Factorii de bază care ajută copilul în dezvoltarea propriei educaţii sunt şcoala şi familia. Funcţia educativă a familiei constă în formarea priceperilor, deprinderilor de viaţă, a sentimentelor. Rolul familiei este fundamentalt în dezvoltarea copilului din punct de vedere fizic, intelectual, moral si estetic. Şcoala, alături de familie, influenţează, prin condiţiile concrete în care se desfăşoară procesul de învățământ, personalitatea copilului.

Şcoala eficientă realizează un parteneriat cu elevul, prin valorizarea si respectarea identităţii sale cu familia, prin recunoaşterea importanţei acesteia şi atragerea în procesul didactic şi cu toate resursele educative ale societaţii pe care le identifică şi le foloseşte activ.

 

Este esential in zilele noastre sa se dezvolte un nou concept care să întărească schimbarea în relaţiile şcoală-familie. Acest concept este parteneriatul educaţional.

Parteneriatul educaţional este forma de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul copilului la nivelul procesului educaţional. Acesta presupune asadar o unitate de cerinţe, opţiuni, decizii şi acţiuni educative între factorii educaţionali.

Parteneriatul educaţional se realizează între:

  • instituţiile educaţiei: familie, scoală si comunitate;
  • agenţii educaţionali: copil/elev, părinţi, profesori, specialişti în rezolvarea unor probleme educaţionale (psiholog, consilier etc.);
  • membri ai comunităţii cu influenţă asupra creşterii, educării si dezvoltării copilului/elevului (medici, factori de decizie, reprezentanţi ai bisericii, ai poliţiei).

Părintii, copiii/elevii şi comunităţile se influentează puternic unii pe alţii.  Mediul în care trăiesc părinţii poate sprijini sau dimpotriva devia vieţile lor, poate forma multe dintre valorile lor. 

De asemenea, părinţii pot influenţa comunitatea şi pot contribui la dezvoltarea valorilor comunităţii.  Activitatea educativă care se realizează în şcoală nu poate fi separată, izolată de alte influenţe educative ce se exercită asupra copilului.

Educaţia este cea care desăvârşeşte fiinţa umană, acea educaţie pe care copilul o primeşte în familie, în şcoală şi de la comunitate. Implicarea părinţilor joacă un rol important în cadrul intervenţiei şcolare. Acţiunile care implică părinţii produc o schimbare în ambientul familiei şi cresc aspiraţiile, atât ale părinţilor pentru copiii lor, cât şi ale copiilor înşişi.

Ca prim factor educativ, familia oferă copilului aproximativ 90% din cunoştinţele uzuale ( despre plante, animale, ocupaţiile oamenilor, obiecte casnice).

Familia este cea care ar trebui să dezvolte spiritul de observaţie, memoria şi gândirea copiilor.  Copilul va obţine rezultatele şcolare în funcţie de modul în care părinţii se implică în procesul de învăţare, asigurându-i copilului cele necesare studiului.

Tot în familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea, decenţa în vorbire şi atitudine, adică ,,cei şapte ani de acasă’’.  Uneori părinţii uită că trebuie să facă front comun cu profesorii, deoarece şi unii şi alţii nu doresc decât dezvoltarea armonioasă a elevului, educarea şi îmbogăţirea cunoştinţelor acestuia.  Se întâmplă totuşi ca ceea ce consideră părinţii a fi o măsură corectă pentru copilul lor într-o anumită situaţie, să nu fie tocmai ceea ce are nevoie copilul în acel moment.  De aici apar conflictele, rupturile dintre membrii familiei, renunţarea la intervenţii din partea părinţilor care sunt depăşiţi de situaţie. Între familie şi şcoală trebuie să existe o permanentă colaborare care se poate realiza prin vizite reciproce, şedinţe şi consultatii cu părinţii.

Un parteneriat familie – şcoală este relaţia cea mai profitabilă pentru toti cei ce participă la acest demers. Parteneriatul va fi eficient dacă fiecare parte va reţine că acelaşi subiect este copilul şi şcolarul.  Cadrele didactice află cum este fiecare copil, în ce mod ajunge mai repede la succes, ce îl interesează şi-l pasionează, iar părinţii vor cunoaşte în ce momente să-l susţină pe şcolar, în ce fel să-l motiveze şi să-l ajute.

 Şcoala este instituţia socială în care se realizează educaţia organizată a tinerei generaţii.  Ea este factorul decisiv şi pentru  formarea unui om apt să contribuie la dezvoltarea societaţii, să ia parte activă la viaţa, să fie pregătit pentru muncă. 

Procesul de învăţământ este cel care conferă şcolii rolul decisiv în formarea omului. Menirea şcolii nu este numai de a înzestra  elevii cu un bagaj de cunoştinţe cât mai mare, ci şi de a stimula calitatea de om. Parteneriatul educaţional se aplică la nivelul tuturor acestor relaţii.  Colaborarea dintre şcoală şi familie presupune o comunicare efectivă şi eficientă, o unitate de cerinţe şi o unitate de acţiune când este vorba de interesul copilului.

Implicarea părinţilor în problemele şcolii presupune construirea unor relaţii pozitive între familie şi şcoală. 

Dacă ne referim la optimizarea comunicării între profesori şi părinţi, se iau în calcul:

  • calitatea celor doi poli ai colaborării (profesori şi părinţi);
  • percepţiile fiecăruia;
  • atitudinile care îi caracterizează;
  • caracteristicile instituţiei şcolare;
  • caracteristicile familiei;
  • modul de comunicare.

Implicarea părinţilor în rezolvarea problemelor şcolare şi în sprijinirea procesului instructiv-educativ are o serie de motivaţii, dintre care enumerăm doua:

-         părinţii îşi cunosc copiii şi doresc să îi descopere ca elevi,

-         părinţii au nevoie de informaţii referitoare la îndeplinirea rolului de elev de către copilul lor.

Formele de colaborare a părinţilor cu şcoala pot fi:

  • prezenţa la şedinţe şi consultatii;
  • asistarea elevilor în efectuarea temelor ;
  • participarea la activităţi cultural- artistice şi sportive ;
  • organizarea unor expoziţii, serbări, excursii;
  • organizarea unui colţ verde în şcoală ;
  • atragerea unor fonduri pentru şcoală ;
  • susţinerea bibliotecii prin donaţii de cărţi.

O comunicare optimă învăţător/ diriginte/ familie are rolul de a acţiona în mod pozitiv asupra copilului/elevului şi de a stopa comportamentele lui negative. De multe ori apar dificultăţi de comunicare şi de dezvoltare a relaţiei şcoală- familie. De aceea trebuie cunoscuţi factorii care favorizeaza  dar mai ales  blochează o comunicare eficientă. Lipsa de comunicare din partea uneia dintre parti afectează evoluţia elevului, rezultatele lui şcolare şi natura comportamentului.

Factori care favorizează comunicarea familie-scoala:

  • transmiterea informaţiilor de către învăţător/ diriginte într-o formă accesibilă părinţilor ;
  • evitarea analizării critice sau blamării părintelui;
  • mediul ambiant de discuţie să fie plăcut;
  • capacitatea învăţătorului de a mobiliza părinţii să comunice şi să le asculte problemele;
  • evitarea subiectelor care privesc elevii problemă, se fac discuţii individuale cu aceştia;
  • rezolvarea problemelor copiilor, implicarea în găsirea unor soluţii;
  • sprijinirea, încurajarea părinţilor pentru a schimba atitudinea negativă a elevului.

Există două teorii importante privind relaţia şcoală-familie: teoria profesionalismului şi teoria schimbului.

Teoria profesionalismului consideră ca un element esenţial serviciul făcut altora, fără a se gândi la avantaje personale, având drept criterii competenţa, si un cod de etică profesională.

Teoria schimbului consideră acţiunea umană în funcţie de un  câştig  personal, un salariu asigurat, o competiţie restrânsă. Cooperarea cu familia poate fi un test profesional şi poate fi considerată ca făcând parte din datoria profesională a profesorului deoarece: părinţii sunt parteneri ai şcolii, eficacitatea învăţământului poate fi ameliorată prin cooperarea între şcoală şi familie, părinţii sunt responsabili legali de educaţia copiilor. Atât părinţii, cât şi cadrele didactice beneficiază de avantajele unei astfel de colaborări.

Influenţele pe care familia le exercită asupra copilului sunt directe sau indirecte, determinând în mare măsură dezvoltarea personalităţii acestuia.  Modelul moral-civic propus de şcoală ( comportament civilizat, demn, tolerant, bazat pe cinste, corectitudine)  găseşte un răspuns pozitiv în familiile unde aceste valori sunt  puse la loc de cinste.

Părinţii trebuie să vadă în şcoală un prieten, un colaborator, un om adevărat care-i poate  ajuta  prin  atitudinea  nepărtinitoare  afisata.  

Asadar,  este  o  sarcină  esentiala a  şcolii  să  identifice  situaţiile-problemă din  familiile  copiilor,  să  dirijeze  pe  cât  posibil  strategiile  educative  în  favoare elevului  şi  să  conştientizeze  că  relaţia  de  colaborare  şcoală-familie  este  determinantă  în  educarea  copiilor.

Una  dintre  cele  mai  importante  preocupări  ale  familiei  şi  un  punct  comun    cu  şcoala  este  orientarea  şcolară  şi  profesională a copilului/elevului.

 

Menirea  şcolii  nu  este  asadar  numai  de  a  înzestra  elevii  cu  un  bagaj  de  cunoştiinţe cât  mai  mare,  ci  şi  de  a  stimula  calitatea  de  om.  Ora  de  dirigenţie  este  cea  în care  se poate realiza  acest  lucru,  urmărindu-se  valorificarea  abilităţilor  de  interrelaţionare,  de  asumare  a  responsabilităţii,  de descoperire  a  propriilor  aspiraţii  spre  formarea  şcolară  si  profesională, totul in colaborare/parteneriat cu familia!!!