Terapia ABA - Applied Behavioral Analysis (ABA), respectiv Analiza Aplicatã a Comportamentului este o tehnică folosită în tratamentul copiilor diagnosticați cu autism. Din tehnicile folosite de această terapie, imitaţia motorie grosieră folosind obiecte oferă exemple de bune practici și se bazeă pe predarea imitaţiei nonverbale. Aceasta se asociază cu folosirea obiectelor prin acțiuni imitative precum: aruncarea cuburilor intr-o găleată, mişcarea unei mașinute de jucărie, aşezarea cercurilor in jalonul special, lovirea unei tobe cu beţe speciale, etc. Nu contează dacă elevul a învăţat deja să folosească unele dintre aceste obiecte, deoarece programul de deprindere a imitaţiei nonverbale îl învaţă pe acesta să imite modul în care profesorul foloseşte obiectele. Prezentăm mai jos trei motive atunci pentru ca, la începutul predării imitaţiei nonverbale, profesorul să fie cel care mânuiește obiectele. În primul rând, majoritatea elevilor sunt întăriţi de acţiuni ce implică jucării sau ajung să descopere proprietăţile întăritoare ale acestora, după implicarea în astfel de acţiuni. În al doilea rând, comportamentele care implică mânuirea unui obiect ar putea fi mai diferenţiate decât cele care implica numai corpul. În al treilea rând, de cele mai multe ori, acţiunile ce implică obiecte creează zgomot, conducând la feedback-uri diferite ce facilitează diferenţierea asocierii dintre comportamentul elevului şi întărirea oferită pentru acel comportament. Din punct de vedere tehnic, feedback-urile diferite îi ajută pe elev să diferenţieze intărirea accidentală.

Atunci când elevul învaţă să imite primele câteva comportamente ale profesorului, ar putea să pară, la prima vedere, că acesta a învăţat să imite. Totuşi, în majoritatea cazurilor în care elevul nu a învăţat să imite, noi comportamente ale profesorului nu numai că nu vor fi imitate, ci vor fi chiar indici ai unor comportamente deja deprinse în stadiile incipiente ale învăţării. Cu toate acestea, după un număr crescut de exerciţii, elevul va învaţa să se concentreze asupra anumitor aspecte ale comportamentului profesorului. În stadiile incipiente ale predării, ţineţi elevul pe scaun pentru 5-6 probe şi apoi lăsaţi-l in pauze de joacă cam 30 de secunde între seturi de probe. La inceputul procesului de invăţare, statul pe scaun nu trebuie să depăşească 2 minute între pauze. Pe măsură ce elevul avansează în programul de lucru, profesorul poate extinde durata reținerii elevului pe scaun de la 1 la 5 minute, permiţând astfel desfăşurarea mai multor probe. Atunci când este timpul pentru o pauză de joacă, semnalizați acest lucru spunând "Gata" şi, in acelaşi timp, ajutaţi-l să meargă la joacă. În toate programele, semnalizaţi pauza de joacă numai după un răspuns corect (nesugerat atunci când este posibil). Asiguraţi-vă că elevul nu primeşte pauză atunci când nu asculta, când este agitat sau atunci când dă un răspuns greşit.

 

La începutul programului de învăţare, elevul trebuie să stea la masă lângă profesor. Această poziţionare îl ajută pe profesor să sugereze manual elevului cum să imite acţiunile cu jucării. De asemenea, prin aşezarea lângă elev, profesorul poate controla mai bine comportamentul acestuia, inclusiv să prevină o eventuală fugă a elevului de la masă. După ce, atât profesorul, cât şi elevul acumulează mai multă experienţă, unele sarcini ar putea fi mai uşor rezolvate prin poziţionarea profesorului viza-vi de elev. Mai târziu, profesorul şi elevul pot depăşi condiţia de poziţionare fizică, cum ar fi aşezarea la masă şi imitaţia poate fi deprinsă în mediul obişnuit al elevului. Avantajul începerii programului cu poziţionarea la masă este acela că permite profesorului să controleze mai bine mediul în care se produce învăţarea. Acest control il ajută pe elev să se concentreze asupra modelului comportamental al profesorului, facilitînd astfel, creşterea gradului de asimilare al elevului.

Pentru modelarea primului comportament, profesorul are nevoie de următoarele materiale: două cuburi identice şi o găleată mare dintr-un material care să producă zgomot atunci când sunt aruncate cuburile. Modelarea celui de-al doilea comportament implică folosirea a două cercuri identice şi a unui jalon cu baza plata pentru acestea. Pentru cel de-al treilea comportament sunt folosite două maşinute de jucărie identice.

Pasul 1

Aşezaţi două cuburi identice unul lângă celălalt la o distanta de 1cca 30 cm între ele, în faţă unei găleţi, pe masă. Aşezaţi un cub în faţa dumneavoastră şi celălalt în faţă elevului. Pentru unii elevi ar putea fi de ajutor că iniţial să aşezaţi găleată intre genunchii dumneavoastră, făcând-o astfel mai accesibilă pentru elev. În această situaţie dumneavoastră şi elevul ar trebui să staţi unul în faţa celuilalt şi nu unul lângă altul). Prezentaţi acțiunea sau situația demonstrativă (SD) 1, adică să spuneţi "Aruncă așa" cu voce tare şi clară, în timp ce luaţi unul din cuburile de pe masă şi îl aruncaţi în găleată. Este de preferat să prezentaţi acțiunea în timp ce elevul se orientează asupra materialului didactic. Trecerea cubului prin faţă elevului ar putea să faciliteze orientarea acestuia. Imediat după prezentarea acțiunii SD1, sugeraţi acțiunea imitativă R 1. Întrucât elevul stăpanea deja R1, aruncarea unui cub in găleată din perioadă programelor de inceput poate să necesite doar o sugestie minimă. Puteţi sugera fie prin instruirea elevului "Aruncă cubul" sau prin ghidarea manuală a elevului, adică să-l luaţi de mână, să-l ajutaţi să apuce cubul şi să-l ducă la găleată. După un răspuns complet, întăriţi comportametul R1 al elevului. Repetaţi proba şi începeţi să diminuaţi sugestia prin scăderea treptată a numărului de cuvinte folosit sau a sugestiei manuale. Sugestia manuală poate fi diminuată gradat prin acordarea din ce in ce mai puţin a ajutorului, până când aceasta se schimbă treptat într-o sugestie vizuală mai puţin evidentă (ex: arătând către un cub în timp ce prezentaţi SD1). Sugestia verbală poate fi diminuată prin micsorarea intensităţii vocii sau prin eliminarea sistematică a cuvintelor, începând cu ultimul cuvânt. Stabiliţi finalul procesului de asimilare la 9 din 10 sau 19 din 20 răspunsuri corecte nesugerate. De-a-lungul prezentărilor succesive ale SD, aşezaţi găleată în diferite pozitii pe masă pentru a evita sugestii nedorite legate de poziţie (ex: cubul poate fi aruncat in găleată cu condiţia ca găleată să se afle într-o anumita poziţie. Încercaţi să aşezaţi găleată pe podea intr-una din lateralele scaunului pe care sta elevul şi apoi pe cealaltă parte. Dacă elevul nu răspunde sau răspunde greşit, sugeraţi cât se poate de puţin pentru a obţine răspunsul corect. În timpul diminuării sugestiei, aveţi în vedere să exersaţi ocazional probele nesugerate pentru a determina dacă este necesar să diminuaţi mai mult sugestia. Dacă elevul nu răspunde corect, sugeraţi imediat, întăriţi răspunsul corect şi reduceți diminuarea sugestiei. Întăriţi insistent elevul în cazul în care răspunde fără sugestie, în vederea evitării întăririi dependenței de sugestie. În situaţia în care găleata este aşezată în diferite poziții, stabiliţi finalul procesului de asimilare la 5 din 5 sau 9 din 10 răspunsuri corecte nesugerate şi apoi treceţi la pasul 2.

Pasul 2

Pentru a facilita diferenţierea între SD1 şi SD2, acțiunile sau comportamentele desemnate de acestea trebuie să fie foarte diferite. Aşezarea unui cerc în jalon este un comportament țintă foarte bun pentru SD2. Luaţi găleată şi cuburile de pe masă şi aşezaţi jalonul pentru cercuri cu cele două cercuri identice în faţă lui. Prezentaţi SD2, adică spuneţi "Așează cercul așa" în timp ce aşezaţi cercul in jalon. Sugeraţi manual răspunsul direct (in acelaşi timp sau nu mai tarziu de 1 secunda după SD), adică luaţi elevul de mână, ajutaţi-l să apuce cercul şi apoi să-l aşeze în jalon. Întăriţi, apoi repetaţi prezentarea lui SD2. Din nou, sugeraţi răspunsul şi întăriţi-l. De-a-lungul următoarelor câteva probe reduceți treptat sugestia prin scăderea orientării manuale de-a-lungul probelor până când o simplă atingere pe mâna elevului sau arătându-i cercul, conduce la obţinerea R2. După 9 din 10 sau 19 din 20 răspunsuri corecte nesugerate, începeţi o serie de probe care implică mutarea jalonului de cercuri în diferite poziții pe masă. Odată ce SD1-R1 şi SD2-R2 sunt asimilate separat, trebuie să ajutaţi elevul să diferenţieze cele două acţiuni prin utilizarea procedeelor de învăţare diferenţială. Începeţi prin aşezarea celor două cuburi în faţă găleţii şi cele două cercuri în faţa jalonului pentru cercuri, pe masă, în faţă elevului. Aşezaţi cele două seturi de obiecte la o distanta de cca 50cm.

Pasul 3

Combinaţi SD1 (aruncând un cub în găleată) şi SD2 (aşezarea unui cerc în jalon). Întrucât SD2 a fost ultimul asimilat, este probabil că elevul să dea R2 atunci cand îi este prezentat SD1. Pentru a evita o proba neintărita, sugeraţi şi întăriţi R1 atunci când prezentaţi SD1. Prezentaţi mai multe probe ale SD1 pe măsură ce diminuaţi sugestia. Stabiliţi finalul procesului de asimilare la 3 răspunsuri corecte nesugerate consecutive. La 2 secunde de la asimilarea SD1 (aruncarea unui cub intr-o găleată), prezentaţi SD2 (aşezarea unui cerc intr-un jalon) şi, în acelaşi timp, sugeraţi elevului răspunsul corect. În vederea scăderii numarului de probe sugerate, experimentaţi cu probe nesugerate. Stabiliţi finalul procesului de asimilare la 3 răspunsuri corecte nesugerate consecutive. Pentru următoarele probe, alternaţi între cele două instrucţiuni. Dacă elevul greşeşte dând R2 pentru SD1, nu întăriţi ci mai degrabă spuneţi un "Nu" informațional şi apoi prezentaţi imediat SD1 în timp ce sugeraţi răspunsul. Întăriţi şi continuaţi să prezentaţi SD până când toate sugestiile au fost diminuate.

Prin alternarea SD1 cu SD2, cereti din ce în ce mai puţine răspunsuri corecte succesive înainte de prezentarea SD alternativ (ex: 3 consecutive, apoi 2, apoi 1). Este important să schimbaţi SD1 cu SD2 după un răspuns corect nesugerat la fiecare SD pentru a ajuta la stabilirea diferentelor. După mai multe probe combinate succesiv şi întărite diferenţial, elevul va face din ce în ce mai puţine greşeli şi va arata în cele din urma faptul că a asimilat invăţarea diferenţială. Acest lucru se întamplă, deoarece asocierile intre SD1-R1 şi SD2-R2 sunt intărite, în timp ce greşeli cum ar fi SD1-R2 şi SD2-R1 sunt slăbite, deoarece nu sunt întărite, ci mai degrabă eliminate. În final, elevul va răspunde corect, fără sugestii, de prima dată când îi sunt prezentate instrucţiunile prin comparaţie.

Elevul ar putea invaţă să persevereze (să adopte o tactica repetitivă) atunci cand ii sunt prezentate mai multe probe consecutive ale unui anumit SD. De asemenea, elevul ar putea să asimileze o tactica de alternanta atunci cand SD1 şi SD2 sunt in mod constant alternate. Introducerea rotatiei la intamplare este importanta pentru prevenirea unor astfel de probleme şi a altora. Elevul asimileaza diferenţierea Odată ce a răspuns corect la 9 din 10 sau 19 din 20 incercări nesugerate cu SD-urile prezentate pe sarite. Prima diferenţiere este, de obicei, cea mai dificilă și trebuie considerată cea mai mare realizare a elevului. În consecinţă, este important să o întărim. Astfel, odată ce elevul învaţă să diferenţieze între SD1 şi SD2, vă recomandăm să generalizaţi diferenţierea după cum urmează:

(a) schimbaţi poziţia obiectelor in diferite locuri pe masă;

(b) puneţi toţi membrii echipei să exerseze prin prezentarea de SD-uri;

(c) exersaţi diferenţierea in diferite medii;

(d) exersaţi diferenţierea de-a-lungul următoarelor 4-5 zile.

Aveţi în vedere faptul că schimbarea mediilor şi a profesorilor poate determina elevul să facă greşeli. Pentru că elevul să aibă rezultate maxime, profesorii şi mediile trebuie schimbate treptat. De exemplu, aşezaţi un profesor cunoscut lângă unul necunoscut în timpul primei probe şi apoi creşteţi treptat distanța dintre profesorul cunoscut şi cel necunoscut. Atunci când schimbaţi mediul, schimbaţi uşor poziţia mesei şi a scaunelor în sala de curs, apoi treceţi treptat in alte camere ale casei sau la alt etaj.

Având in vedere faptul că elevul a asimilat diferenţierea SD1 – SD2, aţi putea conduce sedințele de generalizare într-o manieră mai puţin informală decât aceea în care aţi condus sedințele de practică. Dacă în acest timp elevul pierde notiunea de diferenţiere, intoarceți-vă la paşii anteriori şi restabiliti procesul de asimilare înainte de a trece mai departe.

Cea de-a treia imitaţie- SD3 trebuie să fie foarte diferită de primele două. Mişcarea unei masinute in faţă şi în spate poate fi folosită ca SD3. Pentru a prezenta SD3, păstraţi cadrul iniţial cu dumneavoastră şi elevul unul langă altul, cu faţă la masă. Aşezaţi două mașinute identice pe masă, pe o linie orizontală, la cca 20 cm între ele. În faţa fiecăruia trebuie aşezată o mașinuță.

Pasul 4

Prezentaţi SD3 spunând "Fă așa!" şi, în acelaşi timp, mișcați înainte şi înapoi cea mai apropiată mașinuță. În timp ce faceţi acest lucru, sugeraţi răspunsul manual, adică aşezaţi mâna dreapta a elevului pe mașinuță şi apoi ajutaţi-l să o miște înainte şi inapoi. Întăriţi răspunsul corect. Diminuaţi sugestia prin eliminarea treptată a orientării manuale, Apoi, în loc de a lua mâna elevului şi de a o direcţiona către maşină, diminuaţi până la o sugestie vizuală, cum ar fi a arata către mașinuță în timp ce prezentaţi SD3. Dacă sugestia este diminuată prea rapid, elevul nu va răspunde corect şi va trebui să reveniţi şi să introduceţi cea mai puţin intensă sugestie necesară pentru obţinerea răspunsului corect. Aveţi in vedere diminuarea completă a tuturor sugestiilor şi păstrarea celor mai intense întăriri pentru probele nesugerate. Stabiliţi criteriul de finalizare al procesului de asimilare la 9 din 10 sau 19 din 20 răspunsuri corecte nesugerate.

Pasul 5

Odată ce SD3 – R3 este asimilat în majoritatea probelor, învăţaţi elevul să diferenţieze între SD3 şi SD1 (aruncarea unui cub in găleată) şi apoi intre SD3 şi SD2 (aşezarea unui cerc in jalon). Aveţi in vedere repetarea diferentierilor anterioare intre SD1 şi SD2. Dacă diferenţierea a fost parţial uitată in timpul învăţării celorlalte SD, reveniţi şi restabiliti prin sugestie, prin diminuarea sugestiei şi rotația la întâmplare. Odată ce elevul asimilează, adică răspunde corect la prezentarile aleatorii ale SD1, SD2 şi SD3 (adică 9 din 10 sau 19 din 20 răspunsuri corecte nesugerate), introduceţi SD4.

Pasul 6

Bătutul la toba poate fi folosit că SD4. Reţineţi cadrul iniţial cu elevul aşezat langă dumneavoastră. Aşezaţi o toba şi două bețe pe masă. Prezentaţi SD4 spunand "Fă așa" în timp ce ridicaţi cel mai apropiat băț şi bateți la toba. În acelaşi timp, sugeraţi elevului răspunsul corect, ajutându-l să ia bațul şi să bată la tobă. Întăriţi răspunsul corect. În următoarele probe diminuaţi treptat sugestia prin scăderea orientarii manuale. Dacă elevul nu răspunde sau răspunde greşit, reveniţi şi introduceţi sugestia cea mai puţin intensă necesară pentru obţinerea răspunsului corect. Diminuaţi complet toate sugestiile. Stabiliţi finalul procesului de asimilare la 9 din 10 sau 19 din 20 răspunsuri corecte nesugerate.

Pasul 7

Odată ce SD4 (bătutul la tobă) este asimilat în majoritatea probelor, învăţaţi elevul să diferenţieze între SD4 şi SD1 (aruncarea unui cub in găleată), apoi SD4 şi SD2 (aşezarea unui cerc in jalon) şi în final, SD4 şi SD3 (mişcarea unei masinute înainte şi inapoi). Odată ce aceste diferențieri sunt asimilate (9 din 10 sau 19 din 20 răspunsuri corecte nesugerate), combinați toate cele 4 SD odată. Dacă mărimea mesei nu va permite prezentarea simultană a tuturor celor 4 seturi de obiecte, prezentaţi două sau trei seturi de obiecte odată. Amintiți-vă, totuşi, să rotiţi aleatoriu prezentarea celor 4 SD.

Imitații suplimentare folosind obiecte

Odată ce elevul a asimilat primele 4 imitaţii, încercaţi adaugarea unor noi imitaţii, bazându-vă pe experienţa câştigată din asimilarea celor anterioare. În continuare vă sunt prezentate exemple de alegeri posibile pentru următoarele câteva imitaţii.

Imitatii suplimentare folosind obiecte SD "Fă așa!"

5 prefaceți-vă că beți dintr-o cană

6 prefaceți-vă că mâncați un aliment de jucărie

7 aruncarea unui servețel mototolit intr-un coș de gunoi aşezat langă masă

8 aşezarea unei păpuşi intr-un pătuț (folosiţi două păpuşi identice)

9 puneţi o palarie pe cap (evitaţi palariile largi, flexibile)

10 mişcarea unei mașinuțe pe rampa unui garaj de jucărie

11 jucați-vă cu un caluț (aratând cum galopează) pe masă

12 ridicaţi capacul de la o cutie surpriză (cea din care iese o figurină in momentul ridicării capacului)

13 cantați la un xilofon (orice tip de instrument cu clape) cu bețișoare de tobă

14 cantați la o tamburină

15 loviți cu un ciocan de jucărie

16 aşezaţi două animale de jucărie într-un țarc (folosiţi 4 animale identice)

17 pieptanați părul

18 vă prefaceți că citiți o carte

19 aspirați podeaua cu un aspirator de jucărie

Exerciţiile de imitare de mai sus sunt enumerate în ordinea nivelului aparent de dificultate. Din cauza diferenţelor individuale semnificative care există intre elevi, o parte din acţiunile care pot fi stăpanite cu uşurinţă de către un elev, pentru alt elev pot fi dificile. Dacă, după o oră de exersare, nu se înregistrează nici un progres sau doar unul nesemnificativ în cadrul unui exerciţiu de imitare, încercaţi o altă acţiune şi reveniţi mai tarziu la exerciţiul respectiv de imitare. Ţineţi cont de faptul că oricare dintre exerciţiile de imitare enumerate poate fi folosit drept un punct de plecare pentru imitaţii similare. Spre exemplu, SD5 (băutul dintr-o ceaşcă) poate fi extinsă la ridicarea unei linguri, poziţionarea acesteia pe o farfurie, ridicarea unui şerveţel şi ştergerea la gură, şi o serie de alte acţiuni asociate cu mâncatul la masă. Datorită stimulentelor şi modelelor de comportament corespunzător la masă, există nenumărate oportunităţi de extindere a programului de imitaţie nonverbală la acest program zilnic. În acelaşi mod în care SD5 oferă o gamă largă de oportunităţi educative şi SD8 (aşezarea unei păpuşi intr-un pătuţ) poate fi de asemenea extins. Spre exemplu, faptul că un copil este invăţat să imite cum să sărute o păpuşă, să o bată pe spate, să o mângaie pe păr, să o hrănească şi să o aşeze in pătuţ, îi ajută să işi formeze un comportament corespunzător de joacă. Un astfel de comportament de joacă corespunzător poate fi iniţiat prin comanda "Fă așa," în timp ce este modelat respectivul comportament. Mai tarziu, această comandă poate fi inlocuită cu instrucţiunea "Joacă-te cu păpuşile!" pe măsură ce modelul este eliminat. Un alt exemplu care ilustrează modul în care un singur SD poate fi extins pentru a dezvolta noi comportamente constă in învăţarea elevului, prin intermediul imitaţiei, să impingă o maşină pe rampa unui garaj de jucărie (SD10). Acest comportament poate conduce la urcarea rampei cu maşina, conducerea maşinii pe elevatorul de maşini, rotirea manetei pentru a ridica maşina spre nivelul superior al garajului, conducerea maşinii către pompă şi umplerea rezervorului cu benzină. Acest fel de joc poate fi extins mai târziu la noi jocuri in cadrul cărora elevul simulează că tricileta să este o pompă de incendiu, pe care o umple cu gaz înainte de a demara pentru a stinge un incendiu imaginar. SD7 (aruncarea unui şerveţel mototolit in coşul de gunoi) poate fi extins cu uşurinţă astfel că elevul să inveţe să strangă după ce a servit masă. SD9 (punerea pălăriei pe cap) poate fi primul pas in invăţarea elevului să se imbrace singur. SD13 (cantatul la xilofon) poate fi extins la imitaţia folosirii altor instrumente (ex., triunghi, tamburină, xilofon, baghete de cadenţă). SD17 (perierea părului) ar putea fi extins la spălarea dinţilor, a feţei şi la alte activităţi similare de igienă personală. Ţineţi cont de faptul că este practic imposibil sau foarte greu realizabil să modelaţi fiecare dintre aceste comportamente în mod separat; totuşi, acţiunea de modelare devine utilă sub forma unei etape suplimentare în cadrul ajustării metodelor de joacă ale copilului şi ale abilităţilor de a se descurca pe cont propriu in scopul de a se apropia cât mai mult de comportamentul persoanelor tipice. De asemenea, trebuie să ţineţi cont de faptul că, in cazul in care vizaţi mai multe comportamente din aceeaşi sferă (ex., joacă cu păpuşile), este probabil că elevul să dobândească o imitaţie generalizată a comportamentelor din aceeaşi sferă. Este mai puţin probabil să se obţină o imitaţie generalizată în cazul unei schimbări radicăle in cadrul SD, cum ar fi trecerea de la abilităţile de a se descurca pe cont propriu la joacă cu păpuşi.

Remarcăm faptul că unele exerciţii de imitare necesită două comportamente relativ complexe. Acestea pot fi denumite imitaţii cu două părţi. Spre exemplu, imitarea acţiunii de hrănire a păpuşii presupune că elevul să găsească atât păpuşa, cât şi biberonul şi apoi să pună biberonul in gura păpuşii. Din cauza complexităţii acţiunii, unii elevi nu reuşesc să imite astfel de comportamente. Elevii care întâmpină dificultăţi pot fi învăţaţi prin intermediul unui proces cu două etape: în primul rând, elevul trebuie să inveţe să imite comportamentele în mod separat. În al doilea rând, comportamentele trebuie să fie înlănţuite. Este spre avantajul elevului să amânaţi imitarea unor comportamente complexe până când acesta stăpâneşte un număr relativ mare (50 pană la 100) de imitaţii mai simple. Totuşi, nu trebuie să uităm că persoanele tipice dobândesc o mare parte din comportamentele sociale corespunzătoare prin proceduri similare, deşi intr-o măsură mai redusă. Spre exemplu, nu este neobişnuit că părinţii copiilor tipici să modeleze comportamentul la masă al copiilor şi să corecteze sau să modeleze manierele la masă, modul de a se imbrăca şi alte comportamente similare pe viitor.

Întreţinere şi generalizare:

1.   Exersaţi exerciţiile de imitaţie învăţate în conformitate cu un program adaptat nevoilor speciale ale elevului. În cazul unor elevi, imitaţiile trebuie să fie exersate cel puţin o dată pe zi. Alţi elevi nu işi pierd îndemânarea chiar dacă repetă doar o dată pe săptămană. Pe măsură ce programul este redus, exerciţiile elevului vor indica dacă acesta continuă să stăpanească imitaţiile.

 

2.  Generalizaţi abilităţile de imitare la obiecte prin introducerea de modele ușor diferite (neidentice) ale obiectelor ţintă. Spre exemplu, ar trebui să introduceţi imitaţia acţiunii de a bea din diferite ceşti şi, de asemenea, de a proba diferite pălării, simularea acţiunii de a citi diferite cărţi, etc. Această procedură nu numai că facilitează generalizarea, dar, de asemenea, ajută elevii să fie motivaţi şi ascultători şi să nu se plictisească. De reţinut faptul că generalizarea trebuie să fie realizată asupra persoanelor, mediilor şi a stimulilor ţintă.