Teoriile care s-au impus în literatura de specialitate relativ la învăţare reprezintă abordări diferite ale mecanismelor generale care stau la baza acestui proces. Behavioriştii accentuează importantă relaţiei stimul - răspuns în învăţare şi reduc la minimum rolul procesarilor cognitive. Cognitiviştii acordă un rol major procesărilor informaţionale care au loc între input şi output, punând astfel un accent mare pe ceea ce se întâmplă în “cutia neagră”. Teoria socială a învăţării accentuează rolul pe care îl are în procesul de învăţare experienţă socială a unei persoane. Teoriile invăţării sunt aceleaşi pentru toate vârstele, avînd principii diferite pantru fiecare forma de învăţământ şi etapa a dezvoltării bio-psiho-socială.

La mijlocul anilor 1960 Malcolm Knowles a utilizat pentru prima dată termenul "andragogie" pentru a descrie educaţia pentru adulţi. În timp ce termenul pedagogie este utilizat, în general, pentru a descrie "ştiinţa predării la copii” cel de andragogie se referă la "arta şi ştiinţa de a ajuta adulţii să înveţe". (Knowles 1970). Knowles a fost cel dintâi care a teoretizat în mod clar modul în care învaţă adulţii şi a descris învăţarea la adulţi ca un proces autodirijat de investigare. Knowles a formulat următoarele teze:

-Adulţii doresc să ştie de ce trebuie să înveţe un anumit lucru. Persoana adultă trebuie să considere importantă dobândirea de noi competenţe, cunoştinţe sau atitudini.

-Adulţii doresc să fie autodidacţi şi să ia ei înşişi decizii în ceea ce priveşte programele de formare la care doresc să participe.

-Adulţii deţin experienţe mult mai numeroase şi variate decât tinerii, astfel încât corelarea noului proces de învăţare cu experienţa (ele) din trecut poate spori semnificaţia noilor situaţii de învăţare şi îl poate ajuta pe participant în dobândirea noilor cunoştinţe.

-Adulţii sunt pregătiţi să înveţe din nou în momentul în care se confruntă cu o situaţie de viaţă pentru care au nevoie de mai multe cunoştinţe, adulţii se angajează în procesul de învăţare urmărind rezolvarea unor sarcini în cadrul învăţării, adulţii sunt motivaţi să înveţe atât extrinsec cât şi intrinsec.

Teoriile lui Knowles reprezintă fundamentul celor mai multe dintre teoriile actuale privind educaţia adulţilor. Aceste teorii aplicate în cadrul lumii reale a predării face ca în calitate de profesor,  să utilizez drept exemple experienţe reale sau imaginate prin intermediul cărora cursantul să poată întrevedea aspectele benefice ale cunoaşterii şi aspectele negative ale lipsei de cunoştinţe. Predarea trebuie să o încep prin crearea unei atmosfere de încredere reciprocă şi prin clarificarea aşteptărilor reciproce împreună cu cel care învaţă. Cu alte cuvinte, trebuie creat un mediu de învăţare bazat pe cooperare. Oferire a cât mai multor posibilităţi de alegere în momentul în care trebuie luată o decizie în cadrul procesului de învăţare. În calitate de profesorul trebuie să stabilesc un mecanism de planificare reciprocă pentru a-i ajuta pe adulţi să îşi identifice nevoile de formare. Obiectivele şi activităţile de învăţare pot fi proiectate astfel încât să corespundă exact nevoilor adulţilor care învaţă.

Este de dorit să încurajez participanţii să vorbească despre experienţele lor de muncă. Să încerc să fac legătura dintre noile activităţi de învăţare şi experienţele din trecut ale participanţilor. Atitudinea pozitivă consolidează învăţarea. Pregătirea trebuie corelată cu promovările, adăugarea unor noi responsabilităţi, sporirea autorităţii şi a respectului de sine.

În cartea sa intitulată "Libertatea de a învăţa " („Freedom to Learn”), Carl Rogers, un alt pionier în ştiinţele educaţiei a făcut diferenţa între două tipuri de învăţare: cognitivă (lipsită de semnificaţie) şi învăţarea bazată pe experienţă (are semnificaţie). Învăţarea cognitivă este considerată drept o învăţare axată pe acumularea unor cunoştinţe teoretice, în timp ce învăţarea bazată pe experienţă este echivalentă cu învăţarea prin acţiune. Rogers a enumerat printre virtuţile învăţării bazate pe experienţă implicarea personală, propria iniţiativă în procesul de învăţare, evaluarea celor învăţate de cursantul însuşi şi efectul persuasiv pe care îl are asupra cursantului.

În opinia lui Rogers, învăţarea bazată pe experienţă este echivalentă cu schimbarea şi progresul la nivel individual. Rogers consideră că toţi oamenii au o înclinaţie naturală către învăţare; rolul profesorului sau al facilitatorului este să faciliteze învăţarea.

 Aceasta presupune: -crearea unui mediu pozitiv pentru învăţare, clarificarea scopurilor celor care învaţă, organizarea şi disponibilitatea resurselor care pot fi utilizate în cadrul procesului de învăţare, echilibrarea componentelor intelectuale şi emoţionale din cadrul procesului de învăţare, şi împărtăşirea propriilor sentimente şi idei participanţilor, dar nu într-o manieră dominatoare.

Rogers arăta că procesul de educaţie a adulţilor este facilitat atunci când:

-elevul este implicat total în procesul de învăţare şi deţine controlul asupra tipului şi direcţiei învăţării;

- se bazează în principal pe confruntarea directă cu probleme practice, sociale, personale sau de cercetare;

-autoevaluarea este principala metodă de evaluare a progresului sau a succesului.

 Acesta subliniază, de asemenea, că este important să învăţăm cum să învăţăm şi să fim deschişi faţă de schimbare. El prezintă o serie de factori care duc la succesul educaţiei pentru adulţi: învăţarea este una semnificativă atunci când materia studiată răspunde intereselor personale ale elevului;învăţarea care reprezintă o ameninţare pentru sine (ex. atitudini sau perspective noi) este asimilată mai uşor atunci când ameninţările externe sunt reduse la minim;învăţarea se realizează mai repede atunci când gradul de ameninţare a sinelui este redus;

Un exemplu simplu este acela al unui medic rezident care lucrează în domeniul reabilitării pacienţilor care suferă de afecţiuni acute şi care este interesat să studieze mai aprofundat acest domeniu. Medicul rezident poate adopta o modalitate de învăţare autodidactă, căutând în mod activ reviste, cărţi şi noi experienţe de muncă. O astfel de persoană va percepe (şi va învăţa) orice tip de informaţii din acest domeniu într-un mod cu totul diferit de o persoană care efectuează un stagiu de practică privind reabilitarea pacienţilor care suferă de afecţiuni acute doar pentru că acest lucru reprezintă o cerinţă.

În cadrul unei alte teorii, Cross, a descris Caracteristicile Elevilor Adulţi (modelul CEA) în contextul unei analize a programelor de învăţare de-a lungul întregii vieţi. Modelul încearcă să integreze alte cadre teoretice privind educaţia adulţilor cum ar fi andragogia (Knowles), învăţarea pe baza experienţei (Rogers) şi psihologia vârstelor. Modelul CEA privind educaţia adulţilor cuprinde două tipuri de caracteristici sau variabile, personale şi situaţionale. Caracteristicile personale includ înaintarea în vârstă, etapele vieţii şi fazele de evoluţie (fazele de evoluţie se referă la căsătorie, schimbarea locului de muncă şi pensie).Caracteristicile situaţionale sunt reprezentate de învăţământul cu frecvenţă redusă în opoziţie cu învăţământul cu frecvenţă la zi sau învăţământul voluntar în opoziţie cu învăţământul obligatoriu. Administrarea procesului de învăţare (ex. orare, locaţii şi proceduri) este influenţată puternic de primul tip de variabile. Al doilea tip de variabile se referă la caracterul autodirijat, centrat pe rezolvarea problemelor al educaţiei adulţilor. Modelul CEA este menit să ofere îndrumări privind programele de educaţie pentru adulţi, deşi nu se cunoaşte existenţa unei cercetări care să susţină acest model. Modelul se bazează pe următoarele principii:

1.      Programele de educaţie pentru adulţi trebuie să valorifice experienţa participanţilor

2.      Programele de educaţie pentru adulţi trebuie să se adapteze la limitele de vârstă ale participanţilor 

3.      Adulţii trebuie stimulaţi să progreseze în dezvoltarea personală

4.      Adulţii trebuie să beneficieze de cât mai multe opţiuni privind disponibilitatea şi organizarea programelor de învăţare.

În general, toate aceste teorii privind educaţia adulţilor se bazează pe valorizarea studiilor şi experienţei anterioare ale adulţilor. Educaţia adulţilor trebuie să se realizeze pe baza studiilor anterioare, utilizând metode prin care participanţii sunt trataţi cu respect şi care ţin seama de stilurile diferite de învăţare ale oamenilor şi de responsabilităţile şi obligaţiile pe care le au persoanele adulte. Un proces educaţional eficient recunoaşte şi faptul că deseori, adulţii învaţă eficient unii de la ceilalţi. Pentru a avea un proces de învăţare pentru adulţi eficient, profesorul trebuie să devină ceea ce Knowles numea un "manager al procesului" sau un facilitator.

Un formator pentru adulţi eficient creează un mediu de învăţare bazat pe cooperare. Un astfel de mediu bazat pe cooperare implică participanţii în procesul de planificare. Formatorul trebuie să facă posibilă analiza nevoilor de formare şi să stabilească obiective de învăţare pe baze nevoilor identificate. Programul de învăţare trebuie să prevadă activităţi de învăţare succesive, care să utilizeze metode şi resurse special concepute pentru atingerea obiectivelor de învăţare. Calitatea experienţei de învăţare trebuie evaluată luând în considerare necesitatea învăţării permanente.