Bază de date online cu bune practici pentru educație incluzivă de calitate

 Organizarea activităților didactice se bazează pe un proces de proiectare didactică, acțiune de anticipare și prefigurare a unui demers educațional care să poată fi operaționalizat cu succes în practică.

            Vom prezenta în continuare o structură de realizare a unui proiect didactic pentru disciplina Limba și literatura română la clasa a VII-a, elevi cu deficiență mentală medie și ușoară:

 

 

Ce reprezintă o practică bună?

O “bună practică” poate fi definită:

O bună practică este o experiență în legătură cu care există dovezi că funcţionează bine şi că produce rezultate bune, ceea ce o recomandă ca model.

Criteriile de identificare a bunelor practici

Următorul set de criterii a stat la baza identificării bunelor practici privind participarea comunităţii, familiei/ a părinţilor la parteneriatul educativ cu şcoala (adaptat după Hancock, J. 2003.  Scaling-up for increased impact of development practice: Issues and options in support of the implementation of the World Bank's Rural Strategy. Rural Strategy Working Paper, World Bank, Washington D.C.). Cele șapte criterii sunt utilizate ca o listă de control pentru bune practici: 

Educaţia incluzivă este o cerinţă atât pentru politicile cât şi pentru practicile educaţionale, pe fundalul înţelegerii şi valorizării dimensiunilor culturale.

Dacă pentru politicile educaţionale se pot determina direcţiile şi recunoaşte nevoile acestei orientări, pentru practici, schimbările cerute sunt de profunzime şi în acelaşi timp de orientare a metodologiilor, atitudinilor şi conduitelor educaţionale.

Pentru a se adresa tuturor copiilor şi a deveni deschisă, flexibilă, adaptată şi orientată spre fiecare şi pentru toţi, educaţia trebuie să presupună în practică o schimbare de viziune. Este vorba de o orientare care pune accentul pe cooperare, parteneriat, învăţare social şi valorizare a relaţiilor pozitive, umaniste în educaţie.

Ca instituţie socială, familia are o istorie care se confundă cu dezvoltarea civilizaţiei umane. Ea este unicul grup social în care legăturile de dragoste şi de consaguinitate capătă o importanţă primordială, prin interacţiunile multiple şi determinante între toţi membrii ei. În acest ansamblu de relaţii, valori şi sentimente, copilul primeşte forţa şi imboldul principal al dezvoltării sale. Ştiinţa sociologică prezintă familia ca un grup de persoane legate direct prin relaţii de rudenie, ai cărei adulţi îşi asumă responsabilitatea pentru creşterea copiilor. Relaţiile de rudenie sunt legături de sânge care se înfiinţează fie prin căsătorie, fie prin descendenţă. Celula familială” nu este nici atotputernică în privinţa devenirii membrilor săi, dar nicio simplă ,,curea de transmisie’’ lipsită de iniţiativă. Pentru copiii săi, ea este într-un anume fel, un spaţiu de trecere în care ei trebuie  să înveţe înainte de toate, să genereze propria autonomie şi să devină cetăţene şi cetăţeni capabili să contribuie la binele colectiv. Familia constituie factorul decisiv de socializare şi educaţie pentru copii. Familia constituie mediul în care copilul se naşte, trăieşte primii ani ai existenţei personale, se dezvoltă şi se formează pentru viaţă. Ea reprezintă un prim instrument de reglare al interacţiunilor dintre copil şi mediul social. Are rolul central de asigurare a condiţiilor necesare trecerii prin stadiile de dezvoltare ale copilăriei şi care stau la baza structurării personalităţii individului.

Utilizarea calculatorului în procesul de învăţământ devine o necesitate în condiţiile dezvoltării accelerate a tehnologiei informaţiei. Pentru noile generaţii de elevi, deja obişnuiţi cu avalanşa de informaţii multimedia, conceptul de asistare a procesului de învăţământ cu calculatorul este o cerinţa intrinsecă. Calculatorul este perceput pe rând, ca o  jucărie, o unealtă, o resursă de informaţii. A intrat deja în obişnuinţa zilnică utilizarea calculatorului, pentru comunicare, informare, instruire.

Utilizarea calculatorului în educaţie are marele avantaj de a facilita trecerea de la acumularea pasivă de informaţii de către elevi la învăţarea prin descoperire, ei învaţă să înveţe, dezvoltându-şi în acest mod abilităţile şi strategiile cognitive pe care le vor folosi şi adapta în diverse alte situaţii. Acest fapt aduce o mare flexibilitate în învăţare şi la stimularea elevilor de a se implica în procesul educaţional şi de a deveni parteneri ai profesorului în cadrul clasei.