• Sunteți aici:  
  • Acasă
  • Bază de date online cu bune practici pentru educație incluzivă de calitate

Bază de date online cu bune practici pentru educație incluzivă de calitate

În contextul actual de redefinire a finalităţilor educaţionale şi de regândire a structurii şi conţinutului întregului sistem de învăţământ, problema relaţiei de continuitate dintre învăţământul preşcolar şi cel şcolar se pune în noi termeni. Centrându-se tot mai mult pe asigurarea acelor experienţe care să ţină cont de profilul psihologic al vârstei preşcolare, de datele cercetărilor ştiinţifice cu privire la valenţele informativ-formative ale jocului, educaţia preşcolară îşi propune ca obiectiv principal crearea condiţiilor care să permită fiecărui copil o creştere şi o dezvoltare normală. Aceasta se realizează prin valorificarea potenţialului fizic şi psihic, prin stimularea proceselor cognitive şi a mecanismului de socializare, prin structurarea în mod armonios a componentelor personalităţii.

Literatura de specialitate şi practica educaţională pun în evidenţă elemente de continuitate, dar şi de discontinuitate între învăţământul preşcolar şi cel primar sub raportul finalităţilor, conţinutului, strategiilor educaţionale. Astfel, prin obiective, conţinut şi metode grădiniţa anticipează perspectiva activităţii şcolare. Programa activităţilor instructiv-educative din grădiniţă oferă posibilitatea maturizării copilului în contextul jocului ca activitate specifică vârstei, conţinând, în acelaşi timp, forme incipiente ale instruirii de tip şcolar. Dar, pregătirea copiilor pentru şcoală depinde atât de formarea în grădiniţă a unor componente intelectuale şi deprinderi specifice activităţilor din şcoală, cât şi de continuarea unor activităţi specifice grădiniţei în primul an de şcoală (jocuri, activităţi libere etc.), realizându-se astfel o mai bună articulare între cele două cicluri de şcolaritate. În acelaşi timp, se produce trecerea treptată de la mecanismele psihologice proprii conduitei ludice la cele implicate în activităţi de tip şcolar şi de la gândirea intuitiv-preoperatorie la cea operatorie concretă.

Abordarea unor strategii de succes în activitățile destinate copiilor cu dizabilități, cu dificultăți de învățare sau de adaptare școlară presupune parcurgerea următoarelor etape:

·         cunoașterea și evidențierea evoluției fiecărui elev în procesul de învățare, folosind un sistem longitudinal de ănregistrare a randamentului școlar;

·         identificarea elevilor care întâmpină dificultăți sau care nu reușesc să facă față exigențelor programului educativ al școlii;

·         diagnosticarea elevilor cu dizabilități sau cu dificultăți de învățare; 

·         depistarea complexului cauzal care a determinat apariția dificultăților de învățare;

·         proiectarea unui curriculum diferențiat și personalizat în funcție de situațiile și problemele identificate;

·         desfășurarea unui proces didactic activ, formativ, cu accent pe situații motivaționale favorabile învățării și pe evaluarea formati

Ca instituţie socială, şcoala include în clasele sale colective egale ca vârstă, care parcurg programe de instruire determinate într-un spirit competitiv, relaţiile grupale fiind supuse aceloraşi reguli şi regulamente. Încadrarea copilului într-o clasă conferă statutul de elev şi prilejuieşte contactele sociale ale elevului cu alt elev, schimburile de idei, moduri de comportare, valori pozitive, informaţii, bunuri materiale ş.a. Sub influenţa educatorului, relaţiile interpersonale se dezvoltă, se diversifică, dobândind forme variate de manifestare. Mediul şcolar se caracterizează prin mutualitate afectivă, fapt ce creează condiţia cerinţei de a câştiga independent un statut în colectivitatea clasei. Copilul devine membru al unei colectivităţi în care se constituie un nou climat afectiv, de recunoaştere a autorităţii şi raporturi de reciprocitate.

În cadrul clasei se pot stabili relaţii interpersonale între profesor-elev şi elevi-elevi, referindu-ne aici la relaţiile elevului cu grupul din care face parte şi la relaţiile grupului cu personalitatea elevului. Relaţia profesor-elev are un sens bine determinat, fiind reglată de planuri de învăţământ, programe şcolare, manuale, forma de comunicare specifică fiind cea verbală. Există o interacţiune activă între profesor-elev, ca relaţie interpersonală. Spre deosebire de aceasta, relaţiile elev-elev cuprind aspecte variate şi multiple, interacţiunile având un caracter mai puţin determinat, realizându-se în mai multe sensuri şi direcţii. Forma de comunicare care predomină este cea afectivă.

Ce reprezintă o practică bună?

O “bună practică” poate fi definită:

O bună practică este o experiență în legătură cu care există dovezi că funcţionează bine şi că produce rezultate bune, ceea ce o recomandă ca model.

Criteriile de identificare a bunelor practici

Următorul set de criterii a stat la baza identificării bunelor practici privind participarea comunităţii, familiei/ a părinţilor la parteneriatul educativ cu şcoala (adaptat după Hancock, J. 2003.  Scaling-up for increased impact of development practice: Issues and options in support of the implementation of the World Bank's Rural Strategy. Rural Strategy Working Paper, World Bank, Washington D.C.). Cele șapte criterii sunt utilizate ca o listă de control pentru bune practici:  

 

Omul este o fiinţă dependentă în activitatea pe care o desfăşoară de ceilalţi. Are nevoia permanentă de a comunica şi coopera.

Întâlnim peste tot în jurul nostru oameni cu deficienţe. Ei sunt percepuţi diferit, perceperea lor socială nefiind întotdeauna constantă, ea variază de la societate la societate, furnizând semnificaţii diferite, în funcţie de cultura şi de valorile promovate. Mulţi oameni au reticenţe faţă de persoanele cu deficienţe, deoarece au o concepţie greşită despre ele. Trebuie însă să înţelegem că sunt nişte oameni la fel ca ceilalţi, fiind produsul unic al eredităţii lor şi al mediului.

Persoanele deficiente, la rândul lor au două păreri în ceea ce priveşte impedimentul lor: unele îl consideră un dezastru, iar altele un simplu inconvenient.
Din categoria copiilor cu C.E.S (cerinţe educative speciale) fac parte atât copiii cu deficienţe propriu zise, cât şi copiii fără deficienţe, dar care prezintă manifestări stabile de inadaptare la exigenţele şcolii. Din această categorie fac parte:

  1. Proiect de lecţie
  2. Bune practici privind strategiile de management al comportamentului problematic în clasa incluzivă
  3. FORMAREA CADRELOR DIDACTICE PENTRU ABORDAREA EDUCAŢIEI INCLUZIVE
  4. Familia ca mediu socio-economic şi afectiv al dezvoltării copilului