Evoluţia copilului cu C.E.S. (cerinţe educative speciale)  depinde, în primul rând, de asistenţa psihopedagogică specifică, pedagogia curativă realizându-se fie de căre un consilier şcolar, profesor itinerant, psihopedagog, alţi profesionişti sau echipe de intervenţie multidisciplinară.

Dincolo de particularităţile fiecărei boli, în parte, pe care le-am surprins în capitolul anterior,  se desprinde aparte şi un set general de măsuri şi tehnici ce pot fi aplicate pentru a comunica eficient, în general, cu un copil cu C.E.S.

Ascultarea activă, adică angajarea în acea relaţie de parteneriat cu copilul, ajută la observarea sistematică a comportamentului, chiar şi anticiparea faptelor care ar urma să se producă.

Psihopedagogul poate manipula aceste conduite şi evenimente, în scopul unei conduite cât mai dezirabile, pentru a diminua consecinţele negative.

Astfel, numim tehnica întăririi acea tehnică care are în vedere manipularea evenimentului cauzat de un anumit comportament. Această tehnică poate fi pozitivă sau negativă.

 

Întărirea pozitivă, precum aprobarea, lauda. Aici putem include recompensa, pentru motivare. Definirea recompensei se face pe o gamă largă, în funcţie de nevoile particulare ale fiecărui copil în parte, chiar dacă are aceeaşi boală şi ea se poate realiza prin:

-          aprobare verbală, valorizare sau apreciere a ceva;

-          aprobare nonverbală: aplauze, zâmbet;

-          contact fizic: atingere pe umăr, strângerea mâinii, îmbrăţişare etc.;

-          acces la diferite activităţi: premii, obiecte materiale etc.

Recompensa poate fi acordată continuu dar şi intermitent, însă în cazul producerii comportamentului dezirabil, ea trebuie acordată imediat şi, foarte important, explicată! Nu se recomandă asocierea recompensei cu alte comentarii, în care se menţionează modul în care comportamentul poate fi îmbunătăţit şi pe viitor.

Întărirea negativă, precum dezaprobarea, critica etc, e consecutivă unui comportament negativ. Scopul ei e să scadă pe viitor probabilitatea producerii unui comportament similar. În urma acestei întăriri aşteptările ar fi ca, în viitorul apropiat, copilul să aleagă un comportament alternativ care să-l „scape” de întărirea negativă şi să elimine conduita indezirabilă prin metoda sancţiunilor. Această tehnică nu conduce întotdeauna către efectul scontat.

Sancţiunea se face în forme uşoare, precum mustrarea blândă, ignorarea (atenţia negativă), privarea de recompense etc. Se va urmări şi consecvenţa în a pedepsi, dar trebuie avut în vedere că ea nu merge asociată cu diminuarea sau încetarea respectului sau a transferului afecţiunii către acel copil.

Tehnica stingerii comportamentului propune renunţarea la sursele de întărire, printr-un program de acţiune, realizat în comun cu familia de către educator (consilier, psihopedagog etc) şi ea are în vedere abilitarea părinţilor, precum şi a cadrelor didactice de a face distincţie între  comportamentele autentice şi cele intenţionat negative. Cea mai utilizată tehnică, în acest sens, este ignorarea comportamentului copilului până când acesta încetează comportamentul nedorit.

Tehnica modelării presupune asimilarea unor modele comportamentale pozitive, prin imitarea unor persoane apropiate. Această  tehnică are o relevanţă mai largă în a forma caractere şi în educaţia morală. Această tehnică se mai numeşte şi antrenament asertiv.

Un rol important îl are educaţia nonformală, care e, poate, cea mai eficientă metodă de comunicare la copiii cu C.E.S. , ea fiind o „ cale de ajutor pentru cei care au resurse mai mici de a accede la o şcolarizare normală: săraci, izolaţi, tineri în derivă, persoane cu nevoi speciale” (C. Cucoş).

Educaţia nonformală are avantaje pedagogice, solicitând în mod diferenţiat participanţii.  Curriculum-ul e flexibil, variat şi e ales în funcţie de interesul participanţilor la această formă de comunicare, el realizându-se prin activităti diverse atractive, în funcţie şi de aptidudinile speciale şi de aspiraţiile celor implicaţi.

Această metodă ajută la planificarea timpului liber într-un mod plăcut, crearea acestei ocazii fiind benefică întru destinderea şi refacerea echilibrului psiho-fizic.

Evaluările nu sunt riguroare, folosindu-se strategii de apreciere formativă, stimulativă, participanţii deprinzând competenţe şi atitudini precum: capacitatea de lucru în echipă, încrederea în sine, disciplina, responsabilitatea, coordonarea şi organizarea, capacitatea de a rezolva probleme practice.  Evident, este vorba despre terapia prin teatru.

Prin aceasta e posibil să descoperim că în viitor,  acel copil cu C.E.S. ar putea să participe activ în societate, fiindcă accentul educaţiei nonformale este pus pe învăţarea prin acţiune, prin activitate voluntară.

În ultimii ani, aplicarea metodelor și tehnicilor de comunicare eficientă a avut în vedere caracterul complex și integrativ al acestora, organizarea lor în perspectiva școlii incluzive, oferite copiilor cu cerințe speciale de către școală, familie și mediul social. Acest demers oferă o largă deschidere spre normalitate, ceea ce înseamnă a oferi persoanelor cu C.E.S. modele și condiții de viață cotidiană cât mai apropiate de condițiile de viață obișnuite. Normalizarea trebuie percepută ca pe un proces reciproc de acceptare a persoanei cu dizabilități de către comunitate și de participare a acesteia la viața comunității.

Meloterapia este folosită ca mijloc pentru modelarea personalității și normalizarea stărilor psihice, atât pentru persoanele normale cât și pentru persoanele care prezintă diferite afecțiuni sau deficiențe. În literatura de specialitate se folosește noțiunea de muzică funcțională, care desemnează faptul că, în terapie, comunicarea prin muzică este utilizată în scopuri practice pentru recuperarea personalității decompensate a copiilor supuși meloterapiei. Prin meloterapie se educă vocea ca principal mijloc de redare a muzicii,  se dezvoltă sociabilitatea copilului prin participarea la activitățile organizate pe grupuri de copii, se educă comunicarea nonverbală- expresivitatea mimico-gesticulară, se nuanțează exprimarea verbală. Prin reglarea echilibrului dintre inspirație și expirație, prin dezvoltarea auzului fonematic și prin coordonarea dintre respirație, pronunție, mișcare, comunicarea cu ajutorul muzicii are un rol foarte important și în dezvoltarea limbajului, a pronunției corecte a sunetelor și a cuvintelor.

Prin terapia de expresie grafică și plastică copilul reușește să asimileze elemente de limbaj plastic care-l ajută  să se exprime, uneori mai repede și mai ușor decât prin comunicarea verbală.

Folosirea metodelor de interacțiune în cadrul școlii în sprijinul gradului de eficiență a asimilării reprezintă o resursă cu adevărat importantă, acestea determinând optimizarea

comunicării, dar, în același timp, eficiența acestor metode depinde de existența unor astfel de structuri comunicaționale optime într-un grup de copii. În continuare prezentăm câteva metode și procedee de învățare prin cooperare, care pot fi aplicate cu mare eficiență și în condițiile educației incluzive sau la activitățile educative cu copiii care prezintă cerințe speciale în educație:

1.      Brainstorming-ul și brainstorming-ul în perechi- individual sau în perechi, eleviii prezintă sau scriu pe hârtie toate lucrurile pe care le știu despre un anumit subiect (este o metodă folosită frecvent în etapa de evocare în cadrul lecției);

2.      Știu / Vreau să știu / am învățat- în activități cu grupuri mici sau cu întreaga clasă se trece în revistă ceea ce elevii știu deja despre o anumită temă și apoi se formulează întrebări la care se așteaptă găsirea răspunsului în timpul lecției;

3.      Activitate dirijată de citire gândire- constă în fragmentarea unui text astfel încât elevii să poată face predicții despre ce se va întâmpla în fragmentul următor;

4.      Predicțiile în perechi- pot fi folosite în mai multe situații unde elevii vor fi grupați în perechi și vor vi implicați în desfășurarea acțiunii unui text creat de copii pornind de la câteva cuvinte dintr-o povestire, relatare etc. Copiii vor fi  să emită idei și să-și valorifice experiența socială și culturală pe care o dețin;

5.      Gândiți / lucrați în perechi / comunicați - constă în prezentarea unui subiect de către educator, după care, fiecare elev se gândește timp de câteva minute, la problema respectivă, apoi își găsește un partenere cu care să discute ideile; în final se comunică tuturor elevilor concluzia la care a ajuns fiecare pereche. Această metodă poate fi utilizată cu elevi din clase mai mari și constituie o bună ocazie de a începe o discuție sau de a lansa o provocare;

6.      Rezumați / lucrați în perechi / comunicați - este asemănătoare cu metoda anterioară, cu deosebire că elevii vor citi un text după care împreună cu un coleg, formând o pereche își vor împărtăși unul altuia rezumatele, vor vedea asemănările și deosebirile și vor elabora un rezumat împreună. Metoda poate fi aplicată și după o discuție asupra unui subiect, după o prezentare  sau o prelegere a profesorului;

7.      Interviul în trei etape (2-4 elevi) - educatorul lansează o întrebare sau o problemă elevilor grupați câte trei sau patru. după ce fiecare se gândește la o soluție, apoi, în perechi, elevii se intervievează reciproc în legătură cu răspunsul sau soluția identificată, după care perechile se vor alătura altor perechi, formând grupuri de câte 4-6 elevi în care fiecare elev prezintă soluția partenerului sau celeilalte perechi;

8.      Turul galeriei - în grupuri de 3-4 elevi, aceștia lucrează la o problemă sau la o sarcină care are drept rezultat un produs prezentat pe o coală de hârtie sau în altă formă ce poate fi prezentată în clasă. După prezentarea produselor obținute, fiecare grup examinează cu atenție produsele celorlalte grupe, grupele se rotesc de la un produs la altul, se discută și, eventual, se notează comentariile, întrebările care vor fi adresate celorlalte grupe. După turul galeriei, fiecare grup răspunde la întrebările celorlalți și clarifică unele aspecte solicitate de colegi, apoi își reexaminează propriile produse prin comparație cu celelalte. În acest mod, prin feedbackul oferit de colegi, au loc învățarea și consolidarea unor cunoștințe, se valorizează produsul activității în grup;

9.      Linia valorilor- educatorul adresează o întrebare care permite o gradare a răspunsurilor între două extreme. După ce fiecare elev are un răspuns, se încearcă alinierea într-o ordine care să exprime situarea mai aproape sau mai departe de o extremă. După aliniere au loc discuții cu cei din imediata vecinătate și se poate reevalua poziția înițială și adopta o nouă poziție mai aproape de ceea ce fiecare elev simte și poate argumenta în fața celorlalți colegi;

10.              Masa rotundă / Cercul- este o tehnică de învățare prin colaborare care presupune trecerea din mână în mână a unei coli de hârtie și a unui creion în cadrul unui grup mic. De exemplu, un elev din grup notează o idee pe hârtie și o dă vecinului său din stânga. Acesta scrie și el o idee și transmite hârtia și creionul următorului. Metoda are și o variantă în care fiecare membru al grupului deține un creion de culoare diferită și se transmite doar coala de hârtie. Această ultimă variantă are avantajul că obligă fiecare elev din grup să contribuie în mod egal la exprimarea ideilor și permite educatorului identificarea mai ușoară a elevilor care alcătuiesc grupul. Cercul este forma orală a mesei rotunde în care fiecare membru al grupului contribuie cu o idee la discuție, în mod sistematic, de la dreapta la stânga. Metodele de interacțiune educațională reprezintă și un mod prin care se optimizează relaționarea în interiorul grupului.

Alte metode şi tehnici pentru facilitarea şi dezvoltareacomunicării între elevii cu CES sunt  exerciţiile de spargere agheţii, tehnica "adevărat şi fals" sau tehnica "obiecte găsite".

De exemplu:

1.      Exerciţiile de spargere a gheţii au drept scop diminuareabarierelor în comunicare şi instalarea unui climat de muncă relaxant (Daţi-mi voie să mă prezint, jocul "Recunoaşte-mă");

2.      Tehnica "adevărat şi fals" are drept scop facilitareacomunicării şi creşterea nivelului de cunoaştere reciprocă aelevilor;

3.      Tehnica "obiecte găsite" e o tehnică producătoare de energieşi amuzament care permite dezvoltarea capacităţii de exprimareşi argumentare, dar şi realizarea unor dialoguri cu colegii,astfel încât elevii să se simtă confortabil şi să nu refuzecomunicarea.

Toate aceste metode prezentate sunt metode de interacţionareeducaţională şi au drept efect optimizarea comunicării cu eleviicu CES, aceasta constituind suportul pe care se sprijină, atâtactul învăţării, cât şi antrenarea şi integrarea şcolarăşi socială a acestor copii. De aceea, concentrarea profesorului peproblemele facilitării şi optimizării comunicării între eleviicu CES constituie o prioritate a demersului didactic.

Copiii cu CES au nevoie de activităţi de predare-învăţarediferenţiată, individualizată, iar pentru cei care au problemeasemănătoare e bine ca ei să înveţe împreună, pentru că aşapot beneficia de sprijinul unor cadre specializate.

Cerinţele educative speciale (CES) reprezintă necesităţieducaţionale suplimentare, în raport cu obiectivele generale aleeducaţiei, particularizate în funcţie de dizabilităţileconstatate la astfel de copii (deficienţe mentale, fizice,senzoriale, tulburări socio-afective sau de comportament, autism,dificultăţi de învăţare).

Concret, la clasă, profesorul trebuie să acorde o importanţăsporită acestor copii şi să particularizeze conţinutul programeişcolare, astfel încât sarcinile de lucru trasate elevilor să fiecorect formulate, accesibile, iar potenţialul fiecărui elev săfie valorificat la maxim.

 

Şcoala inclusivă are menirea de a răspunde la necesităţilecopiilor cu CES, de a armonia diferenţele de învăţare, de afacilita înţelegerea socială şi de a asigura o educaţiepermanentă pentru toţi. Actul educaţional cu copiii cu CES implică noi modalităţi deproiectare şi desfăşurare în relaţie directă cuposibilităţile reale ale acestor copii de a înţelege şi de avalorifica conţinutul învăţăturii, cât şi cu nevoile lor derecunoaştere, relaţionare şi înţelegere şcolară şi ulteriorsocială. Copilul cu CES nu-şi poate valorifica, la maxim,potenţialul de care dispune, de aici acel sentiment de inferioritate și importanța actului de comunicare.