Scoala si familia urmaresc acelasi scop educativ formarea copiilor spre a deveni oameni multilateral dezvoltati. Pentru realizarea acestui scop unic este necesara unitatea de actiune, concordanta dintre mijloacele specifice de influentare folosite de aceste doua institutii sociale.
Scoala este interesata sa colaboreze cu familia, sa-si faca din ea un aliat, pentru ca actiunea sa educativa sa fie mai profunda si de durata. Colaborarea scolii cu familia este necesara si in vederea unei informari reciproce cu privire la dezvoltarea copilului, la comportarea lui.
In convorbirea cu parintii, profesorul (invatatorul) trebuie sa dovedeasca mult tact. Sa aiba atitudinea unui prieten, nu a unui sef care da ordine. Sa fie apropiat, sa gaseasca argumente potrivite si temeinice, ca parintii sa le accepte fiind convinsi de utilitatea lor, dar sa nu renunte la convingerile sale daca acestea sunt bine intemeiate. Cadrul didactic se va interesa de modul cum este respectat regimul de zi al copilului, cum este ajutat acesta la invatatura, daca are create conditii bune de pregatire a temelor, cum se comporta copilul fata de parinti, frati, bunici cum se comporta acestia fata de el, ce influente pozitive si negative se exercita asupra lui, cu ce se ocupa in timpul liber, ce prieteni are, cum se odihneste si cum se hraneste, care este starea sanatatii lui, ce interese manifesta, etc.
Spre a ajuta eficient pe copii, parintii trebuie sa tina legatura cu scoala, spre a se informa despre rezultatele muncii si despre comportarea lor la scoala. Unele informatii despre aceste situatii le pot obtine parintii prin consultarea carnetului cu note al elevului sau din relatarile despre activitatea lui la scoala si modul cum a fost ea apreciata de profesori, dar mult mai utile sunt informatiile pe care le primesc parintii de la cadrele didactice.
Accelerarea transformarilor sociale, democratice, emanciparea femeii, modificarea statutului copilului, dispersia familiei, incercarea de a restitui prestigiul educatiei familiale, progresele sociologiei si psihologiei, precum si alte cauze au dus la intelegerea faptului ca orice sistem de educatie ramane neputincios daca se izbeste de indiferenta sau de opozitia parintilor. Scoala capata astfel o misiune suplimentara.
Au existat intotdeauna educatori excelenti si parinti iubitori care nu si-au pus probabil atatea probleme si totusi au reusit foarte bine, dar poate ca acest lucru era mai usor intr-o lume foarte statornica, in care traditia avea ultimul cuvant. Modificarea pe care au suferit-o, in curs de o generatie sau doua, relatiile dintre parinti si copii, dintre adulti si tineri, apare mai vadita in consideratia pentru copil.
In ceea ce priveste relatia scoala-familie se impun deschideri oferite parintilor privind aspectele scolare, psihopedagogice, pe langa aspectele medicale, juridice, etc. Se cunosc urmatoarele forme mai importante de organizare (institutionalizata) a educatiei parintilor si a colaborarii scoala-familie: asociatii ale parintilor (si profesorilor) care au o larga libertate de initiativa scoli ale parintilor si scoli ale mamelor, consilii de administratie scolara formate (exclusiv sau in majoritate) din parinti, cu rol informational, consultativ si decizional, comitete de parinti pe clase si scoli, fara rol decizional, care sprijina scoala in rezolvarea unor probleme.
Pentru a valorifica avantajul mass-mediei de a se adresa unui public larg, care are libertatea de a alege daca isi insuseste sau nu experienta propusa, in majoritatea tarilor occidentale exista reviste si programe radio-TV destinate educatiei parintilor.
Se considera ca punctul cheie il constituie programele de pregatire a formatorilor, a celor care vor indruma autoeducatia parintilor. Toate persoanele care prin profesia lor sunt in relatie cu copiii si familia (profesori, medici, juristi, preoti, etc.) au nevoie de o pregatire pe probleme ale educarii familiei. Anumite categorii de parinti pot fi folosite ca "formatori voluntari".
Se recomanda, in general, o restrangere a programului de educatie a parintilor pe problemele ce satisfac nevoile specifice (de regula, exprimate de parinti), imbinandu-se aspectele ingrijirii fizice, medicale, cu aspectele psihosociale si psihopedagogice. Programul trebuie sa tina seama de reteaua institutiilor ce pot corela oferta cu cererea de educatie exprimata - ceea ce impune intemeierea lui pe cercetari sistematice.
Un raport asupra relatiilor dintre scoala si familie in tarile Comunitatii Europene, bazat pe cercetari comparative, documentare si empirice enumera patru motive pentru care scoala si familia se straduiesc sa stabileasca legaturi intre ele:
- parintii sunt juridic responsabili de educatia copiilor lor,
- invatamantul nu este decat o parte din educatia copilului, iar o buna parte a educatiei se petrece in afara scolii,
- cercetarile pun in evidenta influenta atitudinii parentale asupra rezultatelor scolare ale elevilor, in special asupra motivatiilor invatarii, precum si faptul ca unele comportamente ale parintilor pot fi favorizate datorita dialogului cu scoala,
- grupurile sociale implicate in institutia scolara (in special parintii si profesorii) au dreptul sa influenteze gestiunea scolara.
Obstacolele relatiei scoala-familie pot fi de ordin comportamental (intalnite, atat intre parinti, cat si la profesori si administratori scolari) sau de ordin material (relatia scoala-familie cere un surplus de efort material si de timp). Dificultatile pot rezulta din ideile divergente privind: responsabilitatea statului si a familiei privind educatia copiilor, libertatea de alegere a scolii de catre parinti sau unicitatea invatamantului, impactul mediului familial asupra rezultatelor scolare ale copilului, randamentul pedagogic si datoria parentala, participarea parintilor la gestionarea si procesul decizional din institutia scolara. Se considera, in general, ca problema este de atitudine, este dificil de pretins, atat la parinti, cat si la profesori, ca relatia de colaborare scoala-familie nu este doar un "drept de optiune".
Reprosurile care li se fac parintilor privind colaborarea cu scoala sunt: apatia, lipsa de responsabilitate, timiditate, participare cu ingerinte, preocupari excesive pentru randamentul scolar, rolul parental rau definit, contacte limitate cu scoala, conservatorism.
Reprosurile care li se fac profesorilor privind colaborarea cu familiile elevilor sunt similare inclusiv privind: dificultati de a stabili relatia cu adultii (trateaza parintii ca pe copii si nu ca parteneri in educatia copilului, decizand autoritar la reuniunile cu parintii), definirea imprecisa a rolului de profesor, lipsa pregatirii privind relatia scoala-familie.
In conditiile unei societati democratice se pune si problema: parintii si elevii sunt utilizatori (clienti) sau consumatori? Se exprima urmatoarele puncte de vedere:
- deoarece guvernantii finanteaza scoala in profitul public, guvernantii si electorii lor sunt clientii institutiei scolare,
- deoarece parintii poarta responsabilitatea fundamentala a educatiei copilului (pana la varsta de 16 ani), iar scolile nu sunt decat ca sa-i ajute, parintii trebuie considerati clientii scolii, iar elevii drept consumatori,
- o atitudine intermediara considera parintii drept clienti ai scolii din punct de vedere al copilului, colectivitatea drept client al scolii sub unghiul gestiunii institutiei scolare si guvernul drept client al scolii in planul politicii generale a educatiei.