1. Definirea conceptului pedagogic de management
Termenul de management a pătruns în limbajul pedagogic la fel de insistent ca cel de
curriculum. În mod analogic, are o dublă semnificaţie, de concept şi de parafigmă pe cale de afirmare în teoria şi practica educaţiei.
Conceptual de management, dezvoltat la nivel de leadership, defineşte un tip de conducere superioară care corespunde modelului cultural al societăţii informaţionale, bazată pe cunoaştere. Trebuie să subliniem faptul că managementul este în opoziţie cu tipul de conducere birotică, administrativă, care corespunde modelului cultural al societăţii industrializate (timpurii şi în faza de maturizare).
Managementul reprezintă o activitate de conducere globală/sistematică, optimă, strategică/inovatoare, necesară în condiţii de schimbare socială rapidă, permanent, proprii societăţii postindustriale, informaţionale, bazată pe cunoaştere.
În contrast cu managementul, activitatea de conducere birotică este parcelară, standardizată, punctuală, reproductivă, fiind posibilă în condiţii sociale stabile. La modul simbolic poate evocată opoziţia dintre durabilitatea sinergică a informaţiei şi perisabilitatea inevitabilă a maşinii, oricât de performantă ar fi aceasta la un anumit moment dat.
Aplicarea managementului în domeniul educaţiei este posibilă la nivel de paradigm şi de teorie a conducerii (sistemul de invăţământ, procesul de învăţământ, şcolii ca instituţie/organizţie, clasei de elevi, activităţii concrete de educaţie/instruire etc.). În ambele ipostaze, trebuie elaborat şi valorificat conceptual de management al educaţiei.
În calitate de concept pedagogic, construit prin analogie cu managementul promovat de multe alte ştiinţe socioumane (economie, sociologie, politologie, psihologie socială), managementul educaţional defineşte activitatea de conducere globală, optimă, strategică şi inovatoare a sistemului de învăţământ dezvoltat în societatea postmodernă, informaţională în plan tehnologic şi democratic în plan politic.
În raport de dimensiunea obiectului de cercetare, reflectat la nivelul sferei de cuprindere a conceptului de management al educaţiei, sunt dezvoltate noi ştiinţe ale educaţiei, bazate pe o metodologie de cercetare intradisciplinară şi pluridisciplinară:
® Managementul organizaţiei şcolare – defineşte şi analizează modelele, principiile, obiectivele, metodologia şcolii, resursele pedagogice ale şcolii ca organizaţie social cu statut şi rol specific în contextual global şi deschis, propriu societăţii postindustriale, bazată pe cunoaştere;
® Managementul clasei de elevi – defineşte şi analizează dimensiunile funcţional-structurale şi contextuale ale activităţii specific clasei de elevi, ca grup şcolar de bază în cadrul organizaţiei şcolare;
® Managementul activităţii didactice (lecţia) – defineşte şi analizează modul de valorificare global, optimă şo strategic a resurselor pedagogice ale clasei în contextual obiectivelor instruirii, angajarea la nivel general şi specific, operaţionalizate de professor într-o perspectivă sistematică, deschisă, inovatoare, (auto)perfectabilă pe termen scurt, mediu şi lung.
O zonă important de aplicare a managementul educaţiei este cea care priveşte elaborarea şi dezvoltarea cirricumului şcolar. Întelegerea acestei problem – rezumată în formula de managementul curricumului – solicită evidenţierea şi structurilor de bază ale activităţii de conducere managerial a educaţiei, la toate nivelurile sistemului şi ale procesului de învăţământ.
2. Obiectivele managementului
Mangementul urmăreşte, ca obiectiv esenţial, obţinerea excelenţei în orice tip de organizaţie, ceea ce echivalează cu un model de acţiune, spre care trebuie să tindă şi căreia trebuie să i se conformeze orice activitate concretă. Urmăreşte eficienţa, eficacitatea, randamentul oricărei activităţi din cadrul unei instituţii, organizaţii sau unui domeniu prin aplicarea unor principia şi funcţii manageriale, bazându-se pe competenţe şi calificări special ale managerilor, ce urmăresc relaţionarea optimă a resurselor umane cu cele material.
3. Contexte manageriale.
Contextul intern şi contextual extern al managementului
Contextual se construieşte prin relaţionarea caracteristicilor specific organizaţiei cu mediul. Contextul presupune:
® că managementul acţionează ca un set de activităţi coordinate funcţionând ca un întrg;
® ca sistem, organizaţiile coordonează activităţi prin intermediul subsistemelor, în vederea transformării intrărilor de orice fel în rezultate ( produse, bunuri, servicii sau valori);
® coordonarea acestor activităţi din cadrul organizaţiei, ca sarcină central a managementului.
Contextul intern al managemntului este constituit din ansamblul condiţiilor şi comportamentelor proprii ale unei organizaţii (condiţii fizice, resurse material, tehnologice, umane, finaciare etc.)
Contextul extern al managementului reprezintă mediul extern al unei organizaţii şi este dat de următoarele elemente:
® competitorii adică organizaţii care oferă aceleaşi produse sau produse similar pe piaţă;
® schimbările tehnologice generate de dezvoltarea noilor tehnici de producere a produselor sau serviciilor care implică schimbări tehnologice interne;
® condiţiile economice trebuie înţelese de către manageri pentru a evita pierderile din organizaţie;
® valorile şi atitudinile sociale;
® procesele politice;
® condiţii fizice etc.
4. Caracteristicile managementului educaţional
Managementul educaţional este ştiinţa şi arta de a pregăti resursele umane, de a forma personalităţi potrivit unor finalităţi solicitate de societate şi acceptate de individ. Managementul sistemului şi al instituţiilor de învăţământ cuprinde: formularea clară a finalităţilor, proiectarea reţelei instituţionale, elaborarea conţinuturilor învăţării, asigurarea cadrului legislativ-normativ, formarea iniţială şi pe parcurs a personalului de conducere şi instruire, stabilirea unor tehnici de evaluare care să permită reglarea pe parcurs a sistemului şi procesului de învăţământ şi optimizarea rezultatelor.
Managementul educaţional presupune o abordare interdisciplinară, care studiază evenimentele ce intervin în decizia organizării unei activităţi pedagogice determinate şi în gestiunea programelor educative. Coducerea managerială implică şi accente pe idei, pe abordare sistematică, pe schimbare, pe strategie pe inovare.
Managementul educaţional reprezintă o metodologie de abordare globală, optimă, strategică a activităţii de educaţie, ansamblul de principii şi funcţii, de norme şi metode de conducere care asigură realizarea obiectivelor sistemului educativ (în ansamblu sau la nivelul elementelor componente). Managementul educaţional are obiective clare şi ierarhizate, principii de eficienţă şi calitate, funcţii specifice, elemente strategice, afirmarea creativităţii în soluţionarea situaţiilor, abordare interdisciplinară şi sistematică, cercetări fundamentale. Se diferenţiază de managementul general prin raportare specifică la finalităţile educaţiei, la conţinut, la resursele umane antrenat, la activităţile centrate pe informare, comunicare şi participare prin strategii educaţionale specifice la comportamentele actorilor implicaţi (bazate pe motivaţie, responsabilitate, cooperare, logică, afectivitate).
Acest tip de management este o disciplină, necesara pentru a fi eficienţi şi productivi in relaţiile educaţionale, în stimularea transformării la nivelul personalităţilor, atât a elevilor, cât şi a cadrelor didactice. Distincţia majoră la nivelul acestui concept este cea între managementul educaţional la nivel macrostructural ( la nivelul sistemului de invăţământ, regăsit în politicile educaţionale naţionale, europene, mondiale – ex. Minister, inspectorate etc.), la nivel intermediar (la nivelul instituţiei şi avem în vedere managerul educaţional al instituţiei şcolare, directorul şcolii) şi la nivel microstructural (la nivelul clasei de elevi şi avem în vedere managerul educaţional al clasei de elevi, profesorul).
Distincţia celor trei abordări se realizează nu numai pe baza denumirii, a autoritaţii, a elementelor formale, ci are în vedere şi formarea de specialitate, experienţa (evaluată nu neapărat în ani de vechime) care se concretizează în cunoştinte, competente, atitudini, şi valori ce determină manifestarea unei conduite responsabile, eficiente, autentice în relaţiile atât cu elevii, cât şi cu profesorii. Cele trei abordări ala managementului educaţional vor fi tratate nediferenţiat din simplul motiv că ele nu pot fi separate, cel puţin deocamdată în sistemul educaţional românesc (în Canada, SUA, etc. instituţiile şcolare sunt conduse de specialişti în management, nu neapărat de cadre didactice. Această condiţie, ca directorul şcolii să fie cadru didactic, este prevăzută în toate legislaţiile educaţionale europene). Sunt aspecte care vizează doar managementul clasei asa cum există şi cele specifice managementului instituţiei şcolare, dar majoritatea aspectelor tratate se referă la cele trei abordări.
Managementul educaţional cunoaşte, integrează şi adaptează date oferite de ştiinţe conexe socio-umane: economie (organizarea prim utilizarea eficientă a resurselor educaţionale şi în raport cu obiectivele), sociologie (managementul organizaţiilor, grupurilor, relaţiilor, fenomenelor sociale generate în contex educaţional), psihosociologie (dimensiunile personalităţii managerului în exercitarea rolurilor), politologie (luarea deciziilor, organizarea, conducerea grupurilor conform unor obiective).
Activitatea unor persoane care determină şi direcţionează activitatea celorlalţi prin urmărirea realizării de activităţi în cele mai bune condiţii, prin conştientizarea şi asumarea de responsabilităţi asupra realizărilor şi insucceselor.
Arta conducatorului de a realiza scopuri prin mobilizarea eforturilor tuturor membrilor organizatiei. Managementul educational este, din acest punct de vedere, arta de a lucra cu idei (obiectivele educaţionale, programele analitice, strategiile didactice), relaţii (structura organizatorică, legături între elemente şi acţiuni, sarcini, echilibrul autoritate/libertate, centralizarea/descantrelizare), oameni (formare, motivare, delegare de autoritate, stimulare, evaluare), resurse (precizare, diversificare, preocupare, adaptare, integrare).
Managementul educaţional depinde de respectarea unor cerinţe de de bază: prioritatea calităţii, claritatea obiectivelor, motivarea şi participarea factorilor implicţi, utilizarea raţională a resurselor şi a elementelor educaţiei, adaptareacontinuă a proceselor la rezultate.El reprezintă o metodologie de abordare globală, optimă, strategică a activităţii de educaţie, ansamblul de principii şi funcţii, de norme şi metode de conducere care asigură realizarea obiectivelor sistemului educativ (în ansamblu sau la nivelul elementelor componente).
Sistemul managerial are obiective ierarhizate, principii de eficienţă şi calitate, funcţii specifice, elemente strategice, afirmarea creativităţii în soluţionarea situaţiilor, abordare interdisciplinară şi sistemică, cercetări fundamentale.Se diferenţiază de managementul general prin raportare specifică la finalităţile educaţiei, la conţinut, la resursele umane antrenate, la activităţile centrate pe informare, comunicare şi participare prin strategii educaţionale specifice, la comportamentele actorilor implicaţi (bazate pe motivaţie, responsabilitate, cooperare, logică, afectivitate). Managementul educaţional implică stăpânirea teoriei, metodologiei, a principiilor, o anumită mentalitate, o manieră proprie, o artă de dirijare, antrenare a resurselor.
Între caracteristicile managemetului educaţional se înscriu:
® complexitatea acţiunilor ce asigură funcţionarea optimă a sistemului educaţional (planificare, decizie, coordonare, control, strategii şi metodologii educaţionale), şi dimensiunea interdisciplinară implicată de problematica educaţională,
® caracterul participativ generat de implicarea activă a tuturor actorilor (elevi, părinţi, profesori etc.),
® structurarea problematicii educaţionale, a procesului şi a factorilor educaţionali după particularităţile colectivităţii,
® realizarea la nivel macropedagogic (managementul instituţiilor şcolare) şi la nivel micropedagogic (managementul clasei),
® precizează reguli, condiţii şi principii specifice care orientează în elaborarea programelor managerial educaţionale,
® este dinamic atât în ceea ce priveşte bazele teoretice cât aplicaţiile în domeniu, prezintă deschidere şi spre alte domenii,
® are caracter sistematic şi este integrativ întrucât sintetizează date din domenii conexe,
® este prospectiv pentru că anticipează pe baza tendinţelor de evoluţie a sistemului,
® este indicativ-instrumental, pentru că arată cum trebuie realizate obiectivele, respectate principiile, aplicate metodologiile,
® este multifuncţional prin descrierea, utilizarea şi aplicarea mai multor roluri, atribuţii, operaţii.
5. Relaţii interdisciplinare
a. Relaţia management educaţional-sociologie.
Conceptul de management, dezvoltat la nivelul sociologiei, apare ca ştiinta a organizaţiei şi conducerii vieţii sociale, prin intermediul conceptelor de sistem, structură, instituţie, birocraţie, schimbare, reformă, stil de conducere. Sociologia analizează managementul din doua puncte de vedere semnificative pentru proiectarea corectă a activitaţii pedagogice de conducere a şcolii :
®organizarea sistemului social global şi a principalelor sale subsisteme
parţiale pe criterii prioritar funcţionale;
®cunoaşterea metodologiei de valorificare a relaţiilor existente în cadrul
microgrupurilor sociale, pe criterii prioritar funcţionale.
Sociologia analizează managementul din perspectiva teoriilor organizării şi ale
conducerii:
Teorii clasice ale organiăaii şi conducerii:
a) Teoria managementului clasic (F. Taylor, H. Fayol).
b) Teoria organizaţiei birocratice (Max Weber, inceputul sec. XX)]
c) Teoria relaţiilor umane (George Elton Mayo, 1920-1930).
Teorii moderne ale organizării şi conducerii
a) Teoria resurselor umane (R. Lickert, 1960).
b) Teoria dezvoltării organizaţionale (Bennis Waren, 1970).
c) Teoria organizaţiilor complexe (Bennis Waren, 1980-1990)
b. Relaţia management educaţional-politologie.
Managementul la nivelul politologiei este evidenţiat prin capacitatea sa de a reflecta simultan ştiinţa şi arta conducerii. Procesul deciziei politice oferă managementului o schemă de acţiune eficientă:
® identificarea problemei
®pregătirea soluţiei optime
® aplicarea soluţiei la scară sociala
® evaluarea rezultatelor
® evaluarea operaţională ce determină o nouă decizie
c. Relaţia management educaţional-psihologie.
Managementul la nivelul psihologiei si psihologiei sociale reflectă mecanismele interne ale activitaţii umane, la intersecţia dintre motivaţiile individuale şi finalitaţile sociale. Managementul comportamentelor orientează resursele atitudinale si aptitudinale ale personalităţii si valorifcarea lor deplină în cadrul unor relaţii interindividuale deschise, perfectibile în diferite medii sociale.
5. Funcţiile şi structura de bază ale managementului educaţional
Funcţiile managementului educaţional vizează consecinţele acestei activităţi vizibilie şi invizibile, evidente şi latent la scara sistemului şi a procesului de învăţământ. În contextual acestei abordări avem în vedere doar funcţiile cele mai importante cu caracter general şi obiectiv. Acestea constituie funcţiile generale ale managementul educaţiei care angajează finalităţile sistemului şi ale procesului de învăţământ în direcţia conducerii eficiente a activităţilor specifice (educaţie, instruire, formare profesională, consiliere şcolară etc. )
5.1 Funcţia de prospectare
În orice activitate managerială, proiectarea se referă la anticiparea, identificarea sau stabilirea unui cadru ori a unui model ipotetic de acţiune ce urmează a fi aplicat în scopul dezvoltării unei instituţii, iar planificarea reprezintă procesul de elaborare şi selectare a finalitaţilor ce vor fi urmărite de-a lungul unei perioade de timp, precum şi a modalitaţilor prin care acestea pot fi atinse, astfel încât modelul ipotetic proiectat să poată fi realizar in mod practic la un nivel cât mai înalt de eficienţă.
Managementul şcolar trebuie să aibe la bază planificarea transformărilor sociale pe care activitatea educaţională urmează să le producă. În planul activităţii manageriale educaţionale, funcţia de prospectare ia forma programelor şi acţiunilor.
Planificarea implică diverse responsabilităţi, unele dintre acestea referindu-se la conţinutul strategic (definirea obiectivelor,a priorităţilor şi a acţiunii), iar altele la aspectele organizatorice ale proiectului (organizarea resurselor disponibile şi a resurselor care trebuie căutate pentru îndeplinirea activităţilor planificate). Nu în ultimul rând, planificarea implică evaluare, negociere şi procesul de selecţie şi luare a deciziilor. Stabilirea precisă a finalităţilor sau obiectivelor constituie un prim pas în procesul managerial şi implică fiecare nivel al organizaţiei, iar rezultatele planificării sunt reflectate în planurile de activitate. Pentru aceasta, a fost propusă o”tehnica în cascadă” care porneşte de la nivelurile superioare ale managementului şi ajunge până la cele mai mici structuri organizatorice, inclusive până la nivelul indivizilor care compun aceste structuri.
În activitatea managerial curentă, managerul trebuie să adopte de asemenea o atitudine prospectivă, astfel măsurile pe care le adoptă trebuie să aibe în vedere desfăşurarea procesului de învăţământ în viitor, precum şi implicţiile acestora în înfăptuirea rolului social al şcolii.
5.2 Funcţia de organizare
Aceste funcţie semnifică aplicarea în practică a programelor de activitate a şcolii.Managementul şcolar presupune aspect oraganizatorice ca: repartizarea mijloacelor materiale pentru activitatea de învăţământ (mobilier, laboratoare etc,) şi a sarcinilor didactice, structurarea claselor de elevi, corelarea activităţilor de învăţământ în cadrul unor orare, activităţi didactice şi extradidactice.
În sens practic, funcţia de organizare implică decizie managerială, rezultată dintr-un sistem specializat de posture coordonate, şi constă în acţiuni destinate creării unui set stabil de funcţii şi a relaţiilor dintre ele. Funcţia de organizare urmareşte să creeze o structură care să permită indeplinirea sarcinilor planificate şi să cuprindă relaţiile ierarhice necesare.
Managerul oricărei şcoli trebuie sa se implice în alcătuirea planificărilor pe discipline şi catedre, precum şi a activităţilo extraşcolare, să coreleze teroia şi practica; să se implice în organizarea activităţior educative cu elevii, în activităţile metodice, în perfecţionarea profesorilor a cadrelor didactice etc. Managementul şcolar înseamnă concetrarea eforturilor tuturor în vederea îndeplinirii obiectivelor de învăţământ, a programelor, a fiecărui plan de acţionare dintr-o şcoală.
5.3 Funcţia de coordonare
Aceasta este funcţia care conferă coerenţă procesului de învăţământ dintr-o şcoală prin efectuarea unor activităţi care să stimuleze, să dinamizeze, să concentreze şi să orienteze eforturile elevilor şi ale cadrelor didactice.
Funcţia de coordonare urmareşte armonizarea intereselor individuale sau de grup cu misiunea şi obiectivele organizaţiei. Resursele umane reprezintă principalul potenţial de creştere şi dezvoltare al unei organizaţi, în noua societate informaţională capitalul uman înlocuind capitalul financiar ca resursă strategică. Succesul unei organizaţii, gradul de competivitate a acesteia porneşte de la premisa că oamenii sunt bunul cel mai de pret al organizatiei.
Pentru a conduce o şcoală trebuie să existe un sistem corespunzător de comunicare atât la nivelul întregii şcoli, cât şi la nivelul fiecărui grup de lucru (clasa, catedra). Acest sistem este absolut necesar pentru a-i permite managerului să cunoască permanent problemele care apar şi să poată interveni rapid în soluţionarea acestora; să poată eşalona şi ierarhiza deciziile în funcţie de nivelul structurilor la care se referă. Experienţa personală a managerului şi stilul său de conducere au o mare importanţă in coordonarea activităţilor şcolare/
5.4 Funcţia de control
Funcţia de conducere se referă la promovarea comportamentelor favorabile atingerii obiectivelor organizaţiei, motivând personalul prin: folosirea diferitelor stiluri de conducere, calitatea relaţiilor interpersonale, modul în care sunt favorizate comunicarea şi cooperarea în cadrul organizaţiei şi modul de antrenare a personalului în procesul decisional.
La baza acestei funcţii stă rezultatul procesului de evaluare a activităţilor programate, organizate şi coordonare sau îndrumate. Fără controlul desfăşurării procesului de învăţare, celelalte funcţii de conducere pot duce la eşec. În cadrul acestei funcţii trebuie verificate şi măsurate atât rezultatele cantitative, cât şi calitative, rezultate care privesc sarcinile de învăţământ stabilite prin programe şi concordanţele acestora cu obiectivele stabilite.
Funcţia de control presupune o serie de condiţii: existenţa unei finalităţi precizate în programele de acţiune (sub forma unor norme, reguli, criteria sau prin indicatori concreţi); existenţa unor mijloace/modalităţi relevante de evaluare, definirea unui etalon pentru raportarea rezultatului şi aprecierea lor, structurarea unui mechanism organizaţional concret şi efficient de corectare a procesului de învăţământ. Orice control trebuie urmat de acţiuni corective immediate şi eficiente, altfel este o activitate fără sens.
Organizarea şi funcţionarea unui sistem informaţional complex ajută la desfăşurarea în bune condiţii a managementului şcolar. Acest sistemt îi permite managerului să costate dacă profesorii şi elevii au înţeles pe deplin deciziile conducerii şi dacă acţionează corect pentru realizarea lor. În acelaşi timp cu controlul, managerul trebuie să acorde atenţie atât promovării atuocontrolului, cât şi măsurilor de autoeducaţie prin grupurile informale.
Realizarea acestor funcţii impune crearea unor structuri corespunzătoare la toate nivelurile conducerii (minister, inspector, şcoală). În această perspectivă epistemologică şi social se confirmă o axiomă a managementului lansată cu decenii în urmă de Ph. Coombs conform căreia “structurile trebuie să corespundă întotdeauna funcţiilor” (Ph. Coombs, 1968).
Aceste funcţii intervin şi în activitatea de proiectare curricular a sistemului şcolar a planului de învăţământ, a programelor şi a manualelor şcolare, a activităţilor realizate de professor pe termen lung (ciclul de instruire), mediu (an, semestru şcolar) şi scurt (unităţi de instruire/ grupuri de lecţii, lecţie etc.).
Structura de bază a activităţii de conducere managerial implică un ansamblu de acţiuni manageriale necesare în orice context pedagogic şi social, importante prin specificitatea şi complementaritatea lor.
Astfel, în orice activitate de conducere managerial a sistemului şo a procesului de învăţare, la nivel de constucţie a arhitecturii şcolare (pe trepte, arii curricular, discipline de învăţământ etc.), la nivel de proiectare a curriculumului şcolar (sau universitar), la nivel de organizaţie şcolară, clasă, lecţie, sunt implicate următoarele acţiuni manageriale:
1) Informarea managerială asupra stadiului în care se află activitatea condusă (având ca rezultat obţinerea de rezultate cantitative/stocate şi calitative/prelucrate, interpretate);
2) Evaluarea managerial a informaţiilor stocate, prelucrate, realizată prin operaţii de măsurare, apreciere şo decizie (parţială şi finală) cu valoare diagnoză;
3) Comunicarea managerial a deciziei (parţială sau finală)cu scop de reglare-autoreglare a activităţii la un nivel corespunzător diagnozei şi prognozei stabilite, ceea ce presupune măsuri operative şi strategii de corectare, ameliorare, perfecţionare, ajustare structural reformare. Ca observaţie generală trebuie să subliniem faptul că operaţia de comunicare managerial implică în mod necesar decizii care anticipează o evoluţie pozitivă a activităţii evaluate, angajată în termini de prognoză mangerială pozitivă.
Ca parafigmă, managementul propune un nou model de abordare a teoriei educaţiei şi instruirii, cu implicaţii directe la nivelul proiectării curricular a educaţiei şi instruirii (care constituie obiectul de studiu al unei noi ştiinţe fundamentale a educaţiei – teoria curriculumului). Avem în vedere contribuţia pe care managementul educaţiei o poate aduce la constituirea unei axiomatic a educaţiei eficiente. Această axiomatic este centrată pe necesitatea abordării optime a relaţiei dintre dimensiunea obictivă a educţiei şi dimensiune subiectivă a educaţiei, respective între funcţia şi structura central a educaţiei, pe de o parte şi finalităţile educaţiei pe de altă parte.
Afirmarea managementului edcaţional ca paradigmă la nivelul teoriei curriculumului are consecinţe importante în activităţi de proiectare curriculară. Astfel, proiectarea curricular a instuirii trebuie să fie realizată în cadrul unei structure globale şi deschise care răspunde funcţiilor genrale ale managementului şo structurilor necesare pentru îndeplinirea optimă a acestora.
1) Organizarea resurselor pedagogice ale activităţii (în cadrul formelor de tip frontal, grupal, individual);
2) Planificarea activităţii de referinţă (proiectarea programei, proiectarea lecţiei etc.) la nivelul corespondenţelor pedagogice necesare între obiective-conţinuturi-metodologie-evaluare, perfectibile în context deschis;
3) Realizarea-dezvoltarea activităţii în cadrul unui scenario didactic deschis, autoperfectibil în cadrul următorului circuit curricular innovator: evaluarea iniţială, evaluare continuă, evaluare finală.
5. Concluzia
Managementul educaţiei reprezintă o treaptă metodologică necesară pentru realizarea corectă, eficientă social, a activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii umane, la nivelul sistemului de învăţământ, în perspectiva secolului XXI.
Pedagogia general propune o treaptă epistemologică necesară pentru realizarea corectă, eficientă social, a activităţii de formare iniţială şi continuă a cadrelor didactice din învăţământul preşcolar, primar, secundar ori superior.
Managementul educaţiei sau managementul pedagogic defineşte, astfel, un tip de conducere superioară a sistemului de învăţămăţământ la nivel global, optim, strategic, în concordanţă cu cerinţele modelului cultural al societăţii informaţionale democratice şi ale paradigmei curriculumului (Sorin Cristea, 2000).
Miza socială a reformei învăţământului vizează tocmai sinteza originală, posibilă şi necesară, la nivelul unui nou model cultural, între conceptele de bază, stabilizate de pedagogia generală şi descinderile metodologice, proiectate de managementul educaţiei, cu aplicaţii speciale la nivelul conducerii globale-optime-strategice a organizaţiei şcolare. - Conducerea şcolii, Managementul organizaţiei şcolare.
BIBLIOGRAFIE
Ø Cristea Sorin, Dicţionar de pedagogie, Grupul Editorial Litera. Litera Internaţional, Chişinău, Bucureşti, 2002;
Ø Cristea Sorin, Fundamentele Pedagogiei, Editura Polirom, Iaşi, 2010;
Ø Cristea Sorin, Managementul organizaţiei şcolare, ediţia a II-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2003;
Ø Cristea Sorin, Studii de pedagogie general, ediţia a II-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2009;
Ø Cucoş Constantin, Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 2002;
Ø Radu Ioan, Juncan Dana, Tratat de didactică modernă, ediţia a II-a, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001.