Caracteristici generale

În afară de modelele tradiționale, puține țări oferă diverse rute de formare alternative; modelele simultane şi consecutive constituie cele mai frecvente modele în formarea iniţială a cadrelor didactice.

În Europa, rutele alternative pentru obţinerea unei calificări didactice sunt rare; în ultimul timp, datorită creşterii flexibilităţii în învăţământul superior, au fost introduse câteva rute noi pentru accesul la profesia didactică. Doar câteva ţări europene oferă rute alternative pentru obţinerea calificărilor de predare, pe lângă modelele tradiţionale de formare iniţială a cadrelor didactice. Acestea sunt de obicei caracterizate de un grad ridicat de flexibilitate, o durată scurtă şi furnizarea la locul de muncă a celei mai mari părţi a perioadei de formare. Acestea au fost introduse de obicei atunci când a existat o lipsă de profesori calificaţi, fiind astfel o nevoie urgentă de recrutare. Rutele alternative către cariera didactică sunt utile pentru atragerea absolvenţilor din alte domenii către această profesie.

Bune practici privind proiectarea materialelor de studiu și încărcarea aplicațiilor pentru cursantul pe platforma educațională sunt dezvoltate prin cerințele aplicațiilor fiecărui modul și evidențiate de formator la nivelul grupei de formare pe platforma educațională. La nivelul grupei nr. 4 s-a evidențiat prof. Adrian BOT cu planul de intervenție personalizată, valorificat cu instrumente compensative utilizate pentru susţinerea probei scrise la matematică de către un elev cu discalculie și instrumente compensative utilizate pentru verificare orală la matematică, de către un elev cu discalculie.

În foarte multe țări din Uniunea Europeană formarea profesională continuă a carelor didactice este o obligaţie profesională a acestora. Participarea la formare continuă este o componentă necesară pentru avansarea în cariera didactică şi pentru a obţine o creştere salarială.

Si în România, ca în majoritatea statelor europene, şcolile sunt obligate să aibă un plan de dezvoltare profesională continuă pentru propriul său corp profesoral. Există însă și unități de învățământ în care fiecare cadru didactic are un plan personal de dezvoltare personală și profesională în cariera didactică.formarea continuă.

Bune practici privind proiectarea materialelor de studiu și formularea cerințelor aplicațiilor pentru cursantul pe platforma educațională sunt dezvoltate prin respectarea unor cerinţe minime impuse la proiectarea materialelor de studiu pentru cursantul pe platforma educațională. Privind redactarea aplicațiilor care evidențiază bune practici, principalele cerințe sunt:

-       să fie redactate sintetic, cu accent pe principiile fundamentale din domeniul abordat, evidențiind cu italic sau bold cuvintele-cheie;

-       proiectele didactice trebuie să aibă formulate obiective operaționale corelate la conținutul adaptat;

-       să evidențieze corelațiile cu obiectivele de referință/ competențele specifice prevăzute în programă pentru domeniul experențial / disciplină școlară;

-       etapele lecției să prevadă timpul necesar desfășurării lor;

-       aplicaţiile practice trebuie să reprezinte soluţii adecvate ale problemelor de rezolvat, în funcţie de complexitatea acestora;

îmbunătățite pentru sesiunea online pentru dezvoltarea personală și profesională a resurselor umane din școlile țintă  în vederea încărcării pe platforma educațională desfășurată în luna iulie 2018 pentru proiectul EduForm

Pregatirea on-line sau off-line, pe platforma e-learning

Aplicarea tehnologiilor informatice de vârf sau avansate în cadrul platformei de e-learning a însemnat nu numai o conversie de metode, tehnici, proceduri de derulare a proceselor educaţionale, ci şi o modificare a modului de gândire şi a mentalităţii cadrelor didactice titulare de discipline deveniți și tutori. Utilizarea tehnologiilor informatice de vârf sau avansate în învățământ a permis trecerea de la învăţarea prin memorare la învăţarea prin aplicare, efectuarea de studii și proiecte, precum şi optimizarea întregului proces educaţional.