Lucrul cu elevii cu cerinţe educaţionale speciale presupune o abordare bine structurată, cu o orientare explicită din partea profesorilor şi a şcolilor. Profesorii trebuie să:

• identifice problema sau dificultatea
• să evalueze punctele tari şi dificultăţile întâmpinate de elev
• să elaboreze un plan (plan educaţional individual) cu obiectivele, orarul şi strategiile stabilite
• să examineze progresul făcut de elevi, iar apoi să plănuiască pasul următor

Citește mai mult: METODE DE LUCRU CU ELEVII CU CERINȚE EDUCAȚIONALE SPECIALE

 Descarca .pdf

 Un concept subordonat managementului educaţiei este managementul clasei de elevi.

            R.Iucu (2000) defineşte managementul clasei de elevi ca: domeniul de cercetare în ştiinţele educaţiei care studiază atât perspectivele de abordare ale clasei de elevi (didactică si psihosocială) cât şi structurile dimensionale ale acesteia (ergonomică,psihologică, psihosocială, normativă, relaţională, operaţională şi creativă ) în scopul facilitării intervenţiilor cadrelor didactice în situaţii de criză„microeducaţională”(indisciplina, violenţa, non-implicare ) şi a evitării consecinţelor negative ale acestora, prin exerciţiul microdeciziilor educaţionale.

Managementul clasei de elevi se referă la clasa de elevi, la coordonarea tuturor resurselor umane, materiale şi financiare ale acesteia cu scopul creşterii eficientei educaţionale.

Citește mai mult: Importanţa cunoaşterii clasei de elevi ca grup social

     Educaţia a însoţit istoria omenirii de la începuturile ei, şi va continua să existe de-a lungul întregii evoluţii a acesteia. Educaţia este considerată un fenomen social, întrucat conservă şi transmite experienţa de cunoaştere teoretică şi practică, valorile culturii şi civilizaţiei de la o generaţie la alta.

     În cursul existenţei sale, fiecare persoană este supusă unor influenţe educative multiple, care pot acţiona concomitent, succesiv sau complementar, în forme variate.    Unele acţionează spontan, incidental, altele au un caracter organizat, sistematizat, provenite din partea şcolii sau a altor instituţii extraşcolare.

     În stransă legatură cu ideea potrivit căreia învaţământul (educaţia şcolară ) trebuie privit în perspectiva educaţiei permanente, s-au conturat conceptele de educaţie formală ( instituţionalizată ), educaţie nonformală (extraşcolară ) şi educaţie informală ( difuză ), pentru denumirea curentă a tipurilor de educaţie ce se realizează astăzi. Încă din 1974, Coombs şi Ahmed – echivalând educaţia cu invăţarea – au identificat aceste tipuri, definindu-le astfel:

Citește mai mult: Relaţia dintre educaţia formală, nonformală şi informală