Caracteristici generale:

1. este guvernată mai mult de cerințele generale de admitere în învăţământul superior (la nivel de autoritate educaţională), decât de criterii de selecţie specifice; în mai multe ţări, instituţiile sunt libere să introducă criterii de admitere suplimentare faţă de cerinţele minime.

2. criteriile de admitere şi metodele de selecţie variază însă, în ceea ce priveşte conţinutul şi volumul; pot fi stabilite fie la nivel instituțional și/sau la nivelul autorității educaționale.

3. principala condiţie prealabilă necesară în ţările europene este deţinerea certificatului final de absolvirea a învăţământului secundar superior. Performanţa şcolară în învăţământul secundar superior este luată în considerare în aproape jumătate din țări.

4. pentru a avea acces la programele de master, performanţele academice la nivel de licenţă sunt luate în considerare în paisprezece țări. În majoritatea ţărilor, trei sau mai multe criterii guvernează procesul de selecție.

5. o treime din toate ţările europene au în vigoare metode specifice de selecţie (performanţa satisfăcătoare la un test de aptitudini specifice sau interviuri în care candidaţii sunt întrebaţi despre motivaţia lor pentru a deveni cadre didactice). În cazul în care există astfel de metode de selecţie specifice, ele sunt:

 

    - aplicate la alegerea furnizorului de programe în marea majoritate a țărilor);

    - stabilite la nivelul autorităţii educaţionale (numai în Italia, Lituania și                              Marea Britanie - Scoţia).

Țara de selecție	Cerințe/condiții specifice
Belgia	- singura cerinţă estecertificatul de absolvire a învăţământului secundar superior (Comunităţile franceză şi flamandă) - mulţi furnizori de formare a cadrelor didactice din Comunitatea flamandă organizează teste similare, cu toate că nu sunt obligaţi să facă acest lucru.
Marea Britanie	- furnizorii de programe din testează competenţele candidaţilor în domeniul alfabetizării.
Austria	- pentru formarea cadrelor didactice în cadrul universității cerința este certificatul examenului final pentru învăţământul secundar superior
Germania, Cipru, Turcia	- examenul general de admitere în învăţământul superior
Danemarca, Portugalia, România, Slovacia, Finlanda	- selecţia este determinată exclusiv la nivel instituţional
Finlanda	- examenul de admitere pentru profesorii generalişti include un examen scris şi un test de aptitudini (un interviu şi un exerciţiu de grup)
Olanda	- pentru profesori în învăţământul primar – evaluare a nivelului competenţelor numerice şi de limbă olandeză. În cazul neîndeplinirii a nivelului minim, candidații vor primi sprijin suplimentar. În cazul în care pică din nou testul până la sfârşitul anului şcolar, nu li se va mai permite să continue cursul
Spania, Luxemburg, Malta	- examenele de limbă (datorită cerinţelor lingvistice specifice).

Țara	Note specifice de țară
Cehia	- pentru cadrele didactice din învăţământul preşcolar nu sunt aplicate toate criteriile de selecţie pentru toate rutele existente
Spania	- universităţile publică listele cu diplomele de licenţă preferate, care oferă acces direct la specializarea de master aleasă pentru profesori de gimnaziu
Malta	- studenţii care aplică pentru diploma de licenţă în educaţie la Universitatea din Malta trebuie să fi obţinut certificatul ECDL (Permisul European de Conducere a Computerului)
Austria	- în partea stângă a hexagonului se aplică pentru ISCED 1, în partea dreaptă pentru învăţământul secundar general (Hauptschule)
Slovenia	- performanţele obţinute la nivel de licenţă nu se aplică la ISCED

Nivelul de calificare

Caracteristici generale:

a) există tendinţa către o calificare minimă constând în diplomă de licenţă cu durata de 3-4 ani;

b) calificarea predominantă pentru profesori este diplomă de licență (cu durata de 3-4 ani), cu excepția profesorilor de liceu care, în majoritatea țărilor trebuie să aibă o diplomă de master. Aceste programe durează de obicei între trei şi şase ani (Romania: 3-4 ani licenţă şi 3-4 ani licenţă plus 2 ani master).

c) calificarea minimă pentr a preda în învățământul preşcolar este de obicei diplomă de licență, iar formarea profesională specifică (ce include părți teoretice şi practice, este diferită de formarea pentru o anumită materie); în majoritatea țărilor, cerința minimă de formare profesională specifică pentru învățământul preşcolar reprezintă cel puțin 25% din întregul program.

Ponderea formării profesionale este deosebit de mare în Spania și Ungaria.

Numai în patru țări, aceasta cuprinde 20% sau mai puțin. În foarte puține țări, instituțiile au posibilitatea de a decide ele însele ponderea formării profesionale specifice pe care o furnizează;

d) în Republica Cehă, Germania, Austria, Malta și Slovacia, cadrele didactice din învățământul preșcolar nu urmează studii superioare, ci au o calificare la nivel secundar superior sau sau non-terţiar post-secundar (ISCED 3 și 4), cu durata 2-5 ani, iar în Franța, Italia, Portugalia şi Islanda, la nivel de master; în Finlanda, există o calificare didactică la nivel de master, dar nivelul de licență este mai frecvent;

e) pentru cadrele didactice din învățământul primar, calificarea la nivel de licență este cea mai des întâlnită calificare minimă. În țările în care există o calificare la nivel de master, aceasta durează de obicei între 4-5 ani. Nu pare a exista o legătură între nivelul calificării finale și modelul prin care aceasta este furnizată (simultană sau consecutivă); în multe țări, formarea profesională specifică are o pondere de cel puțin o treime din întregul program;

f) programele de pregătire pentru predarea în învățământul secundar conțin, de obicei, mai puțină formare profesională;

g) în mai multe țări, noile programe de formare a profesorilor încearcă să integreze formarea profesională în toate componentele programului, în scopul de a obţine o abordare holistică, integrată, care să conducă la obținerea unei diplome profesionale. Nu pare a exista o legătură între nivelul programului şi ponderea formării profesionale. Prin urmare, calificările la nivel de licență nu oferă în mod necesar mai multă de formare profesională decât cele la nivel de masterat, sau invers.

Țara	Note specifice de țară
Franța	- formarea profesională este responsabilitatea instituțiilor de învățământ superior; ponderea variază mult de la o universitate la alta (având în vedere introducerea programelor de Master)
Luxemburg	- durata prezentată pentru nivelul secundar include inducția, deoarece contează ca formare profesională
Marea Britanie (ENG/WLS/NIR)	- Certificatul Postuniversitar in educație (PGCE – un program de formare profesională în cadrul modelului consecutiv) nu reprezintă un program de Master, dar poate include anumite studii la nivel de master, care pot contribui la obținerea unei diplome de Master
Islanda	- formarea cadrelor didactice pentru statutul de profesor calificat se realizează la nivel de master din 2013
Norvegia	- există și alte rute obișnuite, inclusiv un program simultan cu durata de cinci ani pentru formarea cadrelor didactice la nivel de Master (durata este aceeași)
Austria	- universitățile oferă programe cu o durată de până la 5 ani  (300 ECTS). În cadrul autonomiei universitare, aproximativ 20% din program este alocat formării profesionale la Neue Mittelschule, o școală generală pentru copiii cu vârste între 10 și 14 ani, predarea fiind realizată de către echipe comune de profesori care au absolvit universități sau colegii de formare a cadrelor didactice. Este în curs de desfășurare o reorganizare generală a programelor de formare inițială a cadrelor didactice

Calificările profesorilor formatori

Caracteristici generale:

a) nu diferă de cele ale altor categorii de personal academic. Profesorii formatori au o varietate de profiluri, dar în majoritatea ţărilor profesorilor formatori li se aplică aceleaşi cerinţe de calificare ca şi celorlalte categorii de personal din învăţământul superior;

b) în jumătate din ţările europene, profesorii formatori trebuie să aibă ei înşişi o calificare de predare. Această condiţie depinde, însă, în anumite cazuri, de nivelul de învățământ pentru care se pregătesc studenții lor. În anumite țări, există cerințe mai specifice pentru mentorii din şcoli.

Modele de formare iniţială a cadrelelor didactice

Caracteristici generale:

a) formarea cadrelor didactice poate fi organizată în diferite moduri, dar include, de obicei 2 componente:

- componenta generală care se referă la cursuri generale de învățământ și cunoaştere a materiei(ilor) pe care candidații le vor preda atunci când vor fi calificați;

- componenta profesională care oferă viitorilor profesori atât abilitățile teoretice, cât și pe cele practice, necesare pentru predare şi include practică la clasă.

Există două modele de formare inițială a cadrelor didactice, ce pot fi distinse în funcție de modul în care cele două componente sunt oferite/combinate:

- simultan - ca şi componentă generală; studenții sunt implicați în formarea profesională specifică de la începutul programului lor de învățământ; calificările necesare sunt certificatul de absolvire a învățământului secundar superior, precum şi, în unele cazuri, un certificat de aptitudini pentru învățământul terţiar şi / sau pentru formarea cadrelor didactice. Pentru nivelurile inferioare ale educaţiei se urmează de obicei modelul simultan;

- consecutiv – acest lucru se întâmplă ulterior sau aproape de finalul programului universitar; studenții care au urmat învăţământul terţiar într-un anumit domeniu, continuă formarea profesională, într-o fază separată.

b) practici la nivelul ţărilor din Uniunea Europeană:

- cadrele didactice de la nivelul învățământului preşcolar şi primar, în aproape toate țările europene, sunt formați prin modelul simultan; Franța și Portugalia (din 2011) sunt singurele excepții, unde este în vigoare doar modelul consecutiv; în Bulgaria, Estonia, Irlanda, Polonia, Slovenia și Marea Britanie (Anglia, Țara Galilor, Irlanda de Nord și Scoția), sunt disponibile atât modelul simultan, cât și cel consecutive;

- pentru învățământul general secundar inferior:

- modelul simultan este singura opțiune posibilă în Belgia, Danemarca, Germania, Slovacia, Islanda și Turcia,

- în opt țări (Estonia, Spania, Franța, Italia, Cipru, Luxemburg, Ungaria și Portugalia), modelul consecutiv este singurul model de formare disponibil,

- în majoritatea celorlalte țări, există ambele modele;

- pentru învățământul general secundar superior:

- cele mai multe țări oferă fie exclusiv modelul consecutiv sau ambele căi de formare pentru cadrele didactice din învățământul general superior,

- în Germania, Slovacia, Islanda și Turcia, modelul simultan este singura cale posibilă de acces la cariera didactică, la toate nivelurile de învățământ,

- în Franța și Portugalia, singurul model disponibil este cel consecutive,

- în Bulgaria, Irlanda, Polonia și Marea Britanie, ambele rute sunt disponibile de la învățământul preşcolar până la învățământul secundar superior.

Țara	Note specifice de țară
Belgia	- majoritatea profesorilor sunt formați în Comunitatea franceză
Bulgaria	- sunt disponibile ambele modele; cu toate acestea, majoritatea profesorilor studiază în cadrul modelului simultan
Estonia	- pentru ISCED 1, sunt disponibile ambele modele, însă majoritatea profesorilor studiază în cadrul modelului simultan
Luxemburg	- pentru ISCED 2 și 3, viitorii profesorii obțin, de obicei, diploma de master în străinătate și, ulterior, realizează formarea profesională în țară
Polonia	- pentru ISCED 0 și clasele 1-3 din ISCED 1 sunt formate exclusiv prin modelul simultan
Slovenia	- pentru ISCED 0, sunt disponibile ambele modele, dar majoritatea profesorilor studiază în cadrul modelului simultan
Liechtenstein	- viitorii profesorii sunt formați în principal în Elveția și Austria

Durata pregătirii practice

Caracteristici generale:

Formarea practică într-un mediu de lucru real reprezintă o parte obligatorii a formării profesionale în programele de formare inițială a cadrelor didactice din toate țările. Astfel de plasamente în şcoli sunt, de obicei, neremunerate şi, în mod obișnuit, durează nu mai mult de câteva săptămâni. Ele pot fi organizate în diferite momente ale programului şi sunt supervizate de către un mentor (un profesor din şcoală), o evaluare periodică fiind realizată de către formatorii din cadrul instituției de formare iniţială a cadrelor didactice. Durata minimă recomandată a acestor plasamente arată diferențe enorme între țări.

Țara	Durata pregătirii practice
Croația	20 de ore (indiferent de nivelul la care vor preda)
Marea Britanie (Anglia, Țara Galilor și Irlanda de Nord)	1065 de ore
Olanda -pentru ISCED 2 și 3	universitățile organizează pregătire practică în școală cu o durată de 840 de ore
Multe țări	peste 200 de ore
Belgia (Comunitatea franceză – pentru ISCED 3) Bulgaria, Republica Cehă (cu excepția ISCED 0), Germania, Cipru (pentru ISCED 2 și 3), Polonia, România, Slovacia, Croația și Turcia	sub 200 de ore

O treime din țările europene au aceeaşi durată (indiferent de nivelul la care vor preda).

În Ungaria și în România durata minimă a pregătirii practice este mai mare pentru învățământul secundar superior decât pentru nivelul preşcolar și primar.

În Letonia -durata cea mai mică este pentru învățământul preşcolar.

În Spania și Slovacia -poate varia în funcție de instituția de învățământ superior.

În opt țări -nu există nicio durată minima prevăzută de către autoritățile educaţionale, iar instituțiile de învăţământ superior pot decide singure durata studiilor.