Familia reprezintă principalul factor al parteneriatului şcoală – comunitate locală.
Pe de o parte, familia este un factor de educație informală, pe de altă parte aceasta are
obligații şi drepturi care decurg din statutul de elevi ai copiilor în sistemul formal de educație.
Printre fenomenele sociale care influențează evoluția familiei şi a parteneriatului şcoală –
familie se regăsesc:

• Natalitatea, importantă pentru viața şcolii pentru că influențeză fluxurile de elevi
  care intră în şcoală, numărul acestora condiționând resursele necesare (spații, resurse umane, financiare etc.). Toate țările civilizate se confruntă cu scăderea natalității. Acest lucru este acut
  resimțit şi în România ultimilor ani.
• Divorțialitatea – divorțul părinților este o experiendă traumatizantă în cele mai multe
  dintre cazuri pentru copii iar efectele acestuia se resimt şi în performanțele şcolare, în
  comportamentul şi atitudinile copiilor. Efectele divorțului sunt resimțite de către copii care au tendința de a le exterioriza în acte de violență, nesupunere, putere scăzută de concentrare la lecții, performanțe şcolare scăzute, frecventarea unor grupuri delincvente etc.
• Migrația forței de muncă este un fenomen social care a luat amploare în România mai
  ales în ultimii 10 ani. Considerăm că parteneriatul dintre şcoală şi comunitate este absolut necesar în cazul copiilor ai căror părinți au migrat la muncă în străinătate. Eforturile sunt de ambele părți, şcoala ar trebui să-şi diversifice oferta prin extinderea serviciilor de asistență psihologică la nivelul întregii țări, cadrele didactice ar trebui mai mult informate şi motivate salarial pentru a se implica în activități specifice de asistență socială. Pe de altă parte, autoritățile locale trebuie să facă eforturi pentru optimizarea serviciilor de asistență socială şi de colaborare cu şcoala.

Implicarea familiei în parteneriatul şcolii este condiționată de gradul de interes al familiei
față de şcoală. Acesta este crescut dacă familiile au copii care frecventează şcoala. Cu cât şcoala reprezintă o valoare a familiei, cu atât gradul de implicare al familiei este mai mare. Se constată că acei copii care sunt sprijiniți de părinți, care au în familie atitudini pro-şcoală adecvate obțin performanțe şcolare ridicate şi au un grad de aspirație ridicat față de nivelul de şcolarizare pe care doresc să-l atingă.

Există două teorii importante privind relația şcoală-familie:

- teoria profesionalismului care consideră ca un element esențial serviciul făcut altora, fără a gândi la avantaje personale; criteriile acestei teorii sunt: competența, servirea clienților, un cod de etică profesională;

- teoria schimbului care consideră acțiunea umană în funcție de un câştig personal; se  consideră privilegii tradiționale ale profesorilor: un grad de autonomie, un salariu asigurat, o competiție restrânsa. Din această perspectivă câştigurile profesorului din parteneriatul şcoală – familie sunt: un statut valorizator în ochii societății; cooperarea cu familia poate fi un test profesional şi poate fi considerată ca facând parte din datoria profesională a profesorului (părinții sunt clienți ai şcolii); eficacitatea învătământului poate fi ameliorată prin cooperarea între şcoală şi familie; părinții sunt responsabili legali de educația copiilor lor şi pot avea exigente de a evalua rezultatele activității şcolare.

 Forme de organizare ale relației şcoală – familie

În ceea ce priveşte relația dintre familie şi părinți cele mai frecvente forme de organizare a acestei relații sunt:

- ședințele cu părinții;
- discuții individuale între cadrele didactice şi părinți;
- organizarea unor întâlniri cu părinții;
- implicarea părinților în manifestări culturale ale şcolii şi activități recreative;
- voluntariatul;
- asociațiile de părinți.

Conform Regulamentului şcolar – părinții au dreptul de a alege unitatea şcolară. La nivelul şcolii, părinții sunt implicați în mai multe tipuri formale de organizare:
1. Consiliul reprezentativ al părinților / Asociația de părinți;
2. Consiliul clasei;
3. Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calității în şcoală;
4. Comitetul de părinți ai clasei.

Conform noii Legi a educației relațiile dintre instituțiile şcolare şi familiile elevilor îmbracă noi dimensiuni formale:

- în Art. 14 se stipulează că: Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului proiectează, fundamentează și aplică strategiile naționale în domeniul educației şi prin consultarea structurilor asociative reprezentative ale părinților;

- părinții se pot implica şi în alegerea disciplinelor din curriculum la decizia şcolii.

- în art. 63 se prevede: „consiliul de administrație al unității de învățământ, în urma consultării elevilor, părinților și pe baza resurselor disponibile, stabilește curriculumul la decizia școlii. Programele școlare pentru disciplinele/domeniile de studiu, respectiv modulele de pregătire opționale se elaborează la nivelul unităților de învățământ” şi prin consultarea structurii asociative a părinților;

- în Art. 79. familiile antepreșcolarilor, ale preșcolarilor și ale elevilor sunt recunoscute ca beneficiarii secundari ai învățământului preuniversitar;

- conform legii, învățământul preuniversitar este centrat pe beneficiari iar toate deciziile
majore vor fi luate atât prin consultarea reprezentanților beneficairilor primari (Consiliul Național al Elevilor) şi prin consultarea obligatorie a reprezentanților beneficiarilor secundari și terțiari, respectiv a structurilor asociative reprezentative ale părinților (art. 80);
- legea mai prevede şi formalizarea relațiilor şcoală părinți astfel: în art. 86 se prevede că „Unitățile de învățământ încheie cu părinții, în momentul înscrierii antepreșcolarilor, respectiv a preșcolarilor sau a elevilor, în Registrul unic matricol, un contract educațional, în care sunt înscrise drepturile și obligațiile reciproce ale părților. Contractul educațional-tip este aprobat prin ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului și este particularizat, la nivelul fiecărei unități de învățământ, prin decizia consiliului de administrație.”
În lege sunt prevăzute numai următoarele obligații ale părinților: părintele sau tutorele legal este obligat să ia măsuri pentru școlarizarea elevului, pe perioada învățământului obligatoriu şi răspunde pentru distrugerile materiale din patrimoniul școlii, cauzate de elev. Nerespectarea acestor obligații din culpa părintelui sau a tutorelui legal instituit, se sancționează cu amendă cuprinsă între 100 lei și 1.000 lei ori cu muncă echivalentă în folosul comunității, prestată de părinte sau de tutorele legal (Art. 360);

- în ce priveşte componenta evaluare, se doreşte realizarea unei mai bune transparențe
față de părinți. Un rol important îl are „portofoliul educațional al elevului” care este constituit din elemente care atestă evoluția elevului în contexte educaționale diverse: formale, nonformale,informale. Responsabilitatea familiei este implicit, aceea de a se implica activ în educația propriilor copii, prin susținerea acestora în implicarea în contexte educaționale diverse. Apare însă problema egalității de şanse. Familiile cu resurse materiale scăzute sau cu un capital educațional precar, pot asigura pentru copii lor o buna educație nonformală şi informală?
Aceeaşi problemă se ridică şi pentru copiii proveniți din comunități sociale izolate. În urma evaluărilor periodice (clasele: a II-a, a IV-a, a VI-a) elevilor le vor fi realizate planuri individualizate de învățate care se comunică părinților. În baza acestora se realizează atât preorientarea cât şi orientarea către un liceu. În acest caz se pune întrebarea – care este
rolul familiei în realizarea acestor planuri individualizate? Considerăm că părinții trebuie să fie parteneri activi în realizarea acestor planuri.

- Asociațiile de părinți pot realiza parteneriate cu unitățile de învățământ, organizații
nonguvernamentale cu competențe în domeniu pentru organizarea şi funcționarea programelor „Școala după școală” prin care se pot oferi „activități educative, recreative, de timp liber, pentru consolidarea competențelor dobândite sau de accelerare a învățării, precum și activități de învățare remedială.” Ca sprijin oferit copiilor şi familiilor acestora, statul poate finanța programul „Școala după școală” pentru copiii și elevii din grupurile dezavantajate, potrivit legii. (Art. 58); Reprezentanții părinților fac parte şi din conducerea unităților de învățământ, fiind membri cu drepturi depline în Consiliului de administrație (2 – 3 părinți, în funcție de numărul total de mebri);

- Asociațiile reprezentative ale părinților au rol consultativ în ce priveşte politicile financiare şi în domeniul resurselor umane (Art. 103).

Un raport asupra relațiilor dintre şcoală şi familie în țările Comunității Europene, enumeră motivele pentru care şcoala şi familia se straduiesc să stabilească legături între ele:

- părinții sunt juridic responsabili de educația copiilor lor;
- învățământul nu este decât o parte din educația copilului; o bună parte a educației se petrece în afara şcolii;
- atitudinea părinților se răsfrânge asupra rezultatelor şcolare ale elevilor, în special asupra motivațiilor învățării;
- grupurile sociale implicate în instituția şcolară (în special parinții şi profesorii) au dreptul să influențeze gestiunea şcolară.

Obstacole în relația şcoală-familie
- responsabilitatea statului şi a familiei privind educația copiilor;
- libertatea de alegere a şcolii de către părinți sau unicitatea învățământului;
- impactul mediului familial asupra rezultatelor şcolare ale copilului;
- randamentul pedagogic şi datoria parentală;
- participarea părinților la gestionarea şi procesul decizional din instituția şcolară.

Reproșurile care li se fac părinților privind colaborarea cu şcoala sunt:
- apatia (nu vin la reuniuni anunțate);
- lipsa de responsabilitate (aşteaptă inițiativa profesorilor);
- timiditate (lipsa de încredere în sine);
- participare cu ingerințe (critică cu impertinenșă şcoala);
- preocupări excesive (exclusive) pentru randamentul școlar (notele copilului);
- rolul parental rău definit (nu înțeleg corect funcțiile şi rolurile în educația copilului);
- contacte limitate cu şcoala (numai în situații excepționale, de criză în comportarea copilului);
- conservatorism (reacții negative la idei noi).

Reproșurile care li se fac profesorilor privind colaborarea cu familiile elevilor sunt similare cu cele pentru părinți dar nu identice: dificultăți de a stabili relația cu adulții (tratează părinții ca pe copii şi nu ca parteneri în educația copilului, decizând autoritar la reuniunile cu părinții); definirea imprecisă a rolului de profesor (oscilează între autonomia tradițională şi
perspectivele noi ale parteneriatului); lipsa pregătirii privind relația şcoală - familie.

Parteneriatul şcoală – familie poate lua forma unor servicii dezvoltate de către şcoală şi de care familiile elevilor să beneficieze. Acestea pot fi organizate exclusiv de către şcoală sau în parteneriat cu alte organizații /instituții.

Aceste servicii pot fi: centre de consiliere; centre de sănătate, de practicare a diverselor sporturi; centre pentru supravegherea copiilor la teme după orele de curs (after-school) care pot avea şi alte servicii incluse: predarea limbilor străine, sport, mini-excursii, teatre, spectacole, vizite în diverse locuri etc.; centre de voluntariat; cluburi; cantine; semiinternate etc.

Intervenția şcolii pentru sprijinirea educativă a elevilor defavorizați presupune:

- asigurarea programelor de intervenție timpurie – intervenția timpurie creează condițiile necesare pentru succesul copilului în şcoala primară şi după aceasta. Toți copiii preşcolari ar trebui să primească îngrijirea şi sprijinul de care au nevoie pentru a intra în şcoală apți să învețe – mai  exact o stare bună a sănătății, medii educative sănătoase şi experiențe care să le îmbunătătească dezvoltarea.

- furnizarea educației compensatorii - în multe țări din lume, un număr de programe oferă copiilor din familii cu venituri scăzute oportunități educaționale suplimentare, pe lângă cele oferite de programul şcolar standard. Aceste programe educaționale compensatorii încearcă să compenseze factori educaționali importanți care pot lipsi din viața tinerilor.
- asigurarea programele suplimentare înainte şi după orele de şcoală - uneori şcolile
oferă programe, după orele de şcoală, pentru elevi care: se pregătesc pentru concursuri/ examene, sau au risc de eşec şcolar, riscând corigențe şi chiar repetenția etc. Activitățile programate în timpul şi după orele de şcoală promovează reuşitele şcolare şi încearcă să îmbunătățească respectul de sine, capacitatea decizională a copiilor precum şi nivelul cunoştințelor privind stilurile de viață sănătoase şi nesănătoase.

- asigurarea îndrumătorilor şi meditatorilor - unele programe încearcă să îmbunătățească succesul şi respectul de sine al elevilor în dificultate prin folosirea meditatorilor şi a programelor de îndrumare – eforturi pentru pentru a modela comportamentul potrivit în situații individuale.

- utilizarea stimulentelor şi a descurajărilor - alte tactici folosite pentru încurajarea școlară a copiilor defavorizați social-economic includ programele de stimulente. Aceste programe oferă stimulente exterioare – recompense pentru prezență deosebită şi note bune.

Indiferent de statutul economic, etnic sau cultural al familiei, implicarea părinţilor în educaţia copiilor conduce la îmbunătăţirea performanţelor şcolare şi a prezenţei la cursuri, precum şi la reducerea ratei abandonului şcolar şi a delicvenţei. Părinţii şi familia au un impact puternic asupra educaţiei tinerilor. Copiii ai căror părinţi le ascultă problemele, îi sprijină în efectuarea temelor, se implică, transformând experienţele de zi cu zi ale copilului în oportunităţi de învăţare, sau îi îndrumă cu ajutorul materialelor şi instrucţiunilor oferite de dascăli, obţin rezultate şcolare impresionante.