Educaţia de excelenţă este o modalitate de centrare a demersului didactic pe copil, pe potenţialul lui. Copiii cu potenţial înalt se pierd. Potenţialul fiecărui copil trebuie descoperit şi hrănit. Copilul este supradotat.
Noţiunea de supradotat este printre puţinele concepte psihologice care, pe lângă o definiţie ştiinţifică, beneficiază şi de una juridică. Astfel congresul american a votat o lege privind educaţia copiilor supradotaţi şi talentaţi folosind următoarea definiţie: „Copilul dotat sau talentat este un tânăr care, la nivelul grădiniţei, a cursurilor primare sau secundare, a dovedit un potenţial aptitudinal de a atinge un nivel înalt de competenţă în domeniile: intelectual, artistic, academic specific, în artele vizuale, teatru, muzică, dans, aptitudini de conducere având nevoie, în consecinţă, de activităţi ce nu sunt în mod normal posibile în şcoală."
Fără a avea pretenţia unei concluzii trebuie subliniat că, în general, în definirea dotării intelectuale, apar câteva idei:
- existenţa unor aptitudini ridicate într-un domeniu specific sau în mai multe domenii;
- aceste aptitudini se pot manifesta explicit sau pot rămâne într-o formă latentă;
- factorii ereditari sunt importanţi în determinarea lor, dar pentru afirmarea lor sunt necesare condiţii adecvate de mediu ambiant.
În identificarea copiilor supradotaţi, un rol deosebit îl pot avea profesorii şi familia. Aceştia sunt cei care vin permanent în contact cu elevii, iar diagnosticul lor se poate baza pe o observaţie îndelungată, cu o valoare, uneori, superioară testelor de inteligenţă.
Cum pot fi recunoscuţi elevii dotaţi şi talentaţi, ce anume le este specific? Identificarea unor trăsături caracteristice este o operaţie foarte dificilă. Există multe mituri referitoare la copiii dotaţi:
- copilul dotat ar excela în toate domeniile ;
- el ar avea o bună performanţă şcolară şi o puternică motivaţie în a-şi finaliza cu succes studiile;
- ar fi foarte bun la lectură şi în exprimare orală;
- ar fi întotdeauna un elev echilibrat, independent şi capabil de a se autodirija.
Studiile de specialitate au arătat că lucrurile nu sunt tocmai aşa şi că mulţi elevi dotaţi sau talentaţi rămân, din păcate, neidentificaţi pentru că nu corespund acestui stereotip.
Un alt cercetător a descris copilul dotat ca dispunând de un vocabular bogat, având abilităţi în a face rapid legături şi generalizări, înţelegând cu uşurinţă conceptele abstracte, cu o memorie extraordinară, un nivel ridicat de curiozitate şi gândire divergentă.
După o analiză a mai multor descrieri, James Galagher a concluzionat că ceea ce au în comun aceşti copii este "îndemânarea în a absorbi concepte abstracte, în a le organiza mai eficace şi în a le aplica mai adecvat decât colegii de generaţie".
Ceea ce mai trebuie menţionat este că unii supradotaţi se comportă ca elevi ideali pentru profesori, modele de bună purtare, în timp ce alţii sunt adevăraţi copii-problemă, putând fi evaluaţi de profesori ca situându-se sub nivelul mediu al clasei. Explicaţia acestei stări de fapt ne trimite la diferenţierea făcută de Guilford între gândirea convergentă şi cea divergentă. Copiii cu o gândire divergentă dezvoltată sunt adesea plictisiţi, răspund într-un mod non-conformist, poate chiar ironic, oferind impresia că sunt necooperanţi. Este cunoscut că două dintre geniile omenirii, A. Einstein şi T. Edison, au fost consideraţi elevi foarte slabi de către profesorii lor.
Recomandări pentru profesori:
Ø Oferiţi copilului dotat o îmbogăţire orizontală şi verticală a materiei. Îmbogăţirea orizontală înseamnă a oferi mai mult material cu acelaşi nivel de dificultate unui copil care a terminat înaintea colegilor, iar cea verticală se referă la oferirea unui material cu un nivel mai avansat, anticipând lecţiile următoare. Ambele procedee prezintă şi riscuri: în cazul îmbogăţirii orizontale, copilul poate să se plictisească şi să-şi piardă interesul; îmbogăţirea verticală folosită exagerat poate duce la dezechilibrarea activităţii de predare. Cele două procedee trebuie, deci, îmbinate.
Ø Discutaţi cu elevul respectiv posibilitatea realizării studiului individual. Una dintre cele mai eficiente metode în lucrul cu elevii dotaţi constă în stabilirea de teme de studiu individual. Temele trebuie însă orientate astfel încât să acopere domeniile de interes ale copilului. Ele nu vor fi în niciun caz impuse, altfel copilul se poate simţi suprasolicitat, pierzându-şi motivaţia.
Ø Încurajaţi lecturile suplimentare. Unul dintre reproşurile cele mai frecvente este acela că elevii nu mai citesc. Unii specialişti recomandă în cazul copiilor dotaţi ca aceştia să citească şi biografii sau autobiografii ale celebrităţilor în ideea că viaţa acestora i-ar putea inspira.
Ø Stimulaţi apariţia hobby-urilor. Dacă un copil este interesat în mod special de poezie, de peşti sau de calculatoare, el trebuie încurajat în această direcţie. La vârste mai mari ei vor fi îndrumaţi să participe la concursuri de creaţie sau ştiinţifice.
Ø Încercaţi varianta unui mentorat prin corespondenţă. În şcolile mici, numărul copiilor dotaţi este adesea redus. Se punea copilul talentat în legătură cu un specialist din domeniul de interes( de multe ori, pensionar).Este extrem de eficient şi poate fi adoptat şi în ţara noastră.
Ø
Un studiu recent arată că 4% (dublu faţă de media europeană!) din copiii României sunt supradotaţi, adică au un coeficient de inteligenţă peste 130. Ei nu sunt reprezentaţi doar de suma olimpicilor şi a celor cu rezultate excepţionale la învăţătură. Din păcate, mulţi se pierd sau, mai rău, devin nişte neadaptaţi ori chiar răzvrătiţi ai societăţii.
Deşi în 2007 s-a propus, prin lege, înfiinţarea unui Centru Naţional de Instruire Diferenţiată, aşa cum există în multe ţări, nu s-a obţinut finanţare de la buget. Mai mult, un an mai târziu, s-a revenit printr-o ordonanţă de urgenţă, considerându-se că un astfel de centru ar genera suprapuneri şi paralelisme cu Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar, existent deja.
Nu se fac prea multe pentru identificarea sau susţinerea copiilor supradotaţi care sunt cunoscuţi, ceea ce a făcut ca nici propriile familii, nici şcoala, să nu ştie cum trebuie să procedeze cu ei. Rămân fiinţe neînţelese care se pierd pe parcurs sau, mai rău, devin persoane neintegrate, sociopate, frustrate, nu o dată ajungând la tentative de suicid.
De obicei, copiii aceştia nu se încadrează în normă şi nici în ceea ce se aşteaptă de la ei. Sunt mai curioşi, pun mai multe întrebări şi, în general, nu au răbdare să stea cu restul clasei, de aceea ar avea nevoie de o educaţie alternativă. De obicei, un astfel de copil se poate remarca pe un domeniu sau pe mai multe. Este destul de greu ca profesorii, la clasă, să se ocupe de ei. La noi, acest segment este considerat un lux. De cele mai multe ori, copiii supradotaţi se ridică peste nivelul propriilor familii şi pentru că nu sunt înţeleşi ajung să se piardă în marea masă. În general, este vorba de subiecţi sensibili, interiorizaţi (Liliana Horvath, psiholog).
Copiii supradotaţi sunt copii dăruiţi cu talent şi cu har, însă cam peste 50% (sursa: National Commission for Excellence in Education, US) )se ratează în viaţă, neavând succes social sau profesional la vârsta adultă. Sunt de multe ori ostracizaţi de societate, îşi rateaza darurile cu care au venit pe lume. Sunt copii cu nevoi speciale de educaţie. Sunt deseori ridiculizaţi, invidiaţi sau lipsiti de sprijin.
O criză economică antrenează în mod inevitabil o serie de schimbări sociale, unele neplăcute( şomaj, remuneraţii mai mici etc.). Actuala criză poate fi privită ca un bun moment de redefinire personală, ea conţinând în mod potenţial progresul spre o altă etapă. Criza economică poate stimula creativitatea, comunicarea şi interdependenţa, oamenii conştientizând că au libertatea de a câştiga sau de a pierde, în acelaşi timp, prin decizia de a face saltul de supravieţuitor al crizei la „vieţuire”, în propria viaţă.
România este frământată e o devastatoare astfel de criză economică, trece printr-o fază de emigrare a „creierelor”. Autorităţile nu au luat în considerare efectele acestui fenomen şi l-au tratat cu superficialitate.
Succes profesorilor şi familiilor în greaua misiune( identificarea copiilor supradotaţi): cine nu-şi doreşte o altfel de societate, acea societate centrată pe individul dotat şi talentat, pe ceea ce e într-adevăr valoros pentru om în formarea sa.
Dicţionar:
SUPRADOTAT, adj. (despre copii) Cu calităţi intelectuale ieşite din comun - Supra + dotat (după fr. surdoue) (DEX)
# Astăzi nu există o concluzie clară asupra unei explicaţii sau definiţii exacte a conceputului de inteligenţă;
# Teorii academice moderne recunosc că testele de IQ nu sunt adevărata măsură a inteligenţei şi că au diverse interpretări sau conotaţii culturale sau de limbaj.
# Cercetări continue în studiul inteligenţei sugerează că există multiple forme de inteligenţă, şi nu numai forma de inteligenţă academică, care este principalul aspect măsurat într-un test IQ. Educaţia psihologică actuală recunoaşte că există multe tipuri diferite de supradotare şi în aceeaşi măsură, şi mulţi factori diferiţi de recunoaştere a acesteia, ceea ce impune o abordare inclusivă, multi-faţetată pentru identificarea unui supradotat.
# În momentul actual supradotarea se defineşte folosind factori de tip IQ (coeficent de inteligenta), SQ (coeficient de spiritualitate), EQ (coeficient de sensibilitate emoţională) şi alţi factori.
Surse
1. http://kristoflajos.ning.com/forum/topics/cind-putem-spune-ca-un-copil