Un concept subordonat managementului educaţiei este managementul clasei de elevi.

            R.Iucu (2000) defineşte managementul clasei de elevi ca: domeniul de cercetare în ştiinţele educaţiei care studiază atât perspectivele de abordare ale clasei de elevi (didactică si psihosocială) cât şi structurile dimensionale ale acesteia (ergonomică,psihologică, psihosocială, normativă, relaţională, operaţională şi creativă ) în scopul facilitării intervenţiilor cadrelor didactice în situaţii de criză„microeducaţională”(indisciplina, violenţa, non-implicare ) şi a evitării consecinţelor negative ale acestora, prin exerciţiul microdeciziilor educaţionale.

Managementul clasei de elevi se referă la clasa de elevi, la coordonarea tuturor resurselor umane, materiale şi financiare ale acesteia cu scopul creşterii eficientei educaţionale.

 

Necesitatea profesorilor de a cunoaşte particularităţile grupurilor de elevi cu care lucrează are o triplă finalitate (M. Zlate, C. Zlate, 1982):

1. Praxilogică – întrucât, pe baza informaţiilor obţinute, profesorii pot să conceapă modalităţi practice de intervenţie psihopedagogică, de natură să-i mobilizeze pe toţi elevii clasei pentru a participa la realizarea obiectivelor care revin colectivului din care fac parte, să se implice activ

şi direct în viaţa de grup. Cunoaşterea grupului clasei de elevi ca grup urmăreşte, aşadar, în primul rând, ameliorarea funcţionalităţii şi a eficienţei acestuia. Pentru a preveni apariţia unor eventuale fenomene de rezistenţă sau ripostă din partea grupului la iniţiativele de implicare colectivă în rezolvarea problemelor colectivului clasei, este necesară o bună cunoaştere de către profesori a atitudinilor şi a opiniilor colective, a motivelor care pot să-i determine pe elevi să colaboreze, a valorilor dominante, a structurii grupului, la un moment dat şi a tendinţelor de evoluţie ale acestuia.

2.Organizatorică – căci permite o mai bună organizare şi conducere a colectivelor de elevi.

3. Diagnostică şi prognostică – pentru că îi ajută pe profesori să înţeleagă, să explice şi să interpreteze, pe de o parte, starea actuală a grupului clasei, de exemplu, gradul de coeziune, de omogenitate, autonomie .

Aceiaşi autori oferă câteva exemple de situaţii din viaţa socială a colectivului unei clase, care solicită folosirea de către profesori a unor metode obiective de cunoaştere a grupurilor:

a) Preluarea de către profesor a unei noi clase de elevi impune deţinerea unor informaţii despre particularităţile colectivului respectiv, aşa cum se prezintă ele în momentul începerii colaborării cu noul profesor.

“Cunoscând potretul psihosocial al unui grup, punctele lui tari sau nevralgice, cei care lucrează cu grupurile sociale şi-ar putea organiza mai bine propria lor activitate, ar putea asigura mai bine condiţiile în care aceasta se desfăşoară, astfel încât ea să deţină cât mai multe influenţe

educative” (Mielu Zlate)

b) Aprecierea gradului de participare a elevilor la activităţile colective ale clasei este de natură să pună în evidenţă  eficienţa grupului.

c) Cunoaşterea relaţiilor interpersonale în interiorul grupului prezintă o deosebită împortanţă pentru aprecierea climatului existent în grupul respectiv. Randamentul şi productivitatea unui colectiv şcolar, dar şi evoluţia lui, depind în mare măsură de natura relaţiilor care se stabilesc

între membrii acestuia. Existenţa unor relaţii preferenţiale pozitive între elevi, a unor afinităţi favorizează colaborările şi induc o atmosferă destinsă de lucru.

d) Constituirea temporară a unor grupuri de muncă, de creaţie, de rezolvare a unor probleme reprezintă o altă situaţie în care profesorii selectează elevii care vor intra într-un anumit grup pe baza aprecierii afinităţilor existente între ei şi a disponibilităţii lor de a colabora.

Clasa ca grup social

1. Definiţie

,,Un grup reprezintă o formaţiune de mai multe persoane, care se află în relaţii interpersonale, de interacţiune şi dependenţă reciprocă, mediate de implicarea într-o activitate comună şi dezvoltă norme şi valori care reglează conduita”. (I. Radu, 1994)

,,Un grup social reprezintă un ansamblu de indivizi între care exisră relaţii bine definite şi în care fiecare individ are conştiinţa apartenenţei la grup. Membrii unui grup au o anumită structură, funcţionează după unele reguli prestabilite, au interese comune şi urmăresc realizarea unor scopuri specifice bine determinate”. (A. Neculau, 1996)

K. Lewin consideră că trăsătura de bază a unui grup este interdependenţa membrilor din care e format: ,, Nu o similitudine ci o anumită interdependenţă  între membri constituie un grup”.

Macarenko descrie colectivul de elevi drept: ,,...complex de individualităţi, având un scop determinat, organizat şi având organe de conducere. Între aceste individualităţi există o corelaţie, o interdependenţă; dacă aceasta nu există, nu este un colectiv, ci o masă”.

Din această definiţie se desprind două coordonate fundamentale ale unui colectiv de elevi: existenţa scopului şi caracterul său de organism social. Colectivul, ca organism social implică desfăşurarea unei activităţi  comune şi stabilirea de relaţii între membrii săi.

,,Ansambluri de indivizi (elevi), constituite istoric, între care există diverse tipuri de interacţiuni şi relaţii comune determinate”. (Mielu Zlate)

Colectivul şcolar poate fi definit ca un grup de elevi care urmăreşte un scop comun şi desfăşoară o activitate comună,având organe proprii de conducere şi organizare specifică, corespunzătoare scopurilor şi activităţii depuse.

 El este cum remarcă M.Zlate: „o realitate educaţională în care membrii sunt orientate spre realizarea unor scopuri majore, cu semnificaţie socială şi finalitate educative”.Grupul este un concept cu o sferă mai largă.

 Colectivul este noţiunea specie, un tip de grup ce atinge o anumită treaptă de evoluţie.

 Colectivul este stadiul optim de evaluare a structurii grupului în procesul educaţiei.

 Deosebim două aspecte esenţiale ale grupurilor educaţionale:

 -aspect soial = concretizat în organizarea formală (roluri;statute)

 -aspect psihologic =  desemnând funcţionarea acestor caracteristici.

 

 

2. Parametrii grupului      

a) Mărimea colectivului de elevi se situează între 10-15 şi 40-45 de elevi.Mărimea optimă a clasei de elevi a suscitat foarte multe discuţii deoarece s-a constatat că dacă este mai mare creşte tendinţa de subdiviziune, iar dacă este mai mică creşte tendinţa de subiectivizare a membrilor clasei de elevi.

b) Compoziţia grupului de elevi ai clasei se caracterizează printr-o relativă omogenitate a membrilor, ca vârstă, interese, nevoi, aspiraţii şi nivel de pregătire.

c) Sarcinile şi activităţile grupului sunt de tip instructiv-educativ: activităţi de predare, învăţare, verificare, evaluare, activităţi în ateliere şcolare sau în laboratoare, activităţi cultural educative, desfăşurate în interiorul, dar şi în afara şcolii. Principalele activităţi desfăşurate de grupul-clasă au un caracter planificat şi gradual. Sarcinile generează relaţii dependenţe reciproce.

d) Organizarea grupului care compune o clasă de elevi este de tip circular, întrucât profesorul este liderul formal. Important este dacă pe parcurs  profesorul încetează să fie numai lider formal, devenind unul informal. Dacă lucrurile evolueayă în acest mod, atunci profesorul va exercita o influenţă pozitivă în direcţia apariţiei şi consolidării unor trăsături de sintalitate: coeziune

e) Procesele de interacţiune- iau forma comunicării. Procesele de comunicare tind să unifice grupul, persoanele deviante sunt supuse unei presiuni, sau sunt izolate. Ansamblul fenomenelor psihosociale care se produc în grupul de elevi, poartă numele de dinamică de grup. Aceasta cuprinde procese de imitaţie, de influenţă.

f) Structura are în vedere raporturile dintre membri, poziţia membrilor aşa cum e percepută de componenţii grupului.

Faza iniţială a oricărui grup se caracterizează printr-o stare de incertitudine, care poate genera o anumită ambiguitate comportamentală. Investirea cu roluri în cadrul grupului  este dependentă în multe privinte, de anumite variabile, dintre care „resursele” personale sunt cele mai importante.

 Fiecare elev reprezintă un ansamblu de resurse cognitive, afective şi acţionale.

 O interpretare de această perspective a procesului educaţional o face Bradford, pentru care educaţia este o „tranzatie umana”, iar relaţia professor-elev este un contrast.

 Principalele resurse pe care le reprezintă un elev sunt:

 -cunoştintele şi experienţă să anterioară

 -imaginea să despre grup şi membrii

 -sociabilitatea elevului, că disponibilitate pentru relatile cu ceilalţi.

  g) Conştiinţa colectivă se referă la norme, valori, tradiţii, obiceiuri, care operează în colectiv.

h) gradul de coeziune semnifică rezultanta relaţiilor, efectul cunoaşterii reciproce, climatul de încredere.

i) Eficienţa grupului reprezintă gradul de satisfacţie a membrilor, stabilitatea colectivului.

Teoria grupurilor atrage atenţia că există două categorii de grupuri: macrogrupurile şi microgrupurile. Primele se caracterizează prin absenţa unei dimensiuni socio-afective. Clasa de elevi face parte din microgrupuri, între membrii săi se stabilesc relaţii directe, nemijlocite.

Grupul şcolar este din punct de vedere al structurii sale un grup omogen ,din punct de vedere al vârstei,al scopurilor,intereselor fundamentale şi aspiraţiilor.Dacă în raport cu alte tipuri de grupuri clasa de elevi este predominant omogenă în raport cu activitatea internă s-a formulat problema care dintre tipurile de grupe este mai eficient în lucrul pe grupe- grupul omogen sau eterogen.Experimentele au scos în evidenţă faptul că grupul eterogen este eficient din mai multe puncte de vedere deoarece stimulează atât elevii buni pentru a-i ajuta pe cei slabi cât şi elevii slabi pentru a obţine rezultate mai bune.

După criteriul cooperării sau al competiţiei cea mai eficientă modalitate de organizare a

clasei de elevi s-a dovedit a fi cea de cooperare.Cooperarea într-o sarcină comună stimulează comportamentele de facilitare a succesului,creşte stima de sine,încrederea în forţele proprii,diminuează anxietatea,intensifică atitudinile pozitive faţă de profesor. Structura de sarcină ,de activitate educaţională determinată de interacţiunea rol-statusurilor în clasa de elevi reprezintă structura formală a colectivului de elevi.

Structura informală este dată de relaţiile afective stabilite spontan şi natural între

membrii grupului ,într-un cadru social concret.Aceste relaţii pot fi :de simpatie,de antipatie,de indiferenţă.Relaţiile afective ale unui elev faţă de ceilalţi alcătuiesc expansiunea sa socială.Relaţiile afective ale colectivului faţă de fiecare membru al său constituie incluziunea socială.Structura informală a grupului este dată de corelarea dintre cele două dimensiuni.

Teoria identităţii sociale arată că apartenenţa la un grup îi determină pe indivizi să se autodefineasă întermenii caracteristici grupului respectiv.Astfel grupul oferă membrilor săi o anumită identitate socială pozitivă sau negativă. Identitatea socială pozitivă corelează puternic cu stima de sine. Dacă identitatea devine negativă individul fie părăseşte grupul fie luptă pentru câştigarea de către grup a unei alte identităţi.

Grupul-clasă constituie cadrul psihosocial al desfăşurării activităţii de instruire şi de educare. El conditionează şi mediază activitatea de învăţare, relaţia professor-elev, metodele pedagogice.

Învăţarea nu e doar un act individual, ci şi unul social. Cadrul învăţării sociale este clasă de elevi.

Chiar dacă influenţa factorilor de grup este uneori latentă, impactul lor calitativ este foarte semnificativ.

            Clasă şcolară este considerate adesea un sistem social, o societatea în miniatură.

Societatea şcolară are un caracter tranzitoriu, de aceea anumite modalităţi de organizare şi funcţionare (utilizarea timpului, disciplină, efectuarea sarcinilor, etc) au o anumită artificialitate, ceva ce face din ele doar un exerciţiu pentru rolul social viitor.

 Clasa şcolară este o realitate socială unde au loc numeroase fenomene cu evidente semnificaţii sociale. Aici are loc articularea conduitelor de predare şi învăţare, care creează un camp pedagogic în cadrul căruia se realizează un process de comunicare şi asimilare a ştiinţei.

            O clasă, remarcă J.C.Filloux este, înainte de toate, un mediu de comunicare,instrumentul instituţionalizat prin care partenerii acestui proces interacţionează reciproc şi în cadrul căruia sunt reflectate valorile şi ideologia unei societăţi.

 E.Durkheim atrage atenţia asupra acestor aspecte, arătând că, clasă şcolară poate fi considerate un „grup natural” care întruneşte caracteristicile unei microsocietăţi, fiind sediul unor fenomene de contagiune, de demoralizare colectivă .E. Durkheim vorbeşte şi de existenţa unui sistem normativ al clasei de elevi,un fel de „rezumat condensat” al experienţelor colective.

            Clasa de elevi este astfel, un mediu foarte semnificativ de socializare, prin procesele colective ce au loc aici.

            Colectivul şcolar poate fi definit ca un grup de elevi care urmăreşte un scop comun şi desfăşoară o activitate comună, având organe proprii de conducere şi organizare specifică, corespuncatoare scopurilor şi activităţii depuse.

            El este cum remarcă M.Zlate: „o realitate educaţională în care membrii sunt orientaţi spre realizarea unor scopuri majore, cu semnificaţie socială şi finalitate educative. Grupul este un concept cu o sferă mai largă.

            Colectivul este, un tip de grup ce atinge o anumită treaptă de evoluţie. Colectivul este stadiul optim de evaluare a structurii grupului în procesul educaţiei.

            Deosebim două aspecte esenţiale ale grupurilor educaţionale:

 -aspect social = concretizat în organizarea formală (roluri;statute)

 -aspect psihologic =  desemnând funcţionarea acestor caracteristici.

            Grupul educaţional este întotdeauna un grup formal, constituit pe bază unor cerinţe instituţionale şi prin distribuirea unor roluri diferite educatorilor şi educaţilor care se află în raporturi obligatorii, reglementate şi controlate socialmente.

           

În raport cu alte tipuri de grupuri, grupul şcolar are o serie de particularităţi.El este un grup de formare, de modelare a unor capacitate şi trăsături de personalitate, de învăţare a unor comportamente şi abilităţilor necesare.

            Clasa de elevi ne apare că fiind un cadru propice care vine în întâmpinarea satisfacerii trebuinţei de comunitate şi de exprimare a sentimentului de apartenenţă. Aici fiecare se află în compania celorlalţi, interacţiunile dintre ei fiind adevărate supape prin intermediul cărora, descărcându-se tensiunile interne ale trebuinţei, copilul trăieşte bucuria apartenenţei sale la grup.Relaţiile se stabilesc între membrii unui colectiv de elevi arată un anumit grad de coeziune manifestat deseori prin interesul crescut faţă de starea celorlalţi membri în diferite situaţii, precum şi prin atitudinile luate în variate ocazii, toate în favoarea individului (dar cu valoare pozitivă) şi deci, a colectivului de elevi. Influenţa întregului colectiv de elevi asupra relaţiilor dintre membri în sensul asigurării preponderenţei valorilor pozitive este un aspect important

Bibliografie

Dicţionar de pedagogie, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică,

 Parsons, T., Clasa şcolară ca sistem social. În Sociologia educaţiei şi învăţământului. Antologie de texte contemporane de peste hotare,

Bucureşti, 1977,

Nicola, I., Dirigintele şi sintalitatea colectivului de elevi, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică,

Neculau, A., A fi elev, Bucureşti, Editura Albatros, 1983

 

Păun, E., Sociopedagogie şcolară, Bucureşti, 1983.