Primul pas al analizei a constat în identificarea modalităților de formare (tipul de program, durata în ani, nivelul de formare necesară și durata stagiului de practică) a cadrelor didactice  pentru mediul preuniversitare din Uniunea Europeană pentru fiecare dintre cele patru nivele: preșcolar, primar, secundar inferior și secundar superior. La modul general, rezultatele arată că pentru formarea cadrelor didactice preuniversitare perioada de formare este cuprinsă între 2 ani și 6 ani.

Totodată, întâlnim formare la nivel ISCED 3 pentru învățământul preșcolar până la studii masterale pentru toate nivelele.

Stagiul de practică sub forma de stagiatură este întâlnit în diferite state cu durată între 1 și 2 ani, după finalizarea studiilor de licență și/sau masterat.

De asemenea, întâlnim atât programe concurente, cât și consecutive; precum și situații în care cele două tipuri de programe sunt ofertate simultan.

Vom analiza câteva cazuri pentru a putea prezenta o imagine integrată a acestor rezultate. Cele 34 de cazuri prezentate sunt organizate în ordine crescătoare a numărului de ani de studiu necesar pentru certificarea în profesia didactică.

Scoala si familia urmaresc acelasi scop educativ formarea copiilor spre a deveni oameni multilateral dezvoltati. Pentru realizarea acestui scop unic este necesara unitatea de actiune, concordanta dintre mijloacele specifice de influentare folosite de aceste doua institutii sociale.

Scoala este interesata sa colaboreze cu familia, sa-si faca din ea un aliat, pentru ca actiunea sa educativa sa fie mai profunda si de durata. Colaborarea scolii cu familia este necesara si in vederea unei informari reciproce cu privire la dezvoltarea copilului, la comportarea lui.

In convorbirea cu parintii, profesorul (invatatorul) trebuie sa dovedeasca mult tact. Sa aiba atitudinea unui prieten, nu a unui sef care da ordine. Sa fie apropiat, sa gaseasca argumente potrivite si temeinice, ca parintii sa le accepte fiind convinsi de utilitatea lor, dar sa nu renunte la convingerile sale daca acestea sunt bine intemeiate. Cadrul didactic se va interesa de modul cum este respectat regimul de zi al copilului, cum este ajutat acesta la invatatura, daca are create conditii bune de pregatire a temelor, cum se comporta copilul fata de parinti, frati, bunici cum se comporta acestia fata de el, ce influente pozitive si negative se exercita asupra lui, cu ce se ocupa in timpul liber, ce prieteni are, cum se odihneste si cum se hraneste, care este starea sanatatii lui, ce interese manifesta, etc.

 

Dintre toate aspectele implicate în educaţia comportamentală, tipurile de întăritori de reacţie şi utilizarea lor reprezintă aspectul cel mai important. Înainte de începerea intervenției, identificaţi cât mai mulţi întăritori de reacţie cu putinţă. Asiguraţi-vă că vă sunt disponibili şi la îndemână, dar, în acelaşi timp, în afara câmpului de acţiune al elevului. Pentru a preveni apariţia senzaţiei de saţietate, asiguraţi-vă că toate stimulentele alimentare sunt oferite în doze mici. De exemplu, stimulaţi-vă elevul folosind crutoane de mărimea unui cubuleţ de zahăr, sau un fulg de cereale, cum ar fi Frosten Flakes, la o recompensare. Cu toate că mâncarea se ştie a fi un stimulent puternic, unii elevi sunt prea deprimaţi pe parcursul primelor ore de tratament pentru a putea ingera hrana solidă. Totuşi, aceiaşi elevi pot accepta mici înghiţituri din băutura lor favorită. La fel ca în cazul alimentelor solide, nu vor fi oferite elevului decât cantităţi mici din acel lichid. Poate veţi dori să aveţi gata pregătite paharele conţinând doze mici din acel lichid. Mai târziu, pe măsură ce vă veţi câştiga încrederea, îi veţi putea oferi posibilitatea de a sorbi câte puţin dîntr-un pahar plin.

 

Structura sistemului de învăţământ estonian

Sistemul de învăţământ estonian se structurează astfel:

a) şcoli de bază (7-15 ani):

educaţia primară (clasele I-IV),

• educaţie de bază (clasele V-IX);

b) gimnaziu sau şcoală vocaţională (16-18 ani)

învăţământ superior secundar (clasele X-XII) sau

educaţie vocaţională (clasele XXII);

 

  • manifestările isterice sunt declanşate de un sentiment de frustrare
  • furnizarea unor întăritori pozitivi, ca o consecinţă a manifestărilor isterice sau a comportamentului auto-mutilant, duce la asimilarea acestor comportamente;
  • comportamentele auto-mutilante şi manifestările isterice pot căpăta şi mai multă forţă, întărindu-se, dacă aceste comportamente îi permit persoanei să se sustragă de la cerinţe

Rezumând, pot fi evidențiate patru modalităţi de a reduce manifestările isterice şi comportamentul auto-distructiv.