Toleranţa este o atitudine ce reprezintă deschiderea şi respectul pe care le manifestăm faţă de diferenţele dintre oameni, de orice natură ar fi ele. La fel ca toate atitudinile se transmite în mod subtil. Copiii trebuie ajutaţi să devină persoane tolerante. De la vârste mici, copiii imită comportamentele celor din jur, dezvoltându-şi valori proprii. Nicio vârstă nu este prea mică pentru a-l ajuta pe copil să fie tolerant.

Şcoala trebuie să primească toţi copiii, indiferent de condiţia lor fizică, intelectuală, socială, emoţională, lingvistică.

Educaţia trebuie să vizeze nevoile de învăţare ale tuturor copiilor în spiritul respectului persoanei, toleranţei, simpatiei, sociabilităţii, generozităţii şi întrajutorării.

Mijloacele moderne- televiziunea, calculatorul- care intervin în viaţa copilului de la vârste fragede ne provoacă dificultăţi atât nouă cât şi părinţilor. Suntem mereu atenţi să observăm fiecare mişcare a copilului şi să reacţionăm imediat, să luăm măsuri, dar uităm uneori că acesta are dreptul de a primi educaţie, de a-şi dezvolta capacităţile în condiţii de libertate şi demnitate, de a fi crescut în spiritul înţelegerii, toleranţei, prieteniei, respectului.

 

De la constituirea grupui şcolar, împreună cu elevii trebuie elaborat un cod de reguli al clase, afişat la loc vizibil, care cuprinde regula şi avantajele respectării ei.

1.      Dacă ne ajutăm la nevoie,  nu pierdem timp!

2.      Dacă vorbim pe rând şi ascultăm cu atenţie, este linişte şi vom învăţa uşor!

3.      Dacă păstăm ordinea şi curăţenia, ne vom găsi cu uşurinţă lucrurile!

4.      Dacă îmi respect cuvântul, îţi respect părerea, vom deveni prieteni adevăraţi!

5.      Dacă împreună găsim soluţii pentru orice problemă,eliminăm conflictele! 6. 6. Dacă lucrăm în echipă, ne bucurăm împreună!

Aceasta permite crearea unui climat plăcut de lucru, bazat pe respect reciproc şi înţelegere.

Având în vedere că se lucrează cu clase de copii eterogene, iar în grupul şcolar apar diferenţe  fizice, psihice, sociale, ne bazăm activitatea pe un set de principii prin care se creează un mediu tolerant, propice dezvoltării, se acordă şanse egale în educaţie tuturor copiilor. În grupurile cu care se lucrează sunt copii care necesită o atenţie specială, pentru că au probleme, e drept nu foarte grave. Se impune integrarea activă şi eficientă  în grupul clasei, de cele mai multe ori prin joc. În toate activităţile am încercat trebuie antrenat fiecare copil, trebuie stimulați cei timizi să se afirme, trebuie ajutați cei cu tulburări de limbaj sau comportamentale, trebuie ajutați cei nu se pot concentra decât pentru scurt timp.

Se apelează la învăţarea individualizată pentru că există tendinţa ca aceşti copii să fie izolaţi de restul colectivului. Această strategie vizează contribuţia fiecăruia adusă situaţiei de predare-invăţare: propriile experienţe, atitudini, calităţi, abilităţi. Impune utilizarea unui material didactic variat(fişe, dicţionare, atlase, scheme, grafice, tabele, etc.),familiarizează elevii cu tehnici de muncă independentă, valorifică experienţa anterioară, se poate adapta stilurilor proprii de învăţare, respectă ritmul individual, stimulează spiritul de echipă, asigură corelarea intereselor cu obiectivele curriculare, stimulează încrederea în sine, elevul participă la evaluarea propriei munci, fiind evaluat în raport cu el însuşi. Elevul şi cadrul didactic se influenţează reciproc,construiesc împreună, iar la baza acestui tip de învăţare stau principiile toleranţei şi echităţii.

Materialul de studiu poate fi organizat astfel:

           a)toţi elevii primesc aceleaşi sarcini;

           b)pentru aceeaşi temă cerinţele sunt diferenţiate:

           -sarcini identice, timp diferit;

           -sarcini diferite, dar acelaşi timp;

           -sarcini diferite, timp diferit;

           - sarcini diferite după posibilităţile copiilor

           - sarcini identice  de dificultate progresivă

        Lecţiile bazate pe învăţarea prin cooperare influenţează interacţiunea directă şi formarea deprinderilor interpersonale şi de grup, formarea răspunderii individuale, interdependenţa dintre membrii grupului. Favorizează cunoaşterea reciprocă dintre elevi, înţelegerea şi acceptarea, integrarea în grup.

       Literatura pentru copii abundă în teme în care eroii pozitivi dau dovadă de toleranţă, cooperare, iubire de semeni, curaj, responsabilitate. Amintim aici textele literare precum: „Cel mai bun prieten”, Victor Sivetidis; Stigletele, Mihail Sadoveanu; Piatra piţigoiului, Cheile, Hoţul,Tudor Arghezi;  Furnica şi porumbiţa, Lev Tolstoi; Fata babei şi fata moşneagului, Amintiri din copilărie,Harap-Alb, Ion Creangă, Banul muncit, Alexandru Mitru, Cuore, inimă de copil, de Edmondo de Amicis, Gavroche, de Victor Hugo.

         În parcurgerea textelor literare trebuie folosite metode activ-participative care să pună elevii în situaţia de a coopera pentru realizarea sarcinilor. Mozaicul, cubul, explozia stelară, predarea- învăţarea reciprocă, brainstormingul, turul galeriei, au sprijinit integrarea tuturor în activitate, exprimarea liberă a ideilor, comunicarea, asumarea rolurilor, îi învăţă să colaboreze, să asculte şi să respecte părerile celorlalţi, să accepte diversitatea. Apariţia unor situaţii problematice determină de fiecare dată,  cooperarea şi participarea tuturor partenerilor la găsirea soluţiilor.

 Metoda învăţării în grupuri mici se bazează pe principiul întăririi coeziunii  grupului  prin  interacţiunea  dintre  membrii săi, accentuând ideea că scopul şi succesul grupului pot fi atinse numai dacă toţi membrii echipei se implică în activitate.

      După ce am predat lecţia”Învăţătorul nostru”, de Edmondo de Amicis, elevii au fost organizaţi în grupuri de 5-6 membrii au analizat  materialul dat, şi-au pus întrebări unii altora, au comparat răspunsurile, au discutat până au fost convinşi că stăpânesc cu toţii materialul respectiv. Le-am adresat apoi întrebări pentru a testa însuşirea cunoştinţelor, iar scorul grupului s-a obţinut prin aprecierea progresului fiecărui membru în raport cu performanţele sale anterioare. (înv.Voaedeş Silvia – Şcoala Gimnazială Nr.2 Piatra-Neamţ)

          Această metodă le permite elevilor să-şi dezvolte abilităţi precum:a cere şi a oferi informaţie,a pune întrebări,a căuta răspunsuri, a explica şi a argumenta, a oferi sprijin şi a clarifica,a asculta şi a reflecta la ceea ce s-a spus.

       Fiecare elev, indiferent de nivelul de dezvoltare intelectuală, este valoros şi important prin faptul că poate contribui prin progresul personal (raportat la performanţele anterioare), la scorul şi implicit succesul grupului. Acest aspect are influenţe motivaţionale asupra elevilor.  Elevii au aflat despre învăţătorii din alte ţări şi elevii din alte ţări. S-a extins tema la alte pagini din volumul Cuore. Apoi li s-a solicitat să redacteze o scrisoare către un elev din altă ţară în care să povestească ce presupune să fii elev în România.

      În rândul metodelor interactive utilizate s-a aflat jocul de rol care se bazează pe ideea că se poate învăţa nu numai din experienţa directă, ci şi din cea simulată. Jocul pune participanţii în ipostaze care nu le sunt familiare tocmai pentru a-i ajuta să înţeleagă situaţiile respective şi pe alte persoane care au puncte de vedere, preocupări şi motivaţii diferite.Punând elevii să relaţioneze între ei, jocul de rol îi activizează din punct de vedere cognitiv şi afectiv, iar interacţiunile dintre participanţi permit autocontrolul conduitelor, comportamentelor, dar şi al achiziţiilor, înlăturarea pornirilor negative, dominatoare.

       Proiectarea scenariului unui joc de rol se face de către învăţător împreună cu elevii. Distribuirea rolurile se face potrivit aspiraţiilor, aptitudinilor şi preferinţelor participanţilor.Am folosit jocul de rol prescris- participanţii au primit rolul, descrierea lui şi l-au interpretat ca atare (Procesul fetei babei, Prietenul credincios- Hugo şi Hans) şi jocul de rol improvizat – în care s-a pornit de la o situaţie dată şi „actorii” au dezvoltat rolul. (:”Iliuţă şi tatăl”, „Drumeţul şi „proştii”, „Tătuţul şi hoţul”,  ,,Împăratul Păsărilor şi Privighetoarea”, În apărarea lui Miţu şi Baruţu, Reporter pentru o zi, Corespondent TV în Africa…)

Utilizarea jocului de rol a condus la stimularea dialogului, posibilitatea de a explora şi lărgi orizontul cunoaşterii şi de a-şi forma deprinderi,dezvoltarea capacitatăţii de evaluare a atitudinilor partenerilor şi adoptarea unui comportament adecvat, a capacităţii de evaluare a propriilor acţiuni, de înţelegere şi de învăţare din situaţia simulată,cultivarea sensibilităţii faţă de oameni şi de probleme, rezolvarea pozitivă a situaţiilor problemă,formarea spiritului de echipă.

Poeziile sunt mijloace prin care se educă spiritul de dragoste şi înţelegere faţă de ceilalţi copii, de toate vieţuitoarele, ajutorării tuturor celor aflaţi în nevoie. În realizarea acestor obiective s-au selectat versuri din creaţiile Elenei Farago (Doi fraţi cuminţi”, „Căţeluşul şchiop, Gândăcelul,etc.) Tudor Arghezi („Fetica”, „Tâlharul pedepsit”), George Coşbuc, Mihai Eminescu, Otilia Cazimir,etc., fabule, legende.

Din studiul textelor literare, elevii au înţeles că trebuie să se ajute, să aprecieze ajutorul pe care îl primesc, să fie mai toleranţi.

Cunoştinţele obţinute în orele de curs le-am valorificat în activităţile extracurriculare: serbări şcolare, proiecte cu biblioteca şcolii dar şi cu biblioteca judeţeană, vizite şi excursii, proiecte cu poliţia, biserica cu centrele de plasament din zonă. Toţi elevii au fost antrenaţi în aceste activităţi, a fost valorificat potenţialul individual, dar şi activitatea în grup. Produsele activităţilor extracurriculare s-au concretizat în albume, afişe, jurnale, portofolii, etc.

Ca formator, cadrul didactic este un exemplu pentru elevii săi. El trebuie să găsească modalităţi de promovare a toleranţei în rândul acestora.

Deci, trebuie să tolerăm ca să fim toleraţi, să respectăm ca să fim respectaţi, să oferim libertate ca să fim liberi, să iubim ca să fim iubiţi. Toleranţa trebuie privită ca o virtute şi nu ca o obligaţie.

Bibliografie

1.      Boboc, I., Management educational - EDP, Bucuresti, 2002

2.      Neamtu, C. A. Ghergut, A., Psihopedagogie specială, Polirom, Iasi, 2000

 

3.      Vrasmas, T., Şcoala şi educaţia pentru toţi, Editura Miniped, Bucureşti, 2004