Această lucrare îşi propune să clarifice conceptul de climat organizaţional şcolar, să precizeze care sunt dimensiunile, structura, funcţia, trăsăturile, factorii determinanţi şi importanţa practică a climatului organizaţional în eficientizarea activităţii instructiv–educative.
Şcoala ca organizaţie este expresie a societăţii postmoderne (postindustriale, informaţionale, bazată pe cunoaştere). La nivelul dimensiunilor de bază ale organizaţiei şcolare normativă, funcţional-structurală, culturală, comportamentală pot fi identificate surse de dezvoltare a organizaţiei şcolare într-un context mobil şi deschis. Cultura organizaţiei şcolare postmoderne se dezvoltă, în mod special, prin valorificarea resurselor subiective ale climatului organizaţional generat de modul de acţiune al tuturor „actorilor şcolii” (manageri, colectiv didactic, elevi, personal administrativ, părinţi, reprezentanţi ai comunităţii locale etc.).
Prin climat organizaţional se înţelege o stare psihosocială, exprimată cultural într-un context intern şi extern şi este generată de un ansamblu de variabile obiective şi subiective intersectate într-un câmp psihosocial sau context situaţional (extern şi intern) care străbate activitatea didactică realizată în cadrul şcolii (S. Cristea). El se referă la ambianţa intelectuală şi morală din interiorul colectivului unei şcoli, la stările emoţionale şi la percepţiile colective.
Climatul organizaţional este dat de dispoziţia psihică relativ stabilizată la nivelul membrilor unei organizaţii, dispoziţie determinată de semnificaţia acordată de aceştia ansamblului de influenţe interne şi externe, subiective şi obiective, ce pot avea impact asupra organizaţiei. Este o stare mentală şi emoţional-atitudinală care domină cronic ori temporar membrii unei organizaţii şi care îşi exercită acţiunea cu precădere asupra fiinţelor umane.
Nu este tangibil din punct de vedere material, dar din punct de vedere practic este deosebit de important pentru dezvoltarea şcolii şi a personalităţii elevilor. El reflectă particularităţile mediului şcolar (spaţiul şi timpul pedagogic, baza didactico-materială, resursele informaţionale şi umane) şi ale sistemului social care promovează norme, decizii (societate – şcoală; profesori; elevi; comunitate educaţională teritorială şi locală etc.), dimensionate cultural (prin valori şi credinţe pedagogice, preluate şi asumate de personalul şcolii).
Element al culturii organizaţionale climatul corespunde contextului extern şi intern al organizaţiei şcolare. El este exprimat prin: calitatea şi cantitatea resurselor umane existente, a spaţiului şi a timpului pedagogic disponibil; formele de organizare managerială şi didactică impuse social sau/şi iniţiate de „actorii şcolii” în diferite circumstanţe şi condiţii, în consens cu cerinţele conducerii manageriale şi ale proiectării curriculare; particularităţile stilurilor manageriale şi didactice promovate pe fondul valorificării la maximum a resurselor existente în sensul eficienţei şi eficacităţii (manageriale şi didactice); „câmpul psihosocial” complex şi nu odată contradictoriu, creat la nivelul intersecţiilor dintre numeroasele influenţe spontane (afective, motivaţionale, volitive) exercitate de „actorii şcolii” şi / sau ai comunităţii educaţionale locale prin etosul pedagogic care stimulează sau inhibă procesul de eficientizare al activităţilor de educaţie, instruire, perfecţionare, cercetare, management, administraţie etc.
Climatul psihosocial dintr-o şcoală reflectă atitudinea generală faţă de modul de funcţionare a organizaţiei, faţă de condiţiile de muncă din şcoala respectivă, faţă de manageri şi colegi. Poate constitui un puternic factor de mobilizare a întregului personal sau, dimpotrivă, un factor demobilizator. El influenţează activitatea din şcoala respectivă prin intermediul sentimentelor (de frică sau de destindere). Un climat favorabil permite membrilor organizaţiei să se concentreze asupra sarcinilor şi le stimulează entuziasmul de muncă, fiecare membru al colectivului activându-şi la nivel maxim capacităţile de care dispune.
Se pot delimita mai multe dimensiuni specifice climatului organizaţiei şcolare– dimensiunea: funcţională, structurală, psihologică (cognitivă, socio-afectivă, motivaţională), prospectivă.( S. Cristea, note de curs-2011)
Dimensiunea funcţională a climatului organizaţiei şcolare reflectă acţiunea factorilor sociali implicaţi în elaborarea obiectivelor generale şi specifice ale activităţii de instruire, realizată în cadrul procesului de învăţământ. Un rol aparte revine obiectivelor care stimulează climatul inovator favorabil deciziilor referitoare la curriculumul aflat la dispoziţia şcolii.
Dimensiunea structurală a climatului organizaţiei şcolare se referă la particularităţile resurselor umane angajate în realizarea activităţilor instructuv-educative (număr de profesori şi de comisii metodice, vârstă, statut profesional, calitatea social-economică a elevilor şi a părinţilor, ponderea structurilor de conducere managerială / birocratică).
Dimensiunea psihologică a climatului organizaţiei şcolare conturează calităţile cognitive şi noncognitive ale actorilor implicaţi în viaţa organizaţiei şcolare. Resursele cognitive superioare ale profesorilor şi ale elevilor conferă climatului şcolar o notă particulară exprimată prin nivelul ridicat al competenţelor atinse în activitatea de instruire, dar şi prin ritualul comunicării eficiente în clasă şi afara clasei. Resursele socio-afective ale climatului reflectă situaţiile de atracţie/ respingere existente la nivelul actorilor şcolii, exprimate în plan general şi particular (grupuri aflate în relaţii de colaborare/ adversitate, prezenţa pozitivă/negativă a unor lideri informali, gradul de acceptare al liderilor formali – directori, responsabili de comisii metodice, profesori-diriginţi etc.). Resursele motivaţionale reflectă interesele membrilor organizaţiei dezvoltate în raport de valorile şcolii. Climatul şcolii este influenţat de gradul de motivare al profesorilor, elevilor şi părinţilor pentru atingerea unor competenţe şi performanţe pedagogice şi sociale superioare.
Dimensiunea prospectivă a climatului organizaţiei şcolare fixează în plan atitudinal linia de perspectivă imprimată de finalităţile pedagogice proiectate pe termen mediu şi lung. Climatul psihosocial contribuie la stimularea sau inhibarea tendinţei de evoluţie a organizaţiei în calitate de „şcoală deschisă” şi de „organizaţie care învaţă”.
Principala funcţie a climatului organizaţional este de a delimita un anumit context psihosocial, care condiţionează calitatea vieţii şcolare la nivelul relaţiilor pedagogice şi manageriale dintre membrii organizaţiei, dintre aceştia şi reprezentanţi ai comunităţii locale. Se realizează o mediere între caracteristicile organizaţiei şi caracteristicile membrilor organizaţiei (cadre didactice, elevi, personal administrativ, părinţi, alţi reprezentanţi ai comunităţii). În timpul acestei acţiuni intervin trăirile subiective ale membrilor organizaţiei, care au o importanţă mult mai mare decât variabilele obiective .
În structura climatului psihosocial sunt implicate variabile care interacţionează între ele şi anume: variabile subiective şi variabile obiective. Printre variabilele obiective pot fi menţionate: spaţiul şi timpul şcolar, calitatea resurselor pedagogice, formele de organizare impuse social, iar printre cele subiective: comportamentul managerilor, profesorilor, elevilor, părinţilor; stilurile pedagogice, iniţiativele angajate în proiectarea didactică, în alegerea unor forme de organizare.
Variabilele subiective au un rol din ce în ce mai mare, ceea ce demonstrează importanţa dimensiunii culturale a organizaţiei şcolare. Efectele acestui tip de variabile vizează creşterea încrederii membrilor organizaţiei în activităţile şcolare, în responsabilitatea managerilor, profesorilor, elevilor, părinţilor şi sunt resimţite la nivelul stilurilor manageriale şi didactice care conferă o anumită specificitate organizaţiei şcolare, exprimată în gradul de permisivitate/ autoritate, participare democratică, adaptabilitate la nou, coeziune a colectivelor de referinţă (comisii metodice, clase de elevi, sectoare administrative, comitete ale părinţilor etc.).
În structura climatului organizaţional se evidenţiază un climat general şi unul specific. Climatul general este propriu şcolii ca organizaţie specializată în producerea educaţiei, deschisă permanent spre toate acţiunile şi influenţele pedagogice ale mediului şi ale sistemului social. , iar cel specific este propriu clasei de elevi sau altor compartimente ale şcolii (conducere managerială, comisii metodice, sector administrativ, bibliotecă). Exprimarea climatului specific este influenţată de calitatea climatului general al organizaţiei şcolare.
În practică s-au determinat câteva trăsături generale tipice climatelor organizaţionale prezente în şcoli: predominanţa variabilelor subiective (atitudinile şi stilurile managerilor, profesorilor, elevilor) în raport de cele obiective (spaţiu, timp, bază didactico-materială, resurse informaţionale şi umane, forme de organizare a educaţiei / instruirii impuse social); importanţa aspectelor generale (management pedagogic, proiectare curriculară, şcoală deschisă) în raport cu cele particulare, cu caracter acţional, exersate la diferite niveluri (clasă de elevi, comisie metodică, administraţie, consiliul profesoral, consiliul elevilor, comitetul de părinţi etc.); acţiunea latentă, nestructurată, dar continuă, cu efecte durabile în procesul de dezvoltare organizaţională a şcolii, claselor de elevi, comisiilor, consiliului profesoral; stabilitatea relativă în raport cu variabilele subiective şi obiective care l-au generat; pe de altă parte, climatul şcolii sau ambianţa educaţională influenţează continuu variabile implicate în conturarea şi evoluţia sa; manifestarea ca dimensiune culturală specifică, rezultantă sintetică a unui set de acţiuni şi influenţe pedagogice multiple, desfăşurate continuu şi discontinuu la nivelul unui „ansamblu de factori interni şi externi, obiectivi şi subiectivi”.
Factorii determinanţi ai climatului organizaţional dintr-o unitate şcolară sunt (Păun E.): factori structurali, factori instrumentali, factori socio-afectivi şi motivaţionali.
Factorii structurali sunt legaţi de structura organizaţională a unităţii şcolare respective, de modul în care sunt grupaţi şi interacţionează membrii componenţi ai unităţii şcolare. Cei mai importanţi sunt: mărimea şcolii, compoziţia umană a şcolii,.
În ceea ce priveşte mărimea şcolii, în şcolile cu un număr mare de elevi şi de cadre didactice climatul este mai “rece”, spre deosebire de unitătile şcolare mai mici, în care relaţiile sunt mai apropiate, oamenii se cunosc mai bine şi stabilesc între ei legături afective mai strânse.
Compoziţia umană a şcolii şi anume vârsta medie a angajaţilor, predominanţa profesorilor de un anumit sex, omogenitatea pregătirii profesionale, diferenţele sau apropierile sub aspectul poziţiei sociale extraşcolare pot explica în bună măsură climatul dintr-o şcoală. Dacă predomină tinerii poate exista un climat de entuziasm pentru introducerea unor înnoiri, o atmosferă de competitivitate; dacă predomină sexul feminin este explicabilă existenţa unui climat de conştiinciozitate, autoexigenţă profesională, dar şi manifestări de invidie, o atmosferă dominată de problemele familiale ale fiecăruia. Când există o lipsă de omogenitate în pregătirea profesională a personalului şcolii apar complexe de superioritate şi de inferioritate care afectează climatul şcolii, iar discrepanţele prea mari sub aspectul poziţiei sociale extraşcolare pot generează uneori stări conflictuale.
Factorii instrumentali se referă la condiţiile şi mijloacele pe care le oferă unitatea şcolară respectivă pentru realizarea în bune condiţii a atribuţiilor profesionale mediul fizic şi condiţiile materiale dificile, stilul de conducere al directorului, modalităţile de comunicare în interiorul şcolii.
Mediul fizic şi condiţiile materiale dificile ale şcolii pot sta la baza unor sentimente de insatisfacţie profesională, de exemplu, atunci când elevii şi profesorii lucrează în spaţii neîncălzite, insalubre ori nu dispun de minima dotare cu material didactic necesar sau cu aparatură.
Stilul de conducere şi competenţă al directorului (autoritar, democratic, nepăsător, birocratic) poate fi mobilizator pentru unii şi demobilizator pentru alţii, poate crea nemulţumiri sau poate genera un climat de participare colegială la rezolvarea problemelor şcolii, ori un comportament neangajat (lipsa efortului de a forma o echipă, negativism, interes scăzut pentru creşterea prestigiului şcolii).
Modalităţile de comunicare în interiorul şcolii pot genera un climat de colegialitate (relaţii deschise, prieteneşti, ajutor reciproc, toleranţă) sau un climat familial (relaţii impregnate afectiv, interacţiuni care se continuă în timpul liber), dar şi un climat dominat de sentimentul de necomunicare, de suprasolicitare, cu sarcini care vin intempestiv, fără ca cineva să le poată explica raţiunea.
Factorii socio-afectivi şi motivaţionali exprimă dependenţa climatului dintr-o unitate şcolară de: natura afectivă a relaţiilor interpersonale (relaţii de acceptare reciprocă, de respingere sau indiferenţă); prezenţa unor subgrupuri rivale (“clici”, “bisericuţe”); sentimentul dominant de satisfacţie/insatisfacţie profesională; tehnicile de motivare utilizate predominant de director (predominant punitive sau predominant stimulative) .
După S. Cristea factorii care condiţionează calitatea climatului psihosocial al şcolii pot fi identificaţi la nivelul comportamentului managerilor, cadrelor didactice, personalului administrativ, elevilor, părinţilor, unor membri ai comunităţii locale şi în modalităţile de manifestare directă şi indirectă, vizibilă şi mascată, a mediului şcolar (intern şi extern).
Comportamentul managerilor poate fi caracterizat în raport de matricea stilistică exprimată în diferite contexte interne şi externe, în sens: autoritar- permisiv-democrat; directiv-nondirectiv, formal-nonformal-informal; dinamic-static; predominant cognitiv-afectiv-motivaţional-volitiv. O caracteristică aparte este cea a stilului managerial afirmat predominant în raporturile cu profesorii şi ceilalţi reprezentanţi ai comunităţii: participativ, deschis/închis, restrictiv, stimulativ.
Comportamentul profesorilor poate fi caracterizat prin diferite grade de: angajare/ neangajare (socială şi pedagogică); încredere/neîncredere în forţele şi resursele proprii, apropiere/depărtare psihosocială de elevi şi părinţi; poziţionare pozitivă / negativă faţă de managerii şcolari (responsabili comisie metodică, directori, inspectori şcolari), alţi profesori, elevi, părinţi.
Comportamentul elevilor este caracterizat după o serie de indicatori: capacitatea de autocunoaştere, modul de raportare la obiectivele generale şi specifice ale şcolii şi ale disciplinelor de învăţământ; atitudinea faţă de profesori, manageri, personal didactic, colegi mai mari, părinţi; încrederea/neîncrederea faţă de misiunea instruirii, de etosul şcolii, de valorile civice promovate în diferite situaţii şcolare şi extraşcolare, de normele formale şi informale (elaborate în context intern).
Combinarea caracteristicilor comportamentale determină apariţia a mai multor tipuri de climat psihosocial care conturează o anumită „personalitate a şcolii”: deschisă/închisă; autonomă /dependentă (de contextul extern); controlată / autocontrolată; paternalistă/colegială (bazată pe sprijin psiho şi socio-pedagogic între toţi actorii şcolii); angajată/neangajată; reproductivă / creativă.
Clasificarea tipurilor de climat organizaţionale se realizează în funcţie de două axe
valorice. În raport cu „axa deschis-închis”, se identifică un climat psihosocial: a) deschis prin conduita nivelul managerilor şi profesorilor (autentic, bazat pe cooperare, respect, implicare psihosocială în îndeplinirea obiectivelor); b)închis prin conduita managerilor şi profesorilor (nerealist, impropriu şcolii, generând lipsa de motivaţie a actorilor şcolii, intoleranţă, control excesiv); c) angajat, prin conduita închisă a managerilor şi deschisă a profesorilor (îmbină autoritatea rigidă a conducerii cu profesionalismul cadrelor didactice); d) neangajat, prin conduita deschisă a managerilor şi închisă a profesorilor (îmbină iniţiativa conducerii cu pasivitatea cadrelor didactice).
După axa participativ-exploatator, în raport cu participarea membrilor organizaţiei la deliberările asupra deciziilor necesare pentru rezolvarea problemelor şcolii se identifică un climat psihosocial: a) autocratic-exploatator (lipsă de încredere a directorului în subordonaţii săi, ameninţări şi pedepse, neimplicarea executanţilor în luarea deciziilor); b) autocratic-binevoitor (implicare declarativă, formală a „actorilor şcolii” subordonaţi autorităţii managerilor, directorul manifestă o anumită condescendenţă faţă de subordonaţi, îi consultă formal, dar nu ţine seama de părerea lor decât în luarea unor decizii minore); c) democratic-participativ (încredere deplină între manageri şi ceilalţi actori ai şcolii; unitate între normele formale-informale, între structura formală-informală, bună comunicare a informaţiei pe orizontală şi verticală, descentralizare în luarea deciziilor); d) democratic-consultativ (încredere angajată la mai multe niveluri de decizie, directorul manifestă încredere în subordonaţi, îi consultă, dar deciziile majore sunt luate de consiliul de administraţie, executanţii fiind implicaţi doar în luarea unor decizii minore).
Crearea climatului psihosocial pozitiv al şcolii implică: un nivel motivaţional superior al managerilor, profesorilor, elevilor, părinţilor (exprimat în termeni de aspiraţii); un context (intern şi extern) de învăţare deschis, stimulativ pentru şcoală şi fiecare clasă de elevi; relaţii de cooperare eficiente între toţi membri comunităţii (manageri, profesori, elevi, părinţi, personal administrativ, inspectori şcolari).
Rolurile managerului în crearea climatului organizaţional este de animator şi inovator. Rotul de animator se concretizează în valorizarea capacităţilor, a creativităţii individuale şi colective, a disponibilităţilor afective ale elevilor şi profesorilor, în activarea, facilitarea şi impulsionarea activităţii didactice, în crearea unei atmosfere de angajare socio-afectivă prin gândire clară şi suplă orientată spre finalităţi educaţionale precise. Managerul devine inovator dacă iniţiază şi organizează procesul de cercetare ameliorativă a activităţilor educaţionale din şcoală, dacă îi uimeşte pe colaboratori prin noutate
Evaluarea calităţii climatului psihosocial al şcolii poate fi realizată în mod direct şi indirect. În mod direct, prin observare, anchetă, interviu, analiză a produselor activităţii, iar , indirect, prin studiul unor documente şcolare care oferă date referitoare la disciplina elevilor şi profesorilor şi la caracteristicile mediului şcolii şi al fiecărei clase de elevi.
Indicatorii unui management orientat spre crearea unui climat organizaţional pozitiv sunt: încrederea reciprocă între manager şi colectiv, potrivit ideii „omul potrivit la locul potrivit”,, bune relaţii între manager şi colectiv (competenţe înalte de ambele părţi capabile să stimuleze un climat de efervescenţă intelectuală); schimb reciproc de informaţii (conexiune informaţională continuă şi promptă); spirit de echipă (prezent în convingerile, aspiraţiile, idealurile, normele morale şi de conduită ale colectivităţii).
În societatea românească actuală climatul organizaţional şcolar este deseori perturbat de sentimentul de incertitudine sau de insecuritate, prin faptul că există prea multă instabilitate. Schimbările se petrec brusc. Profesorii au fost transformaţi în funcţionari publici, în sensul că au de completat tot felul de statistici, uneori chiar în timpul orelor de curs în detrimentul actului instructiv-educativ. Managerilor le lipseşte capacitatea de empatie. Apariţia din ce în ce mai accentuată a individualismului, lipsa capacităţii de empatie şi de comunicare determină deteriorarea relaţiilor interumane şi în mod direct a ambianţei psihosociale.
Suprasolicitarea psihică conduce la fenomenul de autocombustie profesională în rândul cadrelor didacte dedicate meseriei, fenomen care are efecte nefaste asupra lor şi în mod indirect şi asupra climatului organizaţional.
Detensionarea s-ar putea obţine prin micşorarea volumului de documente solicitate, numărului de sarcini, prin valorizarea personalului didactic, prin ocuparea funcţiilor de conducere prin concurs şi nu pe criterii politice, prin asigurarea unei baze materiale corespunzătoare şi, nu în ultimul rând, prin oferirea unei salarizări decente.
Calitatea ambianţei şcolare/a climatului organizaţional şcolar este expresia concretă a spiritului echipei constituite de manager şi reflectă competenţa şi eficienţa activităţii manageriale din şcoală.
Bibliografie:
Cristea, S., (2011), “Managementul organizaţiei şcolare”- note de curs
Diaconu , M., (2004), “Sociologia educaţiei”, Bucureşti, Editura A.S.E.
Iosifescu, Ş, (2001) “ Management educaţional pentru instituţiile de învăţământ”, Bucureşti, Editura TipoGrupPress;
Păun , E., (1999) „Şcoala. O abordare sociopedagigică”, Iaşi, Editura Polirom;
Petrescu , P., Şirinian, L., (2002) , “Management educaţional”, Cluj –Napoca, Editura Dacia;
Tudorică, R. (2006) “Managementul educaţiei în context european”, Bucureşti, Editura Meronia.