Poate fiecare profesor a încercat să răspundă la un moment dat la întrebări de genul: De ce nu toţi elevii mei progresează în acelaşi fel? Cum pot să-i ajut pe toţi să înţeleagă? Cum pot să-i ajut pe cei care învaţă mai greu?
Un prim pas în oferirea răspunsurilor la aceste întrebări stă în faptul că profesorul ar trebui să accepte, în primul rând, diversitatea dintr-o clasă; faptul că fiecare elev are propriile sale capacităţi intelectuale, diferite de cele ale altor colegi, că fiecare are stilul său propriu de a învăţa şi fiecare are nevoile sale în privinţa asimilării de informaţii. Aşadar, unul dintre cele mai importante aspecte a le învăţământului actual este nevoia sa de adaptare la necesităţile copiilor, oricare ar fi acele necesităţi şi oricare ar fi copiii – fie că sunt copiii cu CES, fie că pur şi simplu sunt copii cu un ritm mult mai încet de învăţare.
Citește mai mult: Şcoala incluzivă – o necesitate în educaţia actuală
Sistemul de învăţământ din Romania urmează clasica schemă de ierarhizare a diciplinelor studiate de copii în şcoală, unde accentul cade pe domenii precum matematică şi limbi straine, in timp ce la polul opus pot fi găsite artele, domeniul artistic in genere.
In actualul sistem de educaţie romanesc școala nu stimulează suficient elevii. Pentru cei mai mulți dintre copii, nu există momente de tip „descoperire” în sala de clasă. In plus, adesea, unii profesori pun la îndoială necesitatea studierii anumitor discipline, considerate eronat ca fiind puțin relevante pentru viața lor de zi cu zi (muzica, pictura, psihologie, teatru, dans etc).
Citește mai mult: CREATIVITATE SI INCLUZIUNE SCOLARA IN INVATAMANTUL ROMANESC ACTUAL
Organizarea unui program de remediere are un impact semnificativ în viaţa şcolii, având ca obiectiv schimbarea atitudinii faţă de fiecare elev care poate avea la un moment dat dificultăţi de învăţare.
“Educaţia reprezintă, pentru orice societate, vectorul dezvoltării durabile. Dezvoltarea capitalului uman şi creşterea competitivității prin formare iniţială şi continuă, pentru o piaţă a muncii flexibilă şi globalizată, reprezintă obiectivele majore ale programului de guvernare.”Se desprind doua idei:
Prima se referă la utilizarea teoriilor deficitului care îşi au originea în idei care argumentează oamenii săraci sunt săraci pentru că „le lipseşte ceva lor ca indivizi“, fără să ia în considerare condiţiile structurale care generează de fapt sărăcie şi inegalitate (cel mai celebru exemplu e lucrarea lui Oscar Lewis care vorbeşte despre o cultură a sărăciei). Genul acesta de teorii nu au fost folosite numai pentru a explica sărăcia, ci şi inegalităţile educaţionale: Teoriile deprivării culturale consideră că inegalităţile educaţionale sunt rezultatul eşecului grupurilor sociale cu un statut socioeconomic scăzut de a adera la valorile necesare unei societăţi industriale, precum individualism sau competitivitate (specifică anilor 1950-1960)
Citește mai mult: Strategii și metode folosite în activitățile de remediere a copiilor