1 Principiile care fundamentează proiectarea educaţiei diferenţiate
Diferenţele dintre elevi sunt studiate ca o bază pentru proiectare. Elevii sunt frecvent ghidaţi să facă alegeri bazate pe interese personale în învăţare. Există oferte pentru mai multe profile de învăţare şi este evidentă concentrarea pe tipuri diferite de inteligenţă.. Disponibilitatea, interesele şi profilul de învăţare al elevilor conturează predarea. Învăţarea se concentrează pe folosirea capacităţilor esenţiale pentru a valoriza şi înţelege concepte şi principii de bază. Timpul e folosit flexibil în funcţie de nevoile elevilor şi se folosesc frecvent sarcini cu mai multe opţiuni. Sunt furnizate materiale multiple şi uzual. se caută perspective multiple asupra ideilor şi evenimentelor. Profesorul facilitează formarea capacităţilor de învăţare independentă iar elevii lucrează împreună cu profesorul pentru stabilirea obiectivelor de învăţare individuală şi pentru întreaga clasă Evaluarea este continuă şi diagnostic, pentru a înţelege cum să adaptăm predarea la nevoile elevilor. Se valorifică strategiii de evaluare multiple.
2 Algoritmul de proiectare a instruirii diferenţiate, cu aplicaţii la disciplinele din aria curriculară de predare Ca şi profesori, una dintre sarcinile importante este selectarea unei strategii potrivite pentru o activitate punctuală. Selectarea unei strategii centrate pe elev nu asigură aprioric succesul activităţii. Contextul educaţional este important. Există situaţii în care strategiile directive sunt mai potrivite, precum şi situaţii în care strategiile centrate pe elev sunt mai eficiente.
Strategiile didactice pot fi diferenţiate şi personalizate pentru că, în esenţă, toate componentele lor structurale pot avea valenţe în dezvoltarea elementelor de specificitate ale personalităţii elevilor. Profesorii trebuie să asigure elevilor cadrul adecvat (şcoală, clasă, cerc) pentru dezvoltarea
diferenţiată până la individualizare prin descoperirea şi aptitudinilor personale, a trăsăturilor caracteristice proprii, a unui stil cognitiv individual, a unui ritm de învăţare şi dezvoltare adaptat fiecăruia. Strategia didactică reprezintă un mod de combinare a metodologiei didactice şi mijloacelor de învăţământ prin care se asigură selecţia, organizarea şi desfăşurarea unei secvenţe de instruire. Sunt utilizate strategiile de tip euristic, constituite în jurul metodelor problematizării, studiului de caz, proiectului, metodelor şi tehnicilor specific stimulării creativităţii, organizării pe grupe mici şi omogene, pe grupuri de antrenament.
■ Pentru a preda conţinutul în mod diferenţiat trebuie să ştim despre fiecare elev cât are de învăţat din fiecare unitate de conţinut. Este obligatorie testarea elevilor la începutul predării oricărei teme noi.
■ Altă strategie de diferenţiere a conţinuturilor este de a facilita învăţarea unei teme în mod integrat, pluridisciplinar astfel încât grupuri de elevi cu interese, abilităţi şi cunoştinţe diferite să poată să aprofundeze tema respectivă din perspective diferite.
■ Un alt mod de a lucra diferenţiat cu conţinuturile este de a alege puncte diferite de intrare pe text. Accesarea unei teme noi este mai uşoară în momentul în care fiecare elev poate interveni în mod activ cu ceea ce ştie despre tema respectivă
■ Pentru a trata diferenţiat conţinutul, elevilor li se poate permite să accelereze sau să încetinească ritmul progresului personal prin diferite procedee. Cum diferenţiem
procesul de instruire?
■ În timpul procesului de desfăşurare al activităţilor se poate aprofunda înţelegerea subiectului prin investigarea acestuia din perspective multiple.
■ Diferenţierea procesului înseamnă diversificarea metodelor şi tehnicilor de instruire pentru a oferi elevilor o mai mare bogăţie de oportunităţi de explorare a conceptelor. ■ Tipurile de interacţiuni se diversifică după nevoile, interesele sau profilurile de inteligenţă ale elevilor. Cum diferenţiem produsul?
■ Prin activităţi în care elevii pot demonstra şi dezvolta ceea ce ştiu, înţeleg şi pot să facă; ■ Prin proiecte care se realizează în mod diferit prin exprimarea abilităţilor cognitive multiple; ■ Prin investigaţii realizate de grupuri cu interese specifice;
■ Rezolvare de probleme din perspective multiple. În ceea ce priveşte diversificarea, există strategii specifice atât la nivel instituţional, cât şi la nivel procesual.
Modalităţi de diferenţiere a procesului instructiv – educativ
Din punct de vedere pedagogic, diferenţierea se realizează la trei niveluri: conţinut, proces de instruire, produs. Cum diferenţiem conţinutul atunci când predăm? Organizarea diferenţiată sau personalizată a conţinuturilor “vizează adaptarea procesului instructiv-educativ la posibilităţile apitudinale, la nivelul intereselor cognitive, la ritmul şi stilul de învăţare al elevului “( Carmen, Creţu, 1998, pag. 66). Strategiile didactice pot fi diferenţiate şi personalizate pentru că, în esenţă, toate componentele lor structurale pot avea valenţe în dezvoltarea elementelor de specificitate ale personalităţii elevilor. Profesorii trebuie să asigure elevilor cadrul adecvat (şcoală, clasă, cerc) pentru dezvoltarea diferenţaită până la individualizare prin descoperirea şi aptitudinilor personale, a trăsăturilor caracteristice proprii, a unui stil cognitiv individual, a unui ritm de învăţare şi dezvoltare adaptat fiecăruia
1.utilizarea de metode moderne variate şi corelarea lor cu caracteristicile
individuale ale elevilor : conversaţia euristică, demonstraţia, problematizarea, studiul de caz, proiectul, lucrări practice, experimentul, lucrul pe grupe, tehnica utilizării fişelor de muncă independentă (fişe de dezvoltare, de recuperare, de recuperare, de exersare, de creaţie), utilizarea fişelor individuale de progres sau a diagramelor de progres al clasei etc.
2. forme de organizare:
diferenţierea se poate realiza mai ales prin proiectarea de activităţi:
- individuale , independente
- în grup diadic
- în grup mic şi omogen (constituit pe baza unor criterii – interese pentru o anumită activitate, nivel de cunoştinţe sau abilităţi comune)
- în grup mic şi eterogen (când e corelat cu o metodă ce valorifică învăţarea de tip peer, între egali)
3.mijloace de învăţământ:
diferenţierea lor se leagă organic de etapa de proiectare a metodelor de predare şirespectiv, cea de proiectare a metodelor de evaluare, aceste etape fiind de fapt factorii care imprimă finalităţile pedagogice individualizate ale mijloacelor de instruire.
Etape ale diferenţierii evaluării:
1. Precizarea obiectivelor evaluării corelate gradual, în funcţie complexitate cu: conţinuturile informaţionale (cunoştinţe declarative) vizate, criteriile de performanţă vizate (cunoştinţe procedurale – deprinderi, abilităţi etc.)
2. Stabilirea elementelor reprezentative de conţinut / competenţe ce vor fi verificate
3. Alegerea instrumentelor de evaluare, ţinând cont de : nivelul intelectual, ritmul deînvăţare, stilul de învăţare / de gândire / tipul de inteligenţă multiplă, interesul elevilor, stilul de lucru (individual / de grup) etc.
4. Elaborarea instrumentului de evaluare
5. Stabilirea unei scheme de notare / barem de notare
6. Elaborarea de observatii pentru evaluator (limita de timp, resurse speciale )
7. Stabilirea modalitatilor de interpretare şi valorizare a datelor pentru viitoarele demersuri didactice.
3. Rolurile profesorului în proiectarea educaţiei diferenţiate
În orice context educaţional rolul profesorului este de preferat să fie unul de facilitator al învăţării , cu atât mai mult în cadrul învăţării diferenţiate de accea , printr –o gamă largă de de strategii manageriale şi educaţionale acesta trebuie să valorifice:
|
Inteligenţe multiple |
Succesiune de lecţii |
Strategii variate de |
|
Puzzle |
Succesiune de centre |
investigare |
|
Material înregistrat |
Succesiune de produse |
Rezolvare de probleme |
|
Activitate „ancoră” |
Contracte de învăţare |
Centre de interes |
|
Texte variate |
Instruire în grup mic |
Grupe de interes |
|
Materiale suplimentare |
Studiu asociat |
Teme variate |
|
Cercuri literare |
Studiu individual |
Notări succinte variate |
|
|
|
Instruire complexă |
|
|
|
|
Acesta trebuie să urmărească în etapa de proiectare a demersurilor educaţionale nevoile academice ale elevilor:
¡ să înţeleagă şi să valorizeze scopurile educaţionale
¡ să fie implicat activ
¡ să coreleze materia cu experienţele sale de viaţă
să îşi asume responsabilitatea pentru propria învăţare prin stabilirea propriilor obiective şi urmărirea intereselor proprii
¡
¡să aibă experienţa succesului
¡ să primească feedback realist şi prompt
¡ să primească recompense utile pentru performanţele sale
¡ să perceapă învăţarea orientată de către adult ca o activitate recompensatorie
¡ să aibă suficient timp pentru a integra învăţarea
¡ să aibă contacte pozitive cu colegii
¡ să primească o instrucţie potrivită cu stilul de învăţare propriu
¡ să fie implicat în autoevaluarea învăţării şi a efortului propriu.
Profesorul este atent la nevoile comune precum şi la nevoile individuale ale elevilor,respectă curriculumul dar gândeşte independent la ceea ce este specific claselor la care predă şi ajustează demersul didactic în consecinţă.
Orice cadru didactic trebuie să facă transferul de la complexitatea informaţiei la simplitatea abordări ei selectând materialul de lucru în funcţie de elevi. Dascălul dedicat profesiei ştie să lucreze creativ cu conţinutul, procesul şi produsul învăţării creeând un climat de respect reciproc şi asumându şi roluri noi ca cel de consultant, facilitator, moderator chiar de participant activ al procesului de învăţare.
Promovează învăţarea prin cooperare.
Echilibrează norma individuală cu cea de grup.
Se preocupă de realizarea unui management al clasei care respectă principiile diferenţierii.
Evaluează continuu.
Este el însuşi este într-o continuă dezvoltare personală.
Face legătura dintre viaţa de zi cu zi a elevilor şi fapte, evenimente, experienţe celebre ale omenirii.
Ştie să îşi motiveze elevii.
Foloseşte acele strategii de instruire care îi implică pe elevi în activitatea la clasă în mod activ.
Contribuie la formarea independenţei elevilor.
3 Elemente ale educaţiei diferenţiate şi individualizate.
Învăţarea diferenţiată presupune adaptarea procesului instructiv-educativ la potenţialităţile individuale, la ritmul şi stilul de învăţare al elevului,la interesele şi abilităţile fiecăruia. Trebuie să învăţăm ca şi cadre didactice cum să identificăm potenţialul creator al fiecărui elev în parte. În acest sens a fost elaborată Teoria Inteligenţelor Multiple.
Semnificaţia Teoriei Inteligenţelor Multiple (Gardner, H., 1993) constă în extinderea conceptului spre alte inteligenţe în plus faţă de cea logico-matematică şi verbal lingvistică care sunt măsurate prin testul tradiţional. Teoria Inteligenţelor Multiple subliniază faptul că fiecare om are mai multe tipuri de inteligenţă, şi anume: inteligenţă verbal lingvistică, logico-
matematică, muzical-ritmică, corporal-kinestezică, vizual–spaţială, intra şi interpersonală, naturalistă. Abilităţile cognitive multiple pot să fie identificate, stimulate şi dezvoltate, ele reflectând modalităţi diferite de a interacţiona cu lumea. Strategiile centrate pe elev sunt determinate de o multitudine complexă de factori, analiza tuturor acestora fiind un proces foarte dificil şi, datorită complexităţii sale exptreme, chiar nu tocmai util. Pentru a reuşi o apropiere treptată de problematica strategiilor centrate pe elev, propunem una din sistematizările valoroase şi relevante, care evidenţiază corelaţiile dintre tipurile de inteligenţă şi strategiile de învăţare
Abordarea diferenţiată a învăţării are la bază un sistem centrat pe elev şi nevoile lui.
Diferenţierea ar trebui să fie o practică incluzivă normală în fiecare sală de clasă pentru că:
- copiii / elevii învaţă în ritmuri diferite;
- copiii/ elevii au stiluri de învăţare diferite;
- cadrele didactice trebuie să asigure valorizarea potenţialului fiecărui copil / elev;
1 Principii generale ale diferenţierii învăţării
Pedagogia diferenţiată este „o pedagogie individualizată care recunoaşte elevul ca persoană având reprezentările sale proprii despre situaţia de formare; o pedagogie variată care propune un evantai de demersuri, opunându-se astfel mitului identitar al uniformităţii, al falsei democraţii, conform cărora toţi trebuie să muncească în acelaşi ritm, în aceeaşi durată şi urmând aceleaşi itinerarii.” (H. Przesmycki, 1991, p. 10)
Pentru aceasta este important ca fiecare actor implicat în actul educaţional sã se concentreze, pe lângã manifestarea atitudinii de respect constant faţã de învãţare şi instituţia şcolarã şi asupra unor aspecte importante pentru motivare:
Ø sã construiascã pornind de la cunoştinţele de bazã - deseori, pãrinţii şi cadrele didactice doresc sã vadã rezultatele la nivelul colegilor, cel puţin la nivelul mediei.
Ø sã scoatã în evidenţã beneficiile practice ale învãţãrii asupra vieţii lor - este important sã ţinem cont de faptul cã elevii, în special copiii aflaţi în pragul adolescenţei, gândesc total diferit faţã de adulţi.
Ø sã ajute copilul sã îşi stabileascã propriile obiective - este important ca fiecare copil sã fie stimulat sã se implice în propria sa educaţie, sã aibã şansa şi spaţiul în care poate sã îşi dezvolte propria personalitate.
Ø sã ajute copilul sã fie organizat şi sã se autodisciplineze - copiii au nevoie de ordine, dar au probleme în a o impune şi a o menţine.
Ø sã încurajeze copilul la fiecare pas - este important sã încurajãm copilul, indiferent dacã este motivat pentru învãţare sau nu;
Ø sã atragã elevul în construirea sarcinilor de lucru şi a traseului educaţional ales - dacã implicãm elevul în stabilirea regulilor, acesta va avea puţine justificãri în cazul în care le încalcã, iar participarea activã în aceste decizii aduce un plus de responsabilitate.
În spaţiul şcolar, fiecare cadru didactic trebuie (Popenici, 2009, p. 93):
ü sã utilizeze strategii didactice diferite pentru situaţii de învãţare diferite; nu existã o strategie didacticã cu aplicabilitate universalã, indiferent de context;
ü sã fie conştient de ce alege o anumitã strategie didacticã, în ce constã eficacitatea acesteia, care sunt rezultatele învãţãrii pe care dorim sã le atingem şi cum pot fi acestea probate, verificate;
ü sã adapteze strategiile didactice utilizate la caracteristicile beneficiarilor activitãţilor de învãţare – nivelul de cunoştinţe, deprinderi cât şi la atitudinile şi
gradul de motivaţie al acestora.
Argumentele utilizării strategiilor de educaţie diferenţiată ar putea fi:
¡ implică utilizarea unui material didactic variat, elevii fiind familiarizaţi cu tehnici de muncă independentă;
¡ stimulează originalitatea şi creativitatea elevilor;
¡ valorifică experienţa anterioară;
¡ sunt adaptate la stilurile proprii de învăţare;
¡ respectă ritmul individual al copilului;
¡ stimulează spiritul de echipă;
¡ asigură corelarea intereselor copiilor cu obiectivele curriculare;
¡ fiecărui copil i se acordă încredere în forţele proprii;
¡ profesorul permite copiilor să participe la evaluarea propriei lor munci;
¡ copilul este evaluat şi comparat cu el însuşi.
¡ criteriile de evaluare vor fi specifice fiecărui program instructiv -educativ,
încontextul determinat de finalităţile generice.
Adaptarea conţinuturilor trebuie să aibă în vedere atât aspectul cantitativ (volumul de cunoştinţe), cât şi aspectul calitativ (procesele cognitive implicate dar şi viteza şi stilul de învăţare al elevilor şi conexiunile interdisciplinare);
Adaptarea planurilor şi programelor şcolare la potenţialul de învăţare al elevului, de exemplu:
ü plan de învăţământ adaptat prin alocarea unui număr mai mic de ore la anumite discipline
ü adaptarea conţinuturilor din programa şcolară prin aprofundare, extindere
Adaptarea proceselor didactice Procesele didactice trebuie să tina cont de faptul ca:
ü elevii difera intre ei din punctul de vedere al aptitudinilor,al ritmului de invatare,al gradului de intelegere al fenomenelor, al capacitatii de invatare, al motivatiei.
ü În procesul de predare putem adapta:
ü • mărimea sarcinii
ü • gradul de dificultate al sarcinii (numărul de sarcini de învăţare pe care să le realizeze elevii, tipul de probleme de rezolvat, reguli de rezolvare a sarcinii, modul de realizare al sarcinii, de exemplu, acceptarea răspunsului oral dacă elevul nu reuşeşte în scris etc);
ü metodele de predare (metode de învăţare prin cooperare, metode activ –participative, jocul didactic etc):-elevii cu capacitati de invatare sa fie instruiti pe grupe dar cu teme diferentiate; individualizarea prin munca independenta diferentiata; in activitatile frontale elevii cu dificultati sa fie tratati individual
ü • - timpul de lucru alocat (creşterea sau scăderea timpului de lucru alocat rezolvării unei sarcini);
ü • - nivelul de sprijin (asigurarea sprijinului suplimentar pentru unii elevi, de către cadrul didactic de la clasă sau prin cadre didactice de sprijin);
Bibliografie:
- VRĂŞMAŞ Ecaterina, Dificultăţile de învăţare în şcoală , editura V&Integral , Bucureşti,2007
- CREŢU C., (1998), Curriculum diferenţiat şi personalizat, Editura Polirom, IS.
- CRISTEA S., (1998), Dicţionar de termeni pedagogici, E.D.P., . Bucureşti.
- CUCOŞ C., (2006), Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi.
- DULAMĂ M. E., (2002), Modele, strategii şi tehnici didactice activizante cu aplicaţii în geografie, Editura Clusium, Cluj-Napoca
- JOIŢA E., (coord. ) (2007), Formarea pedagogică a profesorului. Instrumente de învăţare cognitiv-constructivistă, E.D.P., R.A., Bucureşti.
- JONES V., JONES, L, Comprehensive Clasroom Management, Boston – în MEC, UNICEF, Strategii educaţionale centrate pe elev (2006), Bucureşti
- LANDSHEERE, V. de, LANDSHEERE, G. de (1979), Definirea obiectivelor educaţiei, E.D.P., Bucureşti.
-POTOLEA D., MANOLESCU M., (2005), Teoria şi practica evaluării educaţionale, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Proiectul pentru Învăţământul Rural.
-PRZESMYCKI, Halina (2000), La pédagogie différenciée, Hachette Éducation, Paris.
-RADU I.T., (2000), Evaluarea în procesul didactic, E.D.P., Bucureşti.
-RADU I.T., (1981), Învăţământul diferenţiat, E.D.P., Bucureşti
-ROTARU Adriana, (2002), Consiliere şi orientare, Craiova, Arves
-STĂNESCU M.-L., (2002), Instruirea diferenţiată a elevilor supradotaţi, Editura Polirom, Iaşi.
-STAN E., (2004), Pedagogie postmodernă, Institutul European, Iaşi.