Solutionare a Disputelor prin Metode Alternative (Comunicare, Facilitare, Negociere, Mediere, Conciliere, Arbitraj, etc.)

Arta de a comunica nu este un proces natural ori o abilitate cu care ne naştem. Noi învăţăm să comunicăm. De aceea trebuie să studiem ce învăţăm ca să putem folosi cunoştinţele noastre mai eficient. Orice comunicare implică creaţie şi schimb de înţelesuri. Aceste înţelesuri sunt reprezentate prin "semne" şi "coduri". Se pare că oamenii au o adevărată nevoie să "citească" înţelesul tuturor acţiunilor umane. Observarea şi înţelegerea acestui proces poate să ne facă să fim mai conştienţi referitor la ce se întâmplă când comunicăm.

 

"Cuvintele sunt cele mai puternice droguri folosite de omenire." Rudyard Kipling

Exista diferite tipuri de conflicte: conflicte intrapersonale, conflicte interpersonale, conflicte de grup, conflicte organizationale, conflicte sociale samd. Desfasurarea fiecarui conflict parcurge anumite etape cele mai importante fiind: dezacordul, confruntarea si rezolvarea. Dezacordul este faza initiala a conflictului in care partile constientizeaza ca au abordari diferite cu privire la situatia generatoare de conflict. In situatia in care acest dezacord este in imposibilitate de a fi solutionat de catre parti si nu se gaseste o solutie de compromis, imbratisata de catre toate partile implicate, se ajunge la confruntare. Aceasta poate imbraca diverse forme : de idei, verbala, fizica etc. Cei implicati sunt cei care decid formele acesteia. Rezolvarea conflictului poate sa imbrace  forme  amiabile sau litigioase.

Conflictul are cauze multiple si este initiat de catre una dintre aceste cauze, pe fondul unei acumulari indelungate. Evident, acest lucru nu este valabil in cazul conflictelor spontane care sunt favorizate de anumite trairi sau stari de moment. Cauza cea mai frecventa care genereaza conflictul este lipsa de comunicare sau comunicarea deficitara. Aplanarea conflictului este imposibila in situatia in care lipseste comunicarea intre partile implicate in conflict. Din acest motiv, tensiunile dintre parti se  amplifica si in final se ajunge la pozitii aparent ireconciliabile.

 Lipsa de comunicare este principala cauza a aparitiei conflictului iar momentul in care aceasta este reluata constituie punctul de plecare al solutionarii conflictului.

Bariere in comunicare

1.Diferentele de perceptie./2.Dificultati de exprimare/3.Emotiile/ 4.Neincrederea/

5.Cunostintele reduse/6.Personalitatea/7.Stereotipiile/8.Dezinteresul/9.Concluziile pripite/10.Constrangerile de timp/11.Informatiile irelevante sau in exces

Abilităţile de orientare cuprind valorile, credinţele, atitudinile, şi predilecţiile compatibile curezolvarea eficientă a conflictelor: Non-violenţa, Compasiunea şi empatia, Corectitudinea, Increderea, Dreptatea, Toleranţa, Stima de sine, Repectul pentru alţii, Celebrarea diversităţii, Aprecierea controverselor.

 Aceste valori, credinţe, atitudini şi predilecţii se pot dezvolta prin învăţarea unor activităţi care promovează cooperarea şi reducerea prejudecăţilor.

Abilităţile de percepţie

Abilităţile de percepţie cuprind înţelegerea faptului că focarul unui conflict nu se află înrealitatea obiectivă, ci în felul în care oamenii percep acea realitate:Empatia de a vedea situaţia aşa cum o vede celălaltAuto-evaluarea pentru cunoaşterea temerilor şi premiselor personaleSuspendarea judecăţii şi blamării pentru a facilita un schimb liber de opiniiAjustarea soluţiilor astfel încât să se salveze aparenţele şi să se păstreze stima de sine.Aceste abilităţi dezvoltă conştiinţa de sine a unei persoane şi o ajută să realizeze care suntlimitele propriilor percepţii. De asemenea, ele ne fac să depunem eforturi pentru a înţelege alte puncte de vedere.

Abilităţile emoţionale

Abilităţile emoţionale cuprind capacităţile care ne ajută să ne controlăm furia, frustrarea, fricaşi celelalte emoţii:Învăţarea limbajului şi găsirea curajului de a ne exprima emoţiileExprimarea emoţiilor în moduri neagresive şi neimpulsiveExercitarea autocontrolului în faţa izbucnirilor emoţionale ale altora.Aceste abilităţi îl ajută pe om să aibă încredere în sine şi să se autocontroleze atunci când estevorba de rezolvarea unui conflict. Baza pentru realizarea acestui lucru constă în a înţelege faptul căemoţiile – adesea puternice – sunt mereu prezente în conflict; este posibil ca aceste emoţii să nu fieîntotdeauna exprimate, la fel cum este posibil ca răspunsurile emoţionale ale unei părţi să declanşezerăspunsuri emoţionale din partea celeilalte.

 Abilităţile de comunicare

Abilităţile de comunicare cuprind comportamente de ascultare şi de vorbire care permit un schimb eficient de fapte şi sentimente: Ascultarea pentru a întelege; Vorbirea pentru a se face inţeles; Reformularea afirmaţiilor încărcate emoţional în termeni neutri, mai puţin vulnerabili. Aceste abilităţi implică ascultarea activă, care presupune: a fi atent şi a recepta mesajele celuilalt, a rezuma acele mesaje pentru a verifica înţelegerea lor, a pune întrebări deschise şi nondirective pentru a obţine informaţii în plus şi a clarifica situaţia. Se includ de asemenea abilităţile de vorbire pe înţelesul tuturor (faţă de discursul remarcabil în dezbateri sau impresionant din punct de vedere oratoric); să poţi vorbi despre tine descriind problema şi impactul ei asupra ta, să vorbeşti clar şi concis pentru a-ţi explicita scopul şi să te exprimi în aşa fel încât să-i fie uşor celeilalte părţi să te audă şi să te înţeleagă. Capacitatea de a reformula, combinată cu aceea de a percepe emoţiile puternice, este foarte utilă în rezolvarea conflictelor.

 Abilităţile de gândire creativă

Abilităţile de gândire creativă cuprind comportamentele care îi fac pe oameni să fie inovativiîn definirea problemei şi luarea deciziei:A analiza problema dintr-o varietate de perspectiveA aborda sarcina de soluţionare a problemei ca pe o căutare mutuală de posibilităţiBrainstorming pentru a crea, elabora şi dezvolta o varietate de opţiuni.Includem aici şi capacitatea de a descoperi interesele părţilor implicate prin punerea deîntrebări pentru a identifica ce vor oamenii, dar şi pentru a înţelege de unde pornesc dorinţele lor.Abilitatea de definire a problemei implică enunţarea acesteia şi astfel sarcina de rezolvare a ei devineo căutare de opţiuni pentru satisfacerea intereselor fiecărei părţi. Flexibilitatea în a răspundediferitelor situaţii şi în a accepta o varietate de alegeri sau soluţii potenţiale este o calitate esenţială înluarea deciziilor. Comportamentul respectă regulile brainstorming-ului: separarea procesului degenerare a ideilor de judecata lor. O altă caracteristică esenţială pentru atingerea succesului esteabilitatea de a elabora potenţiale soluţii şi de a le dezvolta şi înfrumuseţa pe cele existente.

 Abilităţile de gândire critică

Abilităţile de gândire critică cuprind capacitatea de analiză, ipoteză, predicţie, planificare,comparare şi contrastare, evaluare:Recunoaşterea şi explicitarea criteriilor exitenteStabilirea de criterii obiectiveAplicarea criteriilor ca bază pentru alegerea opţiunilor Planificarea de comportamente viitoare.Acestea abilităţi fundamentale sunt indispensabile pentru facilitarea respectării celor patru principii ale rezolvării conflictelor: separarea oamenilor de problemă; concentrarea pe interese, nu pe poziţii; crearea de opţiuni pentru un câştig mutual; folosirea de criterii obiective ca bază pentruluarea deciziilor. De aceea, ele sunt necesare în folosirea strategiilor de soluţionare a problemelor dinrezolvarea conflictelor. După cum se poate observa, majoritatea, dacă nu chiar toate, sunt abilităţicentrale şi în procesul de învăţare şi pot fi dezvoltate în şcoli printr-o varietate de aplicaţii, multedintre ele chiar separate de problema conflictului. Chiar dacă aceste abilităţi sunt esenţiale înrezolvarea conflictelor, programele după care se învaţă nu sunt întotdeauna programe de educaţie pentru rezolvarea conflictelor. Aceasta pune accentul pe dezvoltarea acestor abilităţi şi pe folosirealor pentru a elabora o strategie de soluţionare care include cele patru principii. Când aceste strategiişi abilităţile necesare elaborării lor sunt învăţate şi practicate, elevii şi adulţii sunt mult mai capabilide a-şi rezolva propriile dispute şi chiar de a-i asista pe alţii în această privinţă.

Principii fundamentale în educaţia pentru rezolvarea conflictelor

Pe scurt, principiile fundamentale ale educaţiei pentru rezolvarea conflictelor constituie motive puternice pentru ca fiecare şcoală să implementeze o astfel de practică:

• • Folosirea proceselor de rezolvare a conflictelor – soluţionarea problemelor în grup,negocierea şi medierea – în disputele şcolare poate îmbunătaţi climatul educaţional.
• • Strategiile de rozolvare a conflicteleor pot duce la reducerea violenţei, avandalismului, absenţei şcolare cronice şi suspendării.
• • Pregătirea pentru rezolvarea conflictelor ajută studenţii şi profesorii la o mai profundăînţelegere de sine şi a altora.
• • Pregătirea pentru rezolvarea conflictelor antrenează receptarea unor abilităţiimportante în viaţă.
• • Lucrul în echipă, negocierea şi medierea încurajează implicarea activă în comunitate.
• • Trecerea responsabilităţii de rezolvare a unor conflicte din mâna profesorilor în mânaelevilor le permite adulţilor să se concentreze mai mult asupra educaţiei decât asupradisciplinei.
• • Sistemele de management comportamental care evită detenţia, suspendarea sauexmatricularea sunt preferabile.
• • Pregătirea pentru rezolvarea conflictelor sporeşte abilităţile de ascultare, gândire critică şi soluţionare de probleme – abilităţi fundamentale pentru orice învăţare.
• • Educaţia pentru rezolvarea conflictelor îl antrenează pe elev în a accepta punctediferite de vedere, abilitate foarte importantă într-o lume multiculturală.
• • Negocierea şi medierea sunt instrumente foarte potrivite petnru problemele cu care seconfruntă tinerii şi cu cât aceştia vor fi mai pregătiţi pentru astfel de abordări, cu atâtei vor solicita mai puţin ajutorul adulţilor.

Educaţia poate fi şi ar trebui să fie transformată într-o forţă pentru reducerea conflictelor intergrup. Ea poate servi la sporirea identificării sociale, la conştientizarea trăsăturilor şi idealurilor comune. Poate constitui o bază pentru identificarea umană fundamentală faţă în faţă cu diversitateaculturală şi conflictul manifest. Întrebarea este dacă oamenii pot învăţa să se raporteze constructivaltor grupuri fără să le fie afectate valorile, credinţele şi identitatea propriului grup. Este rezonabil săcredem că, în ciuda unor obiceiuri foarte nocive din trecut şi a unor modele foarte negative din prezent, putem totuşi să învăţăm noi modalităţi de gândire: „Nu este prea târziu pentru schimbarea paradigmei în viziunea noastră despre conflictul interuman. Poate se aseamănă cu a accepta faptul că pământul nu este plat. O astfel de schimbare în dezvoltarea şi educaţia copilului ar putea în sfârşit săfacă posibil ca grupurile umane să convieţuiască în pace şi înţelegere mutuală”. De altfel, oameniidin lumea întreagă sunt fiinţe unice, interdependente, integrate în grupuri sociale, prin urmarecetăţenia responsabilă este un obiectiv important atât pentru ţara noastră cât şi pentru lumea întreagă.Unde se va naşte această cetăţenie, dacă nu în şcoală? Noi, colectivul pentru educaţia comunitară, avem puterea să decidem ce viziuni adoptăm pentru viitor. Lumea va fi diferită în douăzeci de ani. Transformarea şcolilor în medii care promovează rezolvarea paşnică a conflictelor ne oferă speranţa că viitorul va fi caracterizat printr-oexperienţă umană îmbunătăţită. Educaţia pentru rezolvarea conflictelor îi antrenează pe indivizi să promoveze pacea, care se face în fiecare moment, zi de zi, de fiecare dintre noi. Pacea va fi atinsădoar când va fi promovată la nivel de masă: respectul de sine, respectul faţă de alţii şi faţă de mediu.Acestea sunt comportamentele care permit indivizilor să se asocieze în mod civilizat şi să fie cetăţeniresponsabili (în lumea întreagă). Unde vor învăţa tinerii aceste comportamente, dacă nu în şcoală?

Tipuri de comunicare eficientă în clasă

• Comunicare suportivă
• Comunicarea asertivă
  • Asertivitate, agresivitate, pasivitate
  • Mesajul responsabilității
• Limbajul disciplinei
  • Un model al comunicării în managementul clasei
  • Strategii eficiente de comunicare în situațiile tipice de indisciplină
• Comunicarea suportivă

Poate fi considerată fundamentul relaţiilor interpersonale şi presupune consideraţie, respect şi înţelegere faţă de interlocutor.

Un cadru didactic care își propune să devină eficient în managementul clasei trebuie sa fie preocupat de menținerea relațiilor pozitive cu elevii. Pentru aceasta, ascultarea interlocutorului nu are în vedere doar decodificarea mesajului cognitiv, ci și a celui afectiv.

Întelegerea și reflectarea, sentimentelor, emoțiilor, atitudinilor și motivațiilor sunt parte a comunicării suportive.

• Comunicarea suportivă se realizează prin
  • manifestarea interesului pentru cunoaşterea elevului,

  a familiei, a culturii din care face parte;

• ascultarea (pasivă şi activă a elevului) atunci când acesta are nevoie să se exprime;
• utilizarea aprecierilor în defavoarea criticilor în situaţiile de învăţare;
• comunicarea expectanţelor pozitive cu privire la elev;
• oferirea feedback-urilor specifice, descriptive, utile formării şi dezvoltării elevului.

Stix & Hrbek (2006) susțin că întrebările și indicațiile pe care le adresăm elevilor pot avea rol de suport și motivare pentru activitățile din clasă sau dimpotrivă.

Formularea cerințelor sau directivelor într-o manieră care să exprime atitudinea pozitivă a profesorului este benefică pentru câștigarea încrederii și complianței elevilor.

În schimb, adresarea unor mesaje cu conținut afectiv negativ poate transmite lipsa de considerație față de aceștia.

Eficiența comunicării suportive depinde prioritar de abilitățile cadrului didactic de a oferi elevului suport emoțional în situațiile de traume, de amenințare și de stres.

 De exemplu, este important ca elevul să știe că în situațiile de evaluare profesorul îi întelege starea de anxietate, că nu-i este dușman și că îl va ajuta să valorifice tot ceea ce el știe.

Burleson (2003) definește suportul emoțional ca “o formă a comportamentului de comunicare, prin care una dintre părțile implicate intenționează să o ajute pe cealaltă pentru a se adapta eficient într-o situație de discomfort emoțional.

SFATURI DE URMAT în situaţii de indisciplină

Reconsiderati relaţia pe care  o aveti cu elevul;

Schimbati ceva în propriul comportament;

Când vă confruntaţi cu reacţii impulsive, de sfidare sau de protest ale elevilor faţă de cerinţele adresate, încercaţi pentru început să înlocuiţi critica şi moralizarea cu altceva.

Folosiţi intervenţii verbale care să prevină reacţiile de apărare şi să diminueze agresivitatea elevului.

Apelaţi la limbajul responsabilităţii! Răspunsurile neaşteptate îi descumpăneşte pe elevi şi îi determină să-şi revizuiască modul de comportare;

În anumite situaţii de indisciplină se recomandă ignorarea tactică;

concepeti un plan de disciplină pentru lucrul cu clasa, care să prevadă, pe lângă alte strategii de intervenţie, şi modalităţile de comunicare eficientă în situaţiile tipice de abatere comportamentală (Rogers, 2003).

Limbajul să fie pozitiv atât în intenţie, cât şi ca formă.

Să fie însoţit de rostirea prenumelui elevului: Andrei, aşează-ţi haina la cuier! Mulţumesc!

Să fie scurt, pentru a nu pierde din timpul destinat predării şi învăţării. Nu se admite folosirea argumentărilor sau a justificărilor pentru comportamentul neadecvat. Dacă elevul insistă, i se răspunde că se poate discuta după lecţie. Să descrie comportamentul dorit: „Te rog să notezi pe caiet ceea ce spun!”

După formularea unei intervenţii verbale corective, i se lasă elevului un timp scurt pentru a se conforma.

În cazurile de comportament ostil sau agresiv nu se recomandă utilizarea întrebărilor directe de tipul: „De ce faci acest lucru?” sau „Ce crezi că faci aici?”, „Ce vrei să demonstrezi?”

În cazurile de comportament perturbator inofensiv, cum ar fi jocul cu pixul, neatenţia la ore, vorbitul cu un alt coleg în timpul realizării unei sarcini individuale sunt recomandate întrebările directe rostite pe ton neacuzator, pentru a responsabiliza elevul şi a-l face conştient: „Ce faci cu acel pix?”, „Când îţi vei termina tema?”, „Ce ar trebui să faci acum?”

Răspunsuri atipice ale profesorului la refuzul unui elev de a realiza un eseu în clasa

Elevul: 

        De ce ar trebui să fac ceea ce-mi cereți? Oricum nu sunt  un mare scriitor și după ce îl voi scrie, îl voi arunca la coșul de gunoi.

Profesorul:

          Crezi că participare la lecție și exersarea creativitații este o pierdere de vreme și că nu are nici un rost să muncesti?

           Crezi că oamenii care au considerat că elevii ar  trebui să-ți exerseze deprinderea de a gândi prin conceperea de eseuri nu au dreptate?

Consideri că numai scriitorii sau viitorii scriitori au dreptul sa elaboreze eseuri ?

• Deși nu suntem siguri 100% că vom reuși cu aceste răspunsuri ele pot reprezenta un feed-back util pentru ca de multe ori elevii nu sunt pe deplin conștienți de ceea ce spun.
• Când sunt implicati într-un dialog care cere răspunsuri rezonabile, iși dau seama că dorințele lor de a nu face nimic la lecție sunt absurde.
• Constrângerea elevul, prin intervenții clasice de tipul ”taci și lucrează“ sau  “ eu decid ce trebuie să faci “, poate tensiona si mai mult relația.