Copilul reprezinta pionul principal într-o familie organizată. Apariția unui dezechilibru în viata familială se răsfrânge dramatic asupra lui, iar consecintele care decurg în planul formării și al dezvoltării personalității sale sunt multiple. Dezorganizarea familiei prin divort, parasirea totala sau partiala a tarii de catre un parinte sunt situații care suferințe și trăiri sufletesti profunde ce nu duc la o dezvoltare buna a acestuia.Vorbim astfel, de diferite etape ale dezvoltării vietii copilului în prescolaritaritate, scolaritatea mica si varsta scolara. Cu cat aceste schimbari se produc la o varsta mica, cu atat efectele acestora nu sunt atat de grave pentru copil, dar odata cu integrarea copilului in viata sociala, aceasta destramare conduce deseori la marginalizarea sau la transformarea copilului intr-un copil introvert lipsit de interes si dornta de afirmare.

 

Exemplele de bune practici derivă din studiul posibilelor relaţii între procesele de destructurare a familiei şi riscul apariţiei în rândul copiilor a unor comportamente de tip problemă, precum și din studiul diferenţelor care apar între copiii din familii dezintegrate temporar şi cei din familii complete. Studiul încearcă să identifice și principalele consecințe negative directe asupra copilului, în urma plecării unuia sau a ambilor părinţi în străinătate, precum și a localizării unor diferenţe între copilul prescolar din familii temporar dezintegrate şi cei din familii complete în ceea ce priveşte comportamentul acestora şi a rezultatelor pe care le obţin la şcoală. De asemenea, dacă în familiile temporar dezintegrate este deficitară comunicarea intre membrii acesteia, care sunt cele mai bune căi de refacere a căilor de comunicare, a reducerii cazurilor de absenteism, de abandon școlar și de minimalizare a rezultatele şcolare slabe pentru copii din familiile dezintegrate.

Experimentul a fost organizat de doamna învățătoare Nicoleta Iurci în localitatea V., pe un eşantion de 22 de copii  cu vârste cuprinse între 5 şi 6 ani, din diferite categorii socio-economice, dintre care :

-        8 din familii ce nu au trăit experienţa părinţilor plecaţi (complete)

-        15 din familii temporar dezintegrate, inclusiv: 5 subiecţi cu ambii părinţi plecaţi, 5 - cu tatăl plecat şi 5 - cu mama plecată.

Subiecţii provin din mediul rural, acestia au fost selectaţi în mod aleatoriu, respectându-se criteriile de vârsta şi tipul familiei.

Ancheta prin chestionar are ca obiectiv producerea unei cunoasteri stiintifice. Aceasta nu se situeaza numai la nivel empiric, angajand si un punct de vedere teoretic, o viziune asupra lumii in potrivit careia un fapt social este determinat de alte fapte sociale. Astfel, utilizam chestionarul in cazul in care trebuie identificate efectele anumitor factori sociali.

În cele ce urmează prezentăm bune practice de realizare și de aplicare a acestui chestionar pentru a stabili gradul de influenţă al factorilor care ţin de caracteristicile familiei şi ale copilului și pentru a conchide dacă faptul că nu trăieşte într-o familie completă influenţează comportamentul şi rezultatele şcolare ale copilului.

Cu cine locuieşti?

 

Din graficul de mai sus observăm ca 15 dintre copii fac parte dintr-o familie temporar dezintegrată iar ceilalţi 8 din familii complete.

Tabelul nr.1. Tipul familiei dezintegrate

 

Din raspunsul la prima întrebare reiese că 8 dintre copii fac parte din familii complete, la 5 dintre ei ambii părintii sunt plecati, iar la restul doar unul dintre părinţi  este plecat (mama sau tatal).

2         De cand nu ti-ai mai vazut mama/tatal?

Tabelul 2. Intervalul de timp de la ultima întalnire cu părintele/părinţii

Familii  complete	Ambii parinti plecati de 6 luni	Tatal plecat de un an	Mama plecata de  2 ani
8	6	1	2

 

 

În tabelul şi graficul de mai sus este reprezentat intervalul de timp trecut de la ultima întâlnire cu părinţii. Remarcăm că 5 dintre copii nu şi-au văzut niciunul dintre părinţi de 6 luni, 3 dintre ei nu şi-au văzut tatăl de 1 an iar ceilalţi 7 nu şi-au văzut mama de peste 2 ani.

Ce faci atunci când îţi este dor de părinţi?

1. Plâng  2. dorm cu o jucărie primită de la ei 3.  aştept să vorbim la telefon

Tabelul nr. 3. Cât de des îşi arată părinţii tăi iubirea faţă de tine

 

Din discuţiile purtate a reieşit că în cadrul familiilor complete părinţii îşi arată afecţiunea faţă de copii aproape zilnic (4 dintre copii au spus acest lucru),  remarcam din graficul de mai sus că mamele îşi arată mai des afecţiunea faţă de copii iar copii care locuiesc cu rudele sunt cei care nu primesc afecţiune aproape niciodată.

Tabelul 4. În ce măsură crezi că părinţii tăi înţeleg nevoile, dorinţele şi plăcerile tale?

 

Copii care locuiesc în familii complete primesc cea mai mare înţelegere din partea părinţilor, la fel şi copii care locuiesc împreună cu mama, din grafic reiese că tatăl înţelege mai puţin nevoile copiilor iar copii  care locuiesc la rude au parte de cea mai puţină înţelegere din partea acestora.

Tabelul 5. Te simti nedorit sau neiubit indeajuns de părinţi ?

 

Copii care se simt cel mai mult nedoriţi şi neiubiţi sunt cei care locuiesc la rude sau împreună cu tatăl care nu ştie să îşi arate sentimentele de iubire faţă de copii,  iar copii care locuiesc în familii complete (toţi cei 8 copii au spus asta) sau împreună cu mama se simt cei mai iubiţi şi primesc cea mai multă afecţiune şi dragoste din partea acestora. Lipsa afectivităţii parentale ca şi consecinţă implicită a plecării părinţilor în străinătate este în măsură să producă efecte de natură psihologică sau comportamentală asupra copiilor.

Tabelul nr. 6. Acasa te simti în siguranta?

Figura nr. 7. Acasa te simti în siguranta?

Tabelul nr. 7. Te simti ocrotit atunci cand esti langa părinţii tai?

Figura nr.8. Te simti ocrotit atunci cand esti langa părinţii tai?

Din Graficul de mai sus reiese că toţi copii se simt ocrotiţi atunci când sunt lângă părinţii lor, cei mai puţin protejaţi sunt copii care locuiesc cu rudele. Copii care se simt ocrotiţi de părinţi sunt descrişi ca fiind încrezuţi în sine, cu atitudine pozitivă faţă de sine şi alţi oameni. Ei nu se tem să fie părăsiţi sau să fie inferiori în relaţie cu ceilalţi, mai uşor depăşesc frustrările şi se simt competenţi.

Spre deosebire de cei care nu au sentimentul că sunt ocrotiţi de familie, care nu au încredere în oameni şi nu se bucura de stabilirea unor relaţii, ei se tem să nu fie inferiori în relaţiile cu alţii.

Tabelul nr.8. De care dintre părinţi  te simti mai atasat?

 

Din rezultatele obţinute reiese faptul că cei mai mulţi dintre copii se simt ataşaţi de ambii dintre părinţi (10 dintre ei au spus acest lucru), următorul dintre părinţi de care aceştia se simt ataşaţi fiind mama (7 dintre ei au spus acest lucru),  iar de tată se simt ataşaţi 6 dintre copii.

 Niciunul dintre copii nu a spus că se simte ataşat de rudele unde locuiesc. Se remarcă un oarecare echilibru în repartiţia ataşamentului faţă de mamă şi tată

Putem afirma că un părinte sensibil, disponibil, responsabil, previzibil, accesibil va da copilului siguranţa relaţională, sociabilitate şi capacitatea de a rezista unor situaţii dificile. Observăm că părinţii care au o atitudine de respingere a copilului, de ignorare sau o atitudine intruzivă contribuie la formarea unui sentiment de respingere, nesiguranţă şi lipsă de încredere.

Putem afirma că lipsa mamei din familie va fi suportată mai dificil de copilul în formare şi va avea consecinţe de lungă durată. Putem spune că şi lipsa tatălui va avea repercursiuni negative în familia în care cresc băieţi. Consecinţele negative sunt relativ mai răspândite în cazul în care mama copilului este plecată la muncă în străinătate. Doar plecarea tatălui în străinătate nu va avea o influenţă negativă asupra copilului cel mai probabil datorită faptului că în cele mai multe din cazuri acesta rămâne în grija mamei.

Tabelul nr. 9. Cât de supravegheat te simţi de familia ta?

Nu folosi fond de culoare,pune ca titlu simplu in tabel.

Figura nr. 10. Cât de supravegheat te simţi de familia ta?

Din discuţiile purtate cu copii a reieşit că familiile complete sunt cele care îşi supraveghează cel mai bine şi îndeaproape copii, întotdeauna măcar unul dintre părinţii ştie ce face şi unde este copilul, aceştia se simt urmăriţi şi supreavegheati îndeaproape de părinţi, în lipsa tatălui mamele care îşi cresc singure copii le oferă acestora un sentiment de încredere şi supraveghere deoarece aceştia au mărturisit că se imt supravegheaţi de acestea.

Copii crescuţi de tata sau de rude au mărturisit că deseori aceştia nu ştiu ce fac şi unde sunt copii nu se simt supravegheaţi iau unii dintre cei crescuţi de rude au spus că acestora nu le pasa de ei şi uneori nu sunt interesate de ce fac aceştia.

Lipsa controlului poate determina asupra copilului efecte în planul rezultatelor şcolare sau a adoptării de comportamente problemă.

Tabelul nr.10. În ce măsură cei din familia ta îţi cumpără rechizitele şi toate celelalte necesare pentru şcoală?

 

Copii care cresc în familii complete consideră că primesc de la părinţi tot ce au nevoie, în schimb,  copii crescuţi în familiile unde tatăl este plecat consideră că veniturile insuficiente determina mamele să le cumpere doar o parte din lucrurile de care au nevoie, în schimb copii crescuţi în familiile unde mama este plecată consideră ca aceşti nu ştiu, nu pot sau nu doresc să se ocupe de nevoile lor, cei mai frustraţi sunt copii crescuţi de rude care spun că nu primesc aproape nimic din ceea ce au nevoie.

Tabelul nr.11. Cum au fost rezultatele tale la învăţătură anul şcolar trecut?

Figura nr.12. Cum au fost rezultatele tale la învăţătură anul şcolar trecut?

Cele mai bune rezultate la scoala le au copii crescuţi în familii complete, aceştia sunt supravegheaţi îndeaproape de părinţi şi primesc tot ce au nevoie pentru a avea rezultate bune la învăţătură, rezultate destul de bune au şi copii crescuţi de mamele care îşi cresc singure copii, rezultate slabe la învăţătura au avut copii crescuţi de tată sau de rude, de asemnea aceste familii manifestă dezinteres sau inconsecvenţă vis a vis de şcoala copiilor ceea ce generează probleme şcolare cum ar fi abandon şcolar, absenteism, rezultate şcolare slabe, sau foarte proaste. Aceste efecte pot fi considerate mai degrabă consecinţe indirecte ale plecării părinţilor în străinătate. Atunci când apar ele sunt produse de lipsa de supraveghere din partea familiei şi pe fondul privării de afectivitate parentală.

Îţi faci temele în fiecare zi? (această întrebare a fost adresată doar copiilor din familiile temporar dezmembrate)

 

Figura nr.12. Cine te ajută să faci temele?

Remarcăm din graficul de mai sus că mama este cea care ajută cel mai mult copii la teme, dar din păcate cei care nu primesc un ajutor nu îşi fac deloc temele, şi de multe ori persoanele în grija cărora rămân nu numai că nu au capacitatea de a-i supraveghea, de a exercita un control asupra copiilor (sunt ocupaţi sau prea bătrâni), dar nu au nici competenţa de a-i sprijini în activităţile şcolare.

 

Ce mai mulţi dintre copii se joacă, stau la calculator sau se uită la televizor, doar 6 dintre copii din familiile complete spun că se pregătesc  pentru şcoală.  Lipsa de supraveghere din partea familiei pune în pericol interesele şi preocupările copilului legate de educaţie favorizând concentrarea acestora pe activităţi de tip recreativ (ex. consum media). În unele cazuri apar nu numai rezultate şcolare mai slabe, dar şi situaţii în care copilul abandonează şcoala.

Care este relatia ta cu scoala, ce sentimente ai fata de scoala ?

Majoritatea copiilor afirmă că se simt veseli la şcoală (20% dintre răspunsuri, procente cumulate între prima şi a doua opţiune).

 

 Totuşi, dacă în cazul primei opţiuni, majoritatea copiilor apreciază pozitiv timpul petrecut la şcoală, în cazul celei de a doua opţiuni sunt întâlnite aprecieri precum: indiferent (30%), emoţionat (20%), timid (10%) încordat (10%), nesigur (5%) sau îngrijorat (5%).

Având în vedere caracteristicile sociodemografice ale eşantionului investigat se remarcă o serie de particularităţi ţinând cont de atributele descrise mai sus, astfel:

 Copii din familiile dezintegrate  tind să afirme într-o mai mare măsură ca se simt „timizi" sau „încordaţi" la şcoală, în timp ce cei din familii complete asociază mai des atributul „indiferent". De asemenea lipsa afectivităţii parentale, ca o consecinţă implicită a plecării părinţilor în străinătate, este în măsură să producă efecte de natură psihologică sau comportamentală asupra copiilor. O altă consecinţă ar fi creşterea riscului de abandon şcolar, de scădere a performanţelor la învăţătură, ei fiind lipsiţi de supravegherea părintească de autoritatea atât de  necesară în această perioadă.

Educaţia dată de părinţi copiilor influenţează enorm viaţa acestora care vor deveni adolescenţi, tineri, adulţi, dar nu atât conţinutul educaţiei, cât mai ales maniera de realizare a acesteia. A fi părinte nu mai este doar o calitate dată de vârsta şi înţelepciunea acesteia, ci devine tot mai mult o responsabilitate care cere cunoştinţe şi competenţe.

Prin urmare, familia, ca unitate relativ restrânsă, oferă copilului o diversitate de relaţii interpersonale şi modele comportamentale necesare pregătirii acestuia pentru viaţă. Oricât de mult am vrea să credem că familiile dezintegrate, prin plecarea unuia sau a ambilor părinţi la munci peste hotare, şi-au ridicat nivelul de trăi prin supliniri financiare, situaţia copiilor nu se îmbunătăţeşte de la aceasta. Rolul de părinte implică foarte multe cunoştinţe şi abilităţi necesare zi de zi, dar aceste cunoştinţe şi abilităţi nu sunt înnăscute şi nici nu apar atunci când devii părinte. De multe ori, părinţii au întrebări la care nu au răspunsuri sau observă comportamente ale copilului lor la care nu ştiu cum să reacţioneze.

În societatea modernă familiile se confruntă tot mai des cu solicitări ridicate, cu poveri economice care determină tot mai mulţi părinţi să lucreze foarte multe ore pe zi, limitând în felul acesta timpul pe care îl petrec cu copiii lor. În familia modernă se constată un declin al paternităţii, deoarece autoritatea de control şi cea de decizie aparţine, în general, tot mamei.

Apare tendinţa de afirmare a unui nou statut al femeii, cel al femeii de carieră, alături de cel de mamă si soţie, şi dorinţa de confirmare a posibilităţii de transfer către tată a unor roluri de îngrijire a copilului.

A. Berger consideră că „o familie model este un fel de cooperativă de sentimente care îndulceşte pentru fiecare loviturile mai grele, repartizând efectele înspre toţi membrii săi". Fără să vrem, avem în faţă noastră nu numai atribuţiile unui părinte ci o profesie care se poate dobândi fără un examen prealabil de admitere, dar ulterior părinţii sunt supuşi unui examen neîntrerupt atât din partea societăţii, cât şi a propriilor copii. Cercetările au confirmat faptul că, în perioada de tranziţie a societăţii, strategiile educaţiei familiale nu sunt clar formulate faţă de alte perioade istorice distincte.

Relaţia părinte-copil este greu de circumscris unei tendinţe sau unui model autoexplicativ; trebuie privită realitatea relaţiilor între generaţii ca un tablou dinamic, supus unor neîncetate mutaţii. Stilul parental este probabil cea mai importantă problemă a sănătăţii publice pe care societatea noastră şi-o pune. Este vorba de cea mai importantă variabilă care constituie o cauză a maladiilor şi accidentelor petrecute în perioada copilăriei. Educaţia dată de părinţi copiilor influenţează enorm viaţa acestora care vor deveni adolescenţi, tineri, adulţi, dar nu atât conţinutul educaţiei, cât mai ales maniera de realizare a acesteia.

Capitalurile culturale ale părinţilor nu sunt date pentru totdeauna, ei sunt obligaţi să înveţe permanent, fie în mod formal, fie de la diverse organizaţii nonformale. A fi părinte este o "meserie" care se reconstruieşte şi se învaţa continuu. A fi părinte nu mai este doar o calitate dată de vârsta şi înţelepciunea acesteia, ci devine tot mai mult o responsabilitate care cere cunoştinţe şi competenţe. Prin urmare, familia, ca unitate relativ restrânsă, oferă copilului o diversitate de relaţii interpersonale şi modele comportamentale necesare pregătirii acestuia pentru viaţă.

Din perspectiva unei analize sistematice, educaţia părinţilor apare ca o dimensiune a educaţiei permanente, iar din perspectivă istorică, educaţia părinţilor apare necesară atât pentru creşterea şi educarea copiilor, cât şi o cale de emancipare spirituală şi socială, ca un vector al democratizării educaţiei şi societăţii. Contextul familial şi caracteristicile relaţionale din familie conduc la apariţia diferenţelor în tipul de socializare disfuncţională.

Situaţia socio economică a familiei, stabilitatea acesteia, climatul familial şi stilul educativ al părinţilor sunt cauzele care fac să apară diferenţe în modul în care copii socializează, în care se integrează în colectivitate şi la rezultatele pe care aceştia ajung să le aibă la şcoală. Copiii din familii destrămate sunt expuşi unui risc mai mare de comportamente-problemă din cauza gradului mai scăzut de supraveghere. Aceste comportamente pot afecta negativ performanţele şcolare.

Atitudinea copilului faţă de familie poate contribui la motivaţia copilului de a avea performanţe şcolare bune. Un alt factor important care poate fi influenţat de caracteristicile familiei, dar este în final o trăsătură a copilului este legat de deprinderile de muncă şcolară - dacă elevul are un program regulat de studiu atunci când stă acasă, dacă îşi face temele şi cât timp alocă pentru teme şi studiu şcolar, şi conştiinciozitate. Aceste trăsături pot fi extrem de importante pentru succesul în şcoală.

Dacă tata sau alte rude sunt cei în grija căruia rămâne copilul, faptul că nu se simt suficient de iubiţi şi ocrotiţi de acesta, faptul că nu se ocupa de nevoile lor determină generarea unor sentimente de frustrare şi timiditate. Ca urmare, aceştia se vor socializa mai greu şi de cele mai multe ori au probleme la scoală pe care, de multe ori, o şi abandonează.

Prezenţa mamei este percepută de către copii ca sursa siguranţei şi protecţiei. Acestea parcă sunt mult mai fragile și mult diferite în cazul familiei dezintegrate. Mama plecată sau tată plecat, sau ambii, copiii vor percepe relaţia cu părinţii în funcţie de calitatea acesteia de cum a fost relaţia înaintea dezintegrării.

Copiii care se simt iubiţi şi atent supravegheaţi de părinţi, care se ocupă de nevoile lor  sunt mai descătuşaţi sunt descrişi ca cei ce discută pe orice temă cu părintele său, sunt deschişi, spre deosebire de copiii care nu se simt iubiţi şi ocrotiţi de familie, care au un nivel al descătuşării scăzut, care vor evita sau vor reduce discuţia despre anumite subiecte.

Exista o legătură clară între modul în care se comporta copii, rezultatele lor şcolare şi carenţele de la nivelul familiei generate de schimbările la nivelul structurii şi funcţiilor acestora. Putem afirma că lipsa mamei din familie va fi suportată mai dificil de copilul în formare şi va avea consecinţe de lungă durată. Lipsa tatălui va avea repercusiuni negative în familia în care cresc băieţi. Privarea copiilor de afectivitatea parentală influenţează procesul de dezvoltare a personalităţii acestuia. Consecinţele imediate sunt în cele mai multe cazuri manifestări comportamentale ca reacţii la traume emoţionale, însă lipsa unei intervenţii fie din partea familiei, fie a şcolii sau a altor instituţii pentru atenuarea acestor traume au un potenţial major de a afecta pe termen lung personalitatea copilului.

Lipsa de supraveghere din partea familiei pune în pericol interesele şi preocupările copilului legate de educaţie favorizând concentrarea acestora pe activităţi de tip recreativ, joacă, televizor, anturajul de cele mai multe ori nepotrivit. În unele cazuri apar nu numai rezultate şcolare mai slabe, dar şi situaţii în care copilul abandonează şcoala. Consecinţele negative surprinse sunt resimţite în primul rând de copii în plan psihologic: dorul de părintele plecat poate avea drept consecinţă un sentiment de însingurare a copilului pentru o anumită perioadă de timp. Sentimentul de deprimare poate fi atenuat dacă copilul a fost obişnuit să trăiască într-o familie extinsă. Lipsa interesului pentru şcoală, cât şi pentru preocupările extraşcolare poate fi o consecinţă directă a absenţei părinţilor, însă interesul scăzut pentru performanţă şcolară nu poate fi explicat doar printr-un singur factor cauzal.

Absenţa unui model parental care să orienteze copilul asupra valorilor este în strânsă legătură cu vârsta pe care o avea copilul în momentul plecării părinţilor.

 

În momentul absenţei părinţilor, rolul de socializare le revine bunicilor sau rudelor apropiate, rol care poate fi îndeplinit optim de persoanele care nu au o vârstă înaintată. De aici, se impune necesitatea conceperii unor programe speciale de sprijin pentru copil şi familie care să compenseze carentele educaţionale familiale şi să ajute copiii şi tinerii să dobândească acele abilitaţi/deprinderi care le sunt necesare pentru a se integra cu succes în societate.