Incluziunea, a fost multa vreme percepută drept fază de integrare a copiilor cu cerinţe educative speciale (CES).
Într-o abordare mai nouă, incluziunea se referă la o altă manieră de abordare a educaţiei pentru toţi.
Observaţiile la nivelul activitatii de la clasă confirmă faptul ca nu toţi copiii pot face faţă în mod susţinut şi performant cerinţelor şcolare, dar că, în acelaşi timp, folosind metodele adecvate de predare – învăţare – evaluare şi respectând ritmul propriu de activitate al fiecărui copil, toţi elevii pot înregistra progrese şcolare, uneori acestea fiind mult peste aşteptările iniţiale.
Cadrele didactice implicate în educaţia incluzivă pun accentul:
- pe utilizarea de activităţi care presupun lucrul în echipă şi cooperarea,
- pe respectarea identităţii culturale a fiecărui copil în parte
- pe monitorizarea constantă a eficacităţii activităţilor de predare – învăţare – evaluare la nivelul fiecărui elev.
Conduita creativă a cadrului didactic este unul din pilonii care sustin dezvoltarea potenţialului creativ al elevilor, având un rol important în educaţia incluzivă.
Principiul egalităţii de şanse reprezintă conceptul de bază al şcolii incluzive, prin aplicarea căruia aceasta contribuie la anularea diferenţelor de valorizare bazate pe criterii subiective de ordin etnic sau social. Incluziunea la nivel şcolar se realizează prin respectarea şi valorizarea diferenţelor socio-culturale existente în rândul elevilor şi prin promovarea bogăţiei şi a diversităţii experienţei educative care rezultă din aceste diferenţe.
Construirea unei imagini pozitive despre sine este o altă nevoie a copiilor cu dificultăţi de învăţare. Aceasta se poate realiza pe fondul unor activităţi de grup orientate spre valorizarea posibilităţilor fiecăruia şi pe un sistem de relaţii pozitive între profesor şi elev şi între elevi.
Relaţiile scolare trebuie să ofere terenul încrederii reciproce, al empatiei cu trăirile fiecăruia, împărtăşirii emoţiilor, sentimentelor, preocupărilor ca şi a experienţei de cunoaştere şi învăţare.
Fiecare copil este un participant activ la învăţare şi predare pentru că aduce cu sine în procesul complex al învăţării şi dezvoltării o experienţă, un stil propriu de învăţare, un model social, o interacţiune specifică, un ritm personal, un mod de abordare.
Şcoala incluzivă facilitează accesul tuturor la o educaţie de calitate printr-o serie de activităţi centrul carora este elevul.
Educaţia pentru toţi poate să fie un mijloc de îmbunătăţire a educaţiei în general prin reconsiderarea sprijinului care se acordă anumitor copii.
Modalitatea în care o serie de particularităţi de dezvoltare şi învăţare determină împărţirea copiilor în categorii determinate tinde să fie înlocuită de o manieră noncategorială, care consideră că orice copil este o persoană care învaţă într-un anumit ritm şi stil, proprii.
Educaţia pentru toţi corespunde în educaţia şcolară, şcolii incluzive.
Metode eficiente în incluziunea scolara
1.Responsabilitatea de a învăţa apartine elevului. Mediul şcolar trebuie insa să-i permită acestuia să se implice în învăţare, chiar daca el însuşi este cel care acţionează.
Totuşi, înainte de a invata, este nevoie ca elevul să ştie ce i se cere in scoala, la clasa, pentru a putea învăţa eficient.
Există câteva atitudini şi comportamente pe care elevii care vor să devină independenţi le afişează şi pe care profesorii ar trebui să le promoveze şi încurajeze, cum ar fi:
- încrederea,
- implicarea activă,
- deschiderea pentru împărtăşirea ideilor
- ascultarea activă.
- Elevii trebuie să ajungă să creadă că opiniile lor sunt apreciate. Trebuie să simtă că ceea ce gândesc şi împărtăşesc este unic, important şi reprezintă o contribuţie la o înţelegere mai profundă a conceptelor şi problemelor care sunt dezbătute.
Fără încredere în propria lor valoare şi propriul potential intelectual si creativ, nu se vor putea implica activ în invatare.
- Este demonstrat faptul că elevilor le place să fie implicaţi activ în procesul de învăţare şi atunci când implicarea lor este solicitată aceştia manifestă o capacitate sporită de înţelegere.
Elevii care se angajează pe deplin în învăţare ajung să conştientizeze împlinirea pe care o resimt în urma depunerii unui efort în învăţare.
- Împărtăşirea ideilor cere curaj. Părinţii îşi învaţă copiii de mici că dăruirea, împărţirea lucrurilor este un comportament social şi important. Copiii ajung să accepte ideea de a împărţi, nu pentru că părinţii lor vor acest lucru ci pentru că înţeleg beneficiile ei intrinseci.
Când elevii se angajează intr-ol astfel de activitate de împărtăşire a anumitor lucruri, se dedică întregii comunităţi de elevi, clasei lor, şcolii lor şi se simt astfel împliniţi.
- Expunerea ideilor în clasă, printre colegi, presupune ascultare, renunţare la emiterea de judecăţi sau la impunerea propriei opinii în faţa sau în detrimentul altora.
Elevii primesc în schimb înţelepciunea colectivă, care le încadrează ideile într-un context mai larg.
Prin intermediul dialogului amplu, elevii devin capabili să-şi examineze şi să-şi corecteze propriile idei, să ofere şi să preia cunoştinţe.
Învăţarea activă în clasele incluzive aduce o serie de avantaje elevilor care asimilează la un nivel mai profund, reţin ideile mai mult timp şi pot utiliza conţinutul cursurilor lor.
Prin învăţarea activă, elevii sunt mai motivaţi să înveţe, pot corela mai uşor ceea ce au învăţat cu viaţa reală şi pot folosi lucrurile învăţate la şcoală în practică.
De asemenea, învaţă să aibă iniţiativă în procesul de învăţare, pot dezvolta relaţii de calitate cu ceilalţi şi îşi întăresc abilităţile sociale.
Participarea directă în procesul propriu de formare îi face să deprindă abilităţi de cooperare care-şi dovedesc ulterior utilitatea în societate şi la locul de muncă.