Organizarea unui program de remediere are un impact semnificativ în viaţa şcolii, având ca obiectiv schimbarea atitudinii faţă de fiecare elev care poate avea la un moment dat dificultăţi de învăţare.

         “Educaţia reprezintă, pentru orice societate, vectorul dezvoltării durabile. Dezvoltarea capitalului uman şi creşterea competitivității prin formare iniţială şi continuă, pentru o piaţă a muncii flexibilă şi globalizată, reprezintă obiectivele majore ale programului de guvernare.”Se desprind doua idei:

        Prima se referă la utilizarea teoriilor deficitului care îşi au originea în idei care argumentează oamenii săraci sunt săraci pentru că „le lipseşte ceva lor ca indivizi“, fără să ia în considerare condiţiile structurale care generează de fapt sărăcie şi inegalitate (cel mai celebru exemplu e lucrarea lui Oscar Lewis care vorbeşte despre o cultură a sărăciei). Genul acesta de teorii nu au fost folosite numai pentru a explica sărăcia, ci şi inegalităţile educaţionale: Teoriile deprivării culturale consideră că inegalităţile educaţionale sunt rezultatul eşecului grupurilor sociale cu un statut socioeconomic scăzut de a adera la valorile necesare unei societăţi industriale, precum individualism sau competitivitate (specifică anilor 1950-1960)

 

          Teoria subculturală argumentează că bărbaţii din clasa muncitoare îşi doresc aceleaşi lucruri ca şi cei din clasa de mijloc, dar că există un deficit cultural care limitează şansele lor educaţionale. Ambele sunt destul de prezente în spaţiul public românesc în diverse forme. Există pe de-o parte un discurs al elitei intelectuale referitor la „lipsa de cultură“ şi la incapacitatea acestora de a face faţă rigorilor sistemului de învăţământ, precum şi un discurs prezent la nivelul şcolilor şi părinţilor referitor la „implicarea insuficientă“ a familiei în educaţia copiilor, eşecul din învăţământ al copiilor fiind atribuit părinţilor. Ambele folosesc ideologia „deficitului“, absolvind şcoala de orice responsabilitate.

         Acest tip de teorii sunt considerate depăşite în prezent, accentul fiind pus mai degrabă pe modalitatea în care putem depăşi genul acesta de înţelegere a procesului educaţional, fiind destul de întâlnită la nivelul actorilor din educaţie (la final pot fi consultate articole care discută pe larg problema).                              

Un  alt aspect important este legat de faptul că sistemul de învăţământ consideră că inegalităţile. educaţionale nu sunt responsabilitatea şcoliilor, fiind întâlnită ideea că factorii extra-şcolari (sărăcia, ne-implicarea părinţilor etc.) „sunt vinovaţi“ pentru „eşecul“ elevilor. Orele remediale sunt gândite în logica unui eşec individual/familial care trebuie corectat de şcoală.

               Rezultatele mai slabe ale elevilor proveniţi din medii sociale dezavantajate sunt văzute mai degrabă în termenii „remontării unui decalaj economic şi socio-cultural“ faţă de un univers normativ de altfel familiar pentru elevii proveniţi din medii privilegiate. Acest lucru este deosebit de important întrucât responsabilitatea şcolii pentru eşecul în sistem al unui copil este considerată mai degrabă neesenţială, chiar şi în condiţiile ideii de „învăţământ obligatoriu“, lucru care contravine accepţiunii egalităţii de oportunităţi în termeni de rezultate. Fără a intra în detalii, cred că există soluţii mai bune decât clasele remediale pentru reducerea inegalităţilor educaţionale. De exemplu, o abordare mai potrivita ar fi incurajarea lucrului pe grupe in care sunt incluşi elevi cu rezultate bune la teste, alături de elevi cu rezultate slabe la teste, atât în timpul programului cât şi în programe de tip after-school.

         De altfel, genul acesta de abordare a fost validată şi de studiile care sugerează că segregarea etnică, rasială sau socio-economică dezavantajează pe elevii din medii defavorizate, în timp ce clasele mixte îi ajută pe cei din familii defavorizate şi nu le scade performanţele celor din familii privilegiate (fără a mai lua în calcul efectele pozitive ale interacţiunii între elevi proveniţi din medii sociale diferite din punctul de vedere al dobândirii valorilor democratice).

          O altă abordare ce poate produce rezultate mai bune este schimbarea curriculumului astfel încât să limitezi accentul pus pe „sancţiuni“, respectiv pe „premii“ oferite pentru cunoştinţele dobândite acasă. Îndeplinirea obiectivului cu adevărat esenţial şi de care şcolile să se facă responsabile este oferirea tuturor condiţiilor pentru atingerea unor competenţe de bază minimale de către toţi elevii, inclusiv prin alocarea mai multor resurse în şcolile cu elevi preponderent din familii defavorizate. De asemenea e necesară investiţia în pregătirea profesorilor pentru a lucra cu copii din zone dezavantajate. Formarea profesorilor ar trebui să includă module, care să îi facă pe aceştia să înţeleagă procesul prin care factori precum clasă, etnia/rasă, gen, dizabilitate generează la nivel sistemic inechităţi.

Câteva materiale despre problemele teoriilor deficitului şi reformelor în educaţie bazate pe ele pot fi accesate aici:

           -Elevii au nevoie de activităţi remediale datorită nivelului socio-economic scăzut; accesului redus la surse de informare; lipsei de educaţie a părinţilor care nu sunt în măsură să-i ajute şi manifestă expectanţe scăzute faţă de reuşita copiilor; lipsei părinţilor, plecaţi în alte ţări, copiii fiind lăsaţi în grija unor bunici, mătuşi; rudelor care manifestă dezinteres pentru rezultate şi performanţe şcolare; riscului mare de eşec şcolar.

           -Scopul organizării activităţilor remediale este acela de a stimula finalizarea învățământului obligatoriu (prevenirea abandonului școlar) şi îmbunătățirea ratei succesului școlar pentru copiii din grupurile dezavantajate.

          -În aceste ore, elevii sunt sprijiniţi în efectuarea asistată a temelor, în activităţi de recuperare şcolară şi ameliorare a dificultăţilor în învăţare, precum şi în activităţi de educaţie plastică sau jocuri distractive, cu scop educativ indirect.

        -Implicarea tinerilor în acte de violenţă este o problemă răspândită în fiecare şcoală şi în vecinătea acesteia, fiind influenţată de rasă, religie şi gen biologic.

      -Sentimentele de frustrare şi disperare au devenit o problemă printre educatori şi alţi adulţi direct implicaţi în raporturile cu tinerii.

      -Aceşti indivizi sunt adeseori depăşiţi de elevii ostili, agresivi şi violenţi. Unul din cinci profesori poate cita incidente verbale sau ameninţãri fizice primite de la elevi.

           -  Agresiunea fizică şi intimidarea sunt adesea prima reacţie a tânărului când are probleme sau dezacorduri.

Pentru a se obţine rezultate cât mai bune, este necesară diversificarea strategiilor de predare în funcţie de stilul individual de învăţare al elevului şi să folosirea de material didactic adecvat:

     -  Planșe cu imagini pentru a se dezvolta limbajul. Imaginile trebuie să fie punct de plecare pentru discuții frontale, care să dezvolte atenția şi creativitatea.

       -  Material distributiv. Elevii pot alcătui mici texte, oral sau scris. Materialul se poate folosi şi pentru munca în echipe, grupuri mici care favorizează interacțiunea elevului cu colegii săi.

       - Calculatorul îi ajuta pe elevi să vadă ceea ce nu pot vedea în mediul lor obișnuit de viața (prezentări Power Point), jocurile pot fi folosite în oricare secvența a lecției: pentru fixarea cunoștințelor, pentru reactualizarea lor, pentru predare.

     -Folosirea situațiilor de joc în învăţare, jocurile de rol, dramatizarea, folosirea povestirilor cu nume de elevi din clasa sau cu situații prin care au trecut elevii. Jocul stimulează funcțiile intelectuale, modelează procesele afectiv – motivaționale. Prin intermediul jocului elevul se simte responsabil de rezolvarea problemei impuse de joc. Elevul își asuma roluri luate, fie din viața cotidiana, fie din povesti. Jocurile de rol sunt numeroase şi vizează învăţarea diferitelor conținuturi mult mai ușor.

     -Interdisciplinaritatea: descoperirea unei maniere originale de a aborda un subiect comun pentru a crea conexiuni posibile şi necesare în vederea atingerii scopului propus, îmbinarea metodelor folosite la celelalte materii.

    - Lucrul în grup oferă o gama larga de interrelații care sprijină învăţarea şi evidențiază rolul social al acesteia.

    - Folosirea metodelor interactive: brainstorming, jurnalul cu dubla intrare, ciorchinele, cubul, eseul de cinci minute (se poate cere elevilor să alcătuiască un text de 4-5 propoziții prin care să-şi convingă prietenul să citească un anumit text).

    -Rezolvarea creativă a conflictelor din clasă;

    -Colaborarea cu familia – am menționat mai sus ca mama sprijină intervenția. Strategii pentru creșterea stimei de sine şi a încrederii în propria eficientă sunt: profesorul furnizează elevilor un feed-back pozitiv asupra reușitelor lor și-i obișnuiesc să facă atribuiri interne ale succeselor.

       În ce priveşte strategiile abordate pentru construirea unei relaţii cât mai apropiate cu elevii, dar şi eficiente în acelaşi timp, trebuie să ţinem cont de următorii parametri:

  • Prioritate pentru sporirea capacităţii de socializare;
  • Crearea motivaţiei şi menţinerea fluxului motivaţional prin cerinţe didactice adaptate cu evaluare şi autoevaluare obiectivă şi imediată;
  • Mesaj personalizat şi atitudine empatică pentru o comunicare reală;
  • Flexibilitate în designul activităţilor de învăţare;
  • Învăţarea centrată pe elev (acceptarea unor dorinţe şi propuneri, încurajarea iniţiativei personale, descoperirea şi dezvoltarea unor aptitudini)

      Pentru a dezvolta motivaţia învăţării şi a evita rutina şi oboseala s-au conceput activităţi care se pliază pe tipurile de inteligentă predominantă (centre de interes tip STEP BY STEP)

Pe parcursul fiecărei activităţi s-a insistat pe încurajarea permanentă a progresului, acordarea de recompense simbolice, responsabilizarea tuturor elevilor.

      Cum se mărește eficienţa activităţilor de remediere?

  • Diversitatea, accesibilitatea şi estetica materialului didactic prezentat;
  • Cadrul ambiental personalizat cu lucrările elevilor sau schimbarea locaţiei de lucru;
  • Aplicarea unor strategii de învăţare prin cooperare ca metode de promovare a armoniei sociale;
  • Percepţia şi feed-back-ul părinţilor pe parcursul desfăşurării activităţilor de remediere;

Implicarea mediatorului şcolar în buna desfăşurare a activităţii de educaţie remedială;

       Prin activitățile de remediere se schimba modul de gândire şi de percepție al cadrelor didactice care s-au implicat în program, legat de actul educațional din interiorul şi exteriorul scolii. Alături de profesorii implicaţi efectiv au venit şi alţi colegi din scoală, ajungându-se astfel la schimbarea de mentalitate.

        Resursele umane pe care trebuie să ne sprijinim sunt: elevul, colegii săi, mediatorul școlar si familia, în cazurile fericite în care aceasta este lângă copil.

       În urma repetatelor întâlniri cu părinții elevilor implicați în activitatea de remediere, aceștia înțeleg ca rolul lor este să fie educatorii copilului lor, au învățat unde şi când se termina rolul de educator al părinților, să știe ca uneori şi ei au de învățat de la copilul lor, dar şi ca școala le este mereu aproape şi sprijin în formarea şi educarea copilului lor.

Bibliografie:
1. Sălăvăstru, Dorina, 2004, Psihologia educației, Editura Polirom, Iași, 2004.
2. Verdier Pierre: “Noul ghid de bunăstare, a copilului,” Le Centurion, Paris, 2000