• manifestările isterice sunt declanşate de un sentiment de frustrare
• furnizarea unor întăritori pozitivi, ca o consecinţă a manifestărilor isterice sau a comportamentului auto-mutilant, duce la asimilarea acestor comportamente;
• comportamentele auto-mutilante şi manifestările isterice pot căpăta şi mai multă forţă, întărindu-se, dacă aceste comportamente îi permit persoanei să se sustragă de la cerinţe

Rezumând, pot fi evidențiate patru modalităţi de a reduce manifestările isterice şi comportamentul auto-distructiv.

Terapia ABA - Applied Behavioral Analysis (ABA), respectiv Analiza Aplicatã a Comportamentului este o tehnică folosită în tratamentul copiilor diagnosticați cu autism. Manifestările isterice şi comportamentul auto-mutilant sunt oferite ca exemple de excese comportamentale, întâlnite adesea la copiii suferind de autism. Asemenea comportamente îmbracă mai multe forme, cum ar fi: ţipete, muşcături, smulgerea părului, lovirea şi aruncarea obiectelor. Manifestările isterice pot fi direcţionate către ceilalţi, către sine insuşi (comportament auto-mutilant) sau combinate. Manifestări isterice extrem de puternice pot apărea la scurt timp de la naştere, dar este mult mai probabil să fie observate în cel de-al doilea an de viaţă, iar apoi, posibil, să se intensifice în următorii câţiva ani până la a prezenta un pericol mortal. Pe măsură ce copilul creşte, el poate deveni periculos pentru cei care îl ingrijesc sau pentru sine însuşi, având nevoie de instituţionalizare, utilizarea constrângerilor fizice sau folosirea medicaţiei de sedare. Este important de reţinut că manifestările isterice sunt comune în copilărie şi că indivizi cu capacitate de dezvoltare tipică agresează pe tot parcursul vieţii pe cei din jur şi pe ei înşişi, ajungând până la stări de o mare magnitudine, putând să ucidă sau să se sinucidă.

Modalităţile prin care manifestările isterice şi comportamentul auto-mutilant pot fi ţinute sub control sunt specifice tehnicilor de lucru ale terapiei ABA, din care prezentăm câteva informaţii de bază:

1. Manifestările isterice sunt declanşate de un sentiment de frustrare. Această frustrare apare adesea din cauza unei lipse de recompensare, ca atunci când unui individ îi este refuzat accesul la mâncarea preferată, programul de televiziune favorit, jucăria sau un loc unde să stea sau să doarmă. Comportamentele auto-stimulative şi rituale par să aibă proprietăţi recompensante, iar întreruperi de moment ale unor asemenea comportamente pot declanşa manifestările isterice. De exemplu:

• un individ poate dori să mănânce numai cereale având o formă perfectă şi simpla vedere a unui fulg care nu arată perfect poate declanşa ţipetele, ceea ce, la rândul său, conduce la consecinţa că părinţii săi îşi petrec ore în şir sortând cerealele „imperfecte” din cutie;
• a fi servit de către un chelner bărbat în locul unei femei poate produce manifestări isterice şi îi poate face pe părinţi să părăsească restaurantul şi, în viitor, să se orienteze numai după restaurante cu servire feminină;
• a fi aşezat într-o maşină care dă înapoi pentru a intra sau a ieşi din garaj poate cauza manifestări isterice extrem de puternice şi îi poate forţa pe părinţi să construiască o alee circulară, pentru a evita mersul în marşarier;
• schimbarea unui traseu către un loc cunoscut, cum ar fi casa bunicilor poate duce la o asemenea explozie, încât părinţii sunt obligaţi să se întoarcă definitiv acasă;
• o persoană cu întârzieri de comportament poate simţi o întărire prin simpla observare a firelor de praf plutind într-o rază de soare, în sufragerie şi să devină deprimată în zilele înnorate;
• părăsirea unei activităţi favorite, cum ar fi aceea de a alinia obiecte pentru aceea de a merge la un profesor, este foarte probabil să cauzeze un comportament exploziv.

Dată fiind marea bogăţie de ritualuri auto-stimulative, precum şi subtilitatea stimulilor recompensanţi în cazul celor suferind de autism, adesea este foarte greu să descoperim cu certitudine ascendenţa manifestărilor isterice. Situaţiile frustrante pot apărea şi atunci cand adulţii solicită ceva individului cu întârzieri de dezvoltare. Persoanele cu întârzieri de dezvoltare nu reuşesc să inţeleagă ceea ce un adult bine intenţionat reuşeşte cu uşurinţă să transmită persoanelor cu dezvoltare tipică. Datorită acestui fapt, elevii cu întârzieri de dezvoltare adesea nu reuşesc să îndeplinească o cerinţă, iar aceste situaţii devin frustrante. Ar insemna ca cineva să reuşească să reducă manifestările isterice nemaiavând cerinţe de la individ. Pe de altă parte, renunţând la toate cerinţele, este foarte puţin probabil că aceea persoană va mai învăţa modalităţi eficiente de depăşire a stărilor de frustrare. Poate fi învăţat un individ cu întârzieri de dezvoltare să işi depăşească situaţiile frustrante şi atrage atenţia asupra modalităţii de folosire a diverşilor întăritori, ca răspuns la alte comportamente, pentru a reuşi, pe termen lung, suprimarea manifestărilor isterice?

De reținut: un individ are manifestări isterice pentru a câştiga un anume control asupra mediului înconjurător. Predându-i acestuia comportamente alternative care să-l ajute să îşi controleze mediul înconjurător, va duce la reducerea manifestărilor isterice sau îi va oferi posibilităţi de înlocuire a acestor manifestări.

2. Există dovezi zdrobitoare ale faptului că, oferindu-i unui individ atenţie şi dragoste ca urmare a manifestărilor sale isterice sau a comportamentului auto-distructiv, nu faceţi altceva decât să întăriţi şi să dezvoltaţi asemenea comportamente (Lovaas&Simmons, 1969, Manual ABA, https://autism.gamara.ro/materiale/content/Carti/Importante/Manual%20ABA.pdf, data aceesării: februarie 2019). În literatura de specialitate, exprimarea dragostei şi a atenţiei, ca urmare directă a unui comportament, este cunoscută sub denumirea de întăritor pozitiv. Furnizarea unor asemenea întăritori, ca o consecinţă a manifestărilor isterice sau a comportamentului auto-mutilant, duce la asimilarea acestor comportamente.
3. Comportamentele auto-mutilante şi manifestările isterice pot căpăta şi mai multă forţă, întărindu-se, dacă aceste comportamente îi permit persoanei să se sustragă de la cerinţe. De exemplu, multe persoane cu întârzieri de dezvoltare se opun participării la o sesiune educaţională. Dacă profesorul cedează în faţa obiecţiilor elevului şi îi permite acestuia să părăsească această situaţie în timpul manifestărilor isterice, comportamentul isteric poate fi, în mod total inadecvat, întărit. În acest exemplu, manifestările isterice servesc ca mecanism de evadare-evitare. În literatura de specialitate, întăritorii negativi de reacţie sunt definiţi spunând că un comportament este întărit dacă duce la îndepărtarea unei situaţii negative. În loc de a permite elevului să părăsească mediul educaţional ca o consecinţă a manifestărilor sale isterice, ar trebui să i se permită să părăsească acest mediu ca urmare a unui comportament adecvat, cum ar fi încetarea ţipetelor. Pe măsură ce experimentaţi această tehnică, comportamentele adecvate sunt întărite in timp ce comportamentele isterice sunt reduse.
4. Dacă manifestările isterice sunt întărite de atenţia pe care persoana respectivă o primeşte în timpul lor, atunci acestea se vor diminua dacă persoana prezentând manifestări isterice va fi ignorată. În limbajul de specialitate, dacă acţionaţi constant şi cu atenţie, ca şi cum n-aţi vedea şi n-aţi auzi manifestările isterice, acest lucru duce la extincţia lor. Extincţia totală este adesea greu de atins de către profesor sau de către elev, deoarece elevul va continua să aibă manifestări isterice, prezentând adesea un varf (o explozie pre-extincţie), chiar înainte ca acest comportament să înceapă să dispară. În perioada în care lucraţi la eliminarea manifestărilor isterice, protejaţi-vă purtând o bluză cu maneci lungi, o pereche de jeanşi mai groşi, o cască de baie (pentru a evita smulgerea părului) şi o eşarfă (pentru a vă proteja gatul). Nu mai este nevoie să spunem că, în cadrul procesului de eliminare a manifestărilor isterice, aveţi nevoie de tot ajutorul membrilor echipei dumneavoastră de lucru.

Există numeroase moduri de a întări, în mod neadecvat, o manifestare isterică. Chiar şi o atenţie minoră, cum ar fi o scurtă privire adresată elevului în timpul manifestărilor sale isterice este suficientă pentru a menţine aceste manifestări. Experienţa a mai arătat şi faptul că, dacă un elev este restricţionat din punct de vedere fizic ca o consecinţă a manifestărilor sale isterice, intensitatea acestora creşte. Practica de a ţine copilul în timpul acestor manifestări poate avea aceleaşi consecinţe dezastruoase. Prin contrast, restricţionarea sau ţinerea unui copil ca urmare a încetării manifestărilor sale isterice poate duce la diminuarea acestora. Aceasta se poate face prin inserarea gradată a unor „pauze” de comportament adecvat, din ce în ce mai lungi.

5. Întreruperea (îndepărtarea de elev, sau izolarea elevului) se dovedeşte adesea o modalitate eficientă de a controla manifestările isterice, dacă acestea sunt modelate sau menţinute de către întăritori pozitivi, dar nu şi dacă aceste manifestări isterice constituie un mecanism de evadare-evitare pentru acel elev. În această ultimă situaţie, întreruperea nu va face decât să înrăutăţească comportamentul isteric, funcţionând ca un întăritor negativ. În orice caz, extincţia -trecerea prin şi ignorarea manifestărilor isterice- este eficientă în reducerea comportamentului isteric ce provine din aşteptarea unei recompense sau încercarea de a evita o situaţie. Tratamentul la alegere este cel de a reduce manifestările isterice în timp ce construim comportamente alternative pentru a înlocui aceste manifestări. Copiii tipici îşi înlocuiesc treptat manifestările isterice şi stările de nelinişte, pe măsură ce asimilează comportamente sociale adecvate, cum ar fi limbajul, pentru a putea avea control asupra mediului înconjurător. Până ajung la vârsta de 3-4 ani, manifestările isterice cedează, cel puţin din punct de vedere al frecvenţei. Elevii cu întârzieri de dezvoltare eşuează în învăţarea comportamentelor sociale adecvate, dacă acestea nu le sunt predate în mod explicit.
6. Anumite forme de comportament auto-distructiv nu sunt controlate de consecinţe sociale. Comportamentul auto-distructiv poate fi, în sine, un auto-stimulativ; acest lucru înseamnă că anumite forme de comportament auto-stimulativ pot fi întărite de feedback-ul senzorial generat de acel comportament. Un exemplu de manifestare autodistructivă care pare să fie menţinută de feedback-ul senzorial este băgarea degetelor în ochi (acest comportament este observat adesea la persoanele oarbe sau parţial oarbe). Băgatul degetelor în ochi poate fi considerat un substitut sau un înlocuitor pentru lipsa de feedback senzorial furnizat de vederea normală sau intactă. Alte exemple de manifestări auto-distructive ce par a fi auto-stimulative includ mestecarea părţii interioare a propriului obraz şi smulgerea părului din cap. Aceste comportamente au fost adesea observate la indivizii cu retard mental sau la cei în incapacitate de deplasare, care sunt imobilizaţi în anumite spaţii, într-un scaun cu rotile, sau închişi într-o instituţie. Aceste forme de automutilare, în contrast cu cele sociale, nu se limitează la situaţiile când ceilalţi sunt prezenţi, ci, mai degrabă, apar atunci când persoana este singură, ca atunci când cineva îşi smulge părul din cap, noaptea. Extincţia şi întreruperile nu afectează tăria acestor comportamente, însă ar trebui incercată construirea alternativelor comportamentale adecvate din punct de vedere social, care să furnizeze un stimul senzorial de intrare similar celor din comportamentele auto-distructive.

Reţineţi că este posibil ca o persoană să manifeste mai multe forme de comportament auto-distructiv, în situaţii sau în momente diferite. Aceste cazuri cresc cerinţele de tratament impuse profesorilor şi accentuează necesitatea unei consultanţe externe. Nu este uşor să educi o persoană care sperie părinţii şi profesorii sau care trebuie să fie sedată sau imobilizată pentru a reduce auto-mutilarea sau comportamentul agresiv. Simpla încercare de a iniţializa pocesul de învăţare declanşează manifestările isterice sau auto-mutilante, făcandu-l pe profesor să renunţe. Acest ciclu întăreşte, în mod inadecvat, manifestările isterice şi comportamentul auto-mutilant. Într-o asemenea situaţie, manifestările isterice sau auto-mutilante par să fie una dintre cauzele întârzierii comportamentale.

Din punctul de vedere al elevului, el deja a eşuat în toate situaţiile educaţionale în care a fost pus şi, atunci, de ce să nu evite eşecurile ce vor urma? În faţa acestui aspect, profesorul sau un alt adult trebuie să preia controlul situaţiei. Elevul trebuie învăţat într-o asemenea manieră încât să aibă succes, câştigând încredere în sine şi în cei din jur. Programele educaţionale îşi propun să îl ajute pe elev să înţeleagă ceea ce doresc ceilalţi să-i comunice, precum şi să-i faciliteze elevului comunicarea cu cei din jur privind ceea ce îşi doreşte.

Pentru oricine persoană neavizată, manifestările isterice ar apărea ca un comportament asimilat. La fel ca majoritatea oamenilor, elevii cu întârzieri de dezvoltare preferă să fie la comandă, să aibă acces la întăritori şi, în general, să controleze situaţia. Aceste ţinte sunt semne bune. Nu este în favoarea elevului, totuşi, să fie un expert în controlare, în timp ce profesorul pierde controlul asupra sa. În asemenea momente, profesorului îi este de ajutor munca în grup (echipă) şi poate câştiga putere de la membrii echipei sau de la alte persoane care au experienţă în extincţia sau în diminuarea manifestărilor isterice.

Unele observaţii din viaţa cotidiană a elevilor pot ilustra universalitatea comportamentelor auto-mutilante sau agresive, precum şi eventuala tratare a acestora. Să presupunem că sunteţi îndrăgostit(ă), iar cel(cea) pe care o iubiţi vă ajută, oferindu-vă accesul la cei mai importanţi întăritori: acceptare, evadare din singurătate, căldură, sex etc. Acum să presupunem că, într-o bună zi, partenerul dumneavoastră preferă pe altcineva şi că toţi intăritorii pe care obisnuiaţi să-i primiţi nu vă mai sunt accesibili. Va ieşi probabil la suprafaţă unul dintre sau toate comportamentele urmatoare: (a) încercaţi din greu să fiţi cât mai pe placul persoanei iubite (treceţi printr-o explozie pre-extinctivă), (b) deveniţi furios/oasă şi contemplaţi posibilitatea de a răni acea persoană şi (c) deveniţi deprimat(ă) şi vă gandiţi să vă faceţi singur(ă) rău. Dacă aţi primit suficiente întăriri în direcţia comportamentului suicidal în trecut, dacă, cu alte cuvinte, aţi fost modelat în acest sens, aţi putea să aveţi succes cu această opţiune. Totuşi, tratamentul alternativ este cel de a accepta inevitabilul. În primul rand, vă pregătiţi pentru extincţie, ceea ce înseamnă să vă pregătiţi să nu mai primiţi recompensele pe care le-aţi primit în trecut pentru anumite comportamente. Primele săptămani de extincţie sunt cele mai grele, însă intensitatea trăirilor neplacute se diminuează treptat, pe parcursul următoarelor săptămani sau luni. V-ar putea ajuta să păstraţi o înregistrare informativă a cantităţii şi frecvenţei suferinţei trăite, precum şi a momentelor in care v-aţi simţit fericit(ă). Ambele vă pot asigura că sunteţi pe drumul cel bun, că viaţa se îmbunătăţeşte pe zi ce trece. Vă veţi reveni complet atunci când comportamentele alternative se vor stabiliza, de exemplu întâlnirile cu altcineva, care să posede câteva din proprietăţile întăritoare ale persoanei pe care aţi pierdut-o sau, poate, chiar mai important decât acest lucru, vă veţi recupera atunci cand veţi căpăta acces la o gamă mai largă de întăritori asupra cărora dumneavoastră înşivă să aveţi cel mai mare control. Gradinăritul, gătitul, pictura, mersul pe bicicletă, întoarcerea la studiu sau găsirea unei slujbe unde să puteţi cunoaşte oameni noi, toate sunt exemple de strategii eficiente. Pe scurt, strategia alternativă este...să nu vă puneţi toate ouăle într-un singur coş.

Comportamentele auto-mutilante menţinute prin întărire senzorială, cum ar fi auto-muşcarea, băgarea degetelor în ochi, smulgerea părului din cap, pot părea unice pentru indivizii cu autism sau alte întîrzieri de dezvoltare, dacă nu luăm in considerare că fumatul şi alte forme de dependenţă de droguri au toate calităţile comportamentului auto-stimulativ şi auto-distructiv. Folosirea tutunului este un comportament extrem de frecvent, repetitiv şi stereotip, care apare cu o uluitoare similaritate în cadrul diverselor culturi.

Alterările in feedback-ul senzorial-perceptiv în cazul fumatului, alcoolismului şi consumului de droguri pot foarte bine reprezenta întăritorul care menţine aceste comportamente. La fel ca băgatul degetelor în ochi, în cazul persoanelor oarbe sau parţial oarbe, asemenea comportamente auto-stimulative se pot dovedi fatale.

Concluzie

Comportamentele isterice, ca şi unele acte auto-distructive sau agresive, par să fie stadii de comportament comunicativ învăţat. Aceste manifestări sunt, în cea mai mare parte, sub controlul consecinţelor sociale, cum sunt oferirea atenţiei sau îndepărtarea cerinţelor (cunoscute sub denumirea de etape de întărire pozitivă, respectiv negativă). Manifestările isterice sunt, în general, induse de frustrare, ca în cazul în care persoana nu reuşeşte să obţină o recompensă cu care s-a obişnuit. Aceste manifestări sunt raţionale şi atent legate de mediul înconjurător.

Prezentăm patru modalităţi de a reduce manifestările isterice şi comportamentul auto-distructiv:  

• a ignora manifestările isterice şi comportamentul auto-distructiv atunci când adultul se comportă ca şi cand nu ar observa acel comportament. Această cale este cunoscută sub denumirea de extincţie;
• se recompensează diferenţiat, întărind comportamentele alternante, acceptate social: aceasta este cunoscută, în limbajul de specialitate, ca DRO, (întăriri diferenţiate ale altor comportamente);
• întreruperile pot reduce manifestările isterice şi comportamentul auto-distructiv în acele cazuri în care comportamentele respective sunt menţinute de anumiţi întăritori pozitivi pe care îi caştigă individul. Totuşi, intreruperile vor accentua aceste comportamente dacă ele sunt bazate pe evadarea / evitarea unei situaţii dificile, deoarece în aceste situaţii manifestările devin mai puternice prin intărire negativă; comportamentul automutilant poate fi menţinut prin feedback senzorial generat de chiar acea manifestare. Aceasta este cunoscută, în limbajul de specialitate, ca întărire senzorial-perceptuală. Există slabe speranţe că manipularea consecinţelor sociale (extincţia şi intreruperea) să afecteze acest tip de comportament.
• construirea de comportamente alternative adecvate ce furnizează o stimulare similară aceleia oferită de comportamentul auto-mutilant.

Manifestările isterice ale elevului şi comportamentul său necooperant vor scădea în timp chiar faţă de alți profesori şi în alte spaţii de desfășurare. Consecinţele acţiunilor elevului rămân constante, iar comportamentele discordante nu mai sunt stimulate, fiind, în schimb, pe cale de dispariţie, ceea ce înseamnă că acele comportamente neadecvate nu mai primesc întăritorii de reacţie ce menţineau, iniţial, acel comportament.