Cele mai grave şi mai frecvente acte de devianţă şcolară sunt: fuga de la şcoală, absenteismul, abandonul şcolar, vandalismul, conduitele violente, toxicomania, copiatul şi suicidul.

 Fuga de la şcoală, absenteismul, abandonul şcolar, toxicomania şi suicidul sunt conduite evazioniste – apărări deghizate -, în timp ce vandalismul şi conduitele violente sunt apărări deschise.

Absenteismul şcolar este definit ca o problemă socială, fiind explicat mai mult prin caracteristicile mediului de provenienţă şi apărând mult mai frecvent în mediul urban şi în familiile sărace. Conceptul este pus deseori în legătură cu cel de «fuga de la şcoală » (chiulul), care, asimilând fobia şcolară, este interpretat ca o problemă emoţională.

 Absenteismul desemnează un tip de conduită evazionistă stabilă, cronică, permanentizată, ce prefigurează sau reflectă deja atitudinea structurată a lipsei de interes, motivaţie, încredere în educaţia şcolară. Absenteiştii nu mai apreciază şcoala ca pe o instituţie ce oferă beneficii importante în viitor, ei fiind interesaţi mai mult de obţinerea rapidă a unor avantaje materiale.

 Pentru elevii cu rezultate şcolare slabe şi o stimă de sine scăzută, prezenţa la şcoală devine traumatizantă. Absenteismul conduce la abandonul şcolar, dar este, concomitent, cel mai important factor catalizator pentru consumul de droguri, violenţă şi infracţionalitate. Elevul care lipseşte de la şcoală de obicei pleacă de acasă echipat corespunzător, la ora potrivită pentru a respecta orarul şcolar şi se întoarce acasă la ora potrivită, în funcţie de programul zilei.

El se refugiază în baruri, internet-café-uri, săli de jocuri, gări, parcuri. Când aceste activităţi devin o rutină, elevul poate face transferul spre altele, mai plăcute sau mai profitabile: consumul de alcool sau de droguri, traficul de droguri, furtul, prostituţia.

Generalizarea obiceiului de a lipsi de la şcoală se asociază cu debutul în activitatea infracţională şi cu blocarea oportunităţilor de integrare legitimă pe piaţa muncii. În literatura de specialitate se face diferenţa între absenţele justificate (de starea de sănătate a elevului, de exemplu), absenţele încuviinţate de părinţi şi absenţele nejustificate şi necunoscute de părinţi. Se distinge, de asemenea, şi o formă de absenteism persistent, precum şi o formă de absenteism ocazional, indiferent dacă părinţii au sau nu cunoştinţă de acest fenomen.

 Absenteismul echivalează cu o demisie cvasitotală a elevului de la activitatea şcolară, prefigurând abandonul şcolar. În această situaţie, strategiile de abordare a viitorului sunt explorate tot mai puţin în aria şcolii şi tot mail mult în alternativele: specializare într-o carieră infracţională, angajare într-o muncă utilă, emigrare, mariaj etc. Atunci când elevii încep să lipsească sistematic şi generalizat de la şcoală, aceastăconduită reprezintă un semnal tardiv al existenţei problemelor; absenteismul

 constituie o formă de agresiune pasivă împotriva şcolii, indicând că elevii fug de la şcoală chiar şi cu riscul de a fi pedepsiţi.

Reacţiile negative ale şcolii şi ale părinţilor întreţin mecanismele de apărare ale elevuluzi, creând un cerc vicios, în care abandonul tinde să apară drept unca soluţie prin care se pot rezolva toate problemele. În etiologia conduitelor evazioniste, a absenteismului şcolar în particular, regăsim doi factori majori, care acţionează interdependent: şcoala şi familia.

Şcoala poate contrbui la creşterea ratei de absenteism, atunci când:

 - oferta educaţională este incompatibilă cu aspiraţiile şi interesele elevilor sau şcoala nu facilitează accesul pe piaţa muncii, metodele de predare-învăţare sunt neatractive, exigenţele şcolare sunt nerezonabile;

- promovează relaţii pedagogice bazate exclusiv pe autoritatea profesorilor;

 - foloseşte un sistem inechitabil al întăririlor pozitive şi negative

-supralicitează competiţia în dauna cooperării, caz în care vizibilitatea socială a eşecului este mai mare;

 - stil aversiv de evaluare; - se urmăreşte constituirea unei elite, ceilalţi find marginalizaţi;

 - disciplina şcolară este, fie excesiv de permisivă, fie excesiv de rigidă;

 - nu există un parteneriat eficient şcoală-familie.

Referitor la rolul etiologic al familiei în absenteismul şcolar, el devine vizibil mai ales în situaţii precum:

- părinţii sunt indiferenţi sau devalorizează educaţia şcolară;

- părinţii îi pretind copilului să lipsească de la şcoală, obligându-l să presteze diverse activităţi casnice sau aducătoare de venit;

- părinţii sunt bolnavi cronici, dependenţi de droguri, alcoolici, se află în detenţei etc., şi nu-l supraveghează pe copil.

În concluzie, putem afirma că absenteismul desemnează etapa de tranziţie şi de stabilizare a conduitelor de tip evazionist. Absenteismul rezultă din repetarea absenţei şi se caracterizează prin frecvenţa absenţelor şi prin durata lor într-un interval de referinţă. (Neamţu, 2003)

 Abandonul şcolar constă în încetarea frecventării şcolii, părăsirea sistemului educativ, indiferent de nivelul la care s-a ajuns. Rata abandonului şcolar se stabileşte ca raport între numărul elevilor înscrişi şi numărul absolvenţilor. Din punct de vedere economic, abandonul şcolar reprezintă un indicator al eficienţei sistemului şcolar: cu cât indicele de abandon este mai mare, cu atât sistemul şcolar respectiv este mai ineficient. Abandonul şcolar constă în încetarea frecventării şcolii, părăsirea sistemului educativ, indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii ciclului de studii început. Problematica abandonului scolar este vastă, raportandu-se nu numai la câmpul educativ, ci și la spațiile culturale, economice, politice, sociale, la opțiunile fundamentale ale unei societati.

Acesta se distinge prin intensitatea maximă a devalorizării educaţiei şcolare şi anihilarea motivaţiei pentru învăţătură, marcând eşecul adaptării reciproce a elevului la cerinţele şcolare, dar şi a şcolii la trebuinţele individuale de învăţare ale elevului.

 Abandonul scolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării şcolii, părăsirea sistemului educativ, indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei calificări sau pregăriri profesionale complete sau înaintea încheierii ciclului de studii. Efecul abandonului școlar are consecinţe grave, deoarece tânărul care nu are nici o calificare profesională indispensabilă integrării sale socio-economice, nici formarea morală şi civică necesare exercitări rolului de cetăţean al unei comunităţi, nu reuşeşte practic să se adapteze corespunzător vieţii sociale.

   Neavând nicio calificare, cei ce abandonează şcoala sunt viitorii şomeri şi reprezintă pe termen mediu şi lung, o sursă de dificultăţi pentru societate dar și de pierderi pentru ei înșiși. Cercetarile de specialitate pun în evidenţă faptul că, elevul/tânărul aflat în prag de abandon este incapabil să se adapteze şi să funcţioneze adecvat în colectivul clasei, are rezultate şcolare sub medie, nu-  şi stabileşte obiective educaţionale şi profesionale, manifestă ostilitate faţă de adulţi şi faţă de reprezentanţii autorităţii școlare.

 De regulă acesta provine dintr-o familie care experimentează un stres existenţial şi nu este implicat in nici o activitate organizată de şcoală (formală sau nonformală). In cele mai multe cazuri, copiii/tinerii aflați în acestă situație se indepărtează de şcoală, căutând satisfacţii în alte medii, în general în unele periculoase pentru ei (grupuri de tineri care nu au nici o ocupaţie). In conditiile în care familia nu mai are nici timp, nici resurse nici autoritate suficientă pentru a-şi ajuta copilul, acesta este expus marginalizarii sau izolarii sociale. Din perspectiva costurilor economice, o persoană insuficient educată este mai costisitoare pentru societate decât una bine educată, deoarece are o pregătire şcolară şubredă si pe cale consecinţă o capacitate de integrare pe piața muncii mai redusă. În acest caz, statul susţine individul prin diferite mijloace de asistenţă (ajutor de şomaj, ajutor pentru încălzire, ajutor pentru persoanele defavorizate) ș.a.

 Având în vedere toate aceste aspecte, considerăm că prin consilerea şcolară se poate interveni pentru sensibilizarea elevilor asupra benefiicilor asigurate de dobândirea unui nivel cât mai ridicat de pregatire în domeniul în care vor lucra.

Cauzele principale ale abandonului şcolar sunt:

Cauze de ordin economic – în general, rata abandonului la nivelul şcolarităţii primare este mai scăzută în ţările cu un venit mare pe cap de locuitor. Copiii care trăiesc în familii sărace au şanse mai mici de a-şi însuşi o educaţie şcolară completă.

 Cauze de ordin sociocultural sau religios. În această categorie se includ indicatorii de putere şi status social: apartenenţa la clasa socială, apartenenţa etnică, rasială, sexul, mediul urban/rural. S-a demonstrat că diferite grupuri dezavantajate social sunt discriminate atât în cadrul sistemului şcolar, cât şi pe piaţa muncii.

 Cauze de ordin psihologic, referitoare la reacţia fiecărui elev la apariţia insuccesului şcolar şi a conflictelor cu autorităţile şcolare.. În aceste condiţii, elevii care nu au resursele necesare pentru a se mobiliza în vederea depăşirii dificultăţilor vor căuta să-şi satisfacă nevoia de valorizare personală în afara şcolii.

 Cauze de ordin pedagogic care vizează calitatea vieţii şcolare, pertinenţa conţinuturilor în raport cu trebuinţele de învăţare ale elevilor, relevanţa metodelor şi stilurilor didactice ale profesorilor pentru stilurile cognitive ale elevilor, deschiderea şcolii faţă de problemele comunităţii. Indiferent de tipul de devianţă şcolară, elevii au o motivaţie anume pentru a alege un tip de comportament care contravine normelor sociale: constituie fie o formă de protest faţă de un sistem coercitiv, fie o dorinţă de a ieşi dintr-un tipar sau de a se apropia de indivizi care sunt devianţi, dar, pe de altă parte, sunt valorizaţi de grupul formal sau informal.

Între cauzele abandonului școlar frecvent întâlnite în rândul tinerilor putem menţiona: sărăcia, şomajul, lipsa de informare, nivelul scăzut de educaţie al părinţilor, măsurile de protecţie socială necorespunzătoare, costurile mari pentru haine, încălţăminte şi rechizite, lipsa condiţiilor locative necesare studiului (multe din familiile sărace trăiesc în locuinţe fără curent electric şi/sau supraaglomerate), starea

de sănătate precară, dezorganizarea familiei, lipsa ajutorului la învăţătură din partea părinţilor şi lipsa controlului asupra activităţii copiilor în timpul liber.

 Nu pot fi neglijate de asemenea: mentalitatea greşită a unor elevi, părinţi sau categorii sociale privind rolul jucat de școală în formarea copiilor; existența unor rezultate școlare slabe, oferta educatională restransă din partea școlilor în ceea ce privește organizarea unor forme alternative și atractive de instruire, inexistenţa unei colaborări eficiente pe linia eliminării/diminuării abandonului şcolar între diverşi factori implicaţi în educaţie: unități de învățământ, Consilii Locale, Consilii Judeţene, Prefecturi, O.N.G.-uri), lipsa unui cadru legislativ care să permită înfiinţarea unor clase de învăţământ primar la altă formă de învăţământ decât 4 învăţământul de zi, retragerea copilului de la școala pentru a fi trimis la muncă sau pentru a se ocupa de frații/verii mai mici.

 În condițiile în care părinții elevilor hotărăsc să muncească intr-o țară straină, pot apărea situații în care copiii, rămași singuri acasă, renunță la școală. Plecarea in străinatate a unei intregi familii determină retragerea copiilor de la scoal

Motivația abandonului școlar potrivit cercetărilor statistice în domeniu, o reprezintă cel mai frecvent situația economică precară, mediul familial dezorganizat, exodul părinților în străinătate, și lipsa locurilor de muncă atractive pentru tineri.

 Obiectivele României pentru anul 2020 în cadrul strategiei Europa 2020 pentru educație sunt: reducerea sub 10% a ratei de părăsire timpurie a școlii, creșterea la peste 40% a ponderii de absolvenți de studii superioare șn rândul populației în vârstă de 30-34 de ani ….Obiectivele României pentru anul 2020 în cadrul strategiei România 2020 privind educația sunt: rata de părăsire timpurie a școlii să reprezinte maxim 11,3%, creșterea la 26,7 % a poderii populației cu vârsta cuprinsă între 30-34 de ani care a absolvit învățământul terțiar”