Sa pornim de la niste consideratii generale.

Romania este pe al III-lea loc in Europa in ceea ce priveste timpul pe care copiii nostri il petrec obligatoriu la scoala: 11 ani. Cu toate acestea, suntem codasi in ceea ce priveste rezultatele la testele PISA, 42% dintre elevii de la noi din tara fiind analfabeti functionali.

Cu toate acestea, rezultatele noastre din educatie nu reflecta acelasi nivel de performanta, dupa cum arata studiile Eurostat sau cele de la Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECDE). 
          Concret, rata abandonului scolar din Romania este in continuare printre cele mai ridicate din Uniunea Europeana, aflandu-se pe locul al III-lea in UE  (18,5%).

Specialistii in educatie arata ca numarul relativ mare de ani petrecuti la scoala de catre copii, intr-un mod obligatoriu, cumva fortat, impus si nu optional- ca rezultat al propriei decizii, nu face decat sa sublinieze ineficienta sistemului romanesc educational, care se bazeaza mai degraba pe cantitate decat pe calitate (acumulam ani, note, examene, calificari, diplome).

Trebuie sa mai facem niste mentionari, tot in sprijinul situatiei actuale a invatamantului romanesc.

 

În 2009 au absolvit bacalaureatul cca. 205.000 persoane, iar în 2017 mai puţin de jumătate – 102.000 persoane, potrivit Consiliului Naţional de Prognoză şi Statistică a Învăţământului Superior. Este o reducere majoră într-o perioadă istorică relative scurtă. Cauzele fundamentale ale acestei involuţii sunt elementele demografice si migratia populatiei. Promovabilitatea examenului de bacalaureat este un factor ce a fluctuat în ultimii ani semnificativ, stabilizându-se în ultima perioadă la un procent de 70%, lucru care da de gandit privind functionarea sistemului de invatamant in tara noastra.

Putem vorbi despre îmbunătăţirea calitatii educaţiei în învăţământul românesc, dar factorul de pornire se afla in familie şi in grădiniţă. Abia dupa aceea se poate vorbi despre propagarea la celelalte nivele educaţionale. 

Educatia, din punct de vedere etimologic, reprezinta influentarea sistematica si constienta a dezvoltarii facultatilor intelectuale, morale si fizice ale copiilor si tineretului,  precum si totalitatea metodelor folosite in acest scop.

Calitatea in educatie se refera la totalitatea insusirilor esentiale ale sistemului de educational si reprezinta valoarea pe care societatea o acorda serviciilor educationale si educatiei in ansamblul ei.

Calitatea in educatie este  asadar un ansamblu de caracteristici ale unui program prin care sunt indeplinite asteptarile beneficiarilor din invatamant/educatie (profesori, elevi):

- sa fie construita pe valori impartasite, pe baza unor experiente si rezultate valoroase;

- nu trebuie produsa la comanda prin legi sau acte normative

 - sa fie realizata de oameni pentru oameni, responsabilitatea revenind nu doar scolii ci intregii comunitati/societati

- sa fie asigurata printr-un sistem explicit de principii, criterii, standarde si indicatori

- sa fie oferita de institutii responsabile si promovata de liderii educationali autentici

- sa respecte autonomia individuala avand la baza autonomia institutionala

- sa fie orientata pe rezultate concrete, vizibile, masurabile

- sa se realizeze in dialog si prin parteneriat autentic, continuu

- sa fie centrata pe beneficiarii serviciilor educationale, asigurand participarea actorilor educationali si valorizand resursele umane disponibile

- sa se bazeze pe inovatie, intelegand interdependenta dintre furnizorii si beneficiarii implicati in oferta educationala.

          La nivelul scolii, calitatea in educatie nu este un produs al  functionarii ei in conditii normale. Pornind de la acest reper, considerat esential in asigurarea unui proces educational optim, calitatea poate fi definita prin realizarea negocierii intre scoala si comunitate si apoi asumata in parteneriat, nu impusa pe cale ierarhica.

Asigurarea calitatii in invatamantul preuniversitar este reglementata intr-un cadru legal prin legi si acte normative.  

Managementul calitatii in educatie reprezinta nu doar stiinta organizarii si conducerii calitatii in sistemul educational, ci si activitatea desfasurata in acest sens.

Asigurarea calitatii educatiei se realizeaza mai ales prin modul in care cadrul didactic organizeaza demersul didactic, pentru atingerea competentelor vizate de programa scolara.

În viziune moderna, rolul profesorului este de a facilita si intermedia invatarea, de a fi partener in invatare, de a-i ajuta pe elevii sai sa inteleaga, sa argumenteze puncte de vedere proprii, de a alege strategii adecvate prin care sa-i pregateasca sa faca fata si sa se integreze optim unei societati aflate intr-o dinamica uriasa. 

Modalitatile de realizare a invatarii urmaresc formarea de competente si deprinderi practice cu accent pe invatarea prin cooperare.

Situatiile de invatare create de profesori in scoala, la clasa, trebuie sa-i incurajeze pe elevi sa isi exprime puncte de vedere proprii, sa colaboreze intre ei si cu profesorii in rezolvarea sarcinilor de lucru, sa-i incite la cautare, sa se manifeste creativ.    

Rolul scolii in realizarea scopurilor invatamantului obligatoriu consta in conducerea elevilor catre:

-         demonstrarea gandirii creative,

-         folosirea diverselor modalitati de comunicare in situatii reale si contexte variate,

-         intelegerea si utilizarea tehnologiilor in mod adecvat,

-         dezvoltarea capacitatii de investigare si valorizare a experientei personale,

-         capacitatea de adaptare la situatii diferite,

-         contributia  la construirea unei vieti de calitate,

-         construirea unui set de valori individuale si sociale,

-         orientarea comportamentului si carierei in functie de acestea.

Pe parcursul activitatii profesionale a unui cadru didactic exista situatii cand apar discrepante intre obiectivele programei si nivelul real de pregatire al elevilor.

In acest caz profesorul trebuie sa analizeze aceste discrepante, sa identifice nevoile de educatie ale clasei de elevi si sa proiecteze activitatea didactica explicita pentru aceste nevoi.

În cazul discrepantelor negative se elaboreaza activitati de recuperare, iar in cazul celor pozitive se stabilesc activitati de formare speciala pentru performante scolare.

Scoala romaneasca trebuie asadar sa contribuie la egalizarea sanselor tuturor copiilor la educatie si la dezvoltarea potentialului lor, precum si la orientarea  pregatirii scolare si profesionale.

În instruire, s-a constatat ca, datorita multiplelor valentele formative pe care le au, strategiile interactive sunt indispensabile pentru asigurarea calitatii educatiei.

Strategiile didactice interactive sunt caracterizate de dinamism, pentru ca stimuleaza o cunoastere activa, prin participari si asocieri la situatii practice.

Invatarea fiind un proces activ si constructiv, ea este mult mai eficienta atunci cand elevii sunt implicati activ, cand participa la construirea propriei cunoasteri, invatand cu placere si mult mai temeinic.

Prin folosirea acestor strategii interactive in invatare sunt create o diversitate de situatii in care cunostintele sunt transferabile in alte contexte, aplicabile si in alte situatii decat cele in care au fost insusite la clasa, in procesul de predare. Interesele elevilor, curiozitatea acestora sunt stimulate mai ales daca sunt utilizate situatii din viata reala pentru viata reala.

 

De aceste lucruri ar trebui sa se tina cont cand se vorbeste despre calitatea educatiei!!!