Folosirea stilului democrat cere  din partea conducătorului o autoritate personală precis conturată, competenţă în munca cu oamenii şi o cunoaştere temeinică a subordonaţilor cu care lucrează.

Atunci când în îndeplinirea sarcinilor, atingerea scopurilor necesită rapiditate şi operativitate, oportunitate, conducătorul trebuie să nuanţeze conţinutul stilului său cu metode autoritare, în astfel de situaţii nu se pot formula ,,reţete" care să ,,prescrie" câta constrângere trebuie să folosească conducătorul într-o situaţie sau alta pentru a conduce eficient.

În exercitarea conducerii, conducătorul trebuie să folosească metode bazate pe convingere şi cele specifice stilului autoritar, în funcţie de situaţiile concrete în care acţionează şi de evaluare a subordonaţilor.

 

Având în vedere gradul de dificultate a procesului de cunoaştere, aceasta trebuie să se bazeze, în derularea sa, pe următoarele principii:

1.         principiul permanenţei

2.         principiul relativismului

3.         principiul complementarităţii

4.         principiul unităţii

5.         principiul interacţiunii

6.         principiul individualizaţii cunoaşterii

            Principiul permanenţei.  Acest principiu impune ca desfăşurarea activităţii de cunoaştere să se desfăşoare fără întrerupere cu un interes constant din partea conducătorului. Este dăunătoare tendinţa de concentrare a interesului pentru cunoaşterea subordonaţilor doar în perioada iniţială de adaptare-integrare în grup.

            Principiul relativismului. Derivat din cel al permanenţei, acesta obligă la considerarea datelor de cunoaştere referitoare la personalitatea subordonatului ca relative, permanent corectabile şi actualizabile.

Expert mentorat, Peptan Mihaiela, Martie 2019

Atâta vreme cât personalitatea se dezvăluie în timp şi se modifică în decursul timpului, multe din informaţiile pe care le avem la un moment dat referitoare la structura acesteia, sunt inevitabil fragmente, iar altele devin destul de repede inadecvate.

            Principiul complementarităţii. Impune celui care desfăşoară activitatea de cunoaştere să-şi confrunte permanent datele pe care le are despre un subordonat cu cele ce le au şi alte persoane despre subordonatul respectiv. Această confruntare presupune atât stabilirea aspectelor comune şi care reprezintă în mod cert constantele sale de personalitate şi comportamentale pentru o perioadă dată şi a celor diferite, cât şi interpretarea lor.

            Principiul utilităţii. Activitatea de cunoaştere este dictată de necesitaţi obiective, se subordonează nevoilor acţiunii, organizării şi desfăşurării practice a activităţilor şi are o utilizare certă, pentru că mai devreme sau mai târziu datele dobândite vor servi la elaborarea unor decizii, în consecinţă, datele despre un subordonat trebuie să aibă calităţile informaţiilor pe care se bazează o decizie eficientă:

-           să fie pertinente (adecvate scopului);

-           să fie exacte;

-           să fie complete (să exprime aspectele esenţiale ale personalităţii şi comportamentului

subordonatului).

            Principiul interacţiunii. Acesta cere ca activitatea de cunoaştere a subordonaţilor să fie realizată în contextul interacţiunii conducătorului cu aceştia.

            Principiul individualizării cunoaşterii. Acesta presupune diferenţierea, de la un subordonat la altul, a obiectivelor acţiunii de cunoaştere şi a metodelor şi procedeelor utilizate în acest sens.

Metodele de culegere a datelor necesare descoperirii particularităţilor subordonaţilor sunt:

1.         observaţia

2.         convorbirea

3.         anamneza

4.         autobiografia

Expert mentorat, Peptan Mihaiela, Martie 2019

           

Prin   observaţie se înţelege urmărirea conştientă, temeinică şi dirijată a manifestărilor umane în desfăşurarea lor naturală, în cele mai variate situaţii, în scopul cunoaşterii a ceea ce este esenţial şi caracteristic în faptul observat.

După gradul de intenţionalitate, observaţia este decizională (spontană) şi organizată metodic (planificată), obiectivul şi modul de realizare provoacă o observaţie directă şi una indirectă, în funcţie de timp, descoperim operaţia transversală, prin care se urmăreşte un fenomen într-un timp determinat şi observaţia longitudinală care vizează surprinderea personalităţii de-a lungul unei perioade mari de timp.

Observaţia integrală şi observaţia selectivă (parţială) se constituie după caracteristicile obiectivului de urmărit. Astfel observaţia integrală urmăreşte să surprindă personalitatea individului în totalitatea manifestărilor sale pentru a se obţine o imagine multilateral asupra acestuia, iar observaţia selectivă vizează surprinderea unui singur element (comportament, trăsătura de personalitate) şi explicarea totală a acestuia.

Caracterul situaţiei în care se desfăşoară prezintă o observaţie naturală şi o observaţie provocată. În ceea ce priveşte observaţia naturală, anticipând sau cunoscând apariţia unui anumit fenomen sau a unei anumite situaţii în care se manifestă comportamentul sau trăsătura de personalitate ce interesează, se urmăresc obiectivele de observaţie din momentul în care apar în mod firesc situaţiile respective; în cazul observaţiei provocate, conducătorul creează el însuşi acele situaţii în care se vor manifesta comportamentele sau trăsăturile de personalitate vizate.

            Convorbirea

Prin convorbire se înţelege conversaţia dintre conducător şi subordonat ,desfăşurată după reguli şi în condiţii psihologice prin care conducătorul obţine informaţii în legătură cu o temă pe care şi-a fixat-o anterior. Convorbirea bine organizată şi desfăşurată contribuie la realizarea a patru mari obiective:

a. găsirea unor elemente care nu pot fi obţinute prin alte metode

b. stigmatizarea şi determinarea structurii de ansamblu din datele culese

c.         verificarea, controlul, interpretarea unor ipoteze şi rezultate

Expert mentorat, Peptan Mihaiela, Martie 2019

d.         pentru îndrumare, acordarea de recomandări

Anamneza

Prin anamneză se înţelege „o metodă de recoltare, prin diferite mijloace, a unor informaţii  privitoare la o persoană, în vederea reconstituirii biografiei şi condiţiilor sale de existenţă”. Anamneza este, deci, o incursiune retrospectivă ce vizează surprinderea de informaţii, unele cu caracter obiectiv, altele reprezentând judecaţi subiective. Datele sunt colective, atât la subordonatul în cauza cât şi prin studierea unor documente.

Colecţionarea şi ordonarea acestor informaţii formează anamneza subordonatului respectiv, care va fi apoi analizată şi interpretată în corelaţie cu datele obţinute prin alte metode.

Autobiografia

Desigur, prin autobiografie se înţelege relatarea propriei vieţi de către subordonat. Valoarea autobiografiei rezidă astfel din comparaţia dintre modul cum s-au desfăşurat secvenţele biografiei  subordonatului  – cunoscut din anamneză –  şi modul în care acesta le-a trăit pe plan subiectiv şi  semnificaţia acordată. Dacă anamneza are, în principal, o valoare de informaţie, autobiografia are una de interpretare. Se recomandă că în relaţia de cunoaştere conducător - subordonat să se folosească exclusiv autobiografia orală, deoarece autobiografia scrisă este percepută ca document oficial şi va introduce la subordonat o anumită reticentă şi tendinţa către relatări conformiste, lipsite de semnificaţii.

După cum se ştie, temperamentele nu se prezintă în stare pură, alături de temperamentul dominant apărând şi manifestări ale celorlalte temperamente.

Interpretarea rezultatelor obţinute: temperamentul la care s-au obţinut cele mai mari puncte reprezintă temperamentul predominant pentru persoana în cauză.

Pentru orice activitate determinarea stabilităţii emoţionale şi a rezistenţei psihice în condiţii de stres reprezintă o mare importanţă, în continuare este prezentat câte un ghid pentru determinarea acestor caracteristici. Manifestările comportamentale cuprinse în ghid şi observate în comportamentul subordonatului se notează cu un punct.

La ghidul pentru determinarea rezistenţei psihice, dacă s-a obţinut un total de peste 6 puncte, subordonatul respectiv nu are rezistenţă psihică

Expert mentorat, Peptan Mihaiela, Martie 2019

La ghidul pentru determinarea stabilităţii emoţionale, cu un total de peste 10 puncte, subordonatul observat poate fi considerat instabil emoţional, cu atât mai accentual cu cat punctajul este mai mare.

În condiţiile tranziţiei la economia de piaţă, dezvoltarea unui climat de colaborare în relaţiile dintre subordonaţi (salariaţi) şi conducător (manager), iniţiativa şi creativitatea acestora, ca şi sporirea gradului de autonomie a unităţii de conducere reprezintă condiţii pentru creşterea eficientei muncii elementului tânăr de conducere.

Procesul de cunoaştere al oamenilor cu care intră în contact elementul tânăr de conducere în desfăşurarea activităţii vizează în permanenţă scopuri practice.

În acest context gospodărirea eficientă a rezultatelor umane înseamnă a repartiza pe fiecare la locul potrivit, în conformitate cu posibilitatea lui reale şi deci a repartiza, folosi şi programa oamenii după aptitudinile şi meritele lor. Aceasta necesită că pe plan socio-uman să fie cercetate şi soluţionate problemele de recrutare şi angajare a subordonaţilor, personalului, de asimilare şi integrare profesională, de utilizare şi ocrotire a oamenilor, de formare şi educare a personalului, de cointeresare materială şi morală a oamenilor şi obţinerea unei atitudini corecte faţă de muncă.

                                                                  

Condiţia de bază a eficientei muncii elementului tânăr de conducere constă în înţelegerea oamenilor din unitate şi ajutarea lor ca oameni. Din cauza particularităţilor

oamenilor psihologia socială recomandă managerilor să manifeste prudenţă în utilizarea metodelor de lucru cu subordonaţii, să procedeze diferenţiat, în funcţie de individualitatea biologiei, medicini, pe linia unor observaţii şi verificări sistematice privitoare la unele activităţi concrete, precum şi prin intuiţie şi impresie. În unele cazuri este recomandabil să se apeleze la analizele laboratoarelor psihosociologice, la vizele medicale, la experţi şi alte categorii de specialist. Numai în felul acesta managerul poate asigura o participare completă a subordonaţilor la procesul de creştere a eficienţei economice şi la sporirea profitului, însoţită de satisfacţia profesională şi social umană a lor. Lucrând în felul acesta, managerul poate să exercite o muncă eficientă, spre succesul şi dezvoltarea unităţii.