaţie pentru o persoană socială va fi într-un mediu realist. Prin folosirea hexagonului, câteva grade intermediare de congruenţă pot fi definite.
Modelul hexagonal furnizează asadar un calcul pentru teorie, un model abstract şi legătura ideilor principale şi aşa teoria poate fi aplicată pentru probleme practice şi teoretice. Astfel, hexagonul poate fi folosit în conjuncţie cu formulările pentru tipuri şi medii pentru a defini grade de consistenţă şi congruenţă şi pentru a prezice rezultate-satisfacţie-aşteptare.
CONSECINŢE ÎN PRACTICA ORIENTĂRII SI A ALEGERII CARIEREI
În acest model practica orientării se bazează, în esenţă, pe administrarea unui inventar al intereselor (de exemplu,Cercetarea autodirecţionatăa lui Holland,Chestionarul de interese profesionaleal lui Strong sau cel pentru definirea codului Holland). Acest cod reprezintă elementul esenţial al explorării posibilităţilor ocupaţionale şi de carieră. Consilierul sau tanarul trebuie să aibă, mai întâi, o imagine clară a semnificaţiei codului. Totodată, trebuie stabilit în ce măsură acest cod este diferenţiat sau consecvent şi dacă reflectă scopurile şi interesele exprimate. Dacă nu, este necesar să se iniţieze o procedură de autoexplorare. Dacă da, tanarul ar trebui să-şi caute ocupaţia care se potriveşte cel mai bine cu profilul său. Acest lucru se poate face utilizându-seLista de Ocupaţii(o listă de ocupaţii, în care fiecare este caracterizată prinCodul Holland;lista a fost elaborată de experţi care au evaluat toate ocupaţiile).
TIPURILE PSIHOLOGICE ŞI MEDIILE DE MUNCĂ
Tipurile sunt presupuse a reprezenta efecte obişnuite ale creşterii până la un nivel intelectual particular. Fiecare tip este descris în termenii unui model teoretic creat cu câteva obiective în principal:
a. să schiţeze numai scheletul simplu al experimentelor ce duc la o categorie particulară a persoanei
b. să arate cum un experiment al persoanei conduce la o dispoziţie specială, cum acea
dispoziţie duce la o categorie largă a comportamentului uman, şi
c. să prevadă modele teoretice ce vor fi corespunzătoare deopotrivă evidenţelor vechi şi noi asupra tipurilor.
TIPUL REALIST.Ereditatea şi experienţele speciale ale persoanei realiste conduc la o preferinţă pentru activităţi ce determină manipularea explicită, ordonată sau sistematică a obiectelor, uneltelor, maşinilor şi animalelor şi spre o aversiune faţă de activiăţti educaţionale sau terapeutice. Aceste tendinţe de comportare conduc în consecinţă la achiziţionarea competenţelor manuale, mecanice, agricole, electrice şi tehnice şi la un deficit în competenţele sociale şi educaţionale.
Dezvoltarea unui model realist al activităţilor, competenţelor şi intereselor creează o persoană care este predispusă să manifeste următoarele caracteristici:
• Preferinţe vocaţionale şi nevocaţionale
Preferă ocupaţii sau situaţii realiste (ex. electrician sau mecanic) în care se poate angaja în activităţi preferate şi se evită activităţi cerute de ocupaţii sau situaţii sociale. Se poate, de asemenea, asocia cu oameni având convingeri, interese şi valori similare şi evită oameni cu convingeri, interese şi valori neasemănatoare. Are nivel limitat de interese.
• Obiective şi valori de viaţă
Posedă valori tradiţionale. Preferă să muncească în cadrul unor restricţii instituţionale. Crede în libertate (independenţa sau şansa liberă). Se aliniază fiind ambiţios şi auto-controlat ca valori importante şi critică energic, fiind iertător. În general, valorile constituie lucruri sau caracteristici personale tangibile. Posedă un sistem foarte închis de convingeri şi valori (fără deschidere în a-şi schimba părerile şi comportamentul) şi are un domeniu limitat de interese.
• Autoconvingere
Se percepe ca având abilităţi mecanice, tehnice şi atletice. Se bucură lucrând cu mâini, unelte, echipament electronic. Se percepe ca având abilitate în relaţii umane şi crede că anumite obligaţii sociale (ex. învăţarea) pot fi frustrante. Îşi aduce aminte de neplăcerea şi aportul minim la obligaţiile şcolare. Are auto-estimare relativ joasă, dar are încredere în deprinderile lui/ei realiste
• Stil de rezolvare a problemelor
Foloseşte convingeri, competenţe şi valori realiste ca să rezolve probleme la muncă şi în alte împrejurări. Preferă soluţii sau strategii concrete, practice şi structurate ca opuse la activităţi clericale, şcolare sau imaginative.
Deoarece persoana realistă posedă aceste preferinţe, convingeri, competenţe,
autopercepţii şi valori, el/ea este apt sa fie:
• conformist • materialist • realist
• dogmatic • natural • rezervat
• veritabil • normal • robust
• pragmatic • persistent • retras în sine
• inflexibil • practic • neperspicace
TIPUL INVESTIGATIV.Ereditatea şi experienţele speciale ale persoanei investigative conduc la o preferinţă pentru activităţi ce determină investigaţie observaţională, simbolică, sistematică şi creativă a fenomenelor fizice, biologice şi culturale şi la o aversiune faţă de activităţi stăruitoare, sociale şi repetitive. Aceste tendinţe comportamentale duc spre o achiziţionare de competenţe stiinţifice şi matematice şi spre un deficit în competenţe de elocvenţă.
Această dezvoltare a unui model investigativ de activităţi, competenţe şi interese creează o persoană care este predispusă să manifeste următoarele caracteristici:
• Preferinte vocaţionale şi nevocaţionale
Preferă ocupaţii sau situaţii investigative (ex. biolog sau tehnician medical) în care poate să se angajeze în activităţi şi competenţe preferate şi să evite activităţi cerute de ocupaţii şi situaţii de întreprindere. Poate, de asemenea, să găsească oameni cu convingeri şi valori similare şi să evite oameni cu păreri şi valori neasemănătoare.
• Obiective şi valori în viaţă
Valori ştiinţifice sau activităţi şi realizări şcolare. Valori autodeterminate (independenţă), precum trăsături personale, fiind intelectual, logic şi ambiţios, dar ţine alte obiective şi valori de viaţă ca fiind fără importanţă: securitate, familie; e voios, având prietenii adevărate. Posedă un sistem deschis de convingeri. Are obiective şi valori liberale şi este deschis faţă de noi idei şi experienţe. Are o serie largă de interese.
• Autoconvingeri
Se percepe ca având abilitate ştiinţifică şi de cercetare, precum talentul matematic. Se vede ca analitic, curios, scolastic şi având interese largi. Se bucură citind sau gândind asupra soluţiilor la probleme. Crede ca insistenţa altora asupra unui curs al acţiunii va putea fi frustrant. Se vede ca receptiv şi având o serie largă de interese. Are auto-estimare moderată spre înaltă
• Stil de rezolvare a problemelor
Foloseşte convingeri, competenţe şi valori de investigare ca să soluţioneze probleme la locul de muncă şi în alte locuri. Caută probleme interesante. Se încrede în gândire, informaţie de instruire, analize pline de grijă, date obiective şi practici relatate scolastic. Plăteşte fără atenţie la sentimente personale sau mediul social.
Deoarece persoana investigativă posedă aceste convingeri, preferinţe, competenţe, percepţii de sine şi valori, el/ea este apt să fie:
• analitic • independent • radical
• prudent • intelectual • raţional
• complex • introspectiv • rezervat
• critic • pesimist • retras
• curios • precis • modest
TIPUL ARTISTIC.Ereditatea şi experienţele speciale ale persoanei artistice conduc la o preferinţă pentru activităţi ambigue, libere şi nesistematice ce determină manipularea materialelor fizice, verbale şi umane în crearea de forme sau produse de artă şi la o aversiune faţă de activităţi explicite, sistematice şi ordonate. Aceste tendinţe de comportare duc la o achiziţionare de competenţe artistice(ex.limba, artă, muzică, scris) şi la un deficit în competenţe clericale sau sistem de afaceri.
Aceasta dezvoltare a unui model artistic de activităţi, competenţe şi interese creează o persoană care este predispusă să prezinte următoarele caracteristici:1.Preferinte vocaţionale şi nevocaţionale
Preferă ocupaţii sau situaţii artistice(ex.scriitor sau decorator interior) în care poate să se angajeze în activităţi şi competenţe preferate şi să evite activităţi necesitate de ocupaţii şi situaţii convenţionale. Poate de asemenea să se asocieze cu oameni având convingeri şi valori similare şi să evite persoane cu păreri şi valori nesimilare. 2.Obiective şi valori de viaţă
Valori de experienţă şi realizare artistică. Valori de auto-expresie şi egalitate pentru toate precum caracteristici personale astfel ca fiind imaginative şi curioase, dar nefiind obediente, logice sau responsabile. Are cel mai deschis sistem de convingeri
dintre tipuri. Foarte deschis la sentimente şi idei şi faţă de ceilalţi. Are obiective şi valori liberale.
3. Autoconvingeri.
Se percepe ca expresiv, deschis, original, intuitiv, liberal,nonconformist,introspectiv, independent, dezordonat, având abilitate artistică şi muzicală şi abilitate de acţionare, scriere şi vorbire. Se bucură de angajarea în activităţi ce folosesc aceste abilităţi şi trăsături, dar poate deveni frustrat cu activităţi precum ţinerea evidenţelor complete şi precise. 4.Stil de rezolvare a problemelor.
Foloseşte convingeri, competenţe şi valori artistice ca să rezolve problemele la lucru sau în alte locuri. Percepe probleme în context artistic, aşa ca talente şi caracteristici personale artistice(ex.intuiţie, expresivitate, originalitate) care domină în procesul de soluţionare a problemei.
Deoarecepersoana artisticăposedă aceste convingeri, preferinţe, competenţe, auto-percepţii şi valori, el/ea este apt să fie:
• complicat • imaginativ • intuitiv
• dezordonat • nepractic • nonconformist
• emotiv • impulsiv • deschis
• expresiv • independent • original
• idealist • introspectiv • sensibil
TIPUL SOCIAL.Ereditatea şi experienţele speciale ale persoanei sociale conduc la o preferinţă pentru activităţi ce determină manipularea altora ca să se informeze, antreneze, dezvolte, vindece sau lumineze şi o aversiune faţă de activităţi explicite, ordonate şi sistematice cuprinzând materiale, unelte sau maşini. Aceste tendinţe de comportament duc la o achiziţionare de competenţe în relaţii umane (ex. interpersonale sau educaţionale) şi la un deficit în competenţe manuale şi tehnice.
Această dezvoltare a unui model social de activităţi, competenţe şi interese creează o persoană care este predispusă să manifeste următoarele caracteristici: 1.Preferinţe vocaţionale şi nevocaţionale
Preferă ocupaţii si situaţii sociale(ex.profesor sau consilier) în care poate să se angajeze în activităţi preferate şi să evite activităţi cerute de ocupaţii şi situaţii realiste. Poate să se asocieze cu persoane având convingeri şi valori similare. 2.Obiective şi valori de viaţă
Valori de activităţi şi probleme sociale şi etice. Doreşte să îi servească pe alţii în contextul sprijinului medical, serviciului instituţional sau interacţiunilor reciproce. Crede în egalitate pentru toţi şi în oportunitatea existenţei ajutorului dezinteresat şi a iertării, dar critică fiind logice şi intelectuale sau având o viaţă excitantă. Aspiră să devină un părinte competent, profesor sau terapeut. Apreciază religia.3.Autoconvingeri
Se percepe ca plăcându-i să ajute pe ceilalţi, înţelegându-i pe alţii, având abilitate de predare, deprinderi sociale şi lipsindu-i abilitatea mecanică şi ştiinţifica. Devine frustrat în pregătirea unui manual pe o topică abstractă sau făcând ceva ce necesită răbdare şi precizie sau reparând un automobil. Foarte mulţumit prin ajutarea sau învaţarea altora. Are sistem de convingeri moderat deschis, dar are câteva valori tradiţionale. Are auto-evaluare moderată. 4.Stil de rezolvare a problemelor
Foloseşte convingeri, competenţe şi valori sociale ca să rezolve probleme la locul de muncă sau în altele. Percepe probleme într-un context social aşa că problemele sunt privite mai ales în termeni de relaţii umane, competenţe şi trăsături sociale (ex. căutând interacţiuni reciproce şi ajutor de la ceilalţi) şi dominante în procesul de rezolvare a problemei.
Deoarecepersoana socialăposedă aceste convingeri, preferinţe, competenţe, auto-percepţii şi valori, el/ea este apt să fie:
• agreabil • săritor • responsabil
• cooperativ • idealist • sociabil
• sensibil • amabil • plin de tact
• prietenos • răbdător • înţelegator
• generos • insistent • cald
TIPUL ÎNTREPRINZĂTOR.Ereditatea şi experienţele speciale ale persoanei întreprinzătoare conduc la o preferinţă ce determină manipularea celorlalţi ca să se atingă obiective organizaţionale sau economice şi o aversiune faţă de activităţi organizaţionale, simbolice şi sistematice. Aceste tendinţe comportamentale duc la o achiziţionare de competenţe de lider, interpersonale şi convingătoare şi la un deficit în competenţe ştiinţifice.
Această dezvoltare a unui model de iniţiativă a activităţilor, competenţelor şi intereselor creează o persoană care este predispusă să manifeste următoarele caracteristici:
1.Preferinţe vocaţionale şi nevocaţionale
Preferă ocupaţii şi situaţii de iniţiativa (ex. vânzător sau manager) în care poate să se angajeze în activităţi preferate şi să evite activităţi cerute de ocupaţii şi situaţii de investigare. Poate de asemenea să se asocieze cu persoane având aceleaşi interese, păreri si valori similare 2.Obiective şi valori de viaţă
Are valori tradiţionale (ex. realizări economice şi politice), valori de controlare a altora, de ocazia de a fi liber de control şi de a fi ambiţios. Critica fiind iertător sau săritor. Aspiră să devină un lider în comert, un lider de comunitate, influent în afaceri publice şi să fie bine îmbrăcat 3. Autoconvingeri
Se percepe ca agresiv, popular, încrezător în sine, sociabil, posedând abilităţi de conducere şi discurs şi lipsindu-i abilitatea ştiinţifica. Doreşte să prindă obţinerea unei poziţii de putere mult mai mulţumitoare. Devine cel mai frustrat având o poziţie de mică influenţă. Are auto-apreciere ridicată. Ţine la valori tradiţionale. Are un sistem de păreri oarecum închis (ex. nu este docil la schimbare în convingeri, valori sau comportament) 4.Stil de rezolvare a problemelor
Foloşeste păreri, competenţe şi valori de iniţiativă ca să rezolve probleme la lucru sau în alte situaţii. Percepe probleme într-un context întreprinzător aşa că problemele sunt adeseori privite în termeni de influenţă socială. Trăsăturile, competenţele şi valorile de întreprinzător (ex. control asupra altora, convingeri tradiţionale) sunt dominante în procesul de soluţionare a problemelor.
Deoarece persoana întreprinzătoare posedă aceste convingeri, preferinţe,
competenţe, percepţii despre sine şi valori, el/ea este capabil să fie:
• acaparator • energic • plin de energie
• aventuros • entuziast • optimist
• ambiţios • provocabil • inepuizabil
• hotărât • epatant • încrezător
• dominator • extravertit • sociabil
TIPUL CONVENŢIONAL.Ereditatea şi experienţele speciale ale persoanei convenţionale conduc la o preferinţă pentru activităţi ce necesită manipulare explicită, ordonată şi sistematică a datelor (ex. ţinere de evidenţe, sortare materiale, reproducere materiale, organizare maşini de afaceri şi echipament de procesare date) ca să se atingă obiective organizaţionale şi economice şi o aversiune faţă de activităţi ambigue, libere, de explorare sau nesistematizate. Aceste tendinţe comportamentale duc la o achizitionare de competenţe clericale, estimative şi de sistem de afaceri şi la un deficit de competenţe artistice.
Această dezvoltare a unui model convenţional de activităţi, competenţe şi interese creează o persoană care este predispusă să manifeste urmaăoarele caracteristici: 1 .Preferinţe vocaţionale şi nevocaţionale
Preferă ocupatii sau situaţii convenţionale (ex. perforator cartele sau bancher) în care să se angajeze în activităţi preferate şi să evite activităţi cerute de ocupaţii şi situaţii artistice. Poate de asemenea să se asocieze cu persoane având interese, convingeri şi valori similare şi să evite oameni cu calităţi neasemănătoare. 2.Obiective şi valori de viaţă
Valori de afaceri şi realizări economice. Se crede devenind un expert în finanţe sau comerţ, ducând o viaţă confortabilă şi făcând o mulţime de lucrări ce au obiective importante. Preferă să lucreze în cadrul structurii unei organizaţii sau instituţii. Valorile sunt caracterizate prin virtuţi tradiţionale (ex. ţinte conservatoare, religioase, economice şi politice). Crede că este potrivit să fie ambiţios, umil şi politicos. Crede că activităţile estetice şi societatea închisă (tovărăşia ermetică de grup) fiind scuzabile sau imaginare sunt fără prea mare valoare. Are un sistem de păreri foarte închis.
3. Autoconvingeri
Se percepe ca un conformist şi ordonat şi ca având abilitate clericală şi cifrică. Îşi vede cele mai tari competenţe în afaceri şi cele mai slabe în arte. Se bucura ţinând evidenţe şi făcând munca estimativă. Anticipează că scrierea unui sau concentrarea asupra altora devine cauza de frustraţie. Are auto-estimare scăzută. 4.Stil de rezolvare a problemelor
Foloseşte convingeri, competenţe şi valori convenţionale ca să soluţioneze probleme la locul de muncă şi în alte situaţii. Urmează căi, practici şi proceduri stabilite; priveşte spre autorităti pentru aprobare şi sfat. Caută soluţii practice şi se angajează în planificarea ordonată şi minuţioasă. Are dificultate cu probleme îndoielnice sau în sintetizarea informaţiei din surse diverse.
Deoarecepersoana convenţionalăposedă aceste convingeri, preferinţe, competenţe, percepţii de sine şi valori, el/ea este capabil să fie:
• atent
• conformist
• conştiincios
• dogmatic
• eficient
• inflexibil
• emotiv
• metodic
• umil
• ordonat
• insistent
• practic
• meticulos
• chibzuit
• fără imaginaţie
De asemenea, Holland propune că există 6 medii de muncă (realiste, investigative, artistice, sociale, întreprinzătoare şi convenţionale) analoage cu tipurile de personalitate pură descrise mai sus. Indivizii trebuie să selecteze mediile vocaţionale care sunt congruente cu personalitatea lor pentru a maximiza satisfacţia şi succesele la locul de muncă. Aceste medii sunt descrise mai jos.
Mediul realistimplică sarcini concrete, fizice care cer aptitudini mecanice, persistenţă şi mişcare fizică. Se cer numai aptitudini interpersonale minime. Cadrele tipic realiste includ un garaj, un atelier de maşini, o fermă, un şantier de construcţii sau o frizerie.
Mediul investigativcere mai mult utilizarea abilităţilor abstracte şi creative decât percepţia personală. Performanţa satisfăcătoare cere imaginaţie şi inteligenţă. Succesele cer de obicei o perioadă mare de timp. Problemele întâlnite variază ca nivel de dificultate, dar vor fi de obicei soluţionate prin aplicarea uneltelor şi aptitudinilor intelectuale. Munca se face mai mult cu idei şi lucruri decât cu oameni. Cadrele tipice includ un laborator de cercetare, o conferinţă diagnostică de caz, o bibliotecă, un grup ştiintific de muncă, matematicieni sau ingineri cercetători.
Mediul artisticcere creativitate şi utilizare interpretativă a formelor artistice. Individul se bazează pe cunoştinţe, intuiţie şi viaţa emoţională în rezolvarea problemelor tipice. Informaţia este filtrată prin criterii personalesubiective. Munca necesită de obicei implicare internă pe perioade prelungite. Cadrele topice includ repetiţia unei piese, o sală de concerte, un studio de dans, un birou de studiu, o bibliotecă şi un studio de artă sau de muzică.
Mediul socialnecesită abilitatea de a interpreta şi a modifica comportamentul uman şi interes în a-i rpoteja şi ajuta pe ceilalţi. Munca necesită relaţii personale frecvente şi prelungite. Munca lui este predominant emoţională. Situaţiile de muncă tipice includ clase în şcoli şi colegii, oficii de consiliere, spitale de boli mentale, biserici, oficii educaţionale şi centre recreaţionale.
Mediul întreprinzătornecesită aptitudini verbale şi direcţionarea şi convingerea celorlalţi. Munca necesită activităţi de direcţionare, control şi planificare a celorlalţi şi un interes pentru ceilalţi oamenila un nivel mai superficial decât mediul social. Cadrele tipice includ un birou de agenţie imobiliară, un raliu politic şi o agenţie de publicitate.
|
Holland sugerează că fiecare model de mediu este căutat de indivizi a căror tip de personalitate este similar cu mediul. Se presupune că ei vor fi fericiţi într-un mediu compatibil şi nefericiţi într-un mediu compatibil cu alt tip de personalitate. Un echivalent persoană-mediu produce o alegere vocaţională mai stabilă, mai mari succese vocaţionale, succese academice mai mari, menţinere mai bună a stabilităţii personale şi satisfacţii mai mari.
Concluzii asupra teoriei
Această teorie se bucură de multă popularitate printre practicieni, mai ales în America de Nord. Faptul se datorează, în primul rând, simplicităţii şi clarităţii utilizării acesteia, existenţei materialului de testare şi disponibilităţii materialelor de referinţă care fac posibilă autoevaluarea. Clienţii şi consilierii au sentimentul că prin completarea unui simplu chestionar înţeleg totul, că apartenenţa la un anumit tip îi va face să găsească -într-un moment crucial al schimbării - „căsuţa" cu cele mai potrivite „locuri de muncă" sau „funcţii".
În realitate însă,alegerea unei cariere este mult mai complicată, nu este întotdeauna atât de stabilă şi nici nu există o singură „căsuţă" care să fie cea mai bună.Există mai multe schimbări în viaţa unui om care nu pot fi întotdeauna prevăzute. Schimbările de mediu şi cele individuale sunt frecvente, personalitatea - deşi relativ stabilă - se poate modifica, acelaşi lucru fiind valabil şi pentru profilurile ocupaţionale.
Se mai pot face încă alte câteva observaţii fundamentale în legătură cu aplicarea acestei teorii:
• Cele şase tipuri de personalitate reprezintă un model interesant de clasificare a intereselor unui elev. Însă acest model nu este fără îndoială singurul valabil şi are chiar anumite limite. Tipurile definite iniţial, în mod ipotetic, de Holland nu se regăsesc şi la alţi cercetători. Alte combinaţii de interese se pot găsi frecvent, în special dacă acest lucru se face prin analiza grupurilor ocupaţionale şi analiză statistică. Tipologia prestabilită, bazată pe inventarul de interese care urmăreşte numai măsurarea tipologiei nu va permite niciodată individului să-şi descopere alte interese, care s-ar putea să fie mai importante pentru el decât cele evidenţiate de Holland. De exemplu, tipul omului „căruia îi place să stea în aer liber", menţionat frecvent de alţi autori, nu va putea fi detectat. Cel mai apropiat în clasificarea lui Holland ar fi tipul „întreprinzătorului". Acesta însă nu coincide total cu tipul celui care preferă acţiunile în aer liber.
Pentruorientarea şi consilierea şcolară/carierei, de aici se pot prelua două idei:
• Este esenţial să avem o bună cunoaştere a profilului intereselor elevului. Este foarte important să-i oferim elevului posibilitatea de a-şi testa profilul intereselor în mod sistematic şi controlat.
• O potrivire corectă între personalitate şi profilul muncii trebuie să se afle în centrul oricărui program de dezvoltare a carierei.
Bibliografie
Băban, A. (2001) - Consiliere educaţională. Ed. Imprimeria Ardealul, Cluj Napoca
Bochiş, E (coord.), (2011), Familia şi rolul ei în educarea copiilor, Ed. Polirom Iaşi
Lemeni, G. Miclea, M., (2004), Consiliere şi orientare. Ghid de educaţie pentru carieră, Ed. ASCR, Cluj Napoca
Jigău, M. (2001).Consilierea carierei. Editura Sigma, Bucureşti
Jigău, M. (coord.) (2001).Consiliere şi Orientare. Ghid metodologic. CNC, Bucureşti
Jigău, M. (coord.). (2003).Tehnologiile informatice şi de comunicare în consilierea carierei. Editura Afir, Bucureşti
Popa, S. (2000), Abilităţi în consiliere, Universitatea Oradea
Tomşa, G. (1999).Consilierea şi orientarea în şcoală. Casa de editură şi presă Viaţa Românească, Bucureşti