În domeniul educației moderne din ultimul deceniu, o axă de importanță majoră este cea a formării continue a adulților, care trebuie sa fie în relație directă cu validareaîin serviciu Gerard Vaysse, unul dintre specialiștii de vază din domeniu, vine să precizeze că scopul formării continue este acela de a pregăti cetățeni care să învețe de-a lungul vieții, deoarece Europa secolului al XXI-lea va fi cea a cunoașterii. Cercetătorul formulează ideea că acest proces presupune o revoluție coperniciană în conștiința profesională și tinde ca cel implicat să obțină efecte durabile în practicarea meseriei.

 

Obiectivele esențiale ale formării continue în țările europene sunt următoarele:

- dezvoltarea individuala si profesionala prin achizitionarea de noi competente (didactica disciplinei, initierea in noile tehnologii);

-. sporirea calității sistemului educațional;

- cunoașterea ambianței sociale.

Ori, în formarea continuă este implicat specialistul care facilitează descoperirea cunoașterii de un anumit tip, decriptarea și livrarea ei sau specialistul care o accepta ca pe un remediu pentru carențele formării inițiale.

Perfecționarea cadrelor didactice reprezintă o activitate cu conținut pedagogic și social proiectată, realizată și dezvoltată în cadrul sistemului de învățământ, cu funcție managerială de reglare-autoreglare continuă a procesului de învățământ, la toate nivelurile sale de referință (funcțional-structural-operațional). La nivel funcțional, perfecționarea personalului didactic vizează stimularea capacitților pedagogice și sociale de convertire practică a finalităților de sistem (ideal, scopuri ale educației) în obiective angajate în cadrul procesului de învățamânt, în mediul școlar și extrașcolar.

La nivel structural, perfecționarea personalului didactic vizează stimularea capacităților pedagogice și sociale de valorificare deplină a tuturor resurselor pedagogice (informaționale, umane, didactico-materiale, financiare) existente la nivel de sistem și de proces.

La nivel operațional, perfecționarea personalului didactic vizează stimularea capacităților pedagogice și sociale de proiectare, realizare, dezvoltare și finalizare a activităților specifice procesului de învățamânt (lecții, cursuri, seminarii, lucrări practice, ore de dirigenție; activități extrașcolare/cu elevii, cadrele didactice, părinții, alți reprezentanți ai comunității educative, activități manageriale, metodice, de asistență psihopedagogică și socială, de orientare școlară și profesională, de consigliere, etc.), în condiții optime, corespunzător contextului intern și extern existent, pe termen scurt, mediu și lung.

Analiza activității de perfecționare a cadrelor didactice presupune raportarea la conceptele pedagogice de formare, în general și de formare continuă, în mod special. Formarea constituie funcția centrală a educației (exprimată ca formare-dezvoltare permanentă necesară pentru integrarea socială optimă a personalității umane). Astfel, formarea subordonează din punct de vedere funcțional "învățământul care nu este decât un caz particular al formării". Între educație și instruire, "matricea sa de funcționare se actualizează în mod diferit în formarea profesorilor, în formarea adulților în general, sau în formarea elevilor" (vezi Michel, Vial, 1997, pag.18-33).

Conceptul de formare continuă definește liniile pedagogice esențiale pentru activitatea de perfecționare a cadrelor didactice, linii conturate la nivelul sistemelor de învățământ, pe fondul evoluțiilor înregistrate în anii 1975-2005, prin consolidarea reformelor deja întreprinse și reevaluarea priorităților într-o societate bazată pe tehnologii avansate. Formarea continuă răspunde la aceste evoluții și la problemele lor integrabile în contextul mai larg al educației permanente.

Depășind semnificatia tradițională, de "remediu la carențele formării inițiale, insuficientă pentru întreaga carieră profesională" (didactică), formarea continuă, în accepțiunea sa (post)modernă, "începe să fie concepută ca un proces de lungă durată și de invățare permanentă", cu două funcții generale:

a) perfecționarea și înnoirea practicilor profesionale prin "actualizarea cunoștințelor însușite în timpul formării inițiale";

b) completarea formării inițiale, inclusiv prin "schimbarea eventuală a orientării profesionale, cu noi competențe sancționate prin diplome".

Aceste funcții, accentuate în mod specific la nivelul unor sisteme de educație, generează formule diferite de organizare a formării continue: formare în timpul profesiei, formare avansată, formare de/pentru (re)calificare.

La nivel de politică a educației, toate variantele evocate vizează perfecționarea personalului didactic. La nivel conceptual, formarea continuă "ar putea fi definită drept ansamblu de activități și de practici care cer implicarea educatorilor pentru amplificarea cunoștințelor proprii, perfecționarea deprinderilor, analiza și dezvoltarea atitudinilor profesionale"    (EURYDICE - Rețeaua de Informare despre educațieîin Comunitatea Europeană).

Obiectivele activității de perfecționare a cadrelor didactice pot fi definite la nivel general și specific, fiind exprimate în termeni de formare continuă, domeniu în care există un anumit consens în cadrul sistemelor de învățamânt din țarile dezvoltate.

Taxonomia rezultată include trei obiective generale:

1) dezvoltarea personală și socioprofesională a cadrului didactic având ca obiective specifice:

a) actualizarea competențelor de bază (pedagogice, de specialitate);

b) insușirea de noi competențe;

c) aplicarea competențelor de bază la nivelul didacticii specialității/specialităților;

d) inițierea în utilizarea unor noi strategii, metode, mijloace de predare-învățare-

evaluare);

2) ameliorarea sistemului de formare continuă/instituții, oferta de cursuri, practici pedagogice   

    având ca obiective specifice:

a) favorizarea interdisciplinarității pe fondul valorificării conceptelor de bază;

b) stimularea cercetării pedagogice/inovației la nivel individual și în grup/echipă;

c) aplicarea paradigmelor educaționale la nivelul școlii și al clasei (vezi teoria

curriculumului,  managementul educatiei);

d) dezvoltarea comportamentelor psihosociale necesare managementului resurselor

umane);

3) cunoașterea mediului pedagogic și social având ca obiective specifice:

a) favorizarea relațiilor școlii cu diferiți agenți sociali, economici, comunitari, culturali, politici, etc.;

b) raportarea sistemului de învățamânt la problematica socio-economică;

c) adaptarea la schimbările socio-culturale specifice societății postindustriale/informatizate;

d) studierea factorilor psihosociali care influențează comportamentele elevilor.

Conținutul activităților de perfecționare a cadrelor didactice, corespunzător obiectivelor prezentate, include programe (post)universitare de:

- pedagogie generală (fundamentele pedagogiei, teoria educației, didactică generală),

- didactica specialității/metodica predării, teoria curriculumului, management scolar,

   formare avansata (la disciplinele de specialitate).

Aceste programe, "cele mai frecvente în statele Uniunii Europene" sunt realizabile, în universități și instituții specializate în formare continuă, prin: cursuri, conferințe pedagogice, seminarii, stagii intensive și extensive, acțiuni practice, învățământ la distanță, universități de vară, excursii tematice (de documentare, studio, etc.).

Evoluția activității de perfecționare a cadrelor didactice are loc pe circuitul metodologic: formare inițială - formare continuă - autoformare.

Sistemele (post)moderne de învățământ accentueaza continuitatea celor trei secvențe de instruire permanentă congruente la nivel de politică a educației. Formarea inițială, organizată la nivel universitar pentru toate categoriile de cadre didactice, are un caracter mai deschis, "asociind la competența disciplinei o pregătire pentru întâlnirea cu copii și adolescenții, inclusiv cu cei aflați în mare dificultate școlară".

Formarea continuă urmărește perfecționarea practicii pedagogice valorificând mai multe modele alternative "care permit aprofundarea reflexiei și consolidarea cunoștințelor noi" în situații diversificate, proprii procesului de învățământ. Autoformarea apare astfel ca o consecință a sistemului de formare (inițială-continuă), expresie a transformărilor inovatoare promovate în cadrul procesului de învățământ, a cercetărilor pedagogice finalizate la nivelul practicii didactice, a normelor sociale care instituie în școala "o adevarată cultură a autonomiei pedagogice".

Activitatea de perfecționare a cadrelor didactice evoluează în două contexte complementare:

a) la nivelul școlii "ca abordare distinctă a schimbării educaționale care amplifică rezultatele elevilor și intărește capacitatea școlilor de a face față schimbării" (Hopkins, David; Ainscow, Mel; West, Mel, 1998, pag.12);

b) la nivelul unor relații de parteneriat ca răspuns la un ansamblu de cereri sociale, aflate în continuă expansiune și diversificare (vezi Zay, Danielle, 1994).

Ca factor intern, perfecționarea personalului didactic contribuie la îmbunătățirea culturii școlare, a relațiilor interpersonale, în condiții în care profesorii și elevii promovează învățarea prin ei înșiși (vezi Hopkins, David; Ainscow, Mel; West, Mel, 1998, pag.13).

În această perspectivă intervin activitățile curente organizate la nivel de: consiliul profesoral, consiliul consultativ, comisii/catedre metodice, cercuri pedagogice, cabinete de asistență psihopedagogică, lecții deschise, studiul individual, recenzii, lectorate și conferințe pedagogice.

Ca factor de parteneriat, perfecționarea cadrelor didactice permite reglarea-autoreglarea continuă a practicii pedagogice în raport de o pluralitate de roluri asumate sau pe cale de a fi asumate ca urmare a cererii sociale: educator, instructor, metodist, evaluator, cercetător, manager; consilier, animator, agent al comunității locale; profesor-autor de lecții/cursuri susținute în regim de învățământ deschis la distanță (IDD), prin televiziune școlară, internet, etc..

Instituțiile care pot fi angajate, în acest sens, sunt situate la nivelul structurii de conducere și de relație, proprie sistemelor (post)moderne de învățământ - vezi: consiliile pentru curriculum și evaluare, centrele de instruire profesională continuă, centrele de asistență psihopedagogică, facultățile, departamentele, editurile - de specialitate, institutele de cercetări, mass media (presa, radio, televiziune, internet.).

Repere bibliografice:

1. Eurydice, Reteaua de Informare despre educatie in Comunitatea Europeana, Formarea continua a cadrelor didactice in Uniunea Europeana si statele AELS/SEE, Editura Alternative, Bucuresti, 2017.

2. Hopkins, D.; Ainscow, M.; West, M., Perfectionarea scolii intr-o era a schimbarii, Editura Prut International, Chisinau, 2008.